ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1933/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 21 iunie 2004, G.V. a chemat în judecată Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, pentru a fi obligat să-i recunoască vechimea în muncă, în profesia de medic veterinar pe perioada 1 aprilie 1979 - 30 martie 1990 și să-i elibereze adeverința necesară, în vederea înscrierii în carnetul de muncă, a vechimii respective. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că la 12 martie 1945, familia sa a fost evacuată din Ismail, Basarabia, în localități din județele Romanați și Dolj, ca sinistrați de război. Deși a făcut dovada acelor împrejurări, cu înscrisuri oficiale și a solicitat emiterea actului legal în baza căruia să-i fie plătită indemnizația lunară stabilită prin Legea nr. 563/2001, precum și drepturile cuvenite ca persoană strămutată, conform aceluiași act normativ, până în prezent cererea sa nu a primit o rezolvare favorabilă.

Prin sentința civilă nr. 563 din 7 octombrie 2004, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, a respins acțiunea, ca neîntemeiată. Instanța a reținut că din actele depuse la dosar nu rezultă că reclamantul G.V. ar beneficia de drepturile prevăzute de Legea nr. 563/2001, pe de o parte, iar pe de altă parte, nu s-a făcut dovada vătămării sale într-un drept subiectiv legitim, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități publice de a-i rezolva o cerere, ca o condiție de admisibilitate a acțiunii în contenciosul administrativ. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, reclamantul. Recurentul a susținut că prima instanță a pronunțat sentința cu încălcarea dreptului său la apărare.

Mai precis, datorită necomunicării unui exemplar după întâmpinarea formulată de autoritatea publică pârâtă, nu a cunoscut apărările acesteia și a fost împiedicat în valorificarea efectivă a acelui drept, prin administrarea unor probe concludente. Totodată, curtea de apel nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 29/1990 și cu motivarea contrazisă de înscrisurile prezentate, și-a însușit apărarea pârâtului în legătură cu înscrierea vechimii reale în carnetul de muncă. Recursul este nefondat sub aspectul ambelor critici formulate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că litigiul s-a soluționat în adevăr, la termenul din 7 octombrie 2004, când reclamantul G.V. a fost reprezentat de fiica sa, avocat G.M.

Contrara susținerii din recurs, consilierul juridic al autorității publice pârâte nu a depus întâmpinare, iar în preambulul sentinței s-au consemnat concluziile apărătorului reclamantului pentru admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată. În condițiile date, care infirmă realitatea afirmației recurentului privind pretinsa nesocotire a dreptului său la apărare, prin faptul necomunicării întâmpinării, fără temei acesta solicită desființarea sentinței pentru nelegalitate. În fond, acțiunea introdusă de reclamant nu putea fi primită, deoarece acesta nu a făcut dovada că printr-o hotărâre pronunțată de către Comisia constituită pentru aplicarea Decretului - lege nr. 118/1990, el a fost recunoscut ca beneficiar al acestui act normativ.

La dosar, G.V. a anexat o copie după hotărârea nr. 49 din 7 august 2002, prin care comisia competentă i-a acordat drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada de refugiu cuprinsă între 21 martie 1941 - 26 martie 1945, refugiu datorat unor acte de persecuție din motive etnice. Un asemenea înscris nu constituie, însă, temei legal pentru acordarea în baza Legii nr. 563/2001, de aprobare a O.U.G. nr. 173/2000, a unor drepturi aferente unei perioade ulterioare, (cuprinsă între 1 aprilie 1979 - 30 martie 1990). Se constată, deci, că în lipsa dreptului legitim al reclamantului care să fi fost vătămat prin refuzul nejustificat de eliberare a adeverinței pretinse, în mod greșit se susține în recurs că acțiunea în contencios administrativ trebuia totuși admisă.

Față de considerentele expuse și de inexistența în cauză a unor motive de casare de ordine publică, care în sensul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., ar putea fi invocate din oficiu, urmează a se respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de G.V., împotriva sentinței nr. 563 din 7 octombrie 2004 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2005.