ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2800/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 12 februarie 2001 și ulterior precizată, reclamantul F.C. a solicitat constatarea nulității absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M.07 nr. 1000, eliberat de Ministerul Agriculturii și Alimentației la 5 mai 1994, pârâtei A.F. SA Dolj, (în prezent SC A. SA Filiași), pentru suprafața de 6979,482 mp (situată în punctul L.), obligarea acesteia să elibereze terenul de materialele feroase și construcțiile aflate pe teren, obligarea la 155.350.000 lei actualizați, reprezentând despăgubiri, plus cheltuieli de judecată. Pârâta SC A. SA Filiași a formulat cerere de chemare în garanție a A.V.A.S., arătând că a cumpărat de la aceasta, 26.961 de acțiuni și că în contract, vânzătorul a atestat că societatea deține în proprietate, și terenul litigios.

În motivarea acțiunii s-a arătat că terenul a aparținut mamei reclamantului și în mod nelegal a fost inclus în certificatul contestat. Prin sentința civilă nr. 312/2004, a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, a fost admisă acțiunea precizată, s-a constatat nul absolut, actul atacat, s-a disjuns capătul de cerere privind obligația de a face și cererea de despăgubiri, s-a respins cererea de chemare în garanție și pârâta SC A. SA Filiași a fost obligată la 6.603.000 lei cheltuieli de judecată. Sentința a fost pronunțată în fond după casarea sentinței nr. 281/2002, a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, de către Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 1590/2003.

Instanța a reținut că certificatul este nul absolut, deoarece terenul de 6979,482 lei mp aparține reclamantului, reconstituirea dreptului de proprietate făcându-se anterior emiterii certificatului contestat. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, SC A. SA Filiași. În motivarea recursului s-a arătat că reclamantul a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate în anul 1998; că raportul de expertiză tehnică nu a fost adus la cunoștința pârâtei; că în mod greșit s-a respins cererea de chemare în garanție; că nu a fost citat Ministerul Agriculturii care a emis certificatul; că nu s-a ținut cont de sentința civilă nr. 6608/1994 a Judecătoriei Craiova, care a constatat că terenul este proprietatea statului; că terenul este necesar desfășurării activității pârâtei; că reclamantul a cunoscut din anul 1994, de existența certificatului de atestare a dreptului de proprietate și că în mod greșit pârâta a fost obligată la cheltuieli de judecată.

Verificând cauza în funcție de motivarea recursului, în lumina dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., Curtea reține următoarele. Din actele depuse la dosar și din raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză, rezultă că părinții reclamantului, în prezent decedați, figurează în registrul agricol 1956 - 1958, cu o suprafață de teren de 9,83 ha în care se cuprinde și suprafața în litigiu și care se suprapune pe terenul pârâtei menționat în certificatul contestat. Mama reclamantului a fost pusă în posesie pe vechiul amplasament, cu excepția terenului de la punctul L., deoarece acesta se află în posesia pârâtei-recurente, astfel cum rezultă din raportul de expertiză tehnică efectuat și din actele cu nr. 9494/2000 și nr. 16561/2001, emise de Primăria orașului Filiași.

Având în vedere că reclamantul este moștenitorul părinților săi, F.I. și I.F., proprietari ai terenului de 6979,482 mp, certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis pentru recurentă se impunea a fi desființat în ce privește suprafața de teren precizată, pârâta-recurentă nefăcând nici o dovadă a faptului că pentru desfășurarea activității este necesar acest teren sau atelierul cu dimensiunile de 12,5 m x 12,5 m identificat de expert. Întrucât s-a vătămat dreptul de proprietate al petentului, acțiunea acestuia este întemeiată în conformitate cu dispozițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990. Referitor la constatarea nulității absolute a actului administrativ atacat, instanța de fond a pronunțat o soluție greșită față de dispozițiile art. 1 și 5 din Legea nr. 29/1990, însă pârâta neformulând motive de recurs în acest sens, instanța nu se poate pronunța din oficiu, nefiind întrunite cerințele art. 306 alin. (2) C. proc.

civ. Actul administrativ care vatămă un drept subiectiv recunoscut de lege, se anulează, în acest sens dispunând textul art. 1 din Legea nr. 29/1990, lege specială privind contenciosul administrativ. În acest domeniu nu se face distincție între nulități, iar acțiunea se formulează în condițiile art. 5 din Legea nr. 29/1990. Încălcarea acestor dispoziții legale de către instanța de fond nu a fost, însă, criticată de recurentă și nu reprezintă motive de casare de ordine publică, pentru a se desființa sentința atacată. Susținerea recurentei, în sensul că reclamantul cunoștea din anul 1994, de existența certificatului de atestare a dreptului de proprietate, nu este dovedită și oricum nu poate fi admisă față de faptul că nu s-a formulat motiv de recurs privind constatarea nulității absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

Numai în măsura în care s-ar fi criticat sentința sub acest aspect, se putea discuta tardivitatea atacării actului administrativ, întrucât instanța de fond a apreciat că fiind vorba de nulitate absolută, nu se aplică termenele prevăzute de art. 5 din Legea nr. 29/1990. Or, nefiind criticată această soluție, sentința rămâne neschimbată. În ce privește motivul de recurs invocat, referitor la raportul de expertiză tehnică, se constată că pârâta-recurentă a fost reprezentată de apărător ales la judecarea în fond a pricinii, însă nu a formulat nici o obiecțiune privind necitarea la efectuarea expertizei sau cu privire la constatările expertului. Drept urmare, astfel de critici nu le poate formula direct în recurs.

Cererea de chemare în garanție a fost în mod legal respinsă de curtea de apel, având în vedere că cererea de despăgubiri nu poate fi soluționată de instanța de contencios administrativ. Ministerul Agriculturii a figurat în proces, recurenta fiind în eroare, atunci când susține contrariul. Cât privește sentința nr. 6608/1994 a Judecătoriei Craiova, invocată de recurentă, se constată că aceasta nu este opozabilă reclamantului, întrucât nu a figurat ca parte în procesul respectiv. Reclamantul a dovedit prin probele administrate, că este succesorul părinților săi care au fost proprietarii terenului litigios, iar în sentința precizată se face mențiunea că acel teren este deținut de A. Filiași din anul 1965, fără alte precizări.

Referitor la obligarea recurentei la cheltuieli de judecată, se apreciază că au fost corect aplicate dispozițiile art. 274 C. proc. civ., de către instanța de fond. Pentru considerentele expuse, recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând motive de casare care să poată fi analizate din oficiu conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC A. SA Filiași împotriva sentinței civile nr. 312 din 13 mai 2004 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 aprilie 2005.