ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 290/2005
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 290/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din
dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului
de pe lângă Tribunalul București s-a dispus trimiterea în judecată în stare de
arest preventiv a inculpatului N.I., pentru săvârșirea infracțiunilor de
tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2
1
)
lit. b) C. pen. și de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen., ambele cu
aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.
S-a reținut, în esență, că
în data de 17 august 2003, în jurul orei 0,30 – 1,00, inculpatul a deposedat-o
prin amenințare cu un cuțit de bani și de bijuterii pe partea vătămată R.S.,
apoi a întreținut raport sexual normal cu aceasta, în cabina ascensorului din
imobil.
Prin sentința penală nr. 285
din 27 februarie 2004 a Tribunalului București, secția a II-a penală,
inculpatul N.I. a fost condamnat la:
- 6 ani închisoare, pentru
infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C.
pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice
dată faptei din art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2
1
) lit.
b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.;
- 6 ani închisoare și 3 ani
interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru
infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1), cu aplicarea art. 37
lit. b) C. pen.
În baza art. 33 lit. a),
art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute 6 ani
închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b)
C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71
și art. 64 C. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus
din pedeapsă timpul arestării preventive de la 27 august 2003 la zi.
Inculpatul a fost obligat la
473.000 lei despăgubiri materiale și 2.500.000 lei despăgubiri morale către
partea civilă R.S.
Pentru a hotărî astfel,
instanța de fond a reținut că în noaptea de 17 august 2003, inculpatul N.I. a
întreținut, prin amenințare, raporturi sexuale cu partea vătămată R.S., apoi a
deposedat-o de un inel din aur și de suma de 400.000 lei, în liftul imobilului
în care aceasta locuia.
Tribunalul a apreciat că
inculpatul a constrâns-o psihic pe partea vătămată să întrețină raporturi
sexuale, apreciere confirmată de declarațiile părții vătămate și constatările
consemnate în certificatul medico-legal, din care rezultă că aceasta prezenta
urme de violență pe corp.
Împrejurarea că partea
vătămată nu s-a prezentat la medic imediat după consumarea raportului sexual
este justificată atât prin lipsa de experiență datorată vârstei acesteia de 20
ani, cât și prin situația deosebită din familie, tatăl părții vătămate
simțindu-se rău și fiind internat chiar de partea vătămată în spital a doua zi.
De asemenea, raportul de
expertiză medico-legal efectuat asupra inculpatului confirmă descrierile
amănunțite date de partea vătămată, privind implantul unor corpuri străine
(bile) la nivelul penisului acestuia.
Sub aspectul deposedării
părții vătămate de un inel din aur și suma de 400.000 lei, s-a apreciat că este
lipsită de relevanță împrejurarea că inculpatul i-a restituit acesteia
celelalte bijuterii și i-a oferit propriul lănțișor pe care îl purta la gât,
atâta timp cât partea vătămată nu și-a putut exprima voința în mod liber și se
afla sub presiunea psihică a amenințărilor inculpatului.
A mai
constatat că în cauză nu se poate reține circumstanța agravantă a deposedării
părții vătămate de bunuri și bani sub amenințare cu un cuțit, susținerea părții
vătămate privind acest aspect fiind contrazisă de inculpat și necoroborându-se
cu nici un alt mijloc de probă, cuțitul nefiind găsit și nici măcar descris de
partea vătămată.
Împotriva acestei sentințe
au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul N.I.
Curtea de Apel București,
secția I penală, prin decizia nr. 404 din 31 mai 2004, a admis apelul declarat
de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și a desființat sentința atacată
în sensul că a condamnat pe inculpat la 8 ani închisoare, pentru infracțiunea
de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2
1
)
lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., prin schimbarea
încadrării juridice din art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea
art. 37 lit. b) C. pen.
În baza art. 33 lit. a),
art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., a contopit pedepsele stabilite,
urmând ca inculpatul să execute 8 ani închisoare și 3 ani interzicerea
drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
Au fost menținute celelalte
dispoziții ale sentinței atacate.
Prin aceeași decizie a fost
respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
În motivarea acestei
decizii, curtea de apel a arătat că în mod greșit instanța de fond a constatat
că nu se impune reținerea agravantei prevăzute de art. 211 alin. (2
1
)
lit. b) C. pen., atâta vreme cât susținerea părții vătămate privind amenințarea
cu un cuțit se coroborează cu declarația martorului S.Șt. și cu raportul de
expertiză medico-legală.
Pe acest aspect, a admis
apelul parchetului, constatând că fapta inculpatului întrunește elementele
constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit.
b) și c) și alin. (2
1
) lit. b) C. pen., text de lege în baza căruia
a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă corespunzătoare dispozițiilor
art. 72 C. pen., ținând seama și de natura infracțiunilor pentru care acesta a
mai fost condamnat anterior și de starea de recidivă.
Referitor la apelul
inculpatului, s-a apreciat că vinovăția acestuia în ce privește săvârșirea
infracțiunilor imputate a fost corect stabilită pe baza probelor administrate
în cauză, astfel că cererea de a se dispune achitarea inculpatului nu poate fi
primită.
Împotriva acestei decizii au
declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul.
Prin recursul declarat
procurorul a criticat atât hotărârea instanței de fond, cât și a celei de apel
cu privire la cuantumul pedepselor aplicate inculpatului, în sensul de a se
majora către limita maximă prevăzută de lege, având în vedere pericolul social
ridicat pe care îl prezintă faptele și atitudinea nesinceră a inculpatului și
antecedentele sale penale.
Inculpatul, în motivele de
recurs scrise, depuse la dosar a susținut că nu a comis faptele reținute în
sarcina sa, solicitând a se dispune achitarea.
În subsidiar, a solicitat
reducerea pedepsei aplicate pe care o apreciază prea mare.
Recursurile declarate în
cauză sunt nefondate.
Din examinarea actelor și lucrărilor
dosarului se constată că instanțele au stabilit în mod corect situația de fapt
și vinovăția inculpatului N.I. în săvârșirea în noaptea de 17 august 2003 a
infracțiunii de tâlhărie ,cât și a infracțiunii de viol.
Probele administrate au
confirmat că inculpatul a deposedat-o, prin amenințare cu un cuțit, pe partea
vătămată R.S. de bani și bijuterii și apoi a întreținut raport sexual cu
aceasta, prin constrângere.
În acest sens sunt plângerea
și declarațiile părții vătămate, procesul-verbal de recunoaștere după
fotografii a inculpatului, raportul de expertiză medico-legală și declarațiile
martorilor S.Șt.
Astfel, partea vătămată a
declarat în mod constant că inculpatul prin amenințare cu cuțitul i-a luat atât
banii pe care îi avea din care a oprit numai suma de 400.000 lei, restul
fiindu-i înapoiați, cât și un inel, dându-i în schimb un lănțișor din aur pe
care urma să il restituie peste o săptămână și apoi a forțat-o, prin violență,
să întrețină raport sexual cu el, împotriva voinței ei. Totodată, partea
vătămată a precizat că a avut posibilitatea să vadă foarte bine fizionomia
autorului faptelor dată fiind și perioada de timp relativ întinsă petrecută cu
acesta și a descris implantul unor bile la nivelul penisului inculpatului.
Declarațiile părții vătămate
se coroborează cu procesul verbal încheiat de organele de poliție la 27 august
2003 în prezența martorei D.F.L., în care se consemnează că victima a
recunoscut după fotografii pe inculpat ca fiind autorul faptelor reclamate,
inclusiv relatările acesteia că a avut posibilitatea să vadă foarte bine
fizionomia autorului faptelor, dată fiind și perioada de timp relativ întinsă
petrecută cu acesta.
Aceleași declarații se mai
coroborează cu raportul de expertiză medico-legală privind pe R.S. în care se
menționează că aceasta prezenta leziuni traumatice care s-au putut produce prin
lovirea cu și de corpuri dure la data de 18 august 2003, precum și cu raportul
de expertiză medico-legal privind pe inculpat în care se reține implantul unor
corpuri străine (bile) la nivelul penisului acestuia.
Declarațiile părții vătămate
se coroborează apoi cu dispozițiile martorului S.Șt., logodnicul victimei, în
care relatează că s-a întâlnit în data de 18 august 2003 cu numita care era
într-o stare de tensiune psihică, plângea și i-a relatat că a fost victima unui
viol și a unei tâlhării în noaptea ce trecuse. Martorul, a adăugat că partea
vătămată i-a arătat un lănțișor pe care nu îl văzuse la aceasta anterior,
despre care i-a relatat că l-a primit de la autorul faptei pentru a nu reclama
la organele de poliție.
Apărarea inculpatului că
suma de 400.000 lei i-a fost împrumutată iar inelul i-a fost dat cadou de
partea vătămată, just a fost înlăturată, deoarece nu se sprijină pe nici o
probă.
Faptul că ulterior
inculpatul i-a restituit părții vătămate celelalte bijuterii și i-a oferit
propriul lănțișor din aur pe care îl purta la gât, chiar dacă corespunde
realității, nu este de natură să excludă existența infracțiunii de tâlhărie,
deoarece infracțiunea s-a consumat în momentul în care inculpatul a intrat în
stăpânirea bunurilor în cauză, urmare a amenințării exercitate asupra părții
vătămate.
Pe de altă parte, nici o
probă de la dosar nu confirmă susținerea recurentului că partea vătămată a
întreținut raport sexual cu el de bună voie, ci din contră că acesta, în limita
posibilităților pe care le avea, s-a opus, iar atunci când opunerea a fost prea
categorică a fost amenințată cu acte de violență și lovită, în acest sens fiind
probele la care s-a făcut referire.
De altfel, atât instanța de
fond cât și cea de apel, corect și motivat au înlăturat apărarea inculpatului,
arătând în concret de ce nu poate fi primită și care sunt dovezile care
contrazic acele susțineri.
Față de cele expuse rezultă
că instanțele au stabilit corect, în concordanță cu dovezile administrate, că,
inculpatul a săvârșit faptele imputate și deci critica adusă hotărârii sub
acest aspect este nefondată.
Referitor la pedepsele
stabilite inculpatului se constată că sancțiunile au fost just individualizate,
ținându-se seama de pericolul social deosebit al faptelor, de împrejurările
comiterii lor și de datele privind persoana inculpatului care este recidivist
și a avut o atitudine nesinceră pe parcursul procesului penal.
Așa fiind, criticile din
recursurile parchetului și ale inculpatului privind greșita individualizare a
pedepselor nu sunt întemeiate.
Pentru considerentele ce
preced, având în vedere că examinând hotărârea atacată și în raport cu
prevederile art. 385
9
alin. C. proc. pen., se identifică existența
unor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata
că atât recursul declarat de procuror cât și cel declarat de inculpat sunt
nefondate și a fi respinse ca atare, în temeiul art. 385
15
pct. 1
lit. b) C. proc. pen. și a dispune conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate,
recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și
inculpatul N.I. împotriva deciziei penale nr. 404 din 31 mai 2004 a Curții de
Apel București, secția I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată
inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 27 august 2003 la
14 ianuarie 2005.
Obligă pe recurentul
inculpat la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 14 ianuarie 2005.