Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
63/2005
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
Data
14 februarie 2005

Decizia nr. 1111/2005 — ÎCCJ, Secția penală · Dosar nr. 63/2005 — recurs împotriva sentinței nr. 566/2004 a Tribunalului Galați

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 24 ianuarie 2005, Curtea de Apel Galați a menținut măsura arestării preventive a inculpatului G.A.M., dispusă prin mandatul de arestare preventiv nr. 96 din 28 iulie 2004 al Tribunalului Galați, considerând că nu au dispărut temeiurile ce au impus luarea acesteia. S-a reținut în sarcina inculpatului că la 4 iulie 2003, pe fondul unui conflict spontan cu partea vătămată T.V., l-a lovit pe acesta cu cuțitul în zona abdomenului, producându-i leziuni ce i-au pus viața în pericol. Prin sentința penală nr. 566 din 26 noiembrie 2004, Tribunalul Galați l-a condamnat la 7-6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.

și 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 640 lit. b) și e) C. pen. și 3 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 1 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, urmând ca inculpatul să execute urmare aplicării unui spor de o lună, 7 ani și 7 luni închisoare. S-a menținut starea de arest și s-a dedus prevenția de la 27 iulie 2004 la zi. La termenul de judecată a apelului, verificând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, Curtea de Apel a dispus menținerea arestării, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 160 b C. proc. pen. Împotriva încheierii, inculpatul a declarat recurs, considerând că se impune punerea sa în libertate, fără a motiva susținerea. Recursul nu este fondat.

Inculpatul G.A.M. a fost condamnat la 7 ani și 7 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, iar măsura arestării s-a dispus în baza art. 148 lit. b) C. proc. pen., pedeapsă prevăzută de lege fiind mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea sa în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică. Temeiurile nu au dispărut și nici nu au apărut altele care să justifice revocarea măsurii arestării preventive, cu atât mai mult cu cât și prima instanță a dispus condamnarea sa. Recursul fiind fondat, va fi respins ca atare, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., iar inculpatul obligat la cheltuieli conform dispozitivului.

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.A.M. împotriva încheierii din 24 ianuarie 2005 pronunțată de Curtea de apel Galați, în dosarul nr. 63/2005. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 800.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 februarie 2005.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.