KÉRÉTCHACHVILI c. GEORGIE

RESPONDENT

GEO

HOTĂRÂRE

02.05.2006

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Irrecevable

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

KÉRÉTCHACHVILI c. GEORGIE (CtEDO, 2006)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 5667/02 prezentate de Omar KÉRETCHACHVILI împotriva Georgiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 2 mai 2006 într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președinte A.B. Baka Türmen Ugrekhelidze mes Fura-Sandström Jočienė Popović judecători și Naismith grefier adjunct al secțiunii Având în vedere cererea sus-menționată formulată la 7 decembrie 2001, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât, având în vedere lipsa de informări a reclamantului ca răspuns și faptul că acesta dorește să continue procedura, După ce a deliberat, face următoarea decizie DEFINITIVĂ Reclamantul, dl Omar Keretchachvili, este un resortisant georgian născut în 1940 și are reședința în Tbilisi. Din 11 octombrie 2004, acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul Z. Bourdouli, jurist la: Asociaia tinerilor juriști din Georgia. Guvernul Õ Guvernul Õ a fost reprezentat de domnul Z. Bourdouli. E. Gourchidze, reprezentant general al guvernului pe lângă Curte, la care a succedat la 1 septembrie 2005 M Barthaia, agent al guvernului. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 29 mai 2000, reclamantul, funcționar al Ministerului Securității Sociale din 1974, a fost concediat din cauza faptului că departamentul însărcinat cu persoanele cu handicap în cadrul căruia ocupa postul de director adjunct al reintegrării sociale trebuia să fie reorganizat, iar această reorganizare a fost inițiată de gruparea ministerelor sănătății și securității sociale, decisă în decembrie 1999. Reclamantul și-a numit angajatorul în instanță; a solicitat să fie reintegrat în funcțiile sale și a solicitat o sumă de 1 094,91 laris georgian (aproximativ 478 EUR (EUR) pentru tratamentele și primele neplătite. El a solicitat de mai multe ori în perioada 1998-2000, tratamentele (651,61 laris [aproximativ 285 laris] EUR]) nu i-au fost plătite, nici primele din al treilea trimestru al anului 1998, din cele patru trimestre ale anului 1999 și din cele două trimestre ale anului 2000 (443,30 laris [aproximativ 194 EUR]). În schimb, partea pârâtă a formulat o opoziție la acțiunea reclamantului în vederea reintegrării. În schimb, aceasta a consimțit că cererea de la partea interesată în ceea ce privește plata datoriei în cauză, cu o sumă totală de 1 094,91 laris, era întemeiată. La 14 septembrie 2000, întrucât procedura de concediere a recurentului fusese conformă cu legea, Tribunalul de Primă Instanță din Vake-Sabourtalo din Tbilisi a respins prima parte a cererii de la . În plus, el a decis că ministerul trebuia să plătească acestuia suma de 1 094,90 laris. Reclamantul a solicitat din nou anularea ordinului de concediere și s-a plâns că sumele datorate nu i-au fost plătite în ziua concedierii, astfel cum se prevede la art. 96 din Codul muncii. La 4 decembrie 2000, Colegiul pentru Afaceri Civile al Curții Regionale Tbilisi a confirmat în întregime decizia din 14 septembrie 2000, adăugând că reclamantul trebuie să beneficieze de drepturile sale care decurg din art. 96 din Codul muncii. În motivele respingerii primei părți a cererii, Curtea Regională a arătat că reclamantul, la fel ca orice alt funcționar concediat în același timp cu acesta, fusese informat în timp util cu privire la concedierea sa ca urmare a eliminării serviciului în care lucra. Curtea a considerat că această procedură era în deplină conformitate cu cerințele articolului 97 alineatul (1) din Legea privind funcția publică, în timp ce reclamantul avea la partea sa refuzată să ocupe un alt post pe care administrația îl oferea în schimb, în conformitate cu art. 97 alineatul (2) din aceeași lege. Reclamantul s-a ocupat de casarea împotriva respingerii cererii sale de anulare a ordinului de concediere. Potrivit reclamantului, decizia din 14 septembrie 2000, astfel cum a fost confirmată în apel la 4 decembrie 2000, nu a fost niciodată executată. În recursul său, reclamantul susținea că interpretarea de către Curtea Regională de Justiție a articolului 97 alineatul (1) din Legea privind funcția publică era eronată și îl priva de drepturile garantate prin alineatul (2) al aceluiași articol. În plus, se plângea că cererea sa în apel ar fi fost examinată de Colegiul de Afaceri Civile și nu de cel al afacerilor administrative. La 13 aprilie 2001, Curtea Supremă a Georgiei a considerat că litigiul în cauză constituia un litigiu al muncii și trebuia să fie examinat în conformitate cu normele de procedură civilă. Curtea Supremă a Uniunii Europene nu a încălcat sau interpretat în mod eronat legea de către Curtea Regională și a respins recursul reclamantului. Iunie 2001, dar la 13 iunie 2001 a fost primit acest raport printr-o scrisoare din 22 iunie 2001, mediatoarea Georgiei l-a informat pe reclamant că a trimis la Ministerul Justiției plângerea sa privind absența executării deciziei din 14 septembrie 2000. La 30 iulie 2001, Tribunalul de Primă Instanță din Vake-Sabourtalo va elibera reclamantului actul de executare în vederea executării forțate a deciziei din 14 septembrie 2000, astfel cum a fost confirmată în apel la 4 decembrie 2000. La 31 iulie 2001, reclamantul a prezentat acest document, însoțit de cererea sa scrisă de executare forțată, către executorul judiciar competent (art. 26 din Legea privind procedura de executare a hotărârilor judecătorești). Guvernul a comunicat Curții actul de executare și cererea scrisă în cauză (a se vedea partea Legea din 31 octombrie 1997 privind funcția publică Art. 97 alin. (1) și (2) Un funcționar poate fi concediat în caz de reducere a numărului de funcționari titulari. (...) Un funcționar nu poate fi concediat dacă nu este autorizat să ocupe un alt post. Codul muncii În conformitate cu articolele 96 și 97 din acest cod, persoana în cauză trebuie să colecteze sumele care îi sunt datorate în ziua concedierii. Dacă suma acestor sume este dispusă să fie controversată între părți, aceasta este stabilită de instanță. Codul de procedură civilă ( Orice recurs în casare trebuie depus în termen de o lună (...) de la notificarea deciziei părților. art. 402 alineatul (1) (...) Atunci când recursul în casare este admisibil, executarea deciziei precedente se suspendă numai în partea contestată în recurs. Legea din 16 aprilie 1999 privind procedura de executare a hotărârilor judecătorești, așa cum este în vigoare la data faptelor Art. 4 alin. (1) Hotărârea execuției [deciziilor judiciare] a Georgiei (...) face obiectul Ministerului Justiției din Georgia (...). Art. 5 alin. (1) art. 20 alineatul (1) Procedura de executare nu poate fi inițiată fără un act de punere în aplicare.art. 25 Procurorul judiciar inițiază procedura de executare pe baza cererii scrise a creditorului privind executarea forțată și a actului de executare (...) GRIFS Reclamantul se plânge de refuzul instanțelor interne de a anula ordinul de concediere care îl privește, pe care îl consideră ilegal. Într-o scrisoare din 5 martie 2002 prin care și-a clarificat obiecțiunile și le-a invocat mai pe larg, acesta a denunțat cu insistență lipsa de executare a deciziei din 14 septembrie 2000 deși a reieșit din partea executorului judiciar competent la 31 iulie 2001. În ceea ce privește sumele care i-au fost alocate de instanțele interne, acesta se plânge din nou de lipsa totală a executării deciziei în litigiu într-o scrisoare din 3 ianuarie 2003. Astfel, a formulat, în esență, obiecțiuni întemeiate în temeiul articolului 6 alineatul (1) din convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. S-a plâns de anularea concedierii sale și a declarat că nu a fost pusă în aplicare decizia din 14 septembrie 2000, reclamantul a considerat că este victima încălcării articolului 6 alineatul (1) din convenție, care este astfel formulată Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale civile (...) Teze ale părților Guvernul, care a furnizat Curții lista detaliată a funcțiilor pe care reclamantul le-a îndeplinit în calitate de director adjunct al reintegrării sociale în cadrul Departamentului Ministerului Securității Sociale însărcinat cu persoanele cu handicap, susține că este vorba despre o poziție de autoritate destul de înaltă, al cărei deținător deține autoritatea publică și are misiunea de a proteja interesele generale ale statului. Prin urmare, litigiul în cauză ar scăpa de domeniul de aplicare al articolului 6 alineatul (1) din Convenție (Pellegrin c. Franța [GC], n 28541/95, §§ 65-67, CEDH 1999 VIII). În ceea ce privește executarea deciziei din 14 septembrie 2000, astfel cum a fost confirmată în apel la 4 decembrie 2000 și care a trecut în forță de lucru judecat la 4 decembrie 2000 În ianuarie 2001, guvernul a declarat Curții că ministerul în cauză a plătit reclamantului sume de 348 și 178 laris în octombrie și, respectiv, decembrie 2000. În această cerere, reclamantul ar fi confirmat că a primit sumele de 348 și 178 de execuții integral forțate ale deciziei în cauză la 30 iulie 2001 de către tribunalul din Vake-Sabourtalo, precum și cererea scrisă de care l-a sesizat pe executorul judiciar competent în vederea executării integrale a deciziei în cauză (a se vedea partea de mai sus, de fapt, în fine). Laris în executarea deciziei din 14 septembrie 2000 și ar fi solicitat doar plata celor 568,91 laris rămase. August 2002, Ministerul Justiției a trimis un ordin de plată a acestei sume Băncii Naționale. După ce a inițiat această procedură de executare forțată, reclamantul ar fi primit, la 26 februarie 2003, suma reziduală de 568,91 Laris. În sprijinul afirmațiilor sale, guvernul produce o copie a chitanței semnate de solicitant. În aceste condiții și amintind dispozițiile art. 20, 25 și 26 din Legea privind procedura de executare a hotărârilor judecătorești, el consideră că mai bine nu a încălcat dispozițiile Convenției în ceea ce privește persoana în cauză. Reclamantul nu și-a prezentat observațiile ca răspuns la cele ale guvernului, deși, la 6 octombrie 2005, grefa Curții a atras atenția asupra acestei încălcări. Acesta este limitat la a informa Curtea, la 4 noiembrie 2005, pe care dorește să o continue procedura.Recuperarea Curții în ceea ce privește aplicabilitatea articolului 6 din Convenție Înainte de a fi concediat, reclamantul a ocupat postul de director adjunct al reintegrării sociale în cadrul Departamentului Ministerului Securității Sociale pentru persoanele cu handicap. Din hotărârile judecătorești pronunțate în speță reiese că, pentru a soluționa litigiul dintre reclamant, funcționar de stat, la administrația centrală, instanțele interne au aplicat normele de procedură ale dreptului privat și și-au întemeiat deciziile atât pe legea privind funcția publică, cât și pe Codul muncii. A se vedea, de asemenea, hotărârea Curții de Justiție în cauza T-482/99, ECLI:EU:C:1999:291, punctul 66. Pellegrin , citată anterior, § 66). Or, deoarece obiecțiunile reclamantului sunt inadmisibile din diferite motive, Curtea nu consideră necesară soluționarea acestei chestiuni în cadrul prezentei cereri. Curtea reamintește că aceasta are ca sarcină, în temeiul articolului 19 din Convenție, de a asigura respectarea angajamentelor care rezultă din Convenția pentru statele contractante. Acesta revine în primul rând autorităților naționale, în special instanțelor, instanțelor de judecată și de aplicare a dreptului intern (a se vedea, printre multe altele, Rotaru c. România [GC], n 28341/95, § 53 CEDH 2000-V; și Kopp c. Elveția, Hotărârea din 25 martie 1998, Rec., 1998, II, § 59). Acesta nu face parte din Curtea d a aprecia ea însăși elementele de fapt care au determinat o instanță națională să adopte o astfel de decizie mai degrabă decât alte decizii, sub rezerva examinării compatibilității cu dispozițiile convenției. În caz contrar, aceasta s-ar afla într-o instanță de a treia sau de a patra instanță și ar încălca limitele misiunii sale (Contal c. Franța (dec.), nr. 67603/01, 3 septembrie 2000. Aceasta are ca funcție unică, în conformitate cu art. 6 din Convenție, de a examina acțiunile care pretind că instanțele naționale nu au respectat garanțiile procedurale specifice prevăzute de această dispoziție sau că procedura în ansamblu nu a garantat un proces echitabil reclamantului Sarkisova c. Georgia (dec.), 73239/01, 6 septembrie 2005). Examinând cazul în speță în lumina acestor principii, Curtea consideră că simpla neînțelegere a reclamantului cu refuzul de a anula ordinul de concediere nu permite să se ajungă la concluzia că procedura în fața instanțelor interne nu a fost echitabilă. În plus, Curtea nu descoperă nimic în dosarul care să permită să se creadă că acestea au păcătuit prin arbitrare, prin hotărârea în defavoare de la . În consecință, această parte a respondenței sine . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În ceea ce privește executarea hotărârii judecătorești din 14 septembrie 2000, din documentele prezentate de guvern reiese că decizia din 14 septembrie 2000 a fost executată parțial în octombrie și decembrie 2000, ceea ce reclamantul a confirmat în cererea sa de executare pe deplin forțată, adresată executorului judiciar la 31 iulie Larisul rămas, care a fost efectuat la 26 februarie 2003. Curtea reamintește că o cerere poate fi respinsă ca fiind abuzivă dacă a fost întemeiată în mod conștient pe fapte reținute (a se vedea, printre altele, Varbanov c. Bulgaria, Hotărârea din 5 octombrie 2000, Rec., 2000-X, § 37 Akdivar și alții c. Turcia, Hotărârea din 16 septembrie 1996, Rec., 1996-IV, p. 1206, § 53-54, și 368/ehàk c. Republica Cehă (dec.), nr. 67208/01, 18 mai 2004). În speță, la 5 martie 2002 și la 3 ianuarie 2003, reclamantul și-a exprimat plângerea în fața Curții cu privire la totala imposibilitate de a obține executarea deciziei din 14 septembrie 2000, în timp ce aceasta primise parțial executarea în octombrie și decembrie 2000, cu mai mult de un an înainte de sesizarea Curții. La 26 februarie 2003, restul sumei a fost, de asemenea, vărsată reclamantului, decizia în litigiu a fost executată integral la această din urmă dată. Or, nici înainte, nici după comunicarea cererii la 3 În septembrie 2004, reclamantul nu a informat Curtea și este limitat să insiste asupra continuării procedurii în fața acesteia. În opinia Curții, prin aceasta, el a dorit să nu spună că, înainte de a ajunge la Curte, autoritățile ministeriale și-au onorat obligațiile prin plata a aproximativ jumătate din suma în litigiu (526) laris) și că, cu mult înainte de comunicarea cererii către guvernul pârât, executorul judiciar competent a luat în mod util măsuri de executare forțată, necesare pentru a garanta plata restului datoriei. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că, în ceea ce privește executarea deciziei din 14 septembrie 2000, reclamantul i-a prezentat fapte luate în considerare pentru a-l înșela (a se vedea Jian c. România (dec.), 46640/99, 30 martie 2004). Prin urmare, acesta a comis un abuz de dreptul său de a acționa. În conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenția privind absența unei execuții a Deciziei din 14 septembrie 2000 trebuie, prin urmare, să fie respins ca fiind abuziv, în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL N Curtea constată că decizia din 14 septembrie 2000 care, în măsura în care a dispus plata către reclamant a salariilor și a primelor neplătite, a devenit definitivă și executorie, a creat o creanță suficient de stabilită pentru a fi exigibilă (Rafinării grecești Stran și Stratis Andreadis c. Grecia, Hotărârea din 9 decembrie 1994, seria A n 301-B, p. 84, § 59 Piven c. Ucraina, 56849/00, § 46, 29 iunie 2004, și Nosov c. Rusia (dec.), n 30877/02, 20 octombrie 2005). Cu toate acestea, având în vedere concluzia sa pe teren a articolului 6 din Convenție cu privire la executarea acestei decizii, Comisia consideră că nu este necesar să se examineze aceeași chestiune și din perspectiva articolului 1 din Protocolul nr. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Costa Moduler Adjunct Președinte