Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.09.2004
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2942/2004

HOTĂRÂRE
23.09.2004
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2942/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 4062 din 14 august 2002, pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr. 3010/2002, s-a admis contestația la executare a deciziei nr. 596 din 17 martie 1999, pronunțată de Curtea de Apel București, devenită irevocabilă, conform deciziei nr. 1320 din 9 martie 2000 a Curții Supreme de Justiție, formulată de R.A.G.C. Târgoviște, intimată fiind SC I.S.P.E. SA București, precum și cererea de intervenție voluntară accesorie, formulată de SC T.A. SA, s-au anulat formele de executare silită efectuate în dosarul nr. 67/2002, al Biroului executorului judecătoresc D.M., s-a dispus restituirea cauțiunii, în sumă de 5.000.000 lei, către contestatoare și s-a luat act că nu s-au cerut cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 134 din 3 martie 2002, irevocabilă, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția civilă, în dosarul nr. 8731/2002, s-au respins, ca nefondate, recursurile declarate de intimata SC I.S.P.E. SA și intervenienta SC T.A. SA Târgoviște, împotriva sentinței civile nr. 4062 din 14 august 2002, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, intimată contestatoare fiind R.A.G.C. Târgoviște. Împotriva acestei decizii, a formulat cerere de revizuire SC T.A. SA Târgoviște, pe motivul prevăzut de art. 322 pct. 7 alin. (2), prin care cere instanței să admită cererea de revizuire și să caseze decizia nr. 134 din 3 martie 2003, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, precum și sentința civilă nr. 4062 din 14 august 2002, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, iar pe fond, să constate obligația R.A.G.C.

Târgoviște de a achita către creditoarea I.S.P.E. București sumele din titlul executoriu, a cărei executare a contestat-o, respectiv 74.322.300 lei, reprezentând penalități de întârziere și 23.344.720 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. În motivarea cererii, revizuienta arată că această decizie este vădit potrivnică deciziei nr. 1320 din 9 martie 2000, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, în dosarul nr. 3722/1999, cele două hotărâri privind una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Revizuienta a depus cererea de revizuire, atât la Tribunalul Dâmbovița, cât și la Curtea Supremă de Justiție. Tribunalul Dâmbovița, secția comercială, prin sentința civilă nr. 1128 din 9 mai 2003, pronunțată în dosarul nr. 3114/2003, declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții Supreme de Justiție, cauza formând la Înalta Curte obiectul dosarului nr. 676/2003.

Cererea de revizuire, depusă direct la Curtea Supremă de Justiție, a format obiectul dosarului nr. 983/2003. Prin încheierea din 25 septembrie 2003, pronunțată în dosarul nr. 676/2003, Curtea Supremă de Justiție conexează dosarul nr. 983/2003 al Curții Supreme de Justiție, la dosarul nr. 676/2003 al Curții Supreme de Justiție. În motivarea cererii de revizuire, revizuienta SC T.A. SA susține că decizia nr. 134 din 3 martie 2003, irevocabilă, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr. 8731/2002, este vădit potrivnică deciziei nr. 1320 din 9 martie 1999, întrucât, prin decizia nr. 1320 din 19 martie 2003, Curtea Supremă de Justiție a „decis că intimata R.A.G.C. are calitate procesuală (și obligă pe aceasta la plata către intimata I.S.P.E.

București, a sumei 74.322.300 lei, reprezentând penalități de întârziere și 23.340.720 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, pe considerentul că penalitățile s-au calculat pentru o perioadă care se plasează la o dată anterioară reorganizării, iar soluția instanței de fond a fost pronunțată la data de 4 iunie 1998, cadrul procesual fiind determinat de reclamanta I.S.P.E., în conformitate cu raportul juridic din care au izvorât drepturile și obligațiile părților, I.S.P.E. și R.A.G.C.). În susținerea cererii sale, revizuienta depune hotărârile menționate, un proces verbal de predare, o hotărâre a Consiliului local și mai multe sentințe judecătorești pronunțate în cauzele evocate.

Curtea, verificând lucrările dosarului, constată că cererea de revizuire este neîntemeiată, pentru următoarele considerente: Pentru a fi admisă cererea de revizuire, conform art. 322 pct. 7, hotărârile definitive potrivnice trebuie să fie date în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Cât privește cele două hotărâri potrivnice, se reține că decizia nr. 1320 din 9 martie 2000, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție în dosarul nr. 3722/1999, are ca obiect examinarea recursului declarat de intimata T.A. SA, împotriva deciziei nr. 596 din 17 martie 1999, pronunțată de Curtea de Apel București, recurs respins, ca nefondat, astfel că decizia nr. 596 din 17 martie 1999 devine irevocabilă și, în consecință R.A.G.C.

Târgoviște este obligată să plătească SC I.S.P.E. SA suma de 74.322.300 lei, penalități de întârziere și cheltuieli de judecată, în sumă de 23.340.720 lei. Cea de-a doua hotărâre, respectiv decizia civilă nr. 134 din 3 martie 2003, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, are ca obiect examinarea recursurilor declarate de intimata SC I.S.P.E. București și intervenienta SC T.A. SA, împotriva sentinței civile nr. 4062 din 14 august 2002, pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr. 3010/2002, prin care s-a admis contestația la executare, formulată de R.A.G.C. Târgoviște, împotriva executării silite a deciziei nr. 596/1999, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. 2695/1998, recursuri respinse, ca nefondate.

În consecință, se va reține că cele două hotărâri invocate ca fiind potrivnice nu sunt pronunțate în aceeași pricină, că privesc cereri diferite și anume că au ca obiect pretenții și o contestație la executare și că nu sunt pronunțate între aceleași persoane având aceeași calitate. În acest context, se poate observa că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de dispozițiile art. 322 pct. 7 și, în consecință, urmează să se respingă cererea de revizuire, ca neîntemeiată.

D E C I D E: Respinge cererea de revizuire a deciziei nr. 134 din 3 martie 2003 a Tribunalului Dâmbovița, formulată de SC T.A. SA Târgoviște. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 23 septembrie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-06-02
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3328/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată la 8 august 2003, reclamanta SC A.Ț.A. SA a chemat în judecată pe pârâta SC D.A.R. SA, solicitând obligarea acesteia la plata sumei
ÎCCJ 2005-05-13
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2869/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 25 iulie 2002 A.P.A.P.S. a solicitat restituirea cauțiunii în cuantum de 12.000.000 lei, plătiți cu O.P. din 1 martie
ÎCCJ 2004-04-20
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1500/2004
decizii de impunere, este reglementată printr-o lege specială, respectiv O.U.G. nr. 13/2001, instanța de fond nefiind competentă să se pronunțe cu privire la acest capăt de cerere. Reclamantul D.G. a formulat o a doua plângere, înregistrată
ÎCCJ 2004-05-12
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3526/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 3 septembrie 2003 pe rolul Judecătoriei Târgoviște sub nr. 4200 T.M.G. a solicitat, în contradictoriu cu creditoarea S.E., pe
ÎCCJ 2009-11-26
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9684/2009
stanței și în cadrul acestei acțiuni, pe baza actelor noi depuse. S-a criticat modul în care a fost examinat fondul cauzei pentru a se ajunge la concluzia respingerii acțiunii dar și depășirea limitelor investirii, examinându-se o acțiune s
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă