ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8950/2004
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8950/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data
de 22 decembrie 2003, reclamantul B.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta
Casa Județeană de Pensii Mureș, anularea hotărârii nr. 2991 din 12 mai 2003,
emisă de pârâtă și obligarea acesteia, să-i recunoască și să-i acorde
drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002.
Motivându-și cererea, reclamantul a
arătat că a efectuat stagiul militar, în funcția de constructor, la U.M. 3220 Someșeni și U.M. 04600 București, în perioada 10 iunie 1951 - 20 octombrie 1954,
ceea ce îl îndreptățește la acordarea calității de beneficiar al prevederilor
legii menționate.
Curtea de Apel Târgu Mureș, secția
comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 52 din 23
februarie 2004, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat
pârâta, la emiterea unei noi hotărâri, care să constate că în perioada 10 iunie
1951 - 20 octombrie 1954, reclamantul s-a aflat în situația prevăzută de art. 1
al Legii nr. 309/2002, fiind îndreptățit la drepturile specifice, conform
dispozițiilor art. 2, 4 și 5 ale Legii nr. 309/2002, începând cu 1 septembrie
2002.
Împotriva sentinței a declarat
recurs, în termen legal, pârâta Casa Județeană de Pensii Mureș.
În motivare, pârâta a susținut, în
esență că, în mod eronat, prima instanță a admis acțiunea, deoarece reclamantul
și-a satisfăcut stagiul militar, în unități militare care nu fac parte din
fosta Direcție Generală a Serviciului Muncii. Că, în realitate, numai unitățile
care au aparținut Ministerului de Interne - Direcția Generală a Serviciului
Muncii, intră sub incidența normelor legale invocate de reclamant.
Critica este neîntemeiată.
Din copia livretului militar
prezentat de reclamant, în sprijinul cererii sale, rezultă că acesta a prestat
muncă în construcții, în cadrul U.M. 3220 Someșeni și U.M. 04600 București, în
perioada 10 iunie 1951 - 20 octombrie 1954.
După lăsarea la vatră, el a fost
inclus în categoria soldaților neinstruiți.
Din moment ce nu se contestă
prestarea muncii, pe durata stagiului militar, în detașamente de muncă
organizate în acest scop, nu se justifică exceptarea reclamantului, de la
acordarea drepturilor solicitate. În caz contrar, s-ar ajunge la situații
inechitabile, de recompensare parțială doar a persoanelor care au efectuat
stagiul militar, în condiții identice și care, datorită unor împrejurări
formale, ce țin exclusiv de subordonarea ierarhică a unității militare,
beneficiază de un tratament diferit și, evident, discriminatoriu.
Apreciind, deci, că prima instanță a
stabilit o corectă stare de fapt în cauză și că sunt întrunite condițiile de
admisibilitate a cererii, în considerarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza
a II-a C. proc. civ., Curtea va respinge prezentul recurs, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta
Casa Județeană de Pensii Mureș împotriva sentinței civile nr. 52 din 23
februarie 2004 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios
administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi
14 decembrie 2004.