- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 28 martie 2005
Decizia nr. 2006/2005 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 353/2004 a Curții de Apel Timișoara
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 353/PI/2004, Curtea de Apel Timișoara a declinat competența privind soluționarea acțiunii formulate de reclamanta P.L. împotriva Ministerului Administrației și Internelor și Inspectoratului de Poliție al județului Arad, în favoarea Tribunalului Arad. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel Timișoara a reținut că, față de obiectul acțiunii, acela al obligării pârâtei să dispună emiterea ordinului de trecere al reclamantei în corpul subofițerilor, respectiv al funcționarilor publici - agent de poliție, competența de judecată revine instanței de drept comun în materia conflictelor de drepturi, respectiv Tribunalului Arad, conform art. 248 alin. (3) C. muncii, raportat la art. 2 pct. 1 lit. b 1 ) C. proc.
civ. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamanta. Recursul acesteia, a fost motivat la data de 15 decembrie 2004, ori, față de data pronunțării sentinței, 5 iulie 2004, termenul de 15 zile pentru motivarea acestuia, conform art. 303 C. proc. civ., a expirat la data de 21 iulie 2004. Dat fiind faptul că neîndeplinirea obligației de motivare în termen a recursului, este sancționată cu nulitatea conform aceleiași prevederi legale, urmează a se constata nulitatea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Constată nul, recursul declarat de P.L. a împotriva sentinței civile nr. 353/PI din 5 iulie 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 martie 2005.