ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7063/2004

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 4048 din 17 iulie 2001 astfel cum a fost precizată, reclamantele M.L., S.D.Z. și P.F. au chemat în judecată pârâții Primăria comunei Vadu Moților, Consiliul Local Vadu Moților și Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând ca prin hotărâre judecătorească: - pârâtul Consiliul Local Vadu Moților să fie obligați să emită decizie în baza Legii nr. 10/2001 pentru restituirea în natură a cotei de 1/6 pârâți din imobilul înscris în C.F.

499 Secătura, preluat de Statul Român în baza Decretului nr. 115/1959; - în subsidiar au solicitat să fie obligați pârâții Consiliul Local Vadu Moților și Ministerul Finanțelor Publice să achite contravaloarea terenului amplasat sub sediul Primăriei comunei Vadu Moților și a remizei P.S.I.; - să se dispună restituirea în natură a saivanului de oi; - să fie obligată Primăria comunei Vadu Moților plata unei chirii de 20 dolari SUA pe lună, pe o perioadă de 18 luni anterior pentru terenul de sub primărie și în continuare câte 5 dolari SUA/mp/lună. Prin precizare de acțiune reclamanta S.D.Z. a solicitat despăgubiri morale de 990.000.000 lei, fără a indica pârâtul care să plătească această sumă. Reclamantele au învederat că sunt moștenitoarele proprietarilor tabulari ai terenului înscris în C.F.

499 Vadu Moților, care a fost preluat abuziv de către stat prin Decretul nr. 115/1959, acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001. Prin cererea înregistrată la aceeași instanță sub nr. 6557/2001, astfel cum a fost precizată, reclamantele S.D., M.L. și P.F. au chemat în judecată pârâții V.I. și D.S. pentru a fi obligați la plata contravalorii terenului primit și la plata chiriei pe ultimii trei ani. Această cerere s-a motivat în sensul că terenul primit în plată de pârâți a aparținut antecesorilor reclamantelor, înscris în C.F. 499 Secătura și a fost preluat abuziv de către stat prin Decretul nr. 115/1959. La data din 20 iunie 2002 cele două dosare au fost conexate. Prin sentința civilă nr. 395 din 10 iulie 2003 Tribunalul Alba a respins acțiunea reclamantelor.

Instanța de fond a reținut că antecesorii reclamantelor au fost coproprietari în cotă de ⅓ părți asupra imobilului înscris în C.F. 499 Vadu Moților nr. top 974, 975, 979, 981/2 și că din acest imobil cota de ½ parte deținută de antecesorii reclamantelor, respectiv cota de 1/6 parte a fost trecută în proprietatea statului în baza Decretului nr. 115/1959, iar cealaltă cotă de ½ a fost intabulată cu titlu de moștenire pe numele copiilor celor doi defuncți, respectiv S.Z.S.(mama reclamantei S.D.Z.) și B.I.G. (tatăl reclamantelor M.L. și P.F.). Ulterior, reclamantele și-au intabulat dreptul de proprietate asupra imobilului cu titlu de moștenire, astfel că imobilul în litigiu este cota de 1/6 părți din terenul înscris în C.F.

499 Secătura, asupra căruia Statul Român s-a intabulat în baza Decretului nr. 115/1959. S-a mai reținut că reclamanta S.D. și defunctul B.G., tatăl celorlalte două reclamante au solicitat restituirea terenului în litigiu în baza Legii nr. 18/1991, cerere ce a fost soluționată de Comisia Locală a comunei Vadu Moților. Ori, în atare condiții, s-a conchis că potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 cererea reclamantelor este neîntemeiată, acestea beneficiind de prevederile Legii nr. 18/1991. Hotărârea instanței de fond a fost criticată prin apelul reclamantelor susținându-se că în speță sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001, deoarece imobilul din litigiu a fost preluat de stat fără titlu valabil și că Primăria comunei Vadu Moților, deși notificată în baza acestui act normativ nu a respectat dispozițiile art. 23 din lege.

De asemenea, considerându-se calitatea reclamantelor de moștenitoare ale proprietarilor tabulari s-a învederat că trebuia avut în vedere că sunt îndreptățite la măsuri reparatorii prin echivalent sau la restituirea în natură a terenului rămas liber. Prin decizia civilă nr. 513/A din 11 decembrie 2003, Curtea de Apel Alba Iulia a respins apelul reclamantelor ca nefondat. S-a reținut că reclamantele au urmat procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 formulând notificarea unității deținătoare, la care nu au primit răspuns, ceea ce a impus sesizarea instanței. Pe baza actelor existente la dosar s-a constatat de către instanța de apel că în mod corect prin hotărârea apelată s-a statuat incidența dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în condițiile în care apelantele-reclamante au beneficiat de măsuri reparatorii în natură acordate în temeiul Legii nr. 18/1991.

Astfel, s-a avut în vedere că reclamanta S.D. și defunctul B.G.(tatăl reclamantelor M.L. și P.F.) au solicitat în conformitate cu prevederile Legii nr. 18/1991, reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor ce au aparținut antecesorilor lor, defuncții B.G. și soția sa J.S. înscrise în C.F. ul indicat anterior. Prin adeverința nr.46/15.01.1992 a Comisiei Locale Vadu Moților s-a reconstituit în favoarea reclamantei S.D. și numitului B.G. dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 2,91 ha, înscris în C.F.499 Secătura. Conform raportului de expertiză efectuat în cauză, terenul în litigiu este situat administrativ în comuna Vadu Moților înscris în C.F. 499 Secătura, fiind ocupat de construcțiile numitului D.S.

în suprafață de 101,4 mp, construcțiile numitului V.I. în suprafață de 142,8 mp și construcțiile ocupate de Primăria comunei Vadu Moților în suprafață de 647,7 mp (compus din sediul primăriei – 240,7 mp, remiza FCP – 68 mp și un saivan – 339 mp). Suprafața totală a imobilului este de 2 ha și 1699 mp iar în baza Legii nr. 18/1991 reclamantelor li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru 2,91 mp, suprafață în care este inclusă cea de sub clădirile enumerate mai sus. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat recurs reclamantele S.D., M.L. și P.F. În dezvoltarea motivelor de recurs se solicită casarea hotărârii în baza art. 312 alin. (3) C. proc.

civ., deoarece s-a soluționat procesul fără a se intra în cercetarea fondului și modificarea nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi, respectiv efectuarea unei expertize în proprietatea topografică prin care să se identifice terenul liber și suprafața ocupată cu construcții cu privire la care se impune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent. În al doilea rând, critica se referă la împrejurarea că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, reținându-se că sunt incidente dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, invocându-se motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează: Referitor la cererea recurentelor de casare a hotărârii instanței de apel în temeiul art. 312 C. proc.

civ. pentru că nu s-a cercetat fondul cauzei, critica este neîntemeiată, deoarece instanța a administrat suficiente probe în raport de care s-a pronunțat pe fondul pricinii, cauza nefiind soluționată pe excepții. Cât privește susținerea că modificarea hotărârii nu este posibilă și că se impune efectuarea unei expertize topografice în această fază procesuală se reține că reclamantele nu au fost obstrucționate să solicite administrarea oricărei probe necesară soluționării cauzei pentru realizarea dreptului lor. A fost efectuată chiar o expertiză, ocazie cu care recurentele nu au indicat obiective în sensul învederat în recurs, ceea ce evidențiază culpa lor și nu o încălcare a dreptului la apărare.

Mai mult decât atât, conform art. 305 C. proc. civ. în fața instanței de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepția înscrisurilor, care pot fi depuse până la încheierea dezbaterilor, astfel că recurentele nu se află în situația prevăzută de acest text și pe cale de consecință și această critică este neîntemeiată. Neîntemeiată este și critica bazată pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Din probatoriul administrat se constată că ambele instanțe au procedat corect, ținând cont de faptul că reclamantele au avut cereri adresate autorităților locale pentru imobilele terenuri care au făcut obiectul notificării și în temeiul Legii nr. 18/1991. Deoarece au beneficiat de măsuri reparatorii în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 18/1991, reconstituindu-li-se dreptul de proprietate pentru suprafața de teren ce face obiectul acestui litigiu, corect a fost respinsă acțiunea, în raport de dispozițiile art.8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Este de observat că în temeiul Decretului nr. 115/1959 s-a preluat de stat cota de 1/6 părți din imobilul în litigiu, a cărui suprafață totală este de 2 ha și 1699 mp. Cu toate acestea, în baza Legii nr. 18/1991 s-a dispus restituirea terenului de 2,91 ha, adică a unei suprafețe mai mare decât cea înscrisă în C.F. Neexistând obligația de restituire a unei suprafețe mai mari de teren decât cea pe care au primit-o în baza Legii nr. 18/1991, nu există nici obligația de a se stabili măsuri reparatorii în echivalent așa cum se prevede în art. 10 din Legea nr. 10/2001. Pe cale de consecință, nici celelalte capete de cerere formulate de reclamante nu mai subzistă, fiind fără obiect. Față de toate aceste considerente, urmează ca în baza dispozițiilor art. 312 C. proc.

civ. recursul reclamantelor să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamantele S.D.Z., M.L. și P.F. împotriva deciziei nr. 513/A din 11 decembrie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 decembrie 2004.