ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3165/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 12 februarie 2004, reclamanta SC B.F. SRL a solicitat anularea deciziei nr. 1

din 14 ianuarie 2004, emisă de Ministerul Finanțelor Publice și exonerarea de

plata sumei totală de 3.406.721.250 lei, reprezentând T.V.A. suplimentară,

majorări de întârziere, dobânzi și penalități de întârziere.

În motivarea acțiunii,

reclamanta arată că prin procesul-verbal încheiat la 30 octombrie 2003, de

organele de control ale Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili

din municipiul București și județul Ilfov, a fost obligată la plata sumei

totale de 5.568.681.042 lei, (din care 746.741.288 lei T.V.A. suplimentar,

2.529.157.834 lei majorări de întârziere și dobânzi, 1.336.650.000 lei T.V.A.,

238.140 lei dobânzi și 220.500 lei penalități), aferente sumelor încasate de la

chiriași și pentru impozitul pe clădiri și asigurare clădire, pentru închirieri

de spații aferente birourilor și pentru Fondul de solidaritate socială cu

persoanele handicapate.

Mai arată că nelegal i s-a respins

contestația formulată împotriva procesului-verbal de control, prin decizia nr. 1

din 14 ianuarie 2004, deoarece sumele reținute ca T.V.A. datorată, cu dobânzi

și penalități pentru impozitul pe clădiri și primele de asigurare, recuperate

de la chiriași proporțional cu spațiul ocupat de aceștia, nu pot fi asimilate

veniturilor care ar intra în sfera de aplicare a T.V.A., iar pentru T.V.A. în

sumă de 1.336.650.000 lei, aferentă închirierii de spații pentru birouri, avea

dreptul legal la deducere.

Curtea de Apel București, secția

de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1456 din 9 iunie 2004, a

respins acțiunea, ca neîntemeiată, reținând că sumele recuperate de reclamantă

în baza contractelor de închiriere încheiate cu chiriașii săi, reprezintă

venituri suplimentare, ca și impozitul pe clădiri recuperat de la chiriași,

acestea fiind supuse plății T.V.A.

Reclamanta a declarat recurs

împotriva sentinței, considerând că este netemeinică, deoarece sumele încasate

de la chiriași, cu titlu de cotă parte din cheltuielile făcute pentru achitarea

impozitului pe clădire și a polițelor de asigurare, nu sunt purtătoare de T.V.A.,

iar faptul că în contractele de închiriere s-a prevăzut obligația chiriașilor

de a achita contravaloarea impozitului pe clădire și a primelor de asigurare pe

clădiri și bunuri, nu poate schimba natura obligației și destinația sumelor

achitate, deoarece chiriașii s-au subrogat în obligațiile reclamantei.

Menționează că subrogarea

prevăzută în contractele încheiate cu chiriașii, în care s-a prevăzut expres

destinația sumelor, nu este de natură să modifice dispozițiile legale

privitoare la scutirea de T.V.A. pentru impozite și prime de asigurare și că

polițele de asigurare încheiate cu O. SA au fost de tipul I/C Extinsă, pentru

asigurarea și a bunurilor locatarilor, conform prevederilor din contractul de

închiriere, aspect ce nu a fost analizat de către instanța de fond.

Ca atare, solicită admiterea

recursului, în sensul anulării parțiale a deciziei și procesului verbal în

discuție, cu privire la sumele de 746.741.288 lei reprezentând T.V.A.

necolectat, 2.529.157.834 lei reprezentând majorări de întârziere și dobânzi și

130.772.128 lei, reprezentând penalități de întârziere, în total pentru

3.406.721.250 lei.

Recursul este nefondat.

Recurenta-reclamantă

contestă numai faptul că nu a fost scutită de plata T.V.A. suplimentară

reținută în sarcina sa, pentru că nu a colectat-o din sumele încasate de la

chiriași, în contul cheltuielilor aferente impozitului pe clădiri și primelor

de asigurare a clădirii.

Se va reține, însă, că

veniturile obținute de la chiriași cu titlu de cotă parte din cheltuielile cu

impozitul pe clădiri și cu asigurarea clădirii reprezintă venituri conexe activității

de închiriere a spațiilor pentru birouri, așa cum au stabilit corect organele

financiar-fiscale și a reținut și prima instanță.

Chiar dacă recurenta susține

că în contractele de închiriere s-a prevăzut expres ca chiriașii să suporte

cota parte din aceste cheltuieli, trebuie avut în vedere că era obligația

recurentei, în calitate de proprietar, să achite impozitul pe clădiri și

primele de asigurare a clădirii.

Acestea sunt venituri

suplimentare obținute de recurentă, care pot fi încadrate ca o chirie suplimentară

față de cea stabilită exclusiv pentru spațiile puse la dispoziție chiriașilor,

ca birouri și cum obligația plății impozitului pe clădiri și a primelor de

asigurare revine proprietarului imobilului, respectiv recurentei, aceasta avea

obligația de a calcula și plăti T.V.A. aferentă sumelor încasate de la chiriași

în acest scop.

Din contractele de

închiriere nu se poate deduce o subrogare a chiriașilor în obligația plății de

către recurentă a cotelor părți din impozitul pe clădiri și a primelor de

asigurare clădire, ci dimpotrivă, rezultă că recurenta subscrie în numele său

polițele de asigurare a imobilului în calitate de proprietar, împotriva

incendiilor, pagubelor provocate de apă, pierderii chiriei ca urmare a unor

calamități și altele asemenea, asigurare ce acoperă răspunderea civilă a sa în

calitate de proprietar al imobilului, iar tot în calitate de proprietar are

obligația legală să plătească impozitul pe clădiri.

Astfel fiind, pentru sumele

primite de la chiriași în contul impozitului pe clădiri și a primelor de

asigurare avea obligația să calculeze și să vireze către bugetul de stat T.V.A.

corespunzătoare, conform prevederilor art. 2 din O.G. nr. 3/1992, respectiv ale

art. 2 din O.U.G. nr. 17/2000 și a normelor de aplicare a acestor două ordonanțe,

ținându-se cont că perioada în discuție este 1 octombrie 1998 - 31 decembrie

2002.

Cum se datora suma de

746.741.288 lei cu titlu de T.V.A. pentru sumele primite de la chiriași în

contul impozitului pe clădiri și a primelor de asigurare clădiri, pentru plata

cu întârziere s-au calculat corect majorări de întârziere, dobânzi și

penalități de întârziere, conform prevederilor art. 34 din O.G. nr. 3/1992, art.

31 din O.U.G. nr. 17/2000 și art. 33 din Legea nr. 345/2002, aflate în vigoare

în perioada supusă controlului.

Susținerea recurentei, că nu

s-a avut în vedere că în cadrul asigurării s-a cuprins și asigurarea unor

bunuri mobile ale chiriașilor, este irelevantă pentru soluționarea pricinii,

pentru că în contractele de închiriere se prevede expres că locatarul

(chiriașul) era obligat să se ocupe personal de asigurarea bunurilor mobiliare

suplimentare existente în spațiile închiriate și a celor imobiliare

suplimentare și la plata primelor de asigurare la bunurile mobile și pentru

răspunderea civilă a locatarului.

Ca atare, sumele primite de

la chiriași în contul primelor de asigurare apar ca o chirie suplimentară,

achitată recurentei pentru obligația ce a contractat-o aceasta cu asigurătorul,

în vederea asigurării imobilului și a unor bunuri mobile puse la dispoziția

chiriașilor, contractare făcută în calitate de proprietar al imobilului și al

unor bunuri mobile.

Pentru toate considerentele

arătate mai sus, urmează să se respingă recursul de față, ca nefondat, în

temeiul art. 299 și 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC B.F. SRL împotriva sentinței civile nr. 1456 din 9 iunie 2004 a Curții de

Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 mai 2005.