ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6622/2004
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6622/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 124 din 13 septembrie 2004, Tribunalul Bacău a condamnat pe inculpatul P.Z., pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., la 12 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. S-a menținut starea de arest și s-a dedus din pedeapsă timpul arestării preventive. În sfârșit a fost obligat inculpatul la plata sumei de 50 milioane lei către partea civilă I.I. cu titlu de despăgubiri civile. În temeiul art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea toporului. S-a reținut de instanța de fond că, inculpatul deși căsătorit, însă despărțit în fapt de soție, trăia de circa 12 ani în concubinaj cu numita P.A.
Inculpatul împreună cu concubina sa și victima I.C. (69 ani) se întâlneau des și consumau băuturi alcoolice. În seara zilei de 12 aprilie 2004, victima a venit în domiciliul inculpatului unde a consumat vodcă. Inculpatul a început să-i reproșeze acestuia că ar avea legături cu concubina sa și i-a cerut să părăsească domiciliul. Dat fiind refuzul acestuia, inculpatul a luat un topor și l-a lovit în zona capului. Cum victima nu a mai reacționat, inculpatul a scos-o afară în curte, și cum aceasta nu și-a revenit a readus-o în casă, așezând-o pe pat. Concubina inculpatului în aceste împrejurări a anunțat organele de poliție. S-a mai reținut că, din raportul medico-legal de necropsie, rezultă că moartea a fost violentă și s-a datorat hemoragiei meningo-cerebrală, ca urmare a unui traumatism cranio-cerebral cu fractură cominutivă de bază craniană.
Împotriva acestei hotărâri inculpatul a declarat apel cerând reducerea pedepsei. Curtea de Apel Bacău, prin decizia penală nr. 310 din 12 octombrie 2004, a respins apelul, ca nefondat, reținând că pedeapsa aplicată a fost judicios individualizată. Împotriva acestei hotărâri pronunțată de instanța de control judiciar, inculpatul a declarat recurs, susținând același motiv, reducerea pedepsei față de circumstanțele personale. Recursul este nefondat. Din actele și lucrările dosarului, instanțele au reținut corect situația de fapt dând încadrarea juridică legală faptei. Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, invocând cazul de casare, prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.
pen., Curtea constată că instanțele au ținut seama de gradul de pericol social ridicat al faptei comise, violența și agresivitatea inculpatului, scopul urmărit, rezultatul produs, moartea victimei, circumstanțele personale ale acestuia, fără antecedente penale, poziția sinceră procesuală și comportamentul bun anterior în societate și cum au fost respectate toate criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., reducerea acesteia nu se justifică. Pe cale de consecință, Curtea, în temeiul prevederilor art. 385 15 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul inculpatului și va deduce din pedeapsă timpul arestării preventive potrivit art. 88 C. pen. Văzând și prevederile art. 192 alin. (2) C. proc.
pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.Z. împotriva deciziei penale nr. 310 din 12 octombrie 2004 a Curții de Apel Bacău. Deduce din pedeapsă timpul reținerii și arestării preventive a inculpatului de la 13 aprilie 2004 la 9 decembrie 2004. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 9 decembrie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.