ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3727/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3727/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 6 ianuarie 2003, reclamanta A.G. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtul C.M., instanța de judecată să stabilească cuantumul chiriei datorate, corespunzător veniturilor realizate de aceasta, pentru folosința imobilului situat în Craiova. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că locuiește la adresa menționată din anul 1984, împreună cu concubinul său și 6 copii, dintre care 4 căsătoriți și două fiice minore, precum și cu 2 nepoți. Locuința i-a fost repartizată în urma demolării locuinței proprietate personală compusă din 2 camere, bucătărie și sală. Pârâtul, în calitate de proprietar, a notificat-o în sensul că urmează să negocieze chiria cu acesta, contractul de închiriere încheiat cu RAADPFL Craiova nemaifiind valabil.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei. Totodată, acesta a formulat cerere reconvențională solicitând evacuarea din imobil a numiților A.G., C.N., D.P.F., C.T., A.M., P.M.L., P.A.C., A.A.B., C.C., G.I., C.C., A.A. și C.A. Pârâtul-reclamant în reconvențională a arătat că imobilul menționat i-a fost restituit și a fost pus în posesia lui. Pârâta din reconvențională, deși notificată, nu s-a prezentat pentru prelungirea contractului de închiriere. Ulterior notificării menționate, pârâții-reclamanți au distrus în totalitate gardul împrejmuitor al imobilului, pe o distanță de 14 m, situație în care titularul dreptului de proprietate asupra imobilului a formulat plângere penală.
Prin sentința nr. 1825, Judecătoria Craiova a respins acțiunea principală, a admis cererea reconvențională și a dispus evacuarea pârâților din imobilul situat în Craiova. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta nu s-a conformat dispozițiilor art. 10 alin. (2) din O.U.G. nr. 40/1998, în sensul de a comunica proprietarului, în scris cu confirmare de primire, cererea pentru încheierea unui contract de închiriere. Totodată, aceasta nu s-a conformat notificării proprietarului, în sensul de a se prezenta pentru încheierea unui contract de închiriere, împrejurări în raport de care în cauză devin incidente dispozițiile art. 11 alin. (2) din același act normativ. În fine, în cauză a fost probată și deteriorarea imobilului de către chiriași, împrejurare față de care devin incidente și dispozițiile art. 13 din ordonanța de urgență menționată.
Reclamanta A.G. a declarat apel împotriva hotărârii primei instanțe, apreciind că sentința nu este susținută de materialul probator administrat în cauză. Curtea de Apel Craiova, secția civilă, prin decizia nr. 2735 din 6 septembrie 2004, a respins apelul, ca nefondat, cu motivarea că starea de fapt a fost corect reținută, conform probatoriului administrat și că normele legale incidente în cauză au fost corect aplicate. Împotriva acestei din urmă hotărâri, reclamanta A.G. a declarat recurs, fără a invoca nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. În susținerea recursului, reclamanta a arătat că s-a prezentat la locul stabilit de proprietar prin notificare și nu este culpa sa că nu s-au întâlnit.
În acest sens, în mod eronat au fost înlăturate depozițiile martorilor propuși de reclamantă, prin care s-a probat prezentarea acesteia la locul și data stabilite prin notificarea proprietarului. Drept urmare, în mod greșit s-a reținut în cauză incidența dispozițiilor art. 11 alin. (1) din O.G. nr. 40/1999. În fine, reclamanta a susținut că stricăciunile pretins produse imobilului nu au fost dovedite. Drept urmare, în mod greșit s-a reținut că în cauză nu mai subzistă obligația proprietarului de prelungire a contractului de închiriere. De altfel, proprietarul nu este îndreptățit la restituirea imobilului, cererea acestuia în acest sens fiind făcută cu depășirea termenului prevăzut de Legea nr. 10/2001.
În concluzie, reclamanta a solicitat admiterea recursului, admiterea acțiunii principale și respingerea cererii reconvenționale. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Din actele dosarului rezultă: - calitatea de titular al dreptului de proprietate al reclamantului reconvențional, urmare restituirii imobilului în litigiu (fila 34 din dosarul de fond); - notificarea pârâtei din reconvențională în vederea încheierii unui nou contract de închiriere (fila 40 din dosarul de fond); - neprezentarea pârâtei-reconvenționale la locul și data stabilite prin notificare (filele 65 și 66 din dosarul de fond); - degradarea imobilului de către chiriași (filele 87-93, 96, 149-156 din dosarul de fond), Reclamanta nu a făcut dovada susținerilor făcute, depozițiile martorilor propuși de către aceasta fiind în mod judicios și motivat înlăturate, ca urmare a necoroborării cu materialul probator administrat în cauză.
Ca atare, hotărârea atacată nu este supusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de reclamanta-pârâtă-reconvențională A.G., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta-pârâtă A.G. împotriva deciziei nr. 2735 din 6 septembrie 2004 a Curții de Apel Craiova, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 mai 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.