ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1218/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la

data de 24 ianuarie 2004 și ulterior precizată, reclamantul B.P. a solicitat în

contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului București, obligarea pârâtei la

recunoașterea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, și daune morale.

Prin sentința nr. 2823/2003,

Tribunalul București, secția a VIII-a civilă, conflicte de muncă și litigii de

muncă, și-a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de

Apel București, secția de contencios administrativ.

Soluționând cauza, această

instanță, prin sentința civilă nr. 1996 din 26 noiembrie 2003, a admis în parte

acțiunea reclamantului, a constatat refuzul nejustificat al pârâtei de a

soluționa cererea, obligând-o să emită o decizie prin care să recunoască

reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada 17

octombrie 1952 - 30 noiembrie 1955. A respins cererea de daune, ca

neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că din înscrisurile prezentate, respectiv fișa de

evidență și adeverința eliberată de Ministerul Apărării Naționale. rezultă că

în perioada 17 octombrie 1952 - 30 noiembrie 1955, a lucrat în Detașamentul de

muncă Mangalia.

Cererea de daune morale a

fost respinsă, pe considerentul că petentul nu a făcut dovada prejudiciului

moral suferit și nici nu a prezentat în fața comisiei, actele doveditoare, în

original.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului București, solicitând

respingerea acțiunii reclamantului, ca rămasă fără obiect, având în vedere că

prin hotărârea nr. 5042/11 bis din 21 noiembrie 2003 i-au fost acordate

drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada 17 octombrie 1952 -

30 noiembrie 1955.

A mai declarat recurs, și

reclamantul B.P., criticând sentința, cu privire la modul de soluționare a

capătului de cerere referitor la daunele morale.

A precizat că daunele morale

și materiale se justifică prin faptul că a adresat mai multe cereri Casei de

Pensii a municipiului București, dar că angajații acesteia l-au insultat

public, făcându-l cerșetor.

Recurentul și-a justificat

solicitarea privind daunele materiale, prin faptul că, fiind suferind de

nevroză HTA, hepatită, nu a putut folosi decizia, pentru procurarea de

medicamente gratuite și compensate.

Curtea, analizând actele și

lucrările dosarului, va respinge ambele recursuri, după cum urmează:

În ceea ce privește recursul

Casei de Pensii a municipiului București, s-a dovedit a fi rămas fără obiect,

întrucât prin hotărârea nr. 5042/11 bis din 21 noiembrie 2003, Comisia de

specialitate a admis cererea reclamantului B.P., a constatat că perioada 17

octombrie 1952 - 30 noiembrie 1955 se încadrează în prevederile art. 1 din

Legea nr. 309/2002 și a acordat drepturile prevăzute de această lege, începând

cu data de 1 septembrie 2002.

Cu referire la recursul

formulat de B.P., urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Prin acțiunea formulată și

precizată la data de 29 septembrie 2003, reclamantul a solicitat acordarea

drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002 și daune morale în cuantum de 250

milioane lei.

Casa de Pensii a municipiului

București, urmare a pronunțării sentinței civile nr. 1996 din 26 noiembrie 2003,

a admis cererea și a acordat drepturile reglementate de legea sus menționată,

începând cu data de întâi a lunii următoare depunerii cererii, respectiv 1

septembrie 2002, așa cum prevăd dispozițiile art. 5 din Legea nr. 309/2002.

Daunele morale solicitate,

așa cum judicios a reținut și instanța de fond, nu pot fi acordate, întrucât

reclamantul nu a dovedit nici un prejudiciu moral pe care l-ar fi suferit.

Susținerile acestuia cu

privire la următoarele petiții formulate după 1990, nu pot fi avute în vedere,

deoarece Legea nr. 309 a fost adoptată în anul 2002.

Daunele materiale nu au fost

soluționate prin acțiunea introdusă, astfel că nu pot forma obiectul unui capăt

de cerere, în recurs.

Pentru toate considerentele

expuse, urmează să se respingă ambele recursuri formulate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de B.P. împotriva sentinței civile nr. 1996 din 26 noiembrie 2003 a Curții de

Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Respinge, ca rămas fără

obiect, recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva

aceleiași sentințe.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 februarie 2005.