CtEDO 02.05.2006 AI

AFFAIRE DE LUCA c. FRANCE

RESPONDENT
FRA
HOTĂRÂRE
02.05.2006
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de l'art. 6-1 (iniquité du procès);Partiellement irrecevable;Préjudice moral - constat de violation suffisant;Frais et dépens (procédure nationale) - demande rejetée;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
AFFAIRE DE LUCA c. FRANCE (CtEDO, 2006)
HUDOC · oficial

DOUA SECTIUNE

CAUZA

DE LUCA c. FRANȚA

(Cerere nr. 8112/02)

2 mai 2006

02/08/2006

Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 § 2 din Convenție. Poate suferi retușuri de formă.

În cauza de Luca c. Franța,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), ședință într-o cameră compusă din:

MM.

J.-P. Costa,

dna A. Mularoni,

și de dna S. Dollé, grefieră de secțiune,

După delibărări în cameră de consiliu pe 11 aprilie 2006,

Render hotărârea care urmează, adoptată la acea dată:

1.

La originea cauzei se află o cerere (nr. 8112/02) îndreptată împotriva Republicii Franceze și pe care un cetățean italian, M. Marino de Luca ("reclamantul"), a sesizat Curtea pe 31 octombrie 2001 în temeiul articolului 34 din Convenția de protecție a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale ("Convenția").

2.

Reclamantul a fost reprezentat de Me M. Abensour-Gibert, avocat la Paris. Guvernul francez ("Guvernul") a fost reprezentat de agentul său, M. R. Abraham, căruia i-a succedat în funcții dna E. Belliard, director al afacerilor juridice la Ministerul Afacerilor Străine.

3.

Pe 12 septembrie 2005, a doua secțiune a hotărât să comunice Guvernului grieful tras din iniquitatea procedurii devant camera criminală a Curții de Casație, rezultând din absența comunicării reclamantului sau consilului lui, înainte de ședință, raportului consilierului raptor și prezența avocatului general la deliberări. Invocând disposițiile articolului 29 § 3, secțiunea a hotărât că vor fi examinate în același timp admisibilitatea și binefundul cauzei.

I.

4.

Reclamantul s-a născut în 1955 și locuiește la Gorizia în Italia.

5.

Reclamantul este intermediar în comerț și deține 20% din acțiunile unei societăți italiene, societatea Delma.

6.

Ca urmare a unei anchete vamale realizată de la 1 martie 1990 până la 11 martie 1991, șaptesprezece procese-verbale fuseseră întocmite de agenții Vămilor pentru fals declarare la importare privind șapte importări (din 7 noiembrie 1989 până la 27 februarie 1990) de ris de tineri bovini provenind din Statele Unite dar declarați ca provenind din Iugoslavia pentru a evita interdicția acestui tip de mărfuri din Statele Unite. Aceste importări reprezentau o valoare totală de 9 090 213 franci francezi (FRF) (adică 1 385 703 euro (EUR)).

7.

Pe 13 august 1992, o anchetă judiciară fusese deschisă.

8.

Ancheta confirmă că risul din tineri bovini fusese importat de societatea Cousin în ambalaje care lasă impresia că provenea din Iugoslavia atunci când, în realitate, provenea din Statele Unite.

9.

Comercializarea acestei carne provenind din Statele Unite fusese suspendată, apoi limitată pe teritoriul comunității europene în temeiul a doi avizi miniștriali către importatori luați pe 25 ianuarie și 21 iunie 1989 în executarea a două decizii ale Comisiei Europene din 15 decembrie 1988 și 29 mai 1989.

10.

Printr-o ordonanță din 5 ianuarie 1998, judecătorul de instrucție trimite reclamantul și co-acuzații săi în fața tribunalului corectional din Paris.

11.

În fața tribunalului, reclamantul susținea că avisurile către importatori se bazau pe decizii comunitare viciate de ilegalitate conform unui acord internațional numit "acord SPS" privind aplicarea măsurilor fitosanitare. Hotărârea SPS fusese integrat în tratatul instituind organizația mondială a comerțului (mai jos OMC) și fusese reglementat în cadrul acordurilor GATT (acordul general asupra tarifelor vamale și comerțului). În ianuarie 1998, organul de apel al OMC considerase că cele două decizii ale Comisiei din 1988 și 1989 încălcau disposițiile acordului SPS.

12.

În consecință, reclamantul estima că avisurile către importatori luate în executarea deciziilor comunitare viciate de ilegalitate nu erau susceptibile să servească de temei unui urmarire penală, și că, în plus, violau articolele 34 și 37 ale Constituției în măsura în care instituiau o interdicție de natură penală atunci când o asemenea incriminare nu putea, conform lui, rezulta decât din lege.

13.

Printr-o sentință din 18 noiembrie 1998, tribunalul corectional din Paris respinge excepția de ilegalitate ridicată de reclamant, pe motiv că acordul SPS nu era direct aplicabil în ordinele juridice interne ale statelor membre ale comunității europene și că avisurile către importatori fuseseră luate conform deciziilor comunitare care nu fuseseră nici raportat de Comisia Europeană nici anulate de Curtea a Comunităților Europene. În plus, tribunalul considera că capetele de acuzare reținute împotriva reclamantului, și anume falsele declarări de origine la importare, nu rezultau din avisurile miniștriale ci erau prevăzute și pedepsite de codul vamilor (articolele 399, 426-2 și 414) și considera ca stabilit existența unui circuit fraudulos. Reclamantul fu condamnat în consecință la plata unei amenzi vamale de 7 000 000 FRF (adică 1 067 073,17 EUR), asortită de constrângere prin corp.

14.

Printr-o hotărâre din 31 ianuarie 2000, curtea de apel din Paris, constatând că ancheta administrativă și ancheta judiciară stabiliseseră că risul importat de societatea Cousin provenea din Statele Unite și nu din Iugoslavia, confirmă sentința în toate disposițiile sale adoptând în mod expres motivația judecătorilor ai primei instanțe.

15.

Printr-o hotărâre din 3 mai 2001, camera criminală a Curții de Casație respinge cererea de casație depusă de reclamant care era reprezentat de un avocat la Consiliul de Stat și la Curtea de Casație (mai jos, "avocat la Consilii").

16.

Reclamantul indică că consilul lui nu a avut comunicare asupra sensului concluziilor avocatului general înainte de ședință, nici asupra raportului consilierului raptor.

II.

17.

Dreptul și practica internă pertinentă privind procedura devant camera criminală a Curții de Casație sunt descrise în hotărârile Reinhardt și Slimane-Kaïd c. Franța din 31 martie 1998 (Colecția hotărârilor și deciziilor, 1998-II, pp. 665-666, §§ 104-107), Voisine c. Franța (nr. 27362/95, §§ 26-34, 8 februarie 2000), Meftah și alții c. Franța ([Marea Cameră], nrs. 32911/96, 35237/97 și 34595/97, § 49, 26 iulie 2002, CEDH 2002-VII, §§ 47-52) și Slimane-Kaïd c. Franța (nr. 2) (nr. 48943/99, §§ 17 și urm., 27 noiembrie 2003).

18.

Disposițiile relevante din codul vamilor, în vigoare la época faptelor sunt următoarele:

art. 399

"1. Cei care au participat ca interesați în orice fel la un delict de contrabandă sau la un delict de import sau export fără declarare sunt pasibili de aceleași pedepse ca autorii infracțiunii și, în plus, de pedeapsele privative de drepturi edictate de art. 432 mai jos.

a) antreprenori, membri de întreprinderi, asigurători, asigurați, furnizatori de fonduri, proprietari de mărfuri, și, în general, cei care au un interes direct în fraudă;

b) cei care au cooperat în orice fel la un ansamblu de acte efectuate de un număr de indivizi acționând în concierto, conform unui plan de fraudă stabilit pentru a asigura rezultatul urmărit în comun;

c) cei care, cu știința, au acoperit acțiunile fraudatorilor sau au încercat să le procure impunitatea, sau au cumpărat sau deținut, chiar și în afara diametrului, mărfuri provenind dintr-un delict de contrabandă sau import fără declarare.

art. 414

"Sunt pasibili de o închisoare maximă de trei ani, confiscarea obiectului fraudei, confiscarea mijloacelor de transport, confiscarea obiectelor servind să ascundă frauda și o amendă între una și două ori valoarea obiectului fraudei, orice fapt de contrabandă, precum și orice fapt de import sau export fără declarare atunci când aceste infracțiuni se raportează la mărfuri din categoria celor care sunt interzise sau puternic impozitate conform prezentului cod.

Pedeapsa de închisoare este portată la o durată maximă de zece ani și amenda poate merge până la cinci ori valoarea obiectului fraudei fie atunci când faptele de contrabandă, import sau export privesc mărfuri periculoase pentru sănătate, moralitate sau securitate publică, din care lista este fixată de ordin al ministrului în charge cu vămile, fie atunci când sunt comise în bandă organizată."

art. 426

"Sunt reputate import sau export fără declarare de mărfuri interzise: (...)

2°) orice falsă declarare având scopul sau efectul de a evita aplicarea măsurilor de interdicție. Cu toate acestea, mărfurile interzise la intrare sau ieșire care au fost declarate sub o denumire relevând interdicția care le afectează nu sunt confiscate: acelea destinate importului sunt trimise în străinătate; acelea din a căror ieșire se cere rămân în Franța (...)"

I.

19.

Reclamantul susține că nu a fost judecat "într-un termen rezonabil" și consideră proceduragvous devant Curtea de Casație. Pe de o parte, susține că devant camera criminală a Curții de Casație nici el însuși nici consilul lui nu ar fi primit comunicare, înainte de ședință, raportului consilierului raptor deși documentul ar fi fost furnizat avocatului general, nici concluziilor avocatului general. Pe de altă parte, se plânge de faptul că avocatul general a participat la deliberări. În sfârșit, estimează că exista o încălcare a principiului contradictorului, pe motiv că nu ar fi fost pus în măsură să ia cunoștință de întreaga documentație din posesia administrației vamilor. Invocă art. 6 § 1 din Convenție, ale cărei dispoziții relevante sunt formulate după cum urmează:

"Orice persoană are dreptul ca cauza ei să fie ascultată în mod echitabil (...) într-un termen rezonabil, de o instanță (...) care va decide (...) asupra binefundului oricărei acuzații penale aduse împotriva ei (...)"

A.

Asupra griefului tras din nerespectarea termenului rezonabil

20.

Curtea constată că perioada de considerat a început pe 13 august 1992 și s-a încheiat pe 3 mai 2001. Procedura duraseaseași deci opt ani și mai mult de opt luni pentru trei grade de jurisdicție.

Asupra admisibilității

21.

Curtea reamintește că conform articolului 35 § 1 din Convenție, ea poate fi sesizată doar după epuizarea căilor de recurs interne. Reamintește că orice grief tras din durata unei proceduri judiciare, introdus în fața ei după 20 septembrie 1999, fără a fi fost anterior prezentat jurisdicțiilor interne în cadrul unui recurs fondat pe articolul L. 781-1 din codul organizării judiciare, este în principiu inadmisibil, indiferent de starea procedurii la plan intern (Mifsud c. Franța (dec.) [Marea Cameră], nr. 57220/00, CEDH 2002-VIII). Or, în cauza de față, reclamantul nu justifică că exercitase acest recurs anterior sesizării Curții.

22.

De aici rezultă că această parte a griefului reclamantului, tras din durata rezonabilă a procedurii, trebuie respinsă pentru neepuizarea căilor de recurs interne, în aplicarea articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenție.

B.

Asupra griefurilor trase din iniquitatea procedurii devant Curtea de Casație

1.

Asupra admisibilității

a)

Asupra absența comunicării concluziilor avocatului general reclamantului

23.

Curtea reamintește că, în hotărârea Reinhardt și Slimane-Kaïd (hotărâre din 31 martie 1998, Colecția hotărârilor și deciziilor 1998-II, § 106), constatase că, devant camera criminală a Curții de Casație, atunci când părțile sunt reprezentate de un avocat la Consilii, avocatul general informează pe acesta înainte de ziua ședinței asupra sensului concluziilor sale, de aceea atunci când, la cererea acelui avocat, cauza este pledată, acesta din urmă are posibilitatea să contrapună oral sau printr-o notă la deliberări. Estimase că această practică era "de natură să ofere [părților] posibilitatea să ia cunoștință de concluziile litigioase și să le comenteze în condiții satisfăcătoare" (ibidem) și, ulterior, concluzionase asupra absența manifestă de temei a griefurilor acestei naturi (vezi, de exemplu, Mac Gee c. Franța (dec.), nr. 46802/99, 10 iulie 2001; Pascolini c. Franța (dec.), nr. 45019/98, 25 aprilie 2002).

24.

În cauza de față, Curtea constată că reclamantul era reprezentat de un avocat la Consilii la ședința publică a Curții de Casație și că acesta prezentă observații. Avocatul deci avea toată latitudinea să răspundă la concluzii avocatului general sau să depună o notă la deliberări dacă estimă necesar.

25.

Această parte a cererii este deci evident nefondată și trebuie respinsă în aplicarea articolului 35 §§ 3 și 4 din Convenție.

b)

Asupra respectării principiului contradictorului

26.

Reclamantul susține că nu ar fi fost pus în măsură să ia cunoștință de întreaga documentație din posesia administrației vamilor. Curtea observă totuși că grievul nu fusese ridicat în mod expres, nici chiar în substanță devant jurisdicțiile interne.

27.

De aici rezultă că trebuie respins grievul pentru neepuizarea căilor de recurs interne, în aplicarea articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenție.

c)

Asupra altor griefuri

28.

Curtea estimează, în schimb, că alte griefuri trase din absența comunicării reclamantului sau consilului lui, înainte de ședință, raportului consilierului raptor și participării avocatului general la deliberări, nu sunt evident nefundate în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Curtea observă pe lângă că acestea nu se lovesc de nici un alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie declarate admisibile.

2.

Asupra fondului

29.

Guvernul subliniază că ca urmare a hotărârilor Reinhardt și Slimane Kaïd, Voisine și Meftah (citate mai sus), modalitățile de instrucție și de judecată ale cauzelor fuseseseără modificate. Deci, de acum, partea raportului consilierului raptor fixând problematica juridică a cauzei este comunicată cu dosarul ministerului public ca și cu părțile. În schimb, avizul raptorului asupra deciziei de luat și proiectele de hotărâri pe care le propune la deliberările Curții de Casație nu sunt comunicare nici avocaților generali, nici părților.

30.

Guvernul indică că aceste măsuri fuseseări aplicate materiei criminale de la 2002. Când raportul sau fișa de orientare stabilite de consilierul raptor sunt depuse la grefierul criminal, acesta din urmă editeaza automat un aviz pentru a informa avocații la Consilii ai părților asupra datei acestui depozit sau a fisei de orientare în localurile grefierului. Avocații la Consilii, la fel ca avocatul general, sunt deci în măsură să ia cunoștință raportului consilierului raptor care se află în dosar.

31.

Cu toate acestea, Guvernul precizează că aceste măsuri nu erau în vigoare la examinarea cererii de casație a reclamantului și declară în consecință să se remită la înțelepciunea Curții pentru a aprecia binefundul griefului.

32.

Privitor la participarea avocatului general la deliberări, Guvernul indică că ședințele fuseseări reorganizate pentru a cuprinde o parte publică unde sunt dezvoltate în fiecare din cazuri, rapoartele membrilor Curții și avisurile și rechiziții ale avocaților generali, apoi o parte nepublică în cursul căreia Curtea deliberează. În consecință, avocatul general nu mai participă la deliberări. Guvernul precizează că aceste dispoziții permiteau punerea capăt dezechilibrului pe care Curtea ilrelevaseași în procedura de instrucție și de judecată urmată devant Curtea de Casație. Cu toate acestea, subliniază că aceste măsuri sânt aplicate de la 1 octombrie 2001, adică posterior faptelor prezentei cauze, și declară în consecință să se remită la înțelepciunea Curții pentru a aprecia binefundul griefului.

33.

Reclamantul estimează că faptul că avocatul general a avut cunoștință raportului consilierului raptor, contrar avocatului lui, constituie o rupere a egalității armelor, care, conform lui, ar fi contribuit la respingerea cererii de casație. Consideră de asemeni că participarea avocatului general la deliberări este un factor agravant al iniquității procedurii devant Curtea de Casație și se plânge de faptul că Franța nu respectă jurisprudența Curții în acest sens.

34.

Curtea reamintește că judeca deja în repetate rânduri că nici absența comunicării reclamantului sau consilului lui, înainte de ședință, raportului consilierului raptor, atunci când documentul fusese furnizat avocatului general (cf. Reinhardt și Slimane-Kaïd citat, pp. 665-666, § 105; Chesnay c. Franța, nr. 56588/00, §§ 21-23, 12 octombrie 2004), nici prezența avocatului general la deliberările Curții de Casație (cf. Fontaine și Bertin c. Franța, nrs. 38410/97 și 40373/98, §§ 66-67, 8 iulie 2003; vezi de asemeni Slimane-Kaïd c. Franța (nr. 2) nr. 48943/99, § 20, 27 noiembrie 2003; Quesne c. Franța, nr. 65110/01, §§ 14-16, 1 aprilie 2004) se acordau cu cerințele unui proces echitabil conform articolului 6 § 1 din Convenție.

35.

Constatând că Guvernul admite că procedura s-a desfășurat deci în cauza de față și se remite la înțelepciunea sa, Curtea nu distinge nicio rație de a se abate de la jurisprudența sa menționată mai sus. Prin urmare, exista o încălcare a articolului 6 § 1 citat mai sus.

II.

Asupra admisibilității

36.

Reclamantul se plânge de a fi fost condamnat pe baza disposițiilor comunitare care, conform OMC, violau în mod evident acorduri internaționale. Alege încălcarea articolului 7 § 1 din Convenție, care se citește deci:

"Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acțiune sau o omisiune care, în momentul comiterii, nu constituia o infracțiune conform dreptului intern sau internațional. De asemeni, nu se impune nici o pedeapsă mai grea decât cea care era aplicabilă în momentul comiterii infracțiunii."

37.

Reclamantul expune că avisurile miniștriale către importatori și exportatori din 25 ianuarie și 2 iunie 1989, luate în executarea a două decizii ale comisiei europene din 15 decembrie 1988 și 29 mai 1989, sunt viciare de ilegalitate în măsura în care ar fi fost edictate pe baza deciziilor comunitare neconforme cu un acord internațional, "acordul SPS", care fusese integrat în tratatul fondator al OMC. Conform reclamantului, tratatele și acordurile internaționale având o valoare supra-legislativă în virtutea articolului 55 al Constituției franceze, rezultă de aici că avisurile litigioase se bazau pe texte contrazicând un acord internațional. Prin urmare, consideră că urmaririle engage de administrația vamilor împotriva lui erano lipsites de temei, că faptele pentru care era urmărit nu constituiau o infracțiune conform dreptului internațional, și deci, că condamnarea lui fu pronunțată în contradicție cu art. 7 din Convenție.

38.

Curtea reamintește că art. 7 § 1 din Convenție nu se limitează la interzicerea aplicării retroactive a dreptului penal în dezavantajul acuzatului; consacră de asemeni, în mod mai general, principiul legalității delictelor și pedepselor (nullum crimen, nulla poena sine lege) (vezi S.W. c. Regatul Unit, hotărâre din 22 noiembrie 1995, seria A nr. 335-B).

39.

În cauza de față, Curtea constată că, după cum constataseși jurisdicțiile interne, reclamantul fu condamnat, nu pe baza avisurilor miniștriale luate în executarea deciziilor comunitare, ci pe baza disposițiilor prevăzute în codul vamilor, care definesc infracțiunea (articolele 426-2 și 399 din codul menționat) și pedeapsa (prevăzută la art. 414 al aceluiași cod) referitoare la faptele cauzei, și anume, contrabanda de mărfuri interzise și în particular delictul de falsă declarare de origine la importare. Deci, Curtea constată că urmaririle din care a făcut obiect reclamantul și care au dus la condamnare era prevăzută de dreptul intern și îndeplinea condițiile de previzibilitate și accesibilitate necesare conform jurisprudenței Curții.

40.

De aici rezultă că grievul este evident nefondat și trebuie respins în aplicarea articolului 35 §§ 3 și 4 din Convenție.

III.

41.

Conform articolului 41 din Convenție, "Dacă Curtea declară că exista o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia, și dacă dreptul intern al Părții Contractante nu permite să șteargă decât în mod imperfect consecințele acestei încălcări, Curtea alocă părții lezate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă."

A.

Pagubă

42.

Reclamantul a indicat că nicio sumă alocată cu titlu de cerere de satisfacție echitabilă nu ar putea pune capăt consecințelor dăunătoare suferite, și că doar reexaminarea cererii de casație constituiră o reparație adecvată.

43.

Guvernul indică că nu aparține competenței Guvernului să acorde reclamantului o reexaminare a cererii de casație, și că aparține reclamantului să prezinte el însuși o cerere în acest sens comisiei de reexaminare prevăzute la art. 626-3 din codul de procedură penală, care va judeca dacă prin natura și gravitate, încălcarea constatată a Convenției atrage pentru condamnat consecințe dăunătoare cărora "satisfacția echitabilă" alocată pe baza articolului 41 din Convenție nu ar putea pune capăt.

44.

Curtea reamintește că constatarea încălcării Convenției la care ajunge rezultă exclusiv dintr-o nerespectare a articolului 6 § 1 din Convenție devant camera criminală a Curții de Casație, datorită absența comunicării reclamantului raportului consilierului raptor și participării avocatului general la deliberări. În acest sens, Curtea reamintește că nu poate specula asupra unei desfășurări a procedurii devant Curtea de Casație conformă așteptărilor reclamantului (vezi mutatis mutandis, Fabre c. Franța, nr. 69225/01, § 36, 2 noiembrie 2004). Constată că în măsura în care un recurs în fața comisiei de reexaminare a cererii de casație este deschis în dreptul intern, de art. 626-3 din codul de procedură penală, aparține reclamantului să decida dacă trebuie exercitată aceasta cale de recurs.

45.

Privitor la prejudiciul moral, Curtea se referă la jurisprudența constantă în cazuri analoge și estimează că constatarea încălcării furnizează în sine o satisfacție echitabilă suficientă (vezi Reinhardt și Slimane-Kaïd citat, în dispozitiv la punctul 3, p. 668).

B.

Frais et dépens

46.

Privitor la frais et dépens suportate devant jurisdicțiile interne, reclamantul indică că se remite la înțelepciunea Curții. Curtea constată că prezentase note de onorarii, la etapă anterioară a procedurii, stabilite de avocatul lui și de avocatul lui la Consilii, pentru o sumă totală de 102 856 franci francezi (FRF) (adică 15 679,26 euro (EUR)). Cu titlu de frais et dépens suportate devant Curt ă, cere 4 558,23 EUR și furnizează o notă de onorarii a reprezentantului lui devant Curt ă.

47.

Guvernul constată că reclamantul se remite la înțelepciunea Curții privitor la frais et dépens suportate cu titlu de procedura devant jurisdicțiile interne. Privitor la cheltuielile referitoare la procedura devant Curt ă, estimează că, deși reclamantul fondat să solicite rambursarea cheltuielilor suportate devant Curt ă, suma solicitată este în mod manifest excesivă, în special privitor la sumele obișnuit suportate pentru o procedur ă de acest tip devant Curt ă. Propune să i se aloce o sumă de 1 000 EUR la acest titlu.

48.

Privitor la frais-uri ale reclamantului devant jurisdicțiile interne, Curtea estimează că nu trebuie reimbursate, acestea nefiind suportate pentru remedierea încălcării constatate (vezi, de exemplu, Lilly Franța c. Franța, nr. 53892/00, § 33, 14 octombrie 2003). Privitor la cheltuielile referitoare la recursul dus devant ea, Curtea estimează excesivă suma solicitată. Judecă rezonabil să aloce 1 000 EUR reclamantului cu titlu de frais et dépens referitoare la prezenta procedur ă.

C.

Dobândă moratoriu

49.

Curtea judecă potrivit să bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procen tuale.

1.

Declară

cererea admisibilă privitor la griefurile trase din absența comunicării reclamantului sau consilului lui, înainte de ședință, raportului consilierului raptor și participării avocatului general la deliberările Curții de Casație, și inadmisibilă pentru rest;

2.

Spune

că exista o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție;

3.

Spune

că constatarea încălcării furnizează în sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral suferit de reclamant;

4.

Spune:

a)

că Statul pârât trebuie să verseze reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă conform articolului 44 § 2 din Convenție, 1 000 EUR (o mie euro) pentru frais et dépens, plus orice sumă putând fi datorată cu titlu de impozit;

b)

că, din expirarea termenului și până la plată, acea sumă va fi majorată cu o dobândă simplă la un curs egal cu cel al facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene aplicabil în această perioadă, majorat cu trei puncte procen tuale;

5.

Respinge

cererea de satisfacție echitabilă pentru rest.

Întocmit în limba franceză, apoi comunicat în scris pe 2 mai 2006 în aplicarea articolului 77 §§ 2 și 3 din Regulament.

Grefieră

Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2006-07-18
0,95
AFFAIRE HOSTEIN c. FRANCE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE HOSTEIN c. FRANCE (Requête n o 76450/01) ARRÊT STRASBOURG 18 juillet 2006 DÉFINITIF 11/12/2006 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouc
CtEDO 2006-04-25
0,95
AFFAIRE MACHARD c. FRANCE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE MACHARD c. FRANCE (Requête n o 42928/02) ARRÊT STRASBOURG 25 avril 2006 DÉFINITIF 13/09/2006 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouche
CtEDO 2005-11-08
0,95
AFFAIRE DE SOUSA c. FRANCE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE DE SOUSA c. FRANCE (Requête n o 61328/00) ARRÊT STRASBOURG 8 novembre 2005 DÉFINITIF 08/02/2006 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retou
CtEDO 2006-09-26
0,95
AFFAIRE LABERGERE c. FRANCE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE LABERGÈRE c. FRANCE (Requête n o 16846/02) ARRÊT STRASBOURG 26 septembre 2006 DÉFINITIF 26/12/2006 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des re
CtEDO 2006-06-20
0,95
AFFAIRE MALQUARTI c. FRANCE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE MALQUARTI c. FRANCE (Requête n o 39269/02) ARRÊT STRASBOURG 20 juin 2006 DÉFINITIF 20/09/2006 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouch
Sursă