Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 30.05.2011
inadmisibil

ÎCCJ, Decizia nr. 126/2011

HOTĂRÂRE
30.05.2011
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 126/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 205 din 28 martie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, în Dosarul nr. 5988/1/2010 au fost respinse ca nefondate recursurile declarate de petenții T.M.A. și T.G. împotriva Sentinței nr. 1233 din 19 iunie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 5988/1/2010, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat. Împotriva Deciziei nr. 205 din 28 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, petenții T.M.A. și T.G. au formulat contestație în anulare, fără a indica niciunul din cazurile de contestație în anulare prevăzute de art. 386 C. proc.

pen. Examinând în principiu contestația în anulare, Înalta Curte constată că este inadmisibilă. Conform dispozițiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestației în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual-penală, indicarea motivelor prevăzute în art. 386 C. proc. pen., precum și invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei. Una dintre aceste condiții este ca motivul pe care se sprijină contestația în anulare să fie dintre cele prevăzute expres și limitativ în art. 386 C. proc. pen. Raportând aspectele teoretice prezentate speței de față, se constată că, în cauză, nu a fost indicat niciunul din cazurile de contestație în anulare prevăzute de dispozițiile art. 386 C. proc.

pen.: a) neîndeplinirea în condițiile legii a procedurii de citare a părții la termenul când s-a judecat recursul ; b) imposibilitatea părții de a se prezenta la termenul de judecare a recursului și de a încunoștința instanța despre această împiedicare ; c) situația în care instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 lit. f) - i 1 ), cu privire la care existau probe în dosar ; d) situația în care împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă și e) situația în care la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia era obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (1 1 ) ori art. 385 16 alin. (1) C. proc.

pen. În concluzie, nu este îndeplinită una din cerințele de a căror întrunire cumulativă este condiționată admiterea în principiu a contestației în anulare, potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen. În consecință, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorii T.M.A. și T.G. împotriva Deciziei nr. 205 din 28 martie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, în Dosarul nr. 5988/1/2010. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorii vor fi obligați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorii T.M.A. și T.G. împotriva Deciziei nr. 205 din 28 martie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, în Dosarul nr. 5988/1/2010. Obligă contestatorii la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 30 mai 2011

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-09-26
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3263/2011
i, având nevoie de timp pentru deliberare. Totodată, în contestația în anulare formulată, contestatorul a prezentat generic parcurgerea căilor procesuale ale prezentei cauze, exprimându-și nemulțumirea față de modul de soluționare a cauzei
ÎCCJ 2010-09-23
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3306/2010
Asupra contestației în anulare de față în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 2649 din 2 iulie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosar nr. 5691/1/2010, a fost resp
ÎCCJ 2011-04-28
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1739/2011
Asupra contestației în anulare de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 249 bis din 11 februarie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins ca nefondată plângerea formula
ÎCCJ 2010-05-19
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1981/2010
Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 1234/1/2010 din 10 februarie 2010, pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, petiționarul B.
ÎCCJ 2012-01-26
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 238/2012
Asupra contestației în anulare de față în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 12 septembrie 2011, s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, contestația în anulare formulată de contestatorii Ț.D.
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă