ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 476/2005

Asupra recursului în anulare

de față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Judecătoria Vânju Mare prin

sentința penală nr. 1275 din 31 octombrie 2003 (rămasă definitivă prin

neapelare) a condamnat pe inculpatul U.V. la un an închisoare pentru

infracțiunea de abandon de familie, prevăzută de art. 305 alin. (1) lit. c) cu

aplicarea art. 37 lit. a) și art. 74 lit. c) C. pen.

În baza art. 81 și art. 305 alin.

(4) din același cod, a suspendat condiționat executarea pedepsei pe durata

termenului de încercare de 3 ani.

S-a reținut că, din 7 august

2002, inculpatul nu a plătit, cu rea credință, timp de peste două luni pensia

de întreținere stabilită prin hotărâre judecătorească în favoarea celor două

minore rezultate din conviețuirea cu partea vătămată V.D.

Împotriva acestei sentințe

penale, rămasă definitivă prin neapelare, după cum s-a arătat, procurorul

general, în baza art. 409 și art. 410 alin. (1) partea I pct. 7

1

teza 1 C. proc. pen., a declarat, recurs în anulare, deoarece instanța a omis

să revoce suspendarea executării pedepsei anterioare, potrivit art. 83 C. pen.,

fiind astfel contrară legii.

Recursul în anulare este

fondat.

Examinându-se hotărârea

atacată și actele cauzei în raport de critica adusă, se constată că într-adevăr

instanța deși reține starea de recidivă, prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen.,

determinată de pedeapsa anterioară de un an închisoare cu suspendare, aplicată

prin sentința penală nr. 19 din 10 ianuarie 2001 definitivă prin neapelare la

22 ianuarie 2001, a aceleiași Judecătorii Vânju Mare, tot pentru comiterea

infracțiunii de abandon de familie, prevăzută de art. 305 lit. c) C. pen. și cu

aplicarea art. 13 C. pen. (fapta fiind din 1 decembrie 1998), a omis a face

aplicarea art. 83 și art. 305 alin. (5) C. pen., ce prevede revocarea

suspendării executării pedepsei susmenționate.

Deci, față de împrejurarea

că inculpatul a săvârșit o nouă infracțiune de abandon de familie, la 7 august

2002 (ce face obiectul dosarului de față) ce se situează în cadrul termenului

de încercare, ce expira la 22 ianuarie 2004, se impune să se dispună revocarea

suspendării condiționate a pedepsei anterioare, mai corect spus a restului

rămas neexecutat, din această sancțiune.

Această ultimă precizare se

impune a se face, deoarece verificându-se fișa de cazier a inculpatului, se

constată că, în antecedentele penale ale acestuia se află, în concurs real de infracțiuni,

fapta de abandon de familie pentru care a fost condamnat la un an închisoare

prin sentința penală nr. 19 din 10 ianuarie 2001 cu infracțiunea de vătămare

corporală, prevăzută de art. 181 alin. (1), cu art. 74 și art. 76 C. pen.

(comisă la 3 octombrie 2000) și pentru care a fost condamnat la o pedeapsă de 2

luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 397 din 13 septembrie 2001 a

Judecătoriei Calafat. Această pedeapsă de 2 luni a executat-o, în perioada de 8

decembrie 2001 – 23 ianuarie 2002 când a fost arestat.

În consecință, cele două

pedepse aplicate pentru infracțiuni concurente se vor contopi, în baza art. 33 lit.

a) și art. 34 lit. b) C. pen. și se va deduce perioada executată, după cum am

arătat mai sus și astfel în final, după revocarea suspendării conform art. 83 C.

pen. și art. 305 alin. (5) C. pen., se va constata că, inculpatul are de

executat, prin privare de libertate, doar 10 luni și 14 zile de închisoare.

Pedeapsa aplicată în

prezenta cauză, respectiv prin sentința penală nr. 1275 din 31 octombrie 2003

se constată că este suspendată potrivit art. 305 alin. (4) C. pen.

Rezultă așa dar că,

inculpatul intimat are de executat prin privare de libertate, doar 10 luni și

14 zile de închisoare. Pe această perioadă se vor aplica și prevederile art. 71

și art. 64 C. pen.

În aceste limite, se va

admite recursul în anulare, se va casa hotărârea atacată potrivit celor

analizate și după anularea vechilor forme de executare, se vor emite noi forme

de executare în baza hotărârii de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare

declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție împotriva sentinței penale nr. 1275 din 31 octombrie 2003 a

Judecătoriei Vînju Mare, privind pe inculpatul U.V.

Casează hotărârea atacată

numai cu privire la omisiunea aplicării art. 83 C. pen., referitor la pedeapsa

de un an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 19 din 10 ianuarie 2001 a

Judecătoriei Vânju Mare.

Face aplicarea art. 83 C.

pen. și revocă suspendarea executării acestei pedepse.

Constată că fapta pentru

care s-a stabilit pedeapsa de un an închisoare este concurentă cu fapta, pentru

care s-a stabilit pedeapsa de 2 luni închisoare, prin sentința nr. 397 din 13

septembrie 2001 a Judecătoriei Calafat.

Conform art. 33 lit. a) și art.

34 lit. b) C. pen., contopește aceste două pedepse în pedeapsa cea mai grea, de

un an închisoare.

Constată că din pedeapsa de un

an închisoare, inculpatul a executat perioada 8 decembrie 2001 – 23 ianuarie

2002.

Dispune ca restul, de 10

luni și 14 zile, să fie executat de inculpatul U.V. în condiții de privare de

libertate, conform art. 83 C. pen.

Face aplicarea art. 71 și

art. 64 C. pen.

Constată că, pedeapsa de un

an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1275 din 31 octombrie 2003, este

suspendată, conform art. 305 alin. (4) C. pen.

Anulează vechile forme de

executare, urmând a se emite noi forme de executare, în baza noii hotărâri.

Onorariul de avocat pentru

apărarea din oficiu a intimatului inculpat, în sumă de 400.000 lei, se va plăti

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 21 ianuarie 2005.