ÎCCJ, Decizia nr. 63/2005

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin plângerea adresată

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, petiționarul B.D. a solicitat să

fie efectuate cercetări penale față de G.W. și M.N., pentru săvârșirea

infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art.

246 C. pen., de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 248

C. pen. și de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (5) din

același cod, precum și față de V.F., judecător la Curtea de Apel Oradea, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.

Prin Ordonanța din 3

octombrie 2003, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și-a declinat

competența de soluționare a cauzei privind pe V.F., în favoarea Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Procurorul desemnat de

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să examineze

plângerea, prin rezoluția din 18 noiembrie 2003, emisă în dosarul nr. 706/P/2003,

a dispus neînceperea urmăririi penale față de V.F., pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., precum și disjungerea cauzei față

de G.W. și M.N., trimițând dosarul la Curtea de Apel Oradea, pentru continuarea

cercetărilor cu privire la aceștia din urmă.

S-a reținut că între M.N.,

în calitate de director general al SC M. SA Oradea și G.W., în calitate de

director general al SC T. SA Oradea, a intervenit un contract de schimb, în

baza căruia 64 imobile din Oradea, aparținând primei societăți, au trecut în

patrimoniul ultimei societăți, în schimbul a 6 brevete de invenție având ca

obiect drepturi de proprietate intelectuală.

În urma acestei tranzacții,

la data de 24 aprilie 1998, M.N. a solicitat Oficiului Registrului Comerțului

Bihor, majorarea capitalului social al SC ME. SA, cu 210,21 miliarde lei,

reprezentând suma la care au fost evaluate invențiile achiziționate în schimbul

celor 64 imobile, printr-o expertiză întocmită de SC P.P. SRL București.

Examinând cererea de

majorare a capitalului social al societății menționate, M.E., director al

Oficiului Registrului Comerțului Bihor, a propus, prin referatul ce l-a făcut

pe această cerere, să fie numit un consilier în probleme de proprietate

intelectuală, în vederea efectuării unei contraexpertize.

Fiindu-i prezentate

obiecțiunile și propunerile făcute prin referatul întocmit de directorul M.E.,

judecătorul V.F., delegat la Oficiul Registrului Comerțului Bihor, le-a respins și a efectuat înscrierea mențiunii.

Prin expertizele efectuate

ulterior s-a ajuns la concluzia că toate cele 6 invenții sunt lipsite de

valoare.

S-a considerat, însă, că

judecătorul V.F. nu se face vinovată de săvârșirea vreunei infracțiuni,

relevându-se următoarele argumente în sprijinul acestei concluzii:

- înscrierea mențiunii de

către acest judecător s-a făcut cu respectarea condițiilor cu caracter formal

ale Legii Oficiului Registrului Comerțului;

- avizul directorului M.E.

are doar valoare consultativă;

- înscrierea a fost făcută

pe baza raportului de evaluare întocmit de SC P.P. SRL, care avea avizul

Ministerului Culturii, Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci și al C.N.A. S-a

apreciat, totodată, că înscrierea mențiunii nu este imputabilă judecătorului

delegat la Oficiul Registrului Comerțului, chiar dacă prin expertizele

efectuate s-a stabilit că brevetele de invenție nu au nici o valoare economică.

Împotriva acestei rezoluții,

invocând prevederile art. 278

1

C. proc. pen., petiționarul B.D. a

formulat plângere, depunând-o la Curtea de Apel Oradea, care a înaintat-o

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin această plângere,

petiționarul a solicitat desființarea rezoluției și trimiterea cauzei,

procurorului, în vederea începerii urmăririi penale față de V.F., pentru

infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, prin sentința nr. 245 din 1 noiembrie 2004, a respins,

ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiționarul B.D., împotriva rezoluției

din 18 noiembrie 2003, dată în dosarul nr. 706/P/2003, al Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, privind pe V.F.

S-a motivat că petiționarul,

atacând rezoluția de neîncepere a urmăririi penale direct la instanță, fără a

parcurge etapa prealabilă obligatorie prevăzută de art. 278 alin. (1) C. proc.

pen., potrivit căruia trebuia să se adreseze mai întâi, cu plângere,

procurorului ierarhic superior, a folosit o cale de atac inadmisibilă în

ordinea de drept.

Petiționarul B.D. a declarat

recurs împotriva sentinței, considerând-o netemeinică. A învederat, în acest

sens, că instanța nu a făcut o analiză riguroasă a condițiilor în care s-a

adresat cu plângere împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale,

pentru a verifica susținerea sa că a formulat mai întâi plângere către

Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, pe care a depus-o la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea actelor

dosarului rezultă că, în adevăr, petiționarul B.D. nu a parcurs mai întâi etapa

prealabilă obligatorie prevăzută de art. 278 alin. (1) C. proc. pen., în

conformitate cu care trebuia să se adreseze cu plângere, împotriva rezoluției

de neîncepere a urmăririi penale, mai întâi procurorului ierarhic superior

celui care a emis această rezoluție.

Contrar susținerilor

petiționarului, din examinarea actelor dosarului nu rezultă nici un indiciu de

natură a confirma afirmația sa că ar fi depus, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, plângere împotriva rezoluției menționate și că

aceasta ar fi fost adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

Or, așa cum corect s-a

subliniat prin considerentele sentinței, parcurgerea etapei prealabile a

controlului rezoluției procurorului, de către procurorul ierarhic superior

acestuia, este obligatorie, altfel încălcându-se principiul legalității căilor

de atac, ceea ce ar fi inadmisibil în ordinea de drept existentă.

Așa fiind, în lipsa unor

temeiuri de natură a confirma susținerea făcută de petiționar, în sprijinul

recursului, că ar fi depus plângere la un alt parchet, decât cel în care se

afla procurorul ierarhic superior celui care a dispus neînceperea urmăririi

penale prin rezoluția vizată, se impune să se constate că în mod corect s-a

apreciat, de prima instanță, că plângerea ce i-a fost adresată, este

inadmisibilă.

În consecință, urmează ca

recursul declarat de petiționarul B.D. să fie respins, ca nefondat, cu

obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare efectuate de către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționarul B.D. împotriva sentinței nr. 245 din 1

noiembrie 2004, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Obligă pe petiționar să

plătească statului,suma de 600.000 lei, cheltuieli judiciare în recurs.

Pronunțată în ședință

publică, azi 14 martie 2005.