ÎCCJ, Decizia nr. 63/2005

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, petiționarul B.D. a solicitat să fie efectuate cercetări penale față de G.W. și M.N., pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 248 C. pen. și de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (5) din același cod, precum și față de V.F., judecător la Curtea de Apel Oradea, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. Prin Ordonanța din 3 octombrie 2003, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe V.F., în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Procurorul desemnat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să examineze plângerea, prin rezoluția din 18 noiembrie 2003, emisă în dosarul nr. 706/P/2003, a dispus neînceperea urmăririi penale față de V.F., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., precum și disjungerea cauzei față de G.W. și M.N., trimițând dosarul la Curtea de Apel Oradea, pentru continuarea cercetărilor cu privire la aceștia din urmă. S-a reținut că între M.N., în calitate de director general al SC M. SA Oradea și G.W., în calitate de director general al SC T. SA Oradea, a intervenit un contract de schimb, în baza căruia 64 imobile din Oradea, aparținând primei societăți, au trecut în patrimoniul ultimei societăți, în schimbul a 6 brevete de invenție având ca obiect drepturi de proprietate intelectuală.

În urma acestei tranzacții, la data de 24 aprilie 1998, M.N. a solicitat Oficiului Registrului Comerțului Bihor, majorarea capitalului social al SC ME. SA, cu 210,21 miliarde lei, reprezentând suma la care au fost evaluate invențiile achiziționate în schimbul celor 64 imobile, printr-o expertiză întocmită de SC P.P. SRL București. Examinând cererea de majorare a capitalului social al societății menționate, M.E., director al Oficiului Registrului Comerțului Bihor, a propus, prin referatul ce l-a făcut pe această cerere, să fie numit un consilier în probleme de proprietate intelectuală, în vederea efectuării unei contraexpertize. Fiindu-i prezentate obiecțiunile și propunerile făcute prin referatul întocmit de directorul M.E., judecătorul V.F., delegat la Oficiul Registrului Comerțului Bihor, le-a respins și a efectuat înscrierea mențiunii.

Prin expertizele efectuate ulterior s-a ajuns la concluzia că toate cele 6 invenții sunt lipsite de valoare. S-a considerat, însă, că judecătorul V.F. nu se face vinovată de săvârșirea vreunei infracțiuni, relevându-se următoarele argumente în sprijinul acestei concluzii: - înscrierea mențiunii de către acest judecător s-a făcut cu respectarea condițiilor cu caracter formal ale Legii Oficiului Registrului Comerțului; - avizul directorului M.E. are doar valoare consultativă; - înscrierea a fost făcută pe baza raportului de evaluare întocmit de SC P.P. SRL, care avea avizul Ministerului Culturii, Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci și al C.N.A. S-a apreciat, totodată, că înscrierea mențiunii nu este imputabilă judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului, chiar dacă prin expertizele efectuate s-a stabilit că brevetele de invenție nu au nici o valoare economică.

Împotriva acestei rezoluții, invocând prevederile art. 278 1 C. proc. pen., petiționarul B.D. a formulat plângere, depunând-o la Curtea de Apel Oradea, care a înaintat-o Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin această plângere, petiționarul a solicitat desființarea rezoluției și trimiterea cauzei, procurorului, în vederea începerii urmăririi penale față de V.F., pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin sentința nr. 245 din 1 noiembrie 2004, a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiționarul B.D., împotriva rezoluției din 18 noiembrie 2003, dată în dosarul nr. 706/P/2003, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, privind pe V.F.

S-a motivat că petiționarul, atacând rezoluția de neîncepere a urmăririi penale direct la instanță, fără a parcurge etapa prealabilă obligatorie prevăzută de art. 278 alin. (1) C. proc. pen., potrivit căruia trebuia să se adreseze mai întâi, cu plângere, procurorului ierarhic superior, a folosit o cale de atac inadmisibilă în ordinea de drept. Petiționarul B.D. a declarat recurs împotriva sentinței, considerând-o netemeinică. A învederat, în acest sens, că instanța nu a făcut o analiză riguroasă a condițiilor în care s-a adresat cu plângere împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, pentru a verifica susținerea sa că a formulat mai întâi plângere către Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, pe care a depus-o la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

Recursul nu este fondat. Din examinarea actelor dosarului rezultă că, în adevăr, petiționarul B.D. nu a parcurs mai întâi etapa prealabilă obligatorie prevăzută de art. 278 alin. (1) C. proc. pen., în conformitate cu care trebuia să se adreseze cu plângere, împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, mai întâi procurorului ierarhic superior celui care a emis această rezoluție. Contrar susținerilor petiționarului, din examinarea actelor dosarului nu rezultă nici un indiciu de natură a confirma afirmația sa că ar fi depus, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, plângere împotriva rezoluției menționate și că aceasta ar fi fost adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Or, așa cum corect s-a subliniat prin considerentele sentinței, parcurgerea etapei prealabile a controlului rezoluției procurorului, de către procurorul ierarhic superior acestuia, este obligatorie, altfel încălcându-se principiul legalității căilor de atac, ceea ce ar fi inadmisibil în ordinea de drept existentă. Așa fiind, în lipsa unor temeiuri de natură a confirma susținerea făcută de petiționar, în sprijinul recursului, că ar fi depus plângere la un alt parchet, decât cel în care se afla procurorul ierarhic superior celui care a dispus neînceperea urmăririi penale prin rezoluția vizată, se impune să se constate că în mod corect s-a apreciat, de prima instanță, că plângerea ce i-a fost adresată, este inadmisibilă.

În consecință, urmează ca recursul declarat de petiționarul B.D. să fie respins, ca nefondat, cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare efectuate de către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul B.D. împotriva sentinței nr. 245 din 1 noiembrie 2004, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Obligă pe petiționar să plătească statului,suma de 600.000 lei, cheltuieli judiciare în recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 14 martie 2005.