ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4270/2005

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 1

iulie 2003, ulterior precizată reclamanții:

B.A.

și

B.O.

au chemat în

judecată pe pârâta

B.G.

, au

solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate contravaloarea

creanței pe care o au împotriva pârâtei, reprezentând contravaloarea imobilelor

(casă de locuit și anexe) ridicate de ei pe terenul proprietatea pârâtei, la

valoarea lor de circulație și a sporului de valoare adus fondului dominant și

să fie obligată pârâta să-i despăgubească cu contravaloarea acestei creanțe

astfel stabilite.

Reclamanții au mai solicitat să li se

acorde un drept de retenție asupra imobilelor până la achitarea de către pârâtă

a contravalorii imobilelor.

În motivarea acțiunii, reclamanții au

arătat că sunt beneficiarii contractului de întreținere nr. 3647/1997 emanând

de la B.C. și B.O. pentru un teren în suprafață de 120 mp și construcțiile de

pe acest teren.

La momentul perfectării acestui contract

de întreținere nu aveau cunoștință de faptul că aceiași autori în anul 1995,

prin contract de vânzare-cumpărare nr. 3161/1995, au înstrăinat pârâtei

suprafața de 500 mp și construcția constând într-o magazie cu 2 camere, hol,

bucătărie, atelier, amplasate pe acest teren.

Ulterior, referitor la teren și

construcții, au fost pronunțate mai multe hotărâri judecătorești, iar prin

sentința civilă nr. 90/2002 reclamanții au fost obligați să-i lase pârâtei în

deplină proprietate și posesie terenul de 500 mp și construcțiile aflate pe

acesta, situație în raport de care solicită să se constate contravaloarea

creanței lor privind construcțiile edificate de ei pe acest teren.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe

dispozițiile art. 494 pct. 3 C. civ. și art. 970 din același cod.

La data de 17 noiembrie 2003 pârâta B.G.

a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamanților

de a demola construcția edificată de aceștia pe terenul proprietatea ei, iar în

caz contrar, să fie autorizată să demoleze această construcție.

În motivarea cererii, pârâta a arătat că

este proprietara suprafeței de 500 mp teren situată în comuna Tițești, satul

Valea Stânii, județul Argeș conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 3161/1995

iar prin sentința civilă nr. 70 din 16 ianuarie 2002 a Judecătoriei Câmpulung,

definitivă prin decizia nr. 880 din 22 mai 2002 a Tribunalului Argeș și

irevocabilă prin decizia nr. 1458/R din 10 septembrie 2002 a Curții de Apel

Pitești, reclamantul B.A. a fost obligat să-i lase în deplină proprietate și

liniștită posesie suprafața de 500 mp, identificată pe schița de plan anexă la

raportul de expertiză efectuat de expert D.G. și s-a constatat nulitatea

absolută parțială a contractului de întreținere autentificat sub nr. 3646 din

16 decembrie 1997 cu privire la suprafața de 500 mp teren, conform schiței de

plan la raportul de expertiză întocmit de expert P.I.

Susține că reclamanții sunt constructori

de rea-credință, aspect ce rezultă din actele anexate cererii.

În drept, cererea a fost întemeiată pe

dispozițiile art. 494 alin. (1) teza 1 C. civ.

Fiind astfel investită, Judecătoria

Câmpulung Muscel, prin sentința civilă nr. 548 din 18 martie 2004, a admis

acțiunea principală, așa cum a fost precizată și a obligat-o pe pârâtă la plata

către reclamanți a sumei de 853.880.920 lei reprezentând contravaloarea

construcțiilor edificate de aceștia pe terenul proprietatea pârâtei, conform

expertizei C.C.

A instituit în favoarea reclamanților un

drept de retenție asupra imobilelor până la achitarea de către pârâtă a acestei

sume.

A respins cererea reconvențională

formulată de pârâtă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond

a reținut, în esență, că edificarea construcțiilor în discuție s-a realizat în

perioada anilor 2001–2002 când litigiul de fond între părți nu era soluționat

iar situația juridică era neclarificată și că reclamanții sunt constructori de

bună credință ai construcției identificată cu culoare galbenă în raportul de

expertiză efectuat de expertul C.C., așa încât reclamanții au un drept de

creanță ce se naște din principiul îmbogățirii fără justă cauză.

Soluția instanței de fond a fost

confirmată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, care, prin decizia nr. 1445/A

din 22 iunie 2004 a respins ca nefondat apelul pârâtei B.G.

Împotriva acestei din urmă hotărârii, a

declarat recurs pârâta B.G. invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9

C. proc. civ.

Susținând, astfel, că hotărârea cuprinde

motive străine de natura pricinii, în condițiile în care temeiul cererii sale

reconvenționale l-au constituit prevederile art. 494 alin. (1), teza I C. civ.,

iar instanța de apel reține în considerente că „reclamanții au obținut

certificat de urbanism și autorizație de construire care nu au fost anulate”.

Tot străin de natura pricinii este și

considerentul prin care instanța de apel reține că la data obținerii autorizației

de construite titlul reclamantului nu fusese anulat, de vreme ce reaua-credință

trebuie să existe în momentul construirii.

Prin cel de-al doilea motiv se susține că

instanțele au făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 494 C. civ. atunci

când au reținut că reclamanții au fost de bună-credință, în condițiile în care

aceștia, frate și cumnată, au știut tot timpul că ea este proprietara terenului

pe care au edificat construcțiile, iar litigiile cu privire la acest teren

exclud posibilitatea că aceștia să nu fi cunoscut faptul că terenul este

litigios.

Recursul este nefondat.

Referitor la prima critică, aceasta nu

poate fi primită.

Conform art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care

se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura

pricinii.

Deși aparent ar exista motive distincte,

în realitate este vorba de ipoteze deosebite ale aceluiași motiv de casare,

nemotivarea hotărârii, deoarece astfel trebuie calificată și o hotărâre care nu

este de loc motivată și una care cuprinde motive contradictorii ori motive care

sunt străine pricinii.

Potrivit art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format

convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile

părților, motivarea constituind un element necesar în exercitarea prin căile de

atac.

În speță, nu se poate susține că

hotărârea este nemotivată în condițiile în care aceasta cuprinde motivele de

fapt și de drept care au format convingerea instanței precum și cele pentru

care s-a înlăturat cererea reconvențională formulată de pârâta-recurentă.

Referitor la cea de a doua critică, nici

aceasta nu poate fi primită.

Din examinarea probelor dosarului rezultă

că edificarea construcțiilor de către reclamanți s-a realizat în perioada

anilor 2001–2002 când litigiul dintre părți privind constatarea nulității parțiale

a contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub

nr. 3646 din 16 decembrie 1997 și revendicarea suprafeței de 500 mp pe care

s-au edificat construcțiile, nu era soluționat, iar situația juridică a

terenului nu era clarificată.

Prin sentința civilă nr. 70 din 16

ianuarie 2002 a Judecătorie Câmpulung Muscel, definitivă prin decizia nr. 880

din 22 mai 2002 a Tribunalului Argeș și irevocabilă prin decizia nr. 1458/R din

10 septembrie 2002 a Curții de Apel Pitești, s-a stabilit irevocabil că pârâta

este proprietara terenului de 500 mp și s-a anulat pentru această suprafață

titlul de proprietate al reclamanților. În speță nu s-a făcut nici o dovadă că

după pronunțarea acestei din urmă hotărâri reclamanții ar fi continuat

edificarea construcțiilor.

Codul civil reglementează situația

construcțiilor sau plantațiilor făcute de o persoană, cu materialele sale și cu

cheltuiala sa, pe terenul altuia, în art. 494 făcându-se o distincție după cum

constructorul a fost de bună sau de rea credință.

Dacă constructorul a fost de bună

credință, considerând că terenul este al său și nu al altuia, proprietarul

fondului este obligat, în virtutea principiului accesiunii, să dețină lucrarea,

plătind constructorului fie valoarea materialului și prețul muncii, fie o sumă

de bani egală cu sporul de valoare pe care l-a dobândit terenul prin ridicarea

(adăugirea) construcției sau plantației.

Dacă, dimpotrivă, constructorul a fost de

rea-credință, știind că terenul este al altuia, proprietarul acestuia poate

cere fie obligarea constructorului la ridicarea, pe cheltuiala sa, a lucrării

și la plata despăgubirilor pentru prejudiciile ce i le-a cauzat, fie să

păstreze lucrările, cu obligația de a plăti valoarea materialelor și prețul

muncii, din momentul executării lucrării.

Momentul în care trebuie apreciată buna

sau reaua credință a celui care construiește pe terenul altuia este acela al

ridicării construcției sau plantației căci numai atitudinea psihică din acest

moment poate avea relevanță juridică în aprecierea credinței constructorului.

Cum, în speță, prin decizia civilă nr. 880/2002

a Tribunalului Argeș și decizia nr. 1458/R din 10 septembrie 2002 a Curții de

Apel Pitești s-a stabilit definitiv și irevocabil că pârâta este proprietara

terenului de 500 mp și s-a anulat pentru această suprafață titlul de

proprietate al reclamanților nr. 3646 din 16 decembrie 1997, în mod just

instanța de fond și instanța de apel au reținut buna credință, adică

convingerea pe care reclamanții au avut-o în momentul ridicării construcțiilor,

că sunt proprietarii terenului, convingere justificată de titlul translativ de

proprietate pe care îl aveau și care a fost ulterior anulat parțial.

De aceea, în mod just, instanțele au

făcut aplicarea prevederilor art. 494 alin. (3) teza a II-a C. civ. și au admis

acțiunea principală așa cum a fost precizată și au respins cererea

reconvențională.

Drept urmare, în raport de considerentele

arătate și constatând legalitatea hotărârii atacate, Curtea urmează ca, în baza

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să respingă recursul pârâtei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

pârâta B.G. împotriva deciziei nr. 1445/A din 22 iunie 2004 pronunțată de

Curtea de Apel Pitești, secția civilă.

Irevocabil.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 23

mai 2005.