ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 476/2005

Asupra recursului în anulare de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Judecătoria Vânju Mare prin sentința penală nr. 1275 din 31 octombrie 2003 (rămasă definitivă prin neapelare) a condamnat pe inculpatul U.V. la un an închisoare pentru infracțiunea de abandon de familie, prevăzută de art. 305 alin. (1) lit. c) cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 74 lit. c) C. pen. În baza art. 81 și art. 305 alin. (4) din același cod, a suspendat condiționat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani. S-a reținut că, din 7 august 2002, inculpatul nu a plătit, cu rea credință, timp de peste două luni pensia de întreținere stabilită prin hotărâre judecătorească în favoarea celor două minore rezultate din conviețuirea cu partea vătămată V.D.

Împotriva acestei sentințe penale, rămasă definitivă prin neapelare, după cum s-a arătat, procurorul general, în baza art. 409 și art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 1 teza 1 C. proc. pen., a declarat, recurs în anulare, deoarece instanța a omis să revoce suspendarea executării pedepsei anterioare, potrivit art. 83 C. pen., fiind astfel contrară legii. Recursul în anulare este fondat. Examinându-se hotărârea atacată și actele cauzei în raport de critica adusă, se constată că într-adevăr instanța deși reține starea de recidivă, prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., determinată de pedeapsa anterioară de un an închisoare cu suspendare, aplicată prin sentința penală nr. 19 din 10 ianuarie 2001 definitivă prin neapelare la 22 ianuarie 2001, a aceleiași Judecătorii Vânju Mare, tot pentru comiterea infracțiunii de abandon de familie, prevăzută de art. 305 lit. c) C. pen.

și cu aplicarea art. 13 C. pen. (fapta fiind din 1 decembrie 1998), a omis a face aplicarea art. 83 și art. 305 alin. (5) C. pen., ce prevede revocarea suspendării executării pedepsei susmenționate. Deci, față de împrejurarea că inculpatul a săvârșit o nouă infracțiune de abandon de familie, la 7 august 2002 (ce face obiectul dosarului de față) ce se situează în cadrul termenului de încercare, ce expira la 22 ianuarie 2004, se impune să se dispună revocarea suspendării condiționate a pedepsei anterioare, mai corect spus a restului rămas neexecutat, din această sancțiune.

Această ultimă precizare se impune a se face, deoarece verificându-se fișa de cazier a inculpatului, se constată că, în antecedentele penale ale acestuia se află, în concurs real de infracțiuni, fapta de abandon de familie pentru care a fost condamnat la un an închisoare prin sentința penală nr. 19 din 10 ianuarie 2001 cu infracțiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 alin. (1), cu art. 74 și art. 76 C. pen. (comisă la 3 octombrie 2000) și pentru care a fost condamnat la o pedeapsă de 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 397 din 13 septembrie 2001 a Judecătoriei Calafat. Această pedeapsă de 2 luni a executat-o, în perioada de 8 decembrie 2001 – 23 ianuarie 2002 când a fost arestat.

În consecință, cele două pedepse aplicate pentru infracțiuni concurente se vor contopi, în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. și se va deduce perioada executată, după cum am arătat mai sus și astfel în final, după revocarea suspendării conform art. 83 C. pen. și art. 305 alin. (5) C. pen., se va constata că, inculpatul are de executat, prin privare de libertate, doar 10 luni și 14 zile de închisoare. Pedeapsa aplicată în prezenta cauză, respectiv prin sentința penală nr. 1275 din 31 octombrie 2003 se constată că este suspendată potrivit art. 305 alin. (4) C. pen. Rezultă așa dar că, inculpatul intimat are de executat prin privare de libertate, doar 10 luni și 14 zile de închisoare.

Pe această perioadă se vor aplica și prevederile art. 71 și art. 64 C. pen. În aceste limite, se va admite recursul în anulare, se va casa hotărârea atacată potrivit celor analizate și după anularea vechilor forme de executare, se vor emite noi forme de executare în baza hotărârii de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței penale nr. 1275 din 31 octombrie 2003 a Judecătoriei Vînju Mare, privind pe inculpatul U.V. Casează hotărârea atacată numai cu privire la omisiunea aplicării art. 83 C. pen., referitor la pedeapsa de un an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 19 din 10 ianuarie 2001 a Judecătoriei Vânju Mare. Face aplicarea art. 83 C. pen. și revocă suspendarea executării acestei pedepse. Constată că fapta pentru care s-a stabilit pedeapsa de un an închisoare este concurentă cu fapta, pentru care s-a stabilit pedeapsa de 2 luni închisoare, prin sentința nr. 397 din 13 septembrie 2001 a Judecătoriei Calafat.

Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., contopește aceste două pedepse în pedeapsa cea mai grea, de un an închisoare. Constată că din pedeapsa de un an închisoare, inculpatul a executat perioada 8 decembrie 2001 – 23 ianuarie 2002. Dispune ca restul, de 10 luni și 14 zile, să fie executat de inculpatul U.V. în condiții de privare de libertate, conform art. 83 C. pen. Face aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. Constată că, pedeapsa de un an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1275 din 31 octombrie 2003, este suspendată, conform art. 305 alin. (4) C. pen. Anulează vechile forme de executare, urmând a se emite noi forme de executare, în baza noii hotărâri. Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 ianuarie 2005.