ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7051/2004

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

21 iunie 2002 sub nr. 5154 pe rolul Tribunalului Dâmbovița, reclamanta Școala

de cântăreți bisericești „Macarie Ieromonahul” Târgoviște, în contradictoriu cu

Primăria Târgoviște a contestat în baza art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001

dispoziția nr. 1812 din 15 mai 2002 emisă de Primăria Târgoviște, prin care s-a

respins cererea de restituire în natură a imobilului situat în Târgoviște,

compus de 3 corpuri de casă și teren în suprafață de 1070 mp.

Reclamanta își motivează acțiunea

arătând că imobilul a aparținut fostei Școli de cântăreți bisericești,

respectiv societății filiale județene „Sfântul Ioan Cucuzel” care a fost

desființată abuziv în anul 1948.

Se mai arată de către reclamantă că

ea este succesoarea în drepturi a vechii școli.

În cauză au fost făcute cerere de

intervenție de către Arhiepiscopia Târgoviște în interesul reclamantei și de

către M.P. și V.I. în interes propriu, respectiv pentru apartamentele pentru

care au titlu de proprietate valabil, din imobilul în litigiu.

Tribunalul Dâmbovița, prin sentința

civilă nr. 694 din 27 noiembrie 2002, a respins acțiunea formulată de către

reclamantă și cererea de intervenție a Arhiepiscopiei Târgoviște.

A admis cererea de intervenție a lui

M.P. și V.I.

S-a reținut în esență că reclamanta

nu a făcut dovada că îndeplinește condițiile prevăzute de art. 3 lit. c) din

Legea nr. 10/2001 pentru a putea fi considerată ca fiind succesoarea în

drepturi a vechii școli proprietare a imobilului și în consecință cererea de

restituire nu poate fi admisă.

Pe cale de consecință a fost

respinsă și cererea de intervenție a Arhiepiscopiei Târgoviște și a fost admisă

cererea de intervenție în interes propriu formulată de M.P. și V.I.

Împotriva acestei hotărâri a

instanței de fond au formulat apeluri reclamanta și intervenienta în interesul

acesteia, Arhiepiscopia Târgoviște, invocând motive de nelegalitate și

netemeinicie.

Curtea de Apel Ploiești prin decizia

civilă nr. 74 din 2 aprilie 2003 a respins ca nefondate apelurile.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de apel a reținut, având în vedere actele și lucrările dosarului, că

nu există nici o construcție între dispozitivul și minuta hotărârii,

împrejurare care rezultă din compararea acestora – (fila 59 verso).

S-a reținut de asemenea că întrucât

reclamanta nu a solicitat decât restituirea în natură a imobilului nu se

justifică introducerea în cauză a Prefecturii Dâmbovița.

Cu o motivare amplă instanța de apel

a analizat situația dreptului de proprietate a imobilului și a constatat că din

probele administrate reclamanta nu a dovedit că este continuatoarea juridică a

dreptului de proprietate de la pretinsa autoare Filiala județeană a

cântăreților bisericești din județul Dâmbovița, Sfântul Ioan Cucuzel.

S-a mai reținut că a mai existat un

proces între Arhiepiscopia Târgoviștei cu Primăria Târgoviște în care s-a

stabilit că imobilul revendicat nu se află în proprietatea Bisericii Ortodoxe

Române.

Împotriva acestei decizii pronunțate

de către instanța de apel au declarat recurs reclamanta Școala de cântăreți

bisericești „Macarie Ieromonahul” și intervenienta în interesul reclamantei

Arhiepiscopia Târgoviștei invocând aceleași motive, respectiv cele prevăzute de

art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ.

Se susține de către recurente că

hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, fiind pronunțată cu

încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Se arată în acest sens că reclamanta

a făcut prin probele administrate dovada titlului său de proprietate și a

faptului că imobilul existent în anul 1933 este unul și același cu cel în

litigiu.

Se susține de asemenea că nu se

poate invoca o autoritate de lucru judecat, neexistând tripla identitate de

părți, obiect și cauză, față de soluția de respingere a acțiunii în revendicare

formulată anterior de Arhiepiscopia Târgoviștei.

O altă critică se referă la faptul

că instanța a interpretat greșit actul dedus judecății, arătându-se în acest

sens că instanța de apel a apreciat că Secretariatul de Stat pentru Culte nu

are calitatea să stabilească cine este succesoarea fostei Școli de cântăreți

bisericești desființată în anul 1948.

O altă critică se referă la faptul

că instanța nu s-a pronunțat asupra unei dovezi care era hotărâtoare pentru

dezlegarea pricinii, respectiv asupra actelor juridice care reglementează

înființarea și organizarea Școlilor de cântăreți bisericești.

O altă critică este în legătură cu

faptul că hotărârea instanței de apel ar cuprinde motive contradictorii în

legătură cu natura proprietății imobilului în litigiu confundând noțiunea

generală de proprietate cu noțiunea de „avere bisericească”.

O ultimă susținere făcută de către

recurenți este cu privire la valabilitatea titlului de proprietate a

intervenienților M.P. și V.I., arătându-se că în ipoteza în care aceștia vor fi

considerați cumpărători de bună credință, reclamanta solicită să se acorde

despăgubiri conform art. 36 din Legea nr. 10/2001.

Recursurile sunt nefondate.

În primul rând este de reținut

faptul că întrucât motivele invocate în cele două recursuri sunt aceleași

analizarea lor va fi făcută concomitent.

Astfel principala critică formulată

de către recurenți este întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Cu privire la acest aspect urmează a

se reține că instanțele au făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 3 lit.

c) din Legea nr. 10/2001 întrucât soluționarea reclamantei la măsurile

reparatorii prevăzute de acest text de lege este condiționată de dovedirea

faptului că solicitanta este continuatoarea persoanei juridice desființată.

În acest sens s-a reținut corect că

imobilul revendicat a fost proprietatea Școlii de cântăreți bisericești

„Sfântul Ioan Cucuzel” care a fost o societate de învățământ de tip privat,

dobândit prin „cotizațiuni și donațiuni”, ceea ce demonstrează că a fost o școală

particulară care a fost dizolvată prin Decretul nr. 176/1948.

Reclamanții arată că Școala de

cântăreți bisericești „Macarie Ieromonahul” s-a înființat în anul 1992 și face

parte din rețeaua de învățământ de stat cu un patrimoniu distinct, nefiind îndeplinite

nici una din condițiile prevăzute de art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001,

pentru a se considera că este continuatoarea Societății de cântăreți

bisericești „Sfântul Ioan Cucuzel”.

În consecință, reclamanta nefăcând

dovada că este continuatoarea societății desființate, nu este îndreptățită la

restituirea imobilului în litigiu.

Susținerile privind nepronunțarea

asupra unor dovezi pretins hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii sunt

nefondate întrucât statutul și regulamentul de funcționare a instituțiilor

pentru pregătirea personalului bisericesc arată în mod incontestabil modul de

organizare a acestor instituții, dar ele nu dovedesc faptul continuității în

sensul dispozițiilor art. 3 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 10/2001, deci nu

sunt hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

Distinct de cele mai înainte

menționate este de reținut că anterior formulării acestei cauze intervenienta

Arhiepiscopia Târgoviștei a formulat o acțiune în revendicarea aceluiași imobil

ca cel din prezenta cauză, care a fost respinsă prin decizia civilă nr. 3207

din 3 octombrie 2000 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.

Această împrejurare, deși nu poate

fi considerată ca o autoritate de lucru judecat, nefiind îndeplinită tripla

identitate, reprezintă un argument în plus pentru netemeinicia prezentei

acțiuni.

Astfel fiind, față de considerentele

mai înainte arătate, urmează a reține că toate criticile formulate fiind

neîntemeiate, în consecință recursurile sunt nefondate și urmează a fi

respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile declarate de

reclamanta Școala de cântăreți bisericești „Macarie Ieromonahul” Târgoviște și

de intervenienta Episcopia Târgoviștei împotriva deciziei nr. 74 din 2 aprilie

2003 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 decembrie

2004.