Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.04.2005

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3116/2005

HOTĂRÂRE
19.04.2005
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3116/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1457 din 15 octombrie 2003, Judecătoria Strehaia a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta D.G., precum și cererea de intervenție formulată de G.D., D.L., D.M., D.T. și G.M. și a constatat valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare încheiată, la 14 iulie 1985, între autorul reclamantei și al intervenienților, D.I., în calitate de cumpărător și autoarele pârâților, M.A. și M.O., în calitate de vânzătoare, având ca obiect un imobil compus din construcție și teren în suprafață de 2.400 mp, situat în satul Buicești, comuna Butoiești, județul Mehedinți.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că, în temeiul dispozițiilor art. 1073 – 1077 C. civ., reclamanta și intervenienții, în calitate de moștenitori ai creditorului unei obligații de a face, sunt îndreptățiți să ceară îndeplinirea exactă a obligației asumată de debitor, în natura sa specifică. Soluția a fost menținută de Curtea de Apel Craiova, secția civilă, care, prin decizia nr. 741 din 6 aprilie 2004, a respins ca nefondate apelurile declarate de către reclamantă și pârâți. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamanta D.G. Potrivit art. 303 alin. (1) C. proc.

civ., recursul se motivează prin însăși cererea de recurs sau înlăuntrul termenului de recurs, iar potrivit art. 306 alin. (1) din același cod, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute în alin. (2). Conform legii, recursul este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai pentru motivele limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Cum reclamanta D.G. nu și-a întemeiat recursul pe vreunul din motivele limitativ prevăzute de lege, acesta urmează a fi anulat ca nemotivat.

DECIDE: Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 aprilie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-05-25
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3087/2005
și F.N. au solicitat respingerea recursului și menținerea, ca fiind legală și temeinică, a hotărârii atacate, iar intimatele V.V. și K.R. au solicitat admiterea acestei cereri, iar ulterior, intimata F.N. a arătat, prin petiția depusă la do
ÎCCJ 2005-04-26
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3383/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 27 octombrie 2003 pe rolul Judecătoriei Ploiești reclamanții N.I. și N.M. au chemat în judecată pe pârâtele N.E. și D.V. pen
ÎCCJ 2005-06-16
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5281/2005
cea dea treia la data de 7 martie 2003. plățile au fost făcute prin A.F.M.M., dar nu s-au adus la cunoștința vânzătoarei că sunt făcute pentru reclamant astfel încât, prin contractul autentic de vânzare-cumpărare nr. 305 din 10 februarie 20
ÎCCJ 2009-10-14
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2404/2009
... au făcut precizarea că reaua-credință a vânzătorului este dovedită prin faptul că, deși notificată în baza Legii nr. 10/2001, la data de 14 septembrie 2001 pârâta a procedat la înstrăinarea dreptului de proprietate asupra imobilului-con
ÎCCJ 2004-10-06
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5466/2004
area judecării recursului în temeiul dispozițiilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. 11180/2003 al Judecătoriei sectorului 1 București. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs în termen le
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă