ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5695/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5695/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 242 din 17

martie 2004, Tribunalul Dolj a condamnat pe inculpații:

- M.G. la 19 ani închisoare și 5 ani

interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., în

temeiul dispozițiilor art. 174 și art. 176 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37

lit. b) C. pen.

- T.I. la 17 ani închisoare și la 5

ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., în

baza art. 174 și art. 176 lit. a) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 64 și art.

71 C. pen., pentru ambii inculpați.

Inculpații au fost obligați, în

solidar, la 35 milioane lei despăgubiri materiale și 30 milioane lei daune

morale către partea civilă A.V.

Au mai fost obligați inculpații, în

solidar, la 1.350.804 lei despăgubiri către Spitalul nr. 1 Craiova, cu

dobânzile legale și la 2.150.000 lei taxă privind expertiza medicală către

I.M.L. Craiova.

Inculpatul M.G. a fost obligat și la

520.000 lei către I.M.L. Mina Minovici București.

Instanța de fond, pe baza probelor

administrate, a reținut următoarea situație de fapt:

În ziua de 9 octombrie 2002, victima

M.A. și nora sa M.G. s-au deplasat în comuna Valea Stanciului pentru a strânge

iarba de pe un teren care aparține martorului R.M.

În timp ce aceștia recoltau iarba,

de grupul lor s-a apropiat un bărbat care ulterior a fost identificat ca fiind

inculpatul T.I., care i-a întrebat ce fac și după ce l-a salutat pe martorul

R.M., a plecat spre stâna fratelui său, inculpatul M.G., aflată în apropiere.

La scurt timp, inculpatul M.G.

înarmat cu o furcă le-a cerut victimei și martorului să plece și la refuzul

acestora inculpatul a lovit victima în zona frontală a capului, împrejurare în

care martora M.G. a încercat să-și apere socrul, dar a fost și ea lovită,

suferind leziuni ușoare.

Înainte ca inculpatul să aplice

lovituri victimei, martorul R.M. după ce i-a explicat că este pământul său și a

înțeles să vândă iarba celor doi, a plecat către sat pentru a chema ajutoare

fiind amenințat de inculpat.

După plecarea acestuia și

amplificarea conflictului a sosit și inculpatul T.I., fratele inculpatului M.G.

care și el înarmat cu o furcă a aplicat lovituri victimei, până când a fost

aruncată într-un canal de irigație, unde au continuat să o lovească.

Observând că nu poate să ajute

victima, M.G. a plecat spre sat și a ajuns din urmă pe martorul R.M. căruia i-a

explicat ce s-a întâmplat și împreună au transportat victima până la drumul

principal de unde a fost transportată la dispensarul comunal și apoi la

Spitalul nr. 1 Craiova, însă pe drum a decedat.

Împotriva sentinței de mai sus au

formulat apel inculpații care au susținut că T.I. nu a participat la comiterea

faptei, iar inculpatul M.G. s-a aflat în stare de legitimă apărare.

Prin decizia penală nr. 301 din 14

iunie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, s-au admis apelurile

inculpaților, hotărârea a fost casată în parte, cu privire la pedepsele

aplicate care au fost reduse la câte 15 ani închisoare.

În motivarea soluției, instanța de

apel a reținut că pedepsele aplicate sunt mari în raport de condițiile concrete

în care fapta a fost comisă, de atitudinea relativ provocatoare a părții

vătămate care a refuzat să părăsească locul de pe care recoltau iarba.

În termen legal, împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova,

inculpații și partea civilă A.V.

Parchetul a susținut, prin motivele

scrise, cât și oral că, instanța de apel a făcut o greșită individualizare a

pedepselor aplicate celor doi inculpați, în raport cu gravitatea faptei comisă

și periculozitatea acestora, solicitând menținerea pedepselor aplicate de

instanța de fond.

Recurentul inculpat M.G. a cerut, în

principal achitarea, pe temeiul juridic prevăzut de art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., susținând că probele au

demonstrat că a acționat în stare de legitimă apărare; în subsidiar, a cerut

reducerea pedepsei în raport de contribuția sa materială la realizarea

infracțiunii.

Recurentul inculpat T.I. a criticat

hotărârea pentru greșita sa condamnare pe baza unei grave erori de fapt,

solicitând admiterea recursului și în rejudecare pronunțarea unei hotărâri de

achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., combinat cu art. 10

alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Recurenta parte civilă a criticat

hotărârea numai în ce privește cuantumul daunelor morale, solicitând majorarea

lor la 300.000.000 lei.

Recursul părții civile este

inadmisibil pentru cele ce urmează:

Articolul 385

1

alin. (4)

C. proc. pen., interzice exercitarea recursului persoanelor care nu au folosit

calea apelului, sau care și-au retras apelul declarat.

În speță, partea civilă A.V. nu a

atacat cu apel hotărârea instanței de fond, așa încât, potrivit dispozițiilor

procesuale analizate, aceasta nu poate exercita calea de atac a recursului.

Este adevărat că, dispozițiile art.

385

1

alin. (4) C. proc. pen., teza a II-a prevăd chiar și în această

situație posibilitatea exercitării recursului, cu condiția însă, ca, prin

decizia pronunțată în apel să fie modificată soluția din sentință și recursul

să vizeze numai această modificare.

Ori, în speță, prin decizia din apel

au fost modificate doar pedepsele inculpaților, iar partea civilă, prin

recursul său, a atacat latura civilă, solicitând majorarea daunelor morale

acordate.

Desigur, în acest cadru procesual,

recursul părții civile este inadmisibil și potrivit art. 385

15

pct.

1 lit. a) C. proc. pen., se va respinge, ca atare.

În ce privește criticile formulate

de inculpați, acestea vor fi examinate în conformitate cu cazurile de casare

prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

1

, 18 și 14 C. proc. pen., constatându-se că sunt

nefondate.

Într-adevăr, recurenții inculpați

și-au construit o apărare, însă fără suport probator, potrivit căreia unul a

lovit victima cu un lemn aflându-se în stare de legitimă apărare, iar celălalt

nu s-a aflat la locul faptei.

Mai întâi, soluția de condamnare a

inculpatului T.I. nu este consecința unei grave erori de fapt a instanțelor,

fiind fără echivoc stabilit, în baza declarațiilor martorilor M.G. și R.M.,

precum și a procesului verbal de recunoaștere din grup, a propriilor sale declarații

din faza de urmărire penală, că a fost prezent la locul faptei, având o

contribuție substanțială la lovirea victimei cu furca pe corp și pe membre.

Probele administrate au evidențiat

că decesul victimei (care a suferit un șoc traumatic și hemoragic) s-a datorat

acțiunii conjugate a celor doi inculpați care au lovit cu furcile victima,

decesul acesteia producându-se înaintea ajungerii la spital.

Pe de altă parte, același material

probator respinge susținerea inculpatului M.G. potrivit căreia a comis

infracțiunea în stare de legitimă apărare.

Chiar dacă victima a refuzat, la

cererea inculpatului să părăsească terenul de pe care cosea iarbă, această

împrejurare nu constituia un motiv care să justifice lovirea sa, cu atât mai

mult, cu cât, refuzul său nu a fost însoțit de violențe verbale sau fizice la

adresa celor doi inculpați.

Pentru a se constata incidența

dispozițiilor art. 44 C. pen., era necesar ca împotriva inculpaților să se fi

declanșat un atac material, imediat, direct și injust de către victimă care să

justifice lovirea în stare de legitimă apărare.

Că acest atac nu a existat a

rezultat din declarațiile celor doi martori, cât și din actele medico-legale de

autopsie efectuate în cauză din care rezultă că victimei i s-au aplicat mai

multe lovituri ce au produs leziuni grave, din împrejurarea că inculpatul M.G.

nu a prezentat urme de lovire în urma conflictului avut cu victima.

Pentru toate considerațiunile expuse

criticile formulate de inculpați sunt nefondate, după cum nefondată este și

critica formulată de parchet vizând menținerea pedepsei aplicată de instanța de

fond pentru motivele ce urmează.

Recursurile declarate de inculpați

și de parchet sunt fondate, însă, pentru că hotărârile pronunțate în cauză sunt

supuse casării potrivit dispozițiilor art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C.

proc. pen.

Procedând la condamnarea

inculpaților pentru art. 174 și art. 176 lit. a) C. pen., respectiv, omor

deosebit de grav, instanțele au pronunțat hotărâri nelegale, în vădită

contradicție cu probele administrate în cauză și dispozițiile care incriminează

cruzimile ca o circumstanță ce agravează răspunderea penală.

Astfel, pentru a se putea reține

infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 176 lit. a) C. pen.,

este necesar să se constate că autorul a urmărit să provoace victimei, prin

cruzimi, o moarte lentă, folosind în acest scop procedee menite să cauzeze

victimei suferințe chinuitoare, prelungite.

Dar, în speță, activitatea

infracțională s-a desfășurat într-un interval scurt (așa cum susțin cei doi martori,

M.G. și R.M.), în care inculpații, urmărind să suprime viața victimei, i-au

aplicat mai multe lovituri cu furcile cu care erau înarmați, lovind victima în

frunte, peste corp și membre, chiar și atunci când aceasta era căzută la

pământ.

Lovirea victimei, în condițiile

descrise mai sus, a produs plăgi contuze, înțepate, escoriații și fracturi

costale, decesul datorându-se asfixiei mecanice prin aspirat gastric

complicație survenită în evoluția șocului traumatic și hemoragic și pe fondul

consumului de alcool, alcoolemia fiind de 1

o

/oo la ora decesului

(raportul medico-legal de autopsie). În acest context, victima a decedat pe

drum, înainte de a ajunge la spital.

În aceste împrejurări concrete,

suferințele victimei au fost inevitabile și subsecvente acțiunii de ucidere

săvârșite, prin cooperare de inculpați, iar nu provocate în vederea cauzării

unor dureri deosebite, prelungite în timp, care sunt de esența agravantei

prevăzută în art. 176 lit. a) C. pen.

În consecință, cum fapta comisă în

cauză nu depășește limitele obișnuite ale unor acțiuni proprii laturii

obiective a infracțiunii de omor, încadrarea juridică corectă era în

dispozițiile art. 174 C. pen., infracțiune pentru care trebuiau condamnați cei

doi inculpați.

Sub acest aspect, hotărârile vor fi

casate potrivit art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., numai cu

privire la încadrarea juridică a faptei și rejudecând în limitele casării se va

proceda la schimbarea încadrării juridice și condamnarea inculpaților pentru

infracțiunea prevăzută de art. 174 C. pen.

Cu ocazia individualizării

pedepselor, în scopul respectării dispozițiilor art. 72 și art. 52 C. pen., se

vor aplica pedepse în cadrul limitelor noii încadrări juridice reținute cu

considerarea datelor personale ce caracterizează pe fiecare inculpat.

În baza art. 385

17

alin.

(4) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen., se vor computa din pedepsele

aplicate perioadele de arest preventiv, pentru fiecare inculpat.

În termenul art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., recurenta parte civilă A.V. va fi obligată la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și inculpații M.G. și T.I.

împotriva deciziei penale nr. 301 din 14 iunie 2004 a Curții de Apel Craiova.

Casează decizia atacată și sentința

penală nr. 242 din 17 martie 2004 a Tribunalului Dolj numai cu privire la

încadrarea juridică a faptelor.

Conform dispozițiilor

art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptelor din infracțiunea

de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 și art. 176 lit. a) C. pen. (cu

aplicarea art. 37 lit. b), pentru inculpatul M.G.) în infracțiunea de omor,

prevăzută de art. 174 C. pen. (cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., pentru

inculpatul M.G.), text de lege în baza căruia condamnă inculpatul M.G. la

pedeapsa de 16 ani închisoare și pedeapsa complimentară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe timp de 5 ani, iar

pe inculpatul T.I. la pedeapsa de 15 ani închisoare și pedeapsa complimentară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe timp de

5 ani după executarea pedepsei închisorii.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului M.G. durata arestării preventive de la 10 octombrie 2002 la 3

noiembrie 2004, iar pentru inculpatul T.I. de la 18 octombrie 2002 la 3

noiembrie 2004.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârilor.

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de partea civilă A.V. împotriva aceleiași decizii.

Obligă recurenta parte civilă la

plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.200.000 lei.

Onorariile cuvenite apărătorului

desemnat din oficiu, în sumă de câte 400.000 lei, se vor plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 3

noiembrie 2004.