ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 597/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 362 din 23 februarie 2004, a respins ca neîntemeiată, cererea formulată de către reclamantul H.C., împotriva pârâtei Casa de Pensii a municipiului București.

În motivarea acestei soluții s-a reținut că părăsirea locurilor natale de către reclamant, împreună cu familia sa, nu a fost consecința persecuției etnice a autorităților, fiind determinată de schimbarea liniei frontului, începând cu primele luni ale anului 1944. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, reclamantul H.C., susținând în esență că, instanța de fond a interpretat și aplicat greșit prevederile legale în materie, întrucât tatăl reclamantului, plutonier în rezervă concentrat, a fost evacuat împreună cu familia sa, din comuna Mihăileni, județul Dorohoi, în comuna Știrbei, județul Romanați, ca urmare a înaintării trupelor sovietice pe teritoriul României, astfel că este îndreptățit să beneficieze de prevederile art. 1 din O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000. Recursul este nefondat. Din probele administrate în cauză, rezultă că tatăl reclamantului, care era plutonier în rezervă – concentrat, a fost evacuat împreună cu familia sa, din Dorohoi, în satul Știrbei, județul Romanați, ca urmare a evenimentelor legate de intrarea și înaintarea trupelor sovietice pe teritoriul României, în cel de al doilea război mondial. Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, aprobată, modificată și completată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de drepturile acordate prin această ordonanță, persoana, cetățean român, care în perioada arătată a avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.

Or în cauză este stabilit că reclamantul (împreună cu familia sa) a fost nevoit să se refugieze din localitatea de domiciliu, ca urmare a unor evenimente de război: intrarea și înaintarea pe teritoriul României, a trupelor sovietice, în cadrul operațiunilor militare, din a doua parte a celui de al doilea război mondial. De altfel, chiar reclamantul în acțiunea sa, menționează: „faptul că nu am fost persecutat etnic, nu înseamnă că nu am avut de suferit”. Este de necontestat că și persoanele care s-au refugiat din localitățile de domiciliu, ca urmare a unor evenimente de război, au avut de suferit toate consecințele nefavorabile situației de refugiat, dar legiuitorul, prin O.G. nr. 105/1999, nu acordă drepturi compensatorii, și acestor categorii de persoane.

Ca atare, recursul este nefondat și va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de H.C., împotriva sentinței civile nr. 362 din 23 februarie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2005.