ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.11.2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5934/2004

HOTĂRÂRE
11.11.2004
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5934/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului în anulare

de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Judecătoria Alexandria, prin

sentința penală nr. 836 din 13 decembrie 2003 a condamnat (printre alții) pe

inculpatul D.C. la 9 luni închisoare, pentru infracțiunea de proxenetism,

prevăzută de art. 329 alin. (2), cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen.

Totodată, a interzis

inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. d) și e) în condițiile art.

65 C. pen., ca pedeapsă complimentară pe o perioadă de 3 ani, după executarea

pedepsei închisorii.

S-a reținut că, în vara

anului 2002, prin intermediul altei persoane (condamnată în cauză), a recrutat

în vederea practicării prostituției pe partea vătămată B.A., traficând-o în

acest sens.

Tribunalul Teleorman, prin

decizia penală nr. 14/ A din 27 ianuarie 2004, a luat act de retragerea

apelului declarat de inculpat.

Procurorul general a

declarat recurs în anulare în temeiul art. 409 și art. 410 alin. (1) partea I

pct. 7 teza I C. proc. pen., împotriva hotărârilor pronunțate în cauză, pe care

le-a criticat pentru nelegala aplicare a pedepsei complimentare a interzicerii

unor drepturi prevăzute de art. 64 lit. d) și e) C. pen.

Recursul în anulare este

întemeiat.

Potrivit art. 65 C. pen.,

pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată, dacă

pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puțin 2 ani și instanța

constată că față de natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și

persoana infractorului, această pedeapsă este necesară.

Aplicarea acestei pedepse

complementare este obligatorie când legea prevede această pedeapsă, dar și în

acest caz condiția arătată în alin. (1) cu privire la cuantumul pedepsei

principale trebuie să fie îndeplinită.

Rezultă așadar că atunci

când legea prevede pedeapsa complementară, aplicarea acesteia este obligatorie,

cu condiția ca pedeapsa principală stabilită să fie de cel puțin 2 ani

închisoare.

În cazul infracțiunii

prevăzută de art. 329 alin. (2) C. pen., legiuitorul a prevăzut și pedeapsa

complementară a interzicerii unor drepturi însă în cauză instanța a reținut în

favoarea inculpatului circumstanțe atenuante prevăzute de art. 74 și art. 76 C.

pen., l-a condamnat la o pedeapsă de 9 luni închisoare.

În aceste condiții, aplicând

o pedeapsă sub 2 ani închisoare, instanța nu mai avea posibilitatea să aplice

și o pedeapsă complementară a interzicerii unor drepturi.

Condamnându-l pe inculpat și

la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

d) și e) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale,

instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, care nu a putut fi îndreptată

nici de instanța de apel sesizată doar cu judecarea apelului inculpatului care

ulterior l-a retras.

Așa fiind, hotărârile

pronunțate sunt nelegale sub aspectul invocat, astfel că Înalta Curte va admite

recursul în anulare, va casa hotărârile în limitele arătate și va înlătura

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d)

și e) C. pen., aplicată inculpatului.

Văzând și dispozițiile art.

192 alin. (3) C. proc. pen.

Admite

recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței penale nr. 836 din 13

decembrie 2003 a Judecătoriei Alexandria și deciziei penale nr. 14 din 27

ianuarie 2004 a Tribunalului Teleorman, privind pe inculpatul D.C.

Casează hotărârile atacate,

numai cu privire la aplicarea pedepsei complimentare prevăzute de art. 64 lit.

d) și e) C. pen., în condițiile art. 65 C. pen., pe o perioadă de 3 ani,

dispoziție pe care o înlătură.

Onorariul pentru apărarea

din oficiu a inculpatului, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 11 noiembrie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-10-29
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4841/2003
ar ignora cerințele textelor de lege invocate și s-ar aplica un tratament penal necorespunzător, pentru săvârșirea unei infracțiuni cu pericol social ridicat. Examinând din oficiu, Curtea constată că recursul inculpatului este fondat, numai
ÎCCJ 2003-03-19
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1396/2003
uri. Temeiul juridic al recursului în anulare îl constituie dispozițiile art. 409 și art. 410 alin. (1) partea I pct. 4 teza a II-a C. proc. pen. Examinând recursul în anulare, Curtea constată că acesta este întemeiat. Potrivit art. 65 C. p
ÎCCJ 2012-10-04
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3136/2012
De asemenea, raportat la valoarea socială lezată prin săvârșirea infracțiunii, activitatea pe care o desfășoară și în exercițiul căreia a săvârșit fapta, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Înaltei Curți de Casație și Ju
ÎCCJ 2003-06-04
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2677/2003
ția de fapt și vinovăția inculpatului au fost reținute pe baza materialului probator administrat în cauză: proces-verbal de sesizare din oficiu, proces verbal de cercetare la fața locului, planșe fotografice, acte medico-legale, declarațiil
ÎCCJ 1999-12-07
0,93
ÎCCJ, Decizia nr. 71/2004
pen., ca urmare a reținerii unei valori a pagubei produse prin infracțiune de 10 miliarde lei, alta decât cea prevăzută de art. 146 C. pen., instanța de apel a dat faptei o greșită încadrare juridică și a pronunțat astfel o hotărâre supusă
Sursă