Decizia nr. 2370/2005 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 769/2004 a Curții de Apel Cluj

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 769 din 2 iunie 2004, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamantul T.I., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Cluj și a dispus anularea hotărârii nr. 13522 din 11 martie 2004, emisă de pârâtă, pe care a obligat-o să îi recunoască reclamantului, calitatea de refugiat, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 și să îi acorde drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2004. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut din probele administrate în cauză, că reclamantul a plecat, în vara anului 1940, din satul Morlaca, împreună cu părinții săi, la muncă, în localitatea Săcuieu.

Ulterior, în luna septembrie, ca urmare a cedării Ardealului de Nord, localitatea de domiciliu a căzut sub ocupația statului maghiar, astfel că reclamantul și familia sa nu au mai avut posibilitatea reîntoarcerii din refugiu, decât în luna martie a anului 1945, după retrocedarea teritoriului românesc. Împotriva sentinței a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, cu motivarea că situația reclamantului, care și-a mutat domiciliul, încă din luna iulie 1940, deci înainte de semnarea Dictatului de la Viena, nu intră în sfera de reglementare a dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000. Recursul este nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de prevederile acestei legi, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice.

În cauză, se constată că refugiul reclamantului și al familiei sale din localitatea de domiciliu, care s-a aflat în zona ocupată a Ardealului de Nord, a fost dovedit, conform art. 4 alin. (2) din Normele aprobate prin H.G. nr. 127/2002, cu declarațiile martorilor. De asemenea, cu privire la perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, expres prevăzută de Legea nr. 189/2000, se constată că instanța de fond a recunoscut calitatea de refugiat a reclamantului, numai pentru perioada de referință, nu și pentru lunile iulie și august ale anului 1940, anterioare ocupării teritoriului de către statul maghiar. Așadar, în mod legal s-a reținut de către prima instanță, că reclamantul s-a aflat în situația prevăzută de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, având calitatea de persoană refugiată pentru întreaga perioadă prevăzută de această lege.

Față de cele ce preced, urmează a se respinge prezentul recurs, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 769 din 2 iunie 2004 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2005.