ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4270/2005

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 1 iulie 2003, ulterior precizată reclamanții: B.A. și B.O. au chemat în judecată pe pârâta B.G. , au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate contravaloarea creanței pe care o au împotriva pârâtei, reprezentând contravaloarea imobilelor (casă de locuit și anexe) ridicate de ei pe terenul proprietatea pârâtei, la valoarea lor de circulație și a sporului de valoare adus fondului dominant și să fie obligată pârâta să-i despăgubească cu contravaloarea acestei creanțe astfel stabilite. Reclamanții au mai solicitat să li se acorde un drept de retenție asupra imobilelor până la achitarea de către pârâtă a contravalorii imobilelor.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt beneficiarii contractului de întreținere nr. 3647/1997 emanând de la B.C. și B.O. pentru un teren în suprafață de 120 mp și construcțiile de pe acest teren. La momentul perfectării acestui contract de întreținere nu aveau cunoștință de faptul că aceiași autori în anul 1995, prin contract de vânzare-cumpărare nr. 3161/1995, au înstrăinat pârâtei suprafața de 500 mp și construcția constând într-o magazie cu 2 camere, hol, bucătărie, atelier, amplasate pe acest teren. Ulterior, referitor la teren și construcții, au fost pronunțate mai multe hotărâri judecătorești, iar prin sentința civilă nr. 90/2002 reclamanții au fost obligați să-i lase pârâtei în deplină proprietate și posesie terenul de 500 mp și construcțiile aflate pe acesta, situație în raport de care solicită să se constate contravaloarea creanței lor privind construcțiile edificate de ei pe acest teren.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 494 pct. 3 C. civ. și art. 970 din același cod. La data de 17 noiembrie 2003 pârâta B.G. a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamanților de a demola construcția edificată de aceștia pe terenul proprietatea ei, iar în caz contrar, să fie autorizată să demoleze această construcție. În motivarea cererii, pârâta a arătat că este proprietara suprafeței de 500 mp teren situată în comuna Tițești, satul Valea Stânii, județul Argeș conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 3161/1995 iar prin sentința civilă nr. 70 din 16 ianuarie 2002 a Judecătoriei Câmpulung, definitivă prin decizia nr. 880 din 22 mai 2002 a Tribunalului Argeș și irevocabilă prin decizia nr. 1458/R din 10 septembrie 2002 a Curții de Apel Pitești, reclamantul B.A.

a fost obligat să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 500 mp, identificată pe schița de plan anexă la raportul de expertiză efectuat de expert D.G. și s-a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de întreținere autentificat sub nr. 3646 din 16 decembrie 1997 cu privire la suprafața de 500 mp teren, conform schiței de plan la raportul de expertiză întocmit de expert P.I. Susține că reclamanții sunt constructori de rea-credință, aspect ce rezultă din actele anexate cererii. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 494 alin. (1) teza 1 C. civ. Fiind astfel investită, Judecătoria Câmpulung Muscel, prin sentința civilă nr. 548 din 18 martie 2004, a admis acțiunea principală, așa cum a fost precizată și a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamanți a sumei de 853.880.920 lei reprezentând contravaloarea construcțiilor edificate de aceștia pe terenul proprietatea pârâtei, conform expertizei C.C.

A instituit în favoarea reclamanților un drept de retenție asupra imobilelor până la achitarea de către pârâtă a acestei sume. A respins cererea reconvențională formulată de pârâtă. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că edificarea construcțiilor în discuție s-a realizat în perioada anilor 2001–2002 când litigiul de fond între părți nu era soluționat iar situația juridică era neclarificată și că reclamanții sunt constructori de bună credință ai construcției identificată cu culoare galbenă în raportul de expertiză efectuat de expertul C.C., așa încât reclamanții au un drept de creanță ce se naște din principiul îmbogățirii fără justă cauză. Soluția instanței de fond a fost confirmată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, care, prin decizia nr. 1445/A din 22 iunie 2004 a respins ca nefondat apelul pârâtei B.G.

Împotriva acestei din urmă hotărârii, a declarat recurs pârâta B.G. invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Susținând, astfel, că hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii, în condițiile în care temeiul cererii sale reconvenționale l-au constituit prevederile art. 494 alin. (1), teza I C. civ., iar instanța de apel reține în considerente că „reclamanții au obținut certificat de urbanism și autorizație de construire care nu au fost anulate”. Tot străin de natura pricinii este și considerentul prin care instanța de apel reține că la data obținerii autorizației de construite titlul reclamantului nu fusese anulat, de vreme ce reaua-credință trebuie să existe în momentul construirii.

Prin cel de-al doilea motiv se susține că instanțele au făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 494 C. civ. atunci când au reținut că reclamanții au fost de bună-credință, în condițiile în care aceștia, frate și cumnată, au știut tot timpul că ea este proprietara terenului pe care au edificat construcțiile, iar litigiile cu privire la acest teren exclud posibilitatea că aceștia să nu fi cunoscut faptul că terenul este litigios. Recursul este nefondat. Referitor la prima critică, aceasta nu poate fi primită. Conform art. 304 pct. 7 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Deși aparent ar exista motive distincte, în realitate este vorba de ipoteze deosebite ale aceluiași motiv de casare, nemotivarea hotărârii, deoarece astfel trebuie calificată și o hotărâre care nu este de loc motivată și una care cuprinde motive contradictorii ori motive care sunt străine pricinii. Potrivit art. 261 pct. 5 C. proc. civ. hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, motivarea constituind un element necesar în exercitarea prin căile de atac. În speță, nu se poate susține că hotărârea este nemotivată în condițiile în care aceasta cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței precum și cele pentru care s-a înlăturat cererea reconvențională formulată de pârâta-recurentă.

Referitor la cea de a doua critică, nici aceasta nu poate fi primită. Din examinarea probelor dosarului rezultă că edificarea construcțiilor de către reclamanți s-a realizat în perioada anilor 2001–2002 când litigiul dintre părți privind constatarea nulității parțiale a contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 3646 din 16 decembrie 1997 și revendicarea suprafeței de 500 mp pe care s-au edificat construcțiile, nu era soluționat, iar situația juridică a terenului nu era clarificată. Prin sentința civilă nr. 70 din 16 ianuarie 2002 a Judecătorie Câmpulung Muscel, definitivă prin decizia nr. 880 din 22 mai 2002 a Tribunalului Argeș și irevocabilă prin decizia nr. 1458/R din 10 septembrie 2002 a Curții de Apel Pitești, s-a stabilit irevocabil că pârâta este proprietara terenului de 500 mp și s-a anulat pentru această suprafață titlul de proprietate al reclamanților.

În speță nu s-a făcut nici o dovadă că după pronunțarea acestei din urmă hotărâri reclamanții ar fi continuat edificarea construcțiilor. Codul civil reglementează situația construcțiilor sau plantațiilor făcute de o persoană, cu materialele sale și cu cheltuiala sa, pe terenul altuia, în art. 494 făcându-se o distincție după cum constructorul a fost de bună sau de rea credință. Dacă constructorul a fost de bună credință, considerând că terenul este al său și nu al altuia, proprietarul fondului este obligat, în virtutea principiului accesiunii, să dețină lucrarea, plătind constructorului fie valoarea materialului și prețul muncii, fie o sumă de bani egală cu sporul de valoare pe care l-a dobândit terenul prin ridicarea (adăugirea) construcției sau plantației.

Dacă, dimpotrivă, constructorul a fost de rea-credință, știind că terenul este al altuia, proprietarul acestuia poate cere fie obligarea constructorului la ridicarea, pe cheltuiala sa, a lucrării și la plata despăgubirilor pentru prejudiciile ce i le-a cauzat, fie să păstreze lucrările, cu obligația de a plăti valoarea materialelor și prețul muncii, din momentul executării lucrării. Momentul în care trebuie apreciată buna sau reaua credință a celui care construiește pe terenul altuia este acela al ridicării construcției sau plantației căci numai atitudinea psihică din acest moment poate avea relevanță juridică în aprecierea credinței constructorului.

Cum, în speță, prin decizia civilă nr. 880/2002 a Tribunalului Argeș și decizia nr. 1458/R din 10 septembrie 2002 a Curții de Apel Pitești s-a stabilit definitiv și irevocabil că pârâta este proprietara terenului de 500 mp și s-a anulat pentru această suprafață titlul de proprietate al reclamanților nr. 3646 din 16 decembrie 1997, în mod just instanța de fond și instanța de apel au reținut buna credință, adică convingerea pe care reclamanții au avut-o în momentul ridicării construcțiilor, că sunt proprietarii terenului, convingere justificată de titlul translativ de proprietate pe care îl aveau și care a fost ulterior anulat parțial. De aceea, în mod just, instanțele au făcut aplicarea prevederilor art. 494 alin. (3) teza a II-a C. civ.

și au admis acțiunea principală așa cum a fost precizată și au respins cererea reconvențională. Drept urmare, în raport de considerentele arătate și constatând legalitatea hotărârii atacate, Curtea urmează ca, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să respingă recursul pârâtei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta B.G. împotriva deciziei nr. 1445/A din 22 iunie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă. Irevocabil. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 23 mai 2005.