ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 657/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția penală, a condamnat pe inculpatul V.F., la 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. A revocat beneficiul liberării condiționate, pentru restul de pedeapsă de 694 zile din pedeapsa de 6 ani închisoare și a contopit acest rest cu pedeapsa de 10 ani închisoare. A condamnat pe același inculpat la 5 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. A revocat beneficiul liberării condiționate, pentru restul de pedeapsă de 694 zile din pedeapsa de 6 ani închisoare și a contopit acest rest cu pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., i-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. Inculpatul a fost obligat să plătească 20 milioane lei părții civile C.L. și 10.150.000 lei părții civile F.I., cu titlu de daune materiale. În fapt s-au reținut următoarele: La data de 9 iulie 2003, partea civilă C.L. a contactat telefonic SC M. SRL, în scopul efectuării unor lucrări de renovare a imobilului proprietate personală. Ca urmare, la 9 iulie 2003, la domiciliul acesteia s-a prezentat numitul F.F., asociat la firma sus-menționată, împreună cu care partea civilă a stabilit lucrările ce urmau a fi efectuate.

În ziua de 10 iulie 2003, asociatul firmei s-a prezentat la locuința părții civile, însoțit de inculpatul V.F., pe care l-a prezentat ca fiind persoana ce urmează să efectueze activitățile de construcții. Apoi, la data de 11 și 12 iulie 2003 inculpatul s-a prezentat din nou la domiciliul părții civile, pentru a continua lucrările, ocazie cu care între cei doi s-a declanșat un conflict verbal, generat de nemulțumirea părții civile față de modul în care se execută lucrările. Imediat, după izbucnirea acestui conflict, inculpatul a luat de pe masa din bucătărie un cuțit cu care a amenințat-o pe partea civilă, determinând-o astfel să nu strige după ajutor și, totodată, să se deplaseze în dormitor; aici inculpatul a legat-o pe partea civilă cu un cablu în jurul pieptului, după care i-a solicitat să îi remită toate bunurile de valoare, pe care le avea; datorită stării de teamă, partea civilă a remis inculpatului trei inele din aur, o verighetă și suma de 5 milioane lei.

Ulterior, inculpatul, după ce a legat mâinile părții civile cu un cablu, i-a solicitat acesteia să întrețină cu el raport sexual anal, întrucât partea civilă a refuzat, inculpatul, prin lovire și amenințare, a întreținut cu acesta raport sexual oral. În momentul în care a părăsit apartamentul, inculpatul a sustras și un telefon mobil aflat pe o mașină de spălat, situată pe holul imobilului. După ce inculpatul a părăsit locuința, partea civilă a reușit să se dezlege și, apoi, să iasă pe holul blocului, pentru a cere ajutor. În aceste condiții partea civilă s-a deplasat la vecinii cărora le-a relatat cele întâmplate și le-a cerut să îl contacteze telefonic pe soțul său, totodată, la rugămintea părții vătămate, aceștia au anunțat și organele de poliție.

În aceeași zi, la domiciliul părții civile, la solicitarea acesteia, a venit F.I., asociatul SC M. SRL, care i-a dat acesteia suma de 10.150.000 lei, reprezentând o garanție pentru bunurile sustrase de inculpat. Curtea de Apel București, secția penală, prin decizia penală nr. 735 din 13 octombrie 2004, în apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, a desființat sentința, în sensul că a dispus restituirea către partea civilă a bunurilor ridicate de la aceasta și depuse la Camera de Corpuri Delicte a secției 17 poliție; totodată, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat. În ce privește apelul inculpatului, s-a reținut că, probele administrate confirmă vinovăția acestuia, iar încadrarea juridică a faptelor este cea legală; totodată, că pedepsele au fost stabilite și aplicate în limitele prevăzute de lege.

Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul, dar fără a formula motive scrise de casare, iar oral a solicitat, prin avocat, achitarea pentru infracțiunea de viol și schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de furt. Examinând hotărârea atacată, în raport de criticile formulate, precum și prin prisma dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursul este nefondat. Astfel, situația de fapt, reținută de prima instanță și instanța de apel, este în concordanță cu probele administrate în cauză, respectiv declarațiile constante, necombătute, ale părții civile C.L., care se coroborează cu declarațiile martorilor M.C.M., M.G., S.I. și S.G., precum și cu constatările medico-legale.

De altfel, și inculpatul, prin declarațiile date la urmărirea penală, în prezența apărătorului, a recunoscut faptele, detaliind modul în care a procedat atât în ce privește infracțiunea de viol, cât și infracțiunea de tâlhărie. Este adevărat că, în fața primei instanțe inculpatul a negat săvârșirea faptelor, dar fără a justifica în mod convingător revenirea asupra propriei recunoașteri, făcută la urmărirea penală, în prezența apărătorului său. De asemenea, se constată că încadrarea juridică a faptelor este cea legală, atât în ce privește infracțiunea de viol, cât și infracțiunea de tâlhărie. Referitor la raportul sexual oral, întreținut de inculpat, prin constrângerea părții civile, s-a reținut în mod corect, că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii, prevăzute de art. 197 alin. (1) C. pen., întrucât potrivit acestui text, actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de același sex, prin constrângere constituie infracțiunea de viol.

În ce privește deposedarea părții civile de bunurile sus-menționate, se constată că inculpatul a realizat această activitate, prin punerea victimei în neputință de a se apăra; aceasta fiind legată cu un cablu în jurul pieptului, astfel că, fapta constituie infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2 1 ) lit. b) și c) C. pen., nu furt cum se pretinde. În fine, se constată că pedeapsa a fost stabilită, pentru fiecare infracțiune și, apoi, aplicată cu respectarea criteriilor generale de individualizare, prevăzută de art. 72 C. pen., astfel că, corespunde scopului acesteia, reglementat de art. 52 C. pen. În consecință, soluția adoptată este legală și temeinică, iar recursul nefondat, urmând să fie respins, cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare cuvenite statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de inculpatul V.F. împotriva deciziei penale nr. 735 din 13 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală, ca nefondat. Compută detenția preventivă de la 28 august 2003 la 27 ianuarie 2005. Obligă recurentul să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 ianuarie 2005.