ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2433/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Tribunalul Alba, prin sentința

penală nr. 254 din 8 noiembrie 2004, a condamnat pe inculpatul Z.I. la:

- 2 ani și 6 luni

închisoare, pentru comiterea tentativei la infracțiunii de omor, prevăzută de

art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 74 C. pen.

În baza art. 350 C. proc.

pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88

C. pen., din pedeapsa aplicată s-a dedus timpul reținerii și al reținerii

preventive, de la 15 februarie 2004, la zi.

În baza art. 118 lit. b) C.

pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a unui cuțit, corp delict.

În temeiul art. 14 C. proc.

pen. și 998 C. civ., inculpatul a fost obligat să plătească părții civile P.A.,

suma de 80.000.000 lei cu titlu de daune morale, fiind respinse restul

pretențiilor civile formulate.

Prin aceeași hotărâre,

inculpatul a fost obligat să plătească părții civile C.A.S. Alba suma de

8.159.000 lei, reprezentând cheltuieli ocazionate de spitalizarea victimei P.A.

În baza art. 191 C. proc.

pen., inculpatul Z.I. a mai fost obligat să plătească statului suma de

5.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei

reprezentând onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu în faza de urmărire

penală, urmează a fi suportat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut, în fapt, următoarele:

Inculpatul Z.I. a fost

căsătorit cu numita M.S. de care a divorțat în anul 2001.

După divorț, inculpatul a

continuat să locuiască cu fosta soție la domiciliul acesteia, situat în comuna

Roșia Montană, sat Dăroaia nr. 1039/A, județul Alba.

La data de 14 februarie

2004, între inculpat și fosta sa soție au intervenit neînțelegeri, având drept

motiv, reproșul pe care inculpatul îl aducea fostei soții, și anume

întreținerea de relații intime cu partea vătămată P.A.

În urma discuțiilor avute,

M.S. s-a refugiat în locuința fiului său M.C.

A doua zi, 15 februarie

2004, în jurul orelor 12-13,00, partea vătămată P.A. s-a deplasat la locuința

numitului M.C. pentru a-i solicita să-i repare un casetofon. După ce a intrat

în curtea comună, a fost abordat de inculpat, între cei doi a avut loc o

ceartă, inculpatul reproșându-i părții vătămate faptul că ar întreține relații

intime cu fosta sa soție.

Cearta dintre cei doi a

degenerat în îmbrânceli reciproce, împrejurare în care inculpatul a scos din

mâneca hainei un cuțit, cu care a aplicat părții vătămate o lovitură în zona

abdomenului.

Ulterior, partea vătămată a

fost transportată la Spitalul județean Alba unde, pentru a i se salva viața s-a

intervenit chirurgical.

Actul medico-legal întocmit

în cauză a concluzionat că partea vătămată P.A. a prezentat o plagă abdominală

cu secțiuni musculare, secțiune de diafragmă și hemoragie internă care a

necesitat intervenție chirurgicală de urgență.

S-a făcut precizarea, între

altele, că leziunile cauzate victimei i-au pus viața în pericol.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba și inculpatul Z.I.

Parchetul a criticat

hotărârea primei instanțe cu privire la greșita individualizare a pedepsei

aplicată inculpatului pe care o consideră prea mică, solicitând majorarea

acesteia prin înlăturarea circumstanțelor atenuante.

Inculpatul a criticat

aceeași hotărâre, cu privire la greșita încadrare juridică a faptei, solicitând

a se constata că aceasta poate fi încadrată ca vătămare corporală gravă,

întrucât nu a acționat cu intenția de a ucide pe victimă. În subsidiar, a

solicitat reducerea pedepsei prin acordarea unei mai mari eficiențe

circumstanțelor atenuante.

Curtea de Apel Alba Iulia,

prin decizia penală nr. 34/ A din 1 februarie 2005, a respins, ca nefondate,

ambele apeluri declarate în cauză.

Cu privire la apelul

declarat de parchet s-a arătat că motivele invocate, și anume greșita reținere

în favoarea inculpatului de circumstanțe atenuante și majorarea pedepsei

aplicate nu sunt întemeiate, întrucât prima instanță a făcut o justă și corectă

aplicare a dispozițiilor art. 72 C. pen., în sensul că, la aplicarea pedepsei a

avut în vedere atât împrejurările și pericolul social al faptei comise dar și

persoana inculpatului care nu are antecedente penale, iar anterior, a avut o

conduită corespunzătoare, fiind tată a cinci copii.

Referitor la motivele

invocate de inculpat, respectiv schimbarea încadrării juridice a faptei și

reducerea pedepsei, s-a arătat că nu sunt întemeiate.

În cazul primei critici s-a

arătat că acțiunea inculpatului de a lovi cu un cuțit pe victimă în abdomen,

ocazie cu care i-a produs grave leziuni, care i-au pus viața în pericol și care

i-a fost salvată numai datorită intervenției prompte a cadrelor medicale de

specialitate, întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea

de omor, deoarece chiar dacă nu a urmărit producerea rezultatului putea să-și

dea seama că, acționând în modalitatea reținută în situația de fapt, poate

provoca decesul victimei, rezultat pe care l-a acceptat ca posibil a se

produce, acționând cu intenție indirectă.

Referitor la cea de a doua

critică și anume, reducerea pedepsei, s-a arătat că nu există nici o

justificare ca aceasta să fie redusă sub limita stabilită de prima instanță.

Decizia curții de apel a

fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia

pe care, atât prin motivele scrise, cât și cele enunțate oral a criticat-o cu

privire la:

- încadrarea juridică a

faptei, în sensul că în cauză trebuia să se constate că fapta a fost comisă și

prin urmare, inculpatul trebuia să fie condamnat pentru tentativă la

infracțiunea de omor calificat (art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit.

i) C. pen.;

- omisiunea luării față de

inculpat a măsurii obligării la tratament medical, conform art. 113 C. pen.,

având în vedere faptul că acesta este grav bolnav, iar expertiza medico-legală

psihiatrică a recomandat luarea acestei măsuri;

- pedeapsa aplicată inculpatului

care este prea blândă, solicitând majorarea acesteia, prin înlăturarea

circumstanțelor atenuante.

Recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia este fondat în parte, în sensul

celor ce se vor arăta.

1.

Potrivit art. 152 C. pen., fapta se

consideră săvârșită „în public”, între altele, atunci când:

a) – într-un loc care prin

natura sau destinația lui este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu

este prezentă nici o persoană;

b) - în orice alt loc

accesibil publicului, dacă sunt de față două sau mai multe persoane;

c) - în loc neaccesibil

publicului, cu intenția însă ca fapta să fie auzită sau văzută și dacă acest

rezultat s-a produs față de două sau mai multe persoane.

Cum din actele și lucrările

de la dosar nu rezultă în nici un mod că inculpatul a comis fapta în vreuna din

împrejurările arătate în art. 152 lit. a) – c) C. pen., invocat de procuror,

urmează a se constata că în cauză nu există temei juridic pentru a se schimba

încadrarea juridică a faptei, în sensul că aceasta a fost comisă în public.

2.

Potrivit art. 113 C. pen., dacă

făptuitorul din cauza unei boli ori a intoxicării cronice prin alcool,

stupefiante sau alte asemenea substanțe, prezintă pericol pentru societate,

poate fi obligat a se prezenta în mod regulat la tratament medical până la

însănătoșire.

Conform alin. (3) al

aceluiași text de lege, tratamentul se efectuează și în timpul executării

pedepsei.

Cum din actele aflate la

dosar, respectiv raportul de nouă expertiză medico-legală psihiatrică rezultă

că inculpatul suferă de grave afecțiuni psihice cu potențial antisocial, prin

care s-a recomandat luarea măsurii de siguranță medicală prevăzută de art. 113

C. pen., instanțele aveau obligația să constate că luarea acestei măsuri era nu

numai necesară ci și obligatorie, fiind atât în beneficiul inculpatului cât și

al societății.

Neprocedând în acest fel,

instanțele au pronunțat, sub acest aspect, o hotărâre nelegală, urmând a se

dispune în consecință.

3.

Critica privind pedepsele aplicate

inculpatului este întemeiată numai în ce privește cuantumul acesteia.

Având în vedere gravitatea

leziunilor cauzate victimei, a cărei viață a fost salvată numai ca urmare a

intervenției de urgență a cadrelor medicale de specialitate, în cauză se impune

aplicarea inculpatului a unei pedepse mai severe, astfel încât aceasta să

reflecte într-o măsură mai mare pericolul social al faptei, dar care să

constituie și o garanție a realizării cerințelor art. 52 C. pen.

Referitor la critica privind

înlăturarea circumstanțelor atenuante reținute în favoarea inculpatului, se

constată că nu sunt temeiuri care să o justifice, având în vedere, în afara

argumentelor reținute de cele două instanțe, și starea precară a sănătății

acestuia.

Pentru considerentele ce

preced, urmează a constata că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Alba Iulia este fondat în limitele arătate, respectiv al neaplicării

dispozițiilor art. 113 C. pen. și a cuantumului pedepsei aplicată inculpatului,

limita în care se vor casa atât decizia curții de apel cât și sentința

instanței de fond, astfel cum se dispune prin dispozitivul prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia împotriva deciziei penale nr.

34 A din 1 februarie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia, privind pe inculpatul Z.I.

Casează decizia atacată,

precum și sentința penală nr. 254 din 8 noiembrie 2004 a Tribunalului Alba

numai cu privire la pedeapsa privativă de libertate și la neaplicarea dispozițiilor

art. 113 C. pen.

Modifică pedeapsa aplicată

inculpatului, în sensul că o majorează de la 2 ani și 6 luni închisoare, la 4

ani închisoare.

În baza art. 113 C. pen.,

aplică inculpatului măsura de siguranță a obligării la tratament medical până

la însănătoșire.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul reținerii și al arestării preventive de la 15 februarie

2004, la 12 aprilie 2005.

Onorariul în sumă de 400.000

lei cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 12 aprilie 2005.