ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 290/2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 290/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului

de pe lângă Tribunalul București s-a dispus trimiterea în judecată în stare de

arest preventiv a inculpatului N.I., pentru săvârșirea infracțiunilor de

tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2

1

)

lit. b) C. pen. și de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen., ambele cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

S-a reținut, în esență, că

în data de 17 august 2003, în jurul orei 0,30 – 1,00, inculpatul a deposedat-o

prin amenințare cu un cuțit de bani și de bijuterii pe partea vătămată R.S.,

apoi a întreținut raport sexual normal cu aceasta, în cabina ascensorului din

imobil.

Prin sentința penală nr. 285

din 27 februarie 2004 a Tribunalului București, secția a II-a penală,

inculpatul N.I. a fost condamnat la:

- 6 ani închisoare, pentru

infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C.

pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice

dată faptei din art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2

1

) lit.

b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.;

- 6 ani închisoare și 3 ani

interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru

infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1), cu aplicarea art. 37

lit. b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a),

art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute 6 ani

închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b)

C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71

și art. 64 C. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus

din pedeapsă timpul arestării preventive de la 27 august 2003 la zi.

Inculpatul a fost obligat la

473.000 lei despăgubiri materiale și 2.500.000 lei despăgubiri morale către

partea civilă R.S.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că în noaptea de 17 august 2003, inculpatul N.I. a

întreținut, prin amenințare, raporturi sexuale cu partea vătămată R.S., apoi a

deposedat-o de un inel din aur și de suma de 400.000 lei, în liftul imobilului

în care aceasta locuia.

Tribunalul a apreciat că

inculpatul a constrâns-o psihic pe partea vătămată să întrețină raporturi

sexuale, apreciere confirmată de declarațiile părții vătămate și constatările

consemnate în certificatul medico-legal, din care rezultă că aceasta prezenta

urme de violență pe corp.

Împrejurarea că partea

vătămată nu s-a prezentat la medic imediat după consumarea raportului sexual

este justificată atât prin lipsa de experiență datorată vârstei acesteia de 20

ani, cât și prin situația deosebită din familie, tatăl părții vătămate

simțindu-se rău și fiind internat chiar de partea vătămată în spital a doua zi.

De asemenea, raportul de

expertiză medico-legal efectuat asupra inculpatului confirmă descrierile

amănunțite date de partea vătămată, privind implantul unor corpuri străine

(bile) la nivelul penisului acestuia.

Sub aspectul deposedării

părții vătămate de un inel din aur și suma de 400.000 lei, s-a apreciat că este

lipsită de relevanță împrejurarea că inculpatul i-a restituit acesteia

celelalte bijuterii și i-a oferit propriul lănțișor pe care îl purta la gât,

atâta timp cât partea vătămată nu și-a putut exprima voința în mod liber și se

afla sub presiunea psihică a amenințărilor inculpatului.

A mai

constatat că în cauză nu se poate reține circumstanța agravantă a deposedării

părții vătămate de bunuri și bani sub amenințare cu un cuțit, susținerea părții

vătămate privind acest aspect fiind contrazisă de inculpat și necoroborându-se

cu nici un alt mijloc de probă, cuțitul nefiind găsit și nici măcar descris de

partea vătămată.

Împotriva acestei sentințe

au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul N.I.

Curtea de Apel București,

secția I penală, prin decizia nr. 404 din 31 mai 2004, a admis apelul declarat

de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și a desființat sentința atacată

în sensul că a condamnat pe inculpat la 8 ani închisoare, pentru infracțiunea

de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2

1

)

lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., prin schimbarea

încadrării juridice din art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea

art. 37 lit. b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a),

art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., a contopit pedepsele stabilite,

urmând ca inculpatul să execute 8 ani închisoare și 3 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale sentinței atacate.

Prin aceeași decizie a fost

respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.

În motivarea acestei

decizii, curtea de apel a arătat că în mod greșit instanța de fond a constatat

că nu se impune reținerea agravantei prevăzute de art. 211 alin. (2

1

)

lit. b) C. pen., atâta vreme cât susținerea părții vătămate privind amenințarea

cu un cuțit se coroborează cu declarația martorului S.Șt. și cu raportul de

expertiză medico-legală.

Pe acest aspect, a admis

apelul parchetului, constatând că fapta inculpatului întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit.

b) și c) și alin. (2

1

) lit. b) C. pen., text de lege în baza căruia

a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă corespunzătoare dispozițiilor

art. 72 C. pen., ținând seama și de natura infracțiunilor pentru care acesta a

mai fost condamnat anterior și de starea de recidivă.

Referitor la apelul

inculpatului, s-a apreciat că vinovăția acestuia în ce privește săvârșirea

infracțiunilor imputate a fost corect stabilită pe baza probelor administrate

în cauză, astfel că cererea de a se dispune achitarea inculpatului nu poate fi

primită.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul.

Prin recursul declarat

procurorul a criticat atât hotărârea instanței de fond, cât și a celei de apel

cu privire la cuantumul pedepselor aplicate inculpatului, în sensul de a se

majora către limita maximă prevăzută de lege, având în vedere pericolul social

ridicat pe care îl prezintă faptele și atitudinea nesinceră a inculpatului și

antecedentele sale penale.

Inculpatul, în motivele de

recurs scrise, depuse la dosar a susținut că nu a comis faptele reținute în

sarcina sa, solicitând a se dispune achitarea.

În subsidiar, a solicitat

reducerea pedepsei aplicate pe care o apreciază prea mare.

Recursurile declarate în

cauză sunt nefondate.

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului se constată că instanțele au stabilit în mod corect situația de fapt

și vinovăția inculpatului N.I. în săvârșirea în noaptea de 17 august 2003 a

infracțiunii de tâlhărie ,cât și a infracțiunii de viol.

Probele administrate au

confirmat că inculpatul a deposedat-o, prin amenințare cu un cuțit, pe partea

vătămată R.S. de bani și bijuterii și apoi a întreținut raport sexual cu

aceasta, prin constrângere.

În acest sens sunt plângerea

și declarațiile părții vătămate, procesul-verbal de recunoaștere după

fotografii a inculpatului, raportul de expertiză medico-legală și declarațiile

martorilor S.Șt.

Astfel, partea vătămată a

declarat în mod constant că inculpatul prin amenințare cu cuțitul i-a luat atât

banii pe care îi avea din care a oprit numai suma de 400.000 lei, restul

fiindu-i înapoiați, cât și un inel, dându-i în schimb un lănțișor din aur pe

care urma să il restituie peste o săptămână și apoi a forțat-o, prin violență,

să întrețină raport sexual cu el, împotriva voinței ei. Totodată, partea

vătămată a precizat că a avut posibilitatea să vadă foarte bine fizionomia

autorului faptelor dată fiind și perioada de timp relativ întinsă petrecută cu

acesta și a descris implantul unor bile la nivelul penisului inculpatului.

Declarațiile părții vătămate

se coroborează cu procesul verbal încheiat de organele de poliție la 27 august

2003 în prezența martorei D.F.L., în care se consemnează că victima a

recunoscut după fotografii pe inculpat ca fiind autorul faptelor reclamate,

inclusiv relatările acesteia că a avut posibilitatea să vadă foarte bine

fizionomia autorului faptelor, dată fiind și perioada de timp relativ întinsă

petrecută cu acesta.

Aceleași declarații se mai

coroborează cu raportul de expertiză medico-legală privind pe R.S. în care se

menționează că aceasta prezenta leziuni traumatice care s-au putut produce prin

lovirea cu și de corpuri dure la data de 18 august 2003, precum și cu raportul

de expertiză medico-legal privind pe inculpat în care se reține implantul unor

corpuri străine (bile) la nivelul penisului acestuia.

Declarațiile părții vătămate

se coroborează apoi cu dispozițiile martorului S.Șt., logodnicul victimei, în

care relatează că s-a întâlnit în data de 18 august 2003 cu numita care era

într-o stare de tensiune psihică, plângea și i-a relatat că a fost victima unui

viol și a unei tâlhării în noaptea ce trecuse. Martorul, a adăugat că partea

vătămată i-a arătat un lănțișor pe care nu îl văzuse la aceasta anterior,

despre care i-a relatat că l-a primit de la autorul faptei pentru a nu reclama

la organele de poliție.

Apărarea inculpatului că

suma de 400.000 lei i-a fost împrumutată iar inelul i-a fost dat cadou de

partea vătămată, just a fost înlăturată, deoarece nu se sprijină pe nici o

probă.

Faptul că ulterior

inculpatul i-a restituit părții vătămate celelalte bijuterii și i-a oferit

propriul lănțișor din aur pe care îl purta la gât, chiar dacă corespunde

realității, nu este de natură să excludă existența infracțiunii de tâlhărie,

deoarece infracțiunea s-a consumat în momentul în care inculpatul a intrat în

stăpânirea bunurilor în cauză, urmare a amenințării exercitate asupra părții

vătămate.

Pe de altă parte, nici o

probă de la dosar nu confirmă susținerea recurentului că partea vătămată a

întreținut raport sexual cu el de bună voie, ci din contră că acesta, în limita

posibilităților pe care le avea, s-a opus, iar atunci când opunerea a fost prea

categorică a fost amenințată cu acte de violență și lovită, în acest sens fiind

probele la care s-a făcut referire.

De altfel, atât instanța de

fond cât și cea de apel, corect și motivat au înlăturat apărarea inculpatului,

arătând în concret de ce nu poate fi primită și care sunt dovezile care

contrazic acele susțineri.

Față de cele expuse rezultă

că instanțele au stabilit corect, în concordanță cu dovezile administrate, că,

inculpatul a săvârșit faptele imputate și deci critica adusă hotărârii sub

acest aspect este nefondată.

Referitor la pedepsele

stabilite inculpatului se constată că sancțiunile au fost just individualizate,

ținându-se seama de pericolul social deosebit al faptelor, de împrejurările

comiterii lor și de datele privind persoana inculpatului care este recidivist

și a avut o atitudine nesinceră pe parcursul procesului penal.

Așa fiind, criticile din

recursurile parchetului și ale inculpatului privind greșita individualizare a

pedepselor nu sunt întemeiate.

Pentru considerentele ce

preced, având în vedere că examinând hotărârea atacată și în raport cu

prevederile art. 385

9

alin. C. proc. pen., se identifică existența

unor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata

că atât recursul declarat de procuror cât și cel declarat de inculpat sunt

nefondate și a fi respinse ca atare, în temeiul art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen. și a dispune conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și

inculpatul N.I. împotriva deciziei penale nr. 404 din 31 mai 2004 a Curții de

Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 27 august 2003 la

14 ianuarie 2005.

Obligă pe recurentul

inculpat la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 14 ianuarie 2005.