ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6858/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rechizitoriul nr. 78/P/2001 din 28 decembrie 2001, Parchetul Militar Tg. Mureș a trimis în judecată pe inculpatul sergent (rez.) C.A.M. și plt. V.D.I., pentru săvârșirea infracțiunilor, prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen., respectiv art. 250 alin. (2) C. pen. Prin sentința nr. 86 din 12 iulie 2002, Tribunalul Militar Cluj a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului C.A.M., pentru lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., în baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. h) C. proc. pen. și a achitat pe inculpatul V.D.I., pentru purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 alin. (2) C. pen., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. Soluționând apelurile declarate de Parchetul Militar Cluj și de C.D., Tribunalul Militar Teritorial a desființat sentința și a dispus rejudecarea cauzei de către aceeași instanță (decizia nr. 37 din 6 martie 2002), deoarece cauza a fost soluționată în condițiile lipsei de procedură cu inculpatul C.A. Prin sentința nr. 91 din 16 septembrie 2003, Tribunalul Militar Cluj și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Militar Teritorial deoarece, în temeiul art. 64 alin. (2) din Legea nr. 360/2002, competența de judecată pentru agenții de poliție (foștii subofițeri) revine tribunalelor, iar competența instanțelor militare este atrasă de calitatea de jandarm a inculpatului C.A.M.

la data săvârșirii faptei, competență ce s-a păstrat prin efectul art. IX din Legea nr. 281/2003 (cauza era la 1 iulie 2003 pe rolul instanțelor militare). Tribunalul Militar Teritorial București, prin sentința penală nr. 182 din 19 decembrie 2003, a condamnat pe inculpatul agent șef adjunct de poliție V.D.I., la 10 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 alin. (2) C. pen. În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 a constatat grațiată pedeapsa aplicată, în condițiile art. 7 din actul menționat. Inculpatul a fost obligat la 10.000.000 lei daune morale către partea civilă C.D. Totodată, prin aceeași sentință, în baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. h) C. proc.

pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului serg. (rez.) C.A.M., deoarece partea vătămată și-a retras plângerea prealabilă formulată împotriva acestuia. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: În ziua de 25 iunie 2001, în jurul orei 16,00, C.D. a avut un incident cu N.Z. în timp ce lucrau împreună cu alte persoane la Ferma pomicolă nr. 3 B. din jud. Mureș. C.A., aflat în concediu de odihnă, îl substituia pe tatăl său care era paznic la acea fermă. El a intervenit pentru a aplana incidentul și l-a lovit pe C.D. peste față și în stomac. Ulterior, a anunțat incidentul la postul de poliție Pănet. Inculpatul V.D.I., împreună cu colegul său C.E., s-a deplasat cu autoturismul marca Dacia de culoare roșie condus de martorul civil L. la ferma B. Ambii purtau uniforme militare de poliție.

La circa 1 km de fermă s-au întâlnit și cu J.A.C. (r) C.A.M., pe care l-au urcat în mașină și astfel toți patru au ajuns la sediul fermei B., în jurul orelor 17,00. Aici, plt. V.D.I. a avut o scurtă discuție cu șeful de fermă martorul C.N., care i-a confirmat că s-a produs un scandal în livadă. Pentru că birourile fermei se aflau la câteva zeci de metri de locul denumit „vamă” unde așteptau circa 50 de zilieri, plt. V.D.I., împreună cu C.A.M. și C.E. s-au deplasat pe jos până la grupul de persoane. Intenția celor doi polițiști era de a ridica pe partea vătămată și de a o conduce la sediul Postului de poliție Pănet. În momentul în care cei trei au ajuns în dreptul grupului de persoane, C.A.M.

a indicat-o cu degetul pe partea vătămată C.D. Plt. V.D.I. s-a îndreptat spre acesta și fără să-l întrebe despre ce este vorba sau să se prezinte în vreun fel, cu un gest energic l-a prin cu mâna de umeri și l-a tras puternic peste lădițele aflate în dreptul său. Gestul inculpatului a fost de natură a atrage nemulțumirea celor prezenți care au început să strige și să ia atitudine. Inculpatul însă, și-a continuat agresiunea lovind-o pe partea vătămată de mai multe ori cu pumnii în cap și în stomac. În acest mod partea vătămată a fost condusă până la Dacia cu care inculpații sosiseră, unde a și fost urcată pe bancheta din spate. Practic partea vătămată se afla pe banchetă, flancată de cei doi inculpați.

C.D. a fost dus în acest mod la Postul de poliție Pănet. Loviturile aplicate de cei doi inculpați au provocat lui C.D. vătămări ce au necesitat, pentru vindecare, 4-5 zile de îngrijiri medicale. Fapta inculpatului V.D.I. care l-a lovit pe C.D. la data de 25 iunie 2001, în jurul orelor 17,00, în timp ce-și exercita atribuțiile de polițist și în legătură cu aceste atribuții, întrunește elementele constitutive ale purtării abuzive, prevăzută de art. 250 alin. (2) C. pen. Consecințele loviturilor fiind relativ reduse, iar inculpatul având, până la acea dată, o conduită bună, pedeapsa va fi orientată spre limita minimă prevăzută de textul incriminator. Totodată, se va face aplicațiunea art. 1 și 7 din Legea nr. 543/2002 privind grațierea.

Partea vătămată s-a constituit parte civilă împotriva inculpatului V.D.I. cu suma de 40 milioane lei reprezentând despăgubiri pentru daune morale. S-a apreciat că suferința fizică ce a fost provocată părții civile poate fi compensată prin acordarea sumei de 10 milioane lei, suma solicitată fiind prea mare în raport de suferințele cauzate. Pe cale de consecință, în temeiul art. 998 C. civ., a fost admisă acțiunea civilă în limita sumei precizate. Curtea Militară de Apel București, prin decizia nr. 19 din 23 martie 2004, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de partea civilă C.D. și inculpatul V.D.I. Împotriva sus-menționatelor hotărâri a declarat recurs inculpatul V.D.I., susținând prin motivul de casare formulat că acestea sunt nelegale și netemeinice.

Astfel, inculpatul sus-numit arată că instanțele au reținut o situație de fapt greșită, întrucât din probele administrate în cauză rezultă că partea vătămată a fost lovită de coinculpatul C.M.; iar nu de către el; că partea vătămată nu a fost lovită de el, arată recurentul, rezultă din declarațiile martorilor N.Z., M.P., C.N., O.M.S., F.A., B.C., C.A. și K.A. Asupra motivului de casare invocat: Vinovăția recurentului în ce privește săvârșirea infracțiunii a fost corect stabilită pe baza probelor administrate în cauză, deși acesta a negat în tot cursul procesului că ar fi lovit pe partea vătămată. Fapta comisă de recurent rezultă însă cu certitudine din relatările părții vătămate C.D., care se coroborează cu declarațiile martorilor oculari C.I., M.A., R.T., P.C., P.T., D.N.

și K.G., care l-au văzut pe recurent când a lovit-o pe partea vătămată cu pumnii în cap și în stomac. Este adevărat că în apărarea recurentului au fost audiați martorii C.N., K.A., N.Z., N.L., M.P., B.C., F.A. și O.M.S., care au arătat că recurentul nu a exercitat acte de violență asupra părții vătămate.

Instanțele examinând sus-arătatele declarații, în mod corect nu le-a luat în considerație, deoarece ele sunt infirmate nu numai de probele analizate mai înainte, ci și de constatările că martorii au făcut relatări cu privire la împrejurările susținute de numitul în apărarea sa, fără ca ei să fi văzut și respectiv perceput întreaga desfășurare a evenimentelor, nefiind de față la începutul incidentului, iar ultimii trei martori fără a sta în imediata apropiere a părților, fiind la o mai mare depărtate la locul faptei (30-50 m). Față de cele expuse, se constată că, instanțele, apreciind în mod just și complet probele administrate în cauză au reținut corect situația de fapt și vinovăția recurentului, așa încât cererea de a se dispune achitarea lui este nejustificată.

Verificându-se din oficiu cauza nu s-au constatat alte motive de casare în favoarea inculpatului, așa încât hotărârile fiind legale și temeinice, recursul acestuia urmează a fi respins, cu obligarea lui la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de inculpatul V.D.I. împotriva deciziei nr. 19 din 23 martie 2004 a Curții Militare de Apel, ca nefondat. Obligă pe recurent să plătească statului 1.200.000 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 decembrie 2004.