ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 290/2005

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul București s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului N.I., pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. b) C. pen. și de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. S-a reținut, în esență, că în data de 17 august 2003, în jurul orei 0,30 – 1,00, inculpatul a deposedat-o prin amenințare cu un cuțit de bani și de bijuterii pe partea vătămată R.S., apoi a întreținut raport sexual normal cu aceasta, în cabina ascensorului din imobil.

Prin sentința penală nr. 285 din 27 februarie 2004 a Tribunalului București, secția a II-a penală, inculpatul N.I. a fost condamnat la: - 6 ani închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice dată faptei din art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.; - 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsă timpul arestării preventive de la 27 august 2003 la zi. Inculpatul a fost obligat la 473.000 lei despăgubiri materiale și 2.500.000 lei despăgubiri morale către partea civilă R.S. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în noaptea de 17 august 2003, inculpatul N.I. a întreținut, prin amenințare, raporturi sexuale cu partea vătămată R.S., apoi a deposedat-o de un inel din aur și de suma de 400.000 lei, în liftul imobilului în care aceasta locuia. Tribunalul a apreciat că inculpatul a constrâns-o psihic pe partea vătămată să întrețină raporturi sexuale, apreciere confirmată de declarațiile părții vătămate și constatările consemnate în certificatul medico-legal, din care rezultă că aceasta prezenta urme de violență pe corp.

Împrejurarea că partea vătămată nu s-a prezentat la medic imediat după consumarea raportului sexual este justificată atât prin lipsa de experiență datorată vârstei acesteia de 20 ani, cât și prin situația deosebită din familie, tatăl părții vătămate simțindu-se rău și fiind internat chiar de partea vătămată în spital a doua zi. De asemenea, raportul de expertiză medico-legal efectuat asupra inculpatului confirmă descrierile amănunțite date de partea vătămată, privind implantul unor corpuri străine (bile) la nivelul penisului acestuia. Sub aspectul deposedării părții vătămate de un inel din aur și suma de 400.000 lei, s-a apreciat că este lipsită de relevanță împrejurarea că inculpatul i-a restituit acesteia celelalte bijuterii și i-a oferit propriul lănțișor pe care îl purta la gât, atâta timp cât partea vătămată nu și-a putut exprima voința în mod liber și se afla sub presiunea psihică a amenințărilor inculpatului.

A mai constatat că în cauză nu se poate reține circumstanța agravantă a deposedării părții vătămate de bunuri și bani sub amenințare cu un cuțit, susținerea părții vătămate privind acest aspect fiind contrazisă de inculpat și necoroborându-se cu nici un alt mijloc de probă, cuțitul nefiind găsit și nici măcar descris de partea vătămată. Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul N.I. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia nr. 404 din 31 mai 2004, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și a desființat sentința atacată în sensul că a condamnat pe inculpat la 8 ani închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., a contopit pedepsele stabilite, urmând ca inculpatul să execute 8 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Prin aceeași decizie a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat. În motivarea acestei decizii, curtea de apel a arătat că în mod greșit instanța de fond a constatat că nu se impune reținerea agravantei prevăzute de art. 211 alin. (2 1 ) lit. b) C. pen., atâta vreme cât susținerea părții vătămate privind amenințarea cu un cuțit se coroborează cu declarația martorului S.Șt. și cu raportul de expertiză medico-legală.

Pe acest aspect, a admis apelul parchetului, constatând că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. b) C. pen., text de lege în baza căruia a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă corespunzătoare dispozițiilor art. 72 C. pen., ținând seama și de natura infracțiunilor pentru care acesta a mai fost condamnat anterior și de starea de recidivă. Referitor la apelul inculpatului, s-a apreciat că vinovăția acestuia în ce privește săvârșirea infracțiunilor imputate a fost corect stabilită pe baza probelor administrate în cauză, astfel că cererea de a se dispune achitarea inculpatului nu poate fi primită.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul. Prin recursul declarat procurorul a criticat atât hotărârea instanței de fond, cât și a celei de apel cu privire la cuantumul pedepselor aplicate inculpatului, în sensul de a se majora către limita maximă prevăzută de lege, având în vedere pericolul social ridicat pe care îl prezintă faptele și atitudinea nesinceră a inculpatului și antecedentele sale penale. Inculpatul, în motivele de recurs scrise, depuse la dosar a susținut că nu a comis faptele reținute în sarcina sa, solicitând a se dispune achitarea. În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei aplicate pe care o apreciază prea mare.

Recursurile declarate în cauză sunt nefondate. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că instanțele au stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului N.I. în săvârșirea în noaptea de 17 august 2003 a infracțiunii de tâlhărie ,cât și a infracțiunii de viol. Probele administrate au confirmat că inculpatul a deposedat-o, prin amenințare cu un cuțit, pe partea vătămată R.S. de bani și bijuterii și apoi a întreținut raport sexual cu aceasta, prin constrângere. În acest sens sunt plângerea și declarațiile părții vătămate, procesul-verbal de recunoaștere după fotografii a inculpatului, raportul de expertiză medico-legală și declarațiile martorilor S.Șt.

Astfel, partea vătămată a declarat în mod constant că inculpatul prin amenințare cu cuțitul i-a luat atât banii pe care îi avea din care a oprit numai suma de 400.000 lei, restul fiindu-i înapoiați, cât și un inel, dându-i în schimb un lănțișor din aur pe care urma să il restituie peste o săptămână și apoi a forțat-o, prin violență, să întrețină raport sexual cu el, împotriva voinței ei. Totodată, partea vătămată a precizat că a avut posibilitatea să vadă foarte bine fizionomia autorului faptelor dată fiind și perioada de timp relativ întinsă petrecută cu acesta și a descris implantul unor bile la nivelul penisului inculpatului.

Declarațiile părții vătămate se coroborează cu procesul verbal încheiat de organele de poliție la 27 august 2003 în prezența martorei D.F.L., în care se consemnează că victima a recunoscut după fotografii pe inculpat ca fiind autorul faptelor reclamate, inclusiv relatările acesteia că a avut posibilitatea să vadă foarte bine fizionomia autorului faptelor, dată fiind și perioada de timp relativ întinsă petrecută cu acesta. Aceleași declarații se mai coroborează cu raportul de expertiză medico-legală privind pe R.S. în care se menționează că aceasta prezenta leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovirea cu și de corpuri dure la data de 18 august 2003, precum și cu raportul de expertiză medico-legal privind pe inculpat în care se reține implantul unor corpuri străine (bile) la nivelul penisului acestuia.

Declarațiile părții vătămate se coroborează apoi cu dispozițiile martorului S.Șt., logodnicul victimei, în care relatează că s-a întâlnit în data de 18 august 2003 cu numita care era într-o stare de tensiune psihică, plângea și i-a relatat că a fost victima unui viol și a unei tâlhării în noaptea ce trecuse. Martorul, a adăugat că partea vătămată i-a arătat un lănțișor pe care nu îl văzuse la aceasta anterior, despre care i-a relatat că l-a primit de la autorul faptei pentru a nu reclama la organele de poliție. Apărarea inculpatului că suma de 400.000 lei i-a fost împrumutată iar inelul i-a fost dat cadou de partea vătămată, just a fost înlăturată, deoarece nu se sprijină pe nici o probă.

Faptul că ulterior inculpatul i-a restituit părții vătămate celelalte bijuterii și i-a oferit propriul lănțișor din aur pe care îl purta la gât, chiar dacă corespunde realității, nu este de natură să excludă existența infracțiunii de tâlhărie, deoarece infracțiunea s-a consumat în momentul în care inculpatul a intrat în stăpânirea bunurilor în cauză, urmare a amenințării exercitate asupra părții vătămate. Pe de altă parte, nici o probă de la dosar nu confirmă susținerea recurentului că partea vătămată a întreținut raport sexual cu el de bună voie, ci din contră că acesta, în limita posibilităților pe care le avea, s-a opus, iar atunci când opunerea a fost prea categorică a fost amenințată cu acte de violență și lovită, în acest sens fiind probele la care s-a făcut referire.

De altfel, atât instanța de fond cât și cea de apel, corect și motivat au înlăturat apărarea inculpatului, arătând în concret de ce nu poate fi primită și care sunt dovezile care contrazic acele susțineri. Față de cele expuse rezultă că instanțele au stabilit corect, în concordanță cu dovezile administrate, că, inculpatul a săvârșit faptele imputate și deci critica adusă hotărârii sub acest aspect este nefondată. Referitor la pedepsele stabilite inculpatului se constată că sancțiunile au fost just individualizate, ținându-se seama de pericolul social deosebit al faptelor, de împrejurările comiterii lor și de datele privind persoana inculpatului care este recidivist și a avut o atitudine nesinceră pe parcursul procesului penal.

Așa fiind, criticile din recursurile parchetului și ale inculpatului privind greșita individualizare a pedepselor nu sunt întemeiate. Pentru considerentele ce preced, având în vedere că examinând hotărârea atacată și în raport cu prevederile art. 385 9 alin. C. proc. pen., se identifică existența unor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că atât recursul declarat de procuror cât și cel declarat de inculpat sunt nefondate și a fi respinse ca atare, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a dispune conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul N.I. împotriva deciziei penale nr. 404 din 31 mai 2004 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 27 august 2003 la 14 ianuarie 2005. Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 ianuarie 2005.