ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 597/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția

de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 362 din 23 februarie 2004,

a respins ca neîntemeiată, cererea formulată de către reclamantul H.C.,

împotriva pârâtei Casa de Pensii a municipiului București.

În motivarea acestei soluții

s-a reținut că părăsirea locurilor natale de către reclamant, împreună cu

familia sa, nu a fost consecința persecuției etnice a autorităților, fiind

determinată de schimbarea liniei frontului, începând cu primele luni ale anului

1944.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, reclamantul H.C., susținând în esență că, instanța de fond a

interpretat și aplicat greșit prevederile legale în materie, întrucât tatăl

reclamantului, plutonier în rezervă concentrat, a fost evacuat împreună cu

familia sa, din comuna Mihăileni, județul Dorohoi, în comuna Știrbei, județul

Romanați, ca urmare a înaintării trupelor sovietice pe teritoriul României,

astfel că este îndreptățit să beneficieze de prevederile art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000.

Recursul este nefondat.

Din probele administrate în

cauză, rezultă că tatăl reclamantului, care era plutonier în rezervă –

concentrat, a fost evacuat împreună cu familia sa, din Dorohoi, în satul

Știrbei, județul Romanați, ca urmare a evenimentelor legate de intrarea și

înaintarea trupelor sovietice pe teritoriul României, în cel de al doilea

război mondial.

Potrivit prevederilor art. 1

lit. c) din O.G. nr. 105/1999, privind acordarea unor drepturi, persoanelor

persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie

1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, aprobată, modificată și

completată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de drepturile acordate prin

această ordonanță, persoana, cetățean român, care în perioada arătată a avut de

suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutată în altă localitate,

decât cea de domiciliu.

Or în cauză este stabilit că

reclamantul (împreună cu familia sa) a fost nevoit să se refugieze din

localitatea de domiciliu, ca urmare a unor evenimente de război: intrarea și

înaintarea pe teritoriul României, a trupelor sovietice, în cadrul

operațiunilor militare, din a doua parte a celui de al doilea război mondial.

De altfel, chiar reclamantul

în acțiunea sa, menționează: „faptul că nu am fost persecutat etnic, nu

înseamnă că nu am avut de suferit”.

Este de necontestat că și

persoanele care s-au refugiat din localitățile de domiciliu, ca urmare a unor

evenimente de război, au avut de suferit toate consecințele nefavorabile

situației de refugiat, dar legiuitorul, prin O.G. nr. 105/1999, nu acordă

drepturi compensatorii, și acestor categorii de persoane.

Ca atare, recursul este

nefondat și va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de H.C., împotriva sentinței civile nr. 362 din 23 februarie 2004, a Curții de

Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 februarie 2005.