ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 657/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul București, secția penală,

a condamnat pe inculpatul V.F., la 10 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen.,

cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

A revocat beneficiul liberării

condiționate, pentru restul de pedeapsă de 694 zile din pedeapsa de 6 ani

închisoare și a contopit acest rest cu pedeapsa de 10 ani închisoare.

A condamnat pe același inculpat la 5

ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen., cu

aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

A revocat beneficiul liberării

condiționate, pentru restul de pedeapsă de 694 zile din pedeapsa de 6 ani

închisoare și a contopit acest rest cu pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., i-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare

și 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Inculpatul a fost obligat să

plătească 20 milioane lei părții civile C.L. și 10.150.000 lei părții civile F.I.,

cu titlu de daune materiale.

În fapt s-au reținut următoarele:

La data de 9 iulie 2003, partea

civilă C.L. a contactat telefonic SC M. SRL, în scopul efectuării unor lucrări

de renovare a imobilului proprietate personală.

Ca urmare, la 9 iulie 2003, la

domiciliul acesteia s-a prezentat numitul F.F., asociat la firma

sus-menționată, împreună cu care partea civilă a stabilit lucrările ce urmau a

fi efectuate.

În ziua de 10 iulie 2003, asociatul

firmei s-a prezentat la locuința părții civile, însoțit de inculpatul V.F., pe

care l-a prezentat ca fiind persoana ce urmează să efectueze activitățile de

construcții.

Apoi, la data de 11 și 12 iulie 2003

inculpatul s-a prezentat din nou la domiciliul părții civile, pentru a continua

lucrările, ocazie cu care între cei doi s-a declanșat un conflict verbal,

generat de nemulțumirea părții civile față de modul în care se execută

lucrările.

Imediat, după izbucnirea acestui

conflict, inculpatul a luat de pe masa din bucătărie un cuțit cu care a

amenințat-o pe partea civilă, determinând-o astfel să nu strige după ajutor și,

totodată, să se deplaseze în dormitor; aici inculpatul a legat-o pe partea

civilă cu un cablu în jurul pieptului, după care i-a solicitat să îi remită

toate bunurile de valoare, pe care le avea; datorită stării de teamă, partea

civilă a remis inculpatului trei inele din aur, o verighetă și suma de 5

milioane lei.

Ulterior, inculpatul, după ce a

legat mâinile părții civile cu un cablu, i-a solicitat acesteia să întrețină cu

el raport sexual anal, întrucât partea civilă a refuzat, inculpatul, prin

lovire și amenințare, a întreținut cu acesta raport sexual oral.

În momentul în care a părăsit

apartamentul, inculpatul a sustras și un telefon mobil aflat pe o mașină de

spălat, situată pe holul imobilului.

După ce inculpatul a părăsit

locuința, partea civilă a reușit să se dezlege și, apoi, să iasă pe holul

blocului, pentru a cere ajutor. În aceste condiții partea civilă s-a deplasat

la vecinii cărora le-a relatat cele întâmplate și le-a cerut să îl contacteze

telefonic pe soțul său, totodată, la rugămintea părții vătămate, aceștia au

anunțat și organele de poliție.

În aceeași zi, la domiciliul părții

civile, la solicitarea acesteia, a venit F.I., asociatul SC M. SRL, care i-a

dat acesteia suma de 10.150.000 lei, reprezentând o garanție pentru bunurile

sustrase de inculpat.

Curtea de Apel București, secția

penală, prin decizia penală nr. 735 din 13 octombrie 2004, în apelul

Parchetului de pe lângă Tribunalul București, a desființat sentința, în sensul

că a dispus restituirea către partea civilă a bunurilor ridicate de la aceasta

și depuse la Camera de Corpuri Delicte a secției 17 poliție; totodată, a

respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.

În ce privește apelul inculpatului,

s-a reținut că, probele administrate confirmă vinovăția acestuia, iar

încadrarea juridică a faptelor este cea legală; totodată, că pedepsele au fost

stabilite și aplicate în limitele prevăzute de lege.

Împotriva deciziei a declarat recurs

inculpatul, dar fără a formula motive scrise de casare, iar oral a solicitat,

prin avocat, achitarea pentru infracțiunea de viol și schimbarea încadrării

juridice din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de furt.

Examinând hotărârea atacată, în

raport de criticile formulate, precum și prin prisma dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursul este nefondat.

Astfel, situația de fapt, reținută

de prima instanță și instanța de apel, este în concordanță cu probele

administrate în cauză, respectiv declarațiile constante, necombătute, ale

părții civile C.L., care se coroborează cu declarațiile martorilor M.C.M., M.G.,

S.I. și S.G., precum și cu constatările medico-legale.

De altfel, și inculpatul, prin

declarațiile date la urmărirea penală, în prezența apărătorului, a recunoscut

faptele, detaliind modul în care a procedat atât în ce privește infracțiunea de

viol, cât și infracțiunea de tâlhărie.

Este adevărat că, în fața primei

instanțe inculpatul a negat săvârșirea faptelor, dar fără a justifica în mod

convingător revenirea asupra propriei recunoașteri, făcută la urmărirea penală,

în prezența apărătorului său.

De asemenea, se constată că

încadrarea juridică a faptelor este cea legală, atât în ce privește

infracțiunea de viol, cât și infracțiunea de tâlhărie.

Referitor la raportul sexual oral,

întreținut de inculpat, prin constrângerea părții civile, s-a reținut în mod

corect, că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii, prevăzute de art.

197 alin. (1) C. pen., întrucât potrivit acestui text, actul sexual, de orice

natură, cu o persoană de sex diferit sau de același sex, prin constrângere

constituie infracțiunea de viol.

În ce privește deposedarea părții

civile de bunurile sus-menționate, se constată că inculpatul a realizat această

activitate, prin punerea victimei în neputință de a se apăra; aceasta fiind

legată cu un cablu în jurul pieptului, astfel că, fapta constituie infracțiunea

de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2

1

) lit. b) și c) C. pen.,

nu furt cum se pretinde.

În fine, se constată că pedeapsa a

fost stabilită, pentru fiecare infracțiune și, apoi, aplicată cu respectarea

criteriilor generale de individualizare, prevăzută de art. 72 C. pen., astfel

că, corespunde scopului acesteia, reglementat de art. 52 C. pen.

În consecință, soluția adoptată este

legală și temeinică, iar recursul nefondat, urmând să fie respins, cu obligarea

inculpatului la plata cheltuielilor judiciare cuvenite statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

inculpatul V.F. împotriva deciziei penale nr. 735 din 13 octombrie 2004 a

Curții de Apel București, secția I penală, ca nefondat.

Compută detenția preventivă de la 28

august 2003 la 27 ianuarie 2005.

Obligă recurentul să plătească

statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000

lei, reprezentând onorariu avocat oficiu se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

27 ianuarie 2005.