ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3580/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 23/P/1999 din

13 septembrie 1999, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a trimis

în judecată pe inculpatul F.M.C., pentru săvârșirea infracțiunii de reproducere

și difuzare fără consimțământul titularului dreptului adiacent al dreptului de

autor, a unei casete audio și a copertei aferente, prevăzută de art. 142 lit.

a), b), l) și m) din Legea nr. 8/1996, privind dreptul de autor și drepturile

conexe și pentru concurență neloială, prevăzută și pedepsită de art. 5 lit. a)

și b) din Legea nr. 11/1991, privind combaterea concurenței neloiale.

Prin sentința penală nr. 160,

pronunțată la data de 28 februarie 2002, în dosarul penal nr. 3004/1999,

Tribunalul București, secția a II-a penală, l-a condamnat pe inculpat la mai

multe pedepse între 3 luni și 6 luni închisoare, conform dispozițiilor art. 33 lit.

a) și art. 34 lit. b) C. pen., urmând să execute 6 luni închisoare.

Conform art. 81 alin. (2) C. pen. și

art. 82 alin. (1) C. pen., executarea pedepsei a fost suspendată pe un termen

de 2 ani și 6 luni, atrăgându-i-se atenția. Pretenția părții civile a fost

respinsă.

Curtea de Apel București, secția I penală,

prin decizia penală nr. 143, pronunțată la 14 martie 2003, în dosarul penal nr.

1182/2002 a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare, considerând

că aplicând câte o pedeapsă pentru fiecare alternativă a infracțiunii,

prevăzută de art. 142/1996 fără să se fi schimbat încadrarea juridică, dar mai

ales nefiind cazul întrucât a comis o singură infracțiune, prin mai multe

modalități care pot fi reținute și singure, instanța de fond a pronunțat o

hotărâre greșită.

Rejudecând cauza, în fond după

casare, Tribunalul București, secția a II-a penală, prin sentința penală nr. 943

pronunțată la data de 27 octombrie 2003, în dosarul penal nr. 2242/2003,

instanța l-a condamnat pe inculpatul F.M.C. în aceiași manieră, respectiv cu o

pedeapsă pentru fiecare alternativă a infracțiunii, dispunând suspendarea

conform art. 81 C. pen., pentru fiecare în parte și aplicând grațierea

condiționată, conform art. 1 din Legea nr. 543/2002.

Pentru a se pronunța astfel, în fapt

s-au reținut următoarele:

Partea civilă M.S. SRL, licențiat

exclusiv S.M., pentru România și Republica Moldova, avea dreptul exclusiv de a

manufactura, difuza și reproduce public, fonogramele din catalogul S.M., albumul

a fost astfel realizat de și pe cheltuiala S.M., M.S.

F.M.C., inculpat, administratorul

firmei P.G. a fost extrem de sincer și cooperant, de la început, el arătând că

a cunoscut parțial legislația și a răspuns, dar nu a efectuat personal reproducerea

casetelor, care în intenția și reprezentarea sa, aveau un conținut C.V. și pe

care a dorit să le scoată anterior evenimentului sportiv (Campionatul Mondial

de Fotbal din Franța). Inculpatul a precizat că nu a participat sau verificat

personal casetele înregistrate.

Probele ce au stat la baza reținerii

situației de fapt și a vinovăției au fost înafara declarațiilor părților:

contractul de licență exclusivă al S.M. cu M.S., procesele verbale de

constatare ale organelor de poliție și de ridicare obiecte, probe materiale,

adresele 790 și 44/1998 ale O.R.D.A. și respectiv ale Uniunii Compozitorilor și

Muzicologilor din România, declarațiile martorilor R.A.C., M.S., L.R., P.C.S.,

I.E., P.D.M., S.M., C.D. și s-a realizat un experiment criminalistic, întocmindu-se

proces-verbal.

Curtea de Apel București, secția I penală,

prin decizia penală nr. 125/ A din 20 februarie 2004, pronunțată în dosarul

penal nr. 459/2004, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă

Tribunalul București și le-a desființat sub aspectul laturii civile, respectiv

a înlăturat obligarea inculpatului la plata sumei de 100.000.000 lei daune

morale.

În considerente s-a arătat că,

rejudecarea având loc ca urmare a admiterii apelului declarat de inculpat,

împotriva unei sentințe care nu-l obligase la daune morale și pe alte aspecte

decât acesta, nu putea conduce la soluția obligării la daune morale,

reprezentând o „îngreunare” a situației inculpatului, ceea ce legea nu permite

în propria sa cale de atac (rejudecarea era urmare admiterii căii de atac

utilizată de inculpat).

Inculpatul a atacat cu recurs și în

termen legal această decizie, invocând greșita aplicare a legii (art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.) sub mai multe aspecte și al gravei erori de

fapt (art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.);

- prima instanță nu s-a pronunțat

asupra schimbării încadrării juridice;

- nu au fost întrunite elementele

constitutive ale infracțiunii reținute atât sub aspectul laturii obiective, cât

și al laturii subiective;

- nu este autorul infracțiunilor;

- nu s-a efectuat o expertiză de

specialitate.

Inculpatul recurent a solicitat

admiterea recursului și achitarea sa, întrucât așa cum s-a desfășurat

activitatea, nu reprezintă o infracțiune de care să fie responsabil (fără a

nega fapta).

Înalta curte de Casație și Justiție

examinând hotărârea atacată și sentința de fond, după casare, în raport de

motivele invocate, probele existente și dispozițiile legale aplicabile,

constată că recursul este fondat sub alte aspecte, aduse în discuție din oficiu

(art. 385

5

C. proc. pen.), și anume sub aspectul încadrării juridice

al faptei, dar în alt sens decât cel avut în vedere până în acest moment.

Răspunzând mai întâi motivelor de

recurs formulate sunt de reținut câteva aspecte:

Indiferent că instanța a menționat

sau nu dispozițiile art. 334 C. proc. pen., fiindcă sesizarea de către parchet

se face „in rem”, aceasta putea să dea orice inculpatului prin una sau mai

multe infracțiuni, cu atât mai mult cu cât toate erau întemeiate pe același text,

diferind doar alineatele.

Elementele constitutive ale

infracțiunii de reproducere a unei opere înafara condițiilor legale, difuzare

și concurență neloială sunt întrunite așa încât, instanțele au procedat corect.

Latura obiectivă subzistă chiar dacă

activitatea de reproducere au făcut-o alte persoane dar, după modelul indicat

inculpatului.

Latura subiectivă este realizată,

chiar dacă nu în forma intenției directe ci a celei indirecte: inculpatul

neprocedând exact cum prevedea legea (atât cât o cunoștea) putea să prevadă

rezultatul și chiar dacă nu l-a urmărit (prejudicierea părții civile), a

acceptat posibilitatea producerii lui (art. 19 C. pen.).

Susținerea că „nu este autorul”

inculpatul o face din eroare, considerând că într-o asemenea situație, executanții

ar purta răspunderea, iar împrejurarea că nu s-a efectuat și o expertiză de

specialitate nu e de natură să fie considerată omiterea unei probe esențiale,

întrucât față de celelalte probe, inclusiv experimentul judiciar, ea nu mai

avea caracter „esențial”, nu mai era necesară.

În schimb fapta inculpatului nu

reprezintă o infracțiune, pentru că ea nu prezintă pericolul social specific

acesteia.

Nu orice încălcare a legii are

caracter penal. Ea trebuie să aibă și un pericol social ridicat atât din punct

de vedere al faptei (unde, când, cum a fost comisă, ce rezultat a produs, cât

de grea e repararea acestuia) cât și al inculpatului (persoană cu trai

parazitar, fără ocupație, cu antecedente penale, abil, nesincer, etc.).

În cauza de față aportul infracțiunii

al inculpatului, rezultatul produs, nu conțin elemente de periculozitate

infracțională deosebită.

Inculpatul este o persoană instruită,

responsabilă, a absolvit facultatea de drept pe parcursul procesului, fără

antecedente penale, cu o comportare bună anterior infracțiunii, sincer și

autocritic. Reiese cu evidență că a înțeles cu câtă atenție trebuie respectate

legile și că nu prezintă vreun pericol pentru societate.

Astfel fiind, Înalta Curte de

Casație și Justiție, constată că fapta comisă nu prezintă pericolul social al

unei infracțiuni, devenind operabile dispozițiile art. 18

1

C. pen.

Sub acest aspect, urmează a fi admis

recursul și casate ultimele două hotărâri, de fond și apel, în conformitate cu

dispozițiile art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen., cu referire la art. 18

1

C. pen., urmează ca inculpatul să fie achitat și să fie obligat la o amendă

administrativă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de inculpatul F.M.C., împotriva

deciziei penale nr. 125 din 20 februarie 2004 a Curții de Apel București, secția

I penală.

Casează decizia atacată și sentința

penală nr. 943 din 27 octombrie 2003 a Tribunalului București, secția a II-a penală,

cu privire la condamnarea inculpatului.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen., cu referire la art. 18

1

C. pen., achită inculpatul pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 142

lit. a), art. 142 lit. b), art. 142 lit. e), art. 142 lit. m) din Legea nr. 8/1996

și art. 5 lit. a) și b) din Legea nr. 11/1991.

În baza art. 90, raportat la art. 91

C. pen., aplică inculpatului sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii de

1.000.000 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 29

iunie 2004.