ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 708/2012

Prin sentința penală nr. 33 din 22 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Teleorman, în baza art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, a fost condamnat inculpatul C.M.C., la pedeapsa de 6 luni închisoare. În baza art. 84 pct. 3 din Legea nr. 59/1934 a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare. În baza art. 33 lit. b) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa cea mai grea, de 6 luni închisoare (în cazul SC R.S.M. SRL). În baza art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 a mai condamnat pe inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare. În baza art. 84 pct. 3 din Legea nr. 59/1934 a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare. În baza art. 33 lit. b) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen.

au fost contopite pedepsele, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 luni închisoare (în cazul SC T.A. SRL). În baza art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 10 ani închisoare (în cazul SC B. SRL Constanța). În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele, urmând ca inculpatul C.M.C. să execute pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare. I s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) și c) în condițiile art. 71 C. pen. În baza art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a doua, lit. b) și c) C. pen.

pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale, a închisorii. În baza art. 67 C. pen., s-a dispus degradarea militară a inculpatului. În baza art. 14 raportat art. 346 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul C.M.C. la plata sumei de 489.167,35 lei reprezentând prejudiciul nerecuperat, către partea civilă SC B. SRL Constanța. A fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea civilă exercitată de SC R.S.M. SRL și SC T.A. SRL. A fost obligat inculpatul la plata sumei de 15.000 lei cheltuieli judiciare statului. Pe baza materialului probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt: Inculpatul C.M.C. a înființat în 26 septembrie 2006 SC P. SRL București înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului București, în care era administrator și asociat majoritar (95%).

Societatea avea un obiect de activitate variat: comerțul cu ridicata al materialului lemnos, materiale de construcție, echipamente sanitare, ș.a. S-a reținut faptul că inculpatul avea domiciliul în județul Argeș, iar societatea a înființat-o în București la o adresă unde nu a fost găsit niciodată. Nici la adresa de domiciliu din județul Argeș nu a fost găsit, deși a fost citat inclusiv cu mandat de aducere, atât la urmărirea penală cât și în faza judecății. În numele SC P. SRL București inculpatul C.M.C. a intrat în relații comerciale cu trei societăți (două din județul Teleorman și una din județul Constanța, care avea activitate în județul Teleorman), respectiv: - SC R.S.M. SRL Alexandria; -SC T.C.A.

SRL Alexandria; -SC B. SRL Constanța. În urma afacerilor derulate toate cele trei societăți au fost prejudiciate prin activitatea sa infracțională, modul de operare al acestuia fiind diferit. 1. În luna decembrie 2007, inculpatul C.M.C. în calitatea sa de administrator al SC P. SRL București, a intrat în relații comerciale cu SC R.S.M. SRL Alexandria reprezentată de administrator V.C. (fără a indica un contract în formă scrisă). De la această societate inculpatul a achiziționat materiale de construcție și a lăsat drept garanție file CEC semnate și ștampilate fără a fi completate la celelalte rubrici, plata (parțială) fiind făcută prin ordin de plată așa cum au convenit părțile. Valoarea mărfurilor a fost de 92.852,45 lei, din care s-a plătit suma de 30.000 lei cu ordin de plată la 24 martie 2008. Având fila CEC, lăsată de inculpat, reprezentanții SC R.S.M.

SRL au completat-o și au introdus-o la plată, aceasta fiind refuzată pentru „lipsă de mandat a semnatarului", întrucât inculpatul se retrăsese din societate în favoarea lui C.M. și își retrăsese și dreptul de semnătură în favoarea martorei C.T. 2. La data de 20 decembrie 2007 (în paralel cu afacerile derulate cu SC R.S.M. SRL) inculpatul C.M.C. a intrat în relații comerciale și cu SC T.A. SRL reprezentată de V.V. Între cele două societăți s-a încheiat contractul din 20 decembrie 2007, inculpatul lăsând drept garanție fila CEC ștampilată și semnată, necompletată la celelalte rubrici. Părțile au convenit totodată în acest context ca plata să se facă cu ordin de plată în 30 zile de la ridicarea mărfii.

În contul aceleiași file CEC lăsate drept garanție, inculpatul a mai luat în două rânduri materiale de construcții (fier beton) achitând parțial contravaloarea acestora prin ordin de plată. În vederea stingerii datoriei, după ce a comis fapta în paguba SC B. SRL Constanța de unde a cumpărat erbicide în valoare de 810.390 lei (11 martie 2008), inculpatul i-a propus în compensare reprezentantului SC T.A. SRL, astfel de produse. Având fila CEC lăsată de inculpat, reprezentantul SC T.A. SRL a introdus-o la plată, fiind refuzată ca și cea introdusă de SC R.S.M. SRL, pentru același motiv și în același context („lipsă mandat a semnatarului"). Prin urmare, SC T.A. SRL a rămas în pagubă cu suma de 47.524,55 lei.

Instanța de fond a apreciat că faptele inculpatului comise în dauna SC T.A. SRL și SC R.S.M. SRL întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, respectiv - emiterea unui CEC fără a avea la tras disponibil suficient, precum și ale infracțiunii prevăzute de art. 84 pct. 3 din Legea nr. 59/1934, respectiv - emiterea unui CEC căruia îi lipsește unul din elementele esențiale, aflate în concurs ideal (art. 33 lit. b) C. pen.). Prin emiterea filelor cec în discuție, acțiunea sa întrunește în același timp elementele constitutive a două infracțiuni la legea cec-ului (art. 84 pct. 2 și art. 84 pct. 3), cu privire la fiecare dintre cele două societăți, nu și pe cele ale infracțiunii de înșelăciune în convenții.

3. În cursul lunii martie 2008, inculpatul, care era presat de cele două societăți să plătească o datorie de 110.377 lei, cât și de o societate din Curtea de Argeș (SC I.V. SRL Curtea de Argeș), unde avea o datorie de 118.818,86 lei, creată în același mod fraudulos, a intrat în relație cu SC B. SRL Constanța, specializată în comercializarea substanțelor chimice (erbicide, insecticide, fungicide), cu activitate și în județul Teleorman, reprezentată de martorul P.V. (director de vânzări). Anterior încheierii contractului cu această societate (au existat mai multe runde de negocieri) inculpatul C.M.C., după ce-l cunoscuse în cursul anului 2007 pe C.M., i-a solicitat acestuia, pe motiv că el va pleca în străinătate o lungă perioadă de timp, să devină el administratorul societății, iar semnătura sa din bancă să fie înlocuită cu cea a martorei C.T.

(soția învinuitului). În acest fel, la 6 martie 2008, calitatea inculpatului de administrator cu drept de semnătură în bancă pentru SC P. SRL București a încetat. Cu toate acestea, el încheia la 11 martie 2008 contractul de vânzare - cumpărare din 11 martie 2008 cu SC B. SRL Constanța, pe care-l semnează ca reprezentant al SC P. SRL București. În vederea plății mărfii, conform prevederilor din contract (art. 3 pct. 3., 4. „Biletul la ordin sau fila CEC se consideră instrument de plată la data scadentă și nu garanție de plată") inculpatul a emis 3 file CEC și 3 bilete la ordin pentru plata celor 3 rate stabilite de comun acord (prima rată 30 aprilie 2008; a II-a rată 30 iulie 2008, și a III-a rată 30 octombrie 2008), pe care le-a semnat și ștampilat.

Acestea urmau să fie introduse la plată conform celor convenite și înscrise în anexa 1 la contract. În acest mod, inculpatul a cumpărat un număr de opt produse chimice (vezi anexa 1 partea I) în valoare de 810.390 lei. Marfa a fost transportată și depozitată la domiciliul lui C.M. din comuna Frumoasa, județul Teleorman, conform facturilor fiscale din 13 martie 2008 și 26 martie 2008. După achiziționarea mărfii, respectiv la 3 aprilie 2008, inculpatul C.M.C. a luat pe baza unui proces-verbal mai multe produse, în valoare de 489.167,35 lei pe care le-a valorificat, banii obținuți susținând că i-a folosit pentru plata altor datorii ale societății. Inculpatul, în declarația dată în fața organelor de poliție la 1 iulie 2009, a arătat că „.. marfa pe care eu am vândut-o la alte firme pe care nu le mai rețin, iar cu suma de bani încasată am făcut alte plăți curente ale firmei.

Arăt că mărfurile le-am vândut cu documente legale, însă nu pot prezenta documente pentru că nu le mai dețin." Aflând că pe piață SC P. SRL București oferă spre vânzare marfa sub prețul de achiziționare, reprezentanții SC B. SRL Constanța, prin directorul de vânzări P.V., cel care și negociase contractul, au mers la domiciliul lui C.M. și au ridicat marfa care rămăsese în valoare de 320.455,10 lei pe bază de proces-verbal și ulterior factură fiscală din 30 aprilie 2008. Martorul P.V., reprezentantul SC B. SRL Constanța, a fost anunțat și de numitul C.M. să vină să ridice marfa întrucât acesta își dăduse seama de adevăratele intenții ale inculpatului. Imediat după consumarea acestor fapte, SC B. SRL Constanța a sesizat organele de urmărire penală (Parchetul de pe lângă Judecătoria Zimnicea), considerând că au fost înșelați de reprezentanții SC P. SRL București.

Întrucât se împlinise și termenul pentru plata primei rate - 30 aprilie 2008, SC B. SRL Constanța a introdus la plată primul CEC, acesta fiind refuzat pentru lipsă de mandat a semnatarului. La fel s-a întâmplat și cu celelalte file CEC introduse la plată. C.M. a restituit restul mărfii către SC B. SRL Constanța, iar plata produselor ridicate de inculpatul C.M.C., nu a avut cum să o facă din lipsă de bani, contravaloarea mărfii fiind însușită de acesta. Referitor la încadrarea juridică a faptei săvârșite în paguba SC B. SRL Constanța, tribunalul a reținut că, pentru existența infracțiunii de înșelăciune în convenții (art. 215 alin. (3) C. pen.) este necesar ca inducerea în eroare la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare să se fi produs în așa fel încât fără această eroare partea civilă să nu fi încheiat contractul.

Or, în speță, prin omiterea de a-i aduce la cunoștință partenerului de afaceri că nu mai este reprezentantul SC P. SRL și nu mai are semnătură în bancă, l-a indus în eroare în momentul încheierii contractului, deoarece dacă acesta ar fi cunoscut acest fapt nu ar fi încheiat contractul și nu ar fi acceptat cele trei file CEC și bilete la ordin pentru plata celor trei rate ale contractului. Inducerea în eroare a părții vătămate de către inculpat prin omiterea de a-i aduce la cunoștință situația reală a SC P. SRL București, s-a finalizat prin cauzarea unei pagube în patrimoniul acesteia, scopul urmărit fiind obținerea unui folos material injust. Chiar dacă vigilența părții civile a făcut ca o parte din marfă să fie recuperată, în patrimoniul său a rămas un prejudiciu de 489.167, 35 lei.

S-a considerat că, în speță, nu se poate reține modalitatea de la alin. (4) al art. 215 C. pen., atâta timp cât filele CEC au fost eliberate de o persoană care nu mai avea nici o calitate, nu mai avea semnătură în bancă, în societatea în numele căreia a emis fila CEC. Pentru a fi incidență agravanta prevăzută de art. 215 alin. (4) C. pen., este necesar ca CEC-ul să fie emis de o persoană care să aibă calitatea cerută de lege, respectiv, administrator al societății și să aibă specimen de semnătură în bancă, iar sub aspect subiectiv făptuitorul să aibă reprezentarea că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperire necesară (în acest sens s-a pronunțat și C.S.J., secția penală, decizia nr. 3748/2003).

Prin urmare, indiferent dacă exista sau nu disponibil în contul SC P. SRL București, cec-ul nu putea fi onorat atâta timp cât o persoană care-l semnase nu mai avea specimen de semnătură în bancă (În același sens s-a pronunțat și CSJ, secția penală, decizia nr. 526 din 9 februarie 2000, și CSJ secția penală, decizia nr. 3748 din 16 septembrie 2003). În acest sens au fost reținute relațiile solicitate și primite de la B.C.R. sucursala Unirea, unde își avea contul SC P. SRL București, potrivit cărora la datele primei tranșe (30 aprilie 2008), când s-a introdus și prima filă CEC disponibilul SC P. SRL era de 124,98 Ron. Potrivit art. 146 C. pen., prin consecințe deosebit de grave se înțelege o pagubă materială mai mare de 200.000 lei.

în speță, contractul inițial a fost în valoare de 810.390 lei, iar marfa care nu a mai putut fi recuperată este în valoare de 489.167,35 lei, astfel încât se constată incidența dispozițiilor alin. (5) din art. 215 C. pen. Tribunalul a reținut că fapta inculpatului săvârșită în dauna societății constănțene întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., aflate în concurs real cu cele două infracțiuni la Legea cec-ului deja reținute, în detrimentul primelor două societăți. La individualizarea pedepsei, potrivit art. 72 C. pen., instanța de fond a avut în vedere circumstanțele săvârșirii faptelor, modul de săvârșire prin inducerea în eroare nu numai a unor societăți dar și a unor persoane fizice cărora a încercat să le plaseze întreaga responsabilitate (numitul C.M.

și martorei C.T.), dar și atitudinea inculpatului care s-a sustras urmăririi penale și judecății, indicând mai multe adrese la care a fost citat chiar cu mandate de aducere fără a putea fi găsit, toate demersurile soldându-se cu eșecuri. De menționat că în declarația dată la poliție la 1 iulie 2009 și procesul verbal de aducere la cunoștință a învinuirii, inculpatul și-a asumat obligația de a anunța în 3 zile orice schimbare de domiciliu. Inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, în raport de pedeapsa de 2 ani închisoare cu aplicarea art. 86 C. pen., aplicată prin sentința penală nr. 164/2002 a Judecătoriei Curtea de Argeș, pedeapsă ce a fost grațiată, conform datelor din cazierul judiciar și urmărit penal în dosarul nr. 1334 P/2008 și nr. 3728 P/2008 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, respectiv Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, tot pentru infracțiuni de înșelăciune.

Tribunalul a apreciat că se impune condamnarea inculpatului la pedepse cu închisoarea pentru fiecare infracțiune, orientate la minimul prevăzut de lege, dar cu executare, considerând că numai astfel scopul preventiv-educativ al pedepsei relevat de art. 52 C. pen. poate fi atins, urmând a se executa pedeapsa cea mai grea rezultată în urma contopirii, potrivit art. 33 lit. a) C. pen. Sub aspectul laturii civile, acțiunea civilă exercitată de SC T.A. SRL și SC R.S.M. SRL a fost respinsă ca inadmisibilă, avându-se în vedere Decizia nr. 43/2008 a I.C.C.J.

potrivit căreia „instanța investită cu infracțiunea prevăzută de art. 84 din Legea nr. 59/1934 nu va soluționa acțiunea civilă alăturată celei penale, urmând să o respingă ca inadmisibilă". Instanța a apreciat că inculpatul nu poate fi obligat în solidar cu SC P. SRL la plata acestui prejudiciu, deoarece la data săvârșirii infracțiunii de înșelăciune în dauna SC B. SRL Constanța, inculpatul nu mai avea calitatea de administrator al SC P. SRL, astfel că aceasta nu poate fi obligată în calitate de parte responsabilă civilmente. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul C.M.C., criticând-o pentru nelegaliate și netemeinicie. În motivarea apelului, inculpatul a arătat că se impune restituirea cauzei la Parchet, deoarece nu a fost legal citat, iar în situația în care nu va fi primită această apărare, să fie restituită cauza la instanța de fond, deoarece procedura de citare nu a fost îndeplinită legal atunci când s-a soluționat cauza.

A mai arătat inculpatul că în situația în care nu va fi restituită cauza, se impune achitarea sa în baza ari 10 lit. c) C. proc. pen., deoarece s-a făcut o gravă eroare de fapt, reținându-se greșit modalitatea cum au fost comise faptele și vinovăția inculpatului. Cu privire la infracțiunea de înșelăciune, a arătat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, deoarece marfa nu a fost ridicată niciodată de la domiciliul martorului C.M., iar reprezentanții societății au avut cunoștință la momentul eliberării filelor cec că nu aveau acoperire în bancă. Analizând apelul inculpatului în raport de critica formulată cât și din oficiu, Curtea a constatat că nu este întemeiat.

În legătură cu faptul că procedura de citare nu s-ar fi îndeplinit corect atât la organele de urmărire penală cât și la instanță, instanța de apel a constatat că, din procesul-verbal încheiat de organele de poliție la data de 1 iulie 2009, rezultă că inculpatului i s-a adus la cunoștință învinuirea, acesta semnând procesul - verbal și arătând că domiciliază în Mioveni. Acesta și-a luat obligația ca în termen de 3 zile să aducă la cunoștința organelor judiciare orice schimbare de domiciliu, intervenită pe parcursul procesului penal. Din declarațiile date de către inculpat, rezultă cu claritate că acesta își are domiciliul menționat anterior și că locuiește fără forme legale în comuna Titești.

Atât organele de urmărire penală cât și instanța de judecată au depus diligentele necesare și l-au citat pe inculpat la adresele pe care și le-a indicat în mod personal în declarațiile date, astfel că este numai culpa acestuia că s-a sustras de la înfăptuirea actului de justiție. Curtea de apel a considerat că inculpatul nu poate folosi propria sa culpă și sustragere de la înfăptuirea actului de justiție ca un motiv de apărare pentru a solicita desființarea sentinței penale atacate. S-a arătat că din nici un act al dosarului nu rezultă că inculpatul ar fi înștiințat organele de cercetare sau instanța că și-ar fi schimbat domiciliul.

Referitor la procesul-verbal aflat la dosar de urmărire penală, s-a considerat că în acest act se face vorbire despre înmânarea unei citații, emise de către organele de poliție Teleorman și de faptul că această citație a fost înmânată inculpatului la adresa din București, acesta semnând de primirea citației, dar inculpatul nu a menționat că și-ar fi schimbat domiciliul sau reședința sau că ar dori să fie citat la alte adrese decât cele menționate în declarațiile sale. Concluzionând s-a apreciat că, în ceea ce privește procedura de citare s-au depus diligentele prevăzute de lege și este numai culpa inculpatului că nu s-a prezentat de câte ori a fost citat. În ceea ce privește celelalte critici formulate, instanța de apel le-a considerat nefondate în raport de probatoriul administrat în cauză.

Referitor la infracțiunea de înșelăciune, s-a arătat că, din probele administrate rezultă că inculpatul a indus în eroare partea vătămată SC B. SRL Constanța, prezentându-se ca fiind administrator cu drept de semnătură în bancă pentru SC P. SRL București, deși această calitate a sa încetase. De asemenea, în vederea plății mărfurilor, pentru a onora prevederile din contract, inculpatul a emis trei file cec și trei bilete la ordin pentru plata celor trei rate stabilite de comun acord cu partea vătămată SC B. SRL Constanța. Instrumentele bancare, respectiv filele cec și biletele la ordin nu au putut fi executate, deoarece s-a constatat că există lipsă de mandat a semnatarului. S-a arătat că susținerea apelantului inculpat, în sensul că reprezentanții societăților aveau cunoștință la momentul emiterii filelor cec că nu există acoperire bancară, nu este reală în ceea ce privește partea vătămată SC B. SRL Constanța.

Ca atare, s-a constatat că situația de fapt a fost corect reținută de către instanța de fond, fiind dovedită cu probele aflate la dosar, în primul rând cu instrumentele bancare emise de către inculpat și care nu aveau acoperire bancară, dar și cu contractele încheiate cu părțile vătămate, cu răspunsurile emise de unitățile bancare și cu declarațiile părților vătămate. În legătură cu susținerea inculpatului că marfa nu a fost luată de la domiciliului numitului C.M., s-a reținut că din procesul-verbal aflat la dosar de urmărire penală, inculpatul a ridicat mai multe produse în valoare de 489.167,35 lei pe care le-a valorificat, banii obținuți arătând că i-a folosit pentru plata altor datorii ale societății.

Referitor la declarația martorului R.F.C. care nu ar fi fost avută în vedere de către prima instanță, curtea a apreciat că aceasta nu schimbă situația de fapt așa cum a fost reținută de către instanța de fond ci, dimpotrivă, o confirmă. În ceea ce privește individualizarea pedepsei, Curtea a reținut că instanța de fond a dat eficiență dispozițiilor prevăzute de art. 72 C. pen., a ținut cont de gravitatea faptelor comise, de modalitatea de acționare a inculpatului, de perseverența sa infracțională, de atitudinea procesuală, inculpatul sustrăgându-se îndeplinirii actului de justiție, neexistând nici un motiv care să justifice o eventuală reținere de circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului.

În raport de aceste considerente, prin decizia penală nr. 336 din 10 noiembrie 2011, Curtea de apel București, secția a II-a penală, a respins ca nefondat apelul peste termen al inculpatului. Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul C.M.C. Recursul a fost motivat în termenul prevăzut de dispozițiile art. 385 alin. (2) C. proc. pen., recurentul invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 10, 12, 18 și 21 C. proc. pen. Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. s-a arătat faptul că instanțele au omis să se pronunțe cu privire la o probă administrată, respectiv concluziile raportului de constatare grafologică efectuat pe parcursul urmăririi penale care ar fi stabilit că semnătura de pe filele CEC nu a fost executată de către inculpat.

În ceea ce privește cazurile de casare prevăzute de art. 385 alin. (1) pct. 12 și 18 C. proc. pen. s-a arătat că soluția de condamnare este rezultatul unei grave erori de fapt, întrucât filele cec au fost emise în perioada în care avea drept de semnătură în bancă, iar acestea au fost lăsate numai cu titlu de garanție. Ca atare s-a solicitat achitarea în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. Referitor la infracțiunea prevăzută de art. 84 din Legea nr. 59/1934 s-a arătat că nu sunt întrunite elementele constitutive sub aspectul laturii subiective. Prin prisma cazului de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 21 C. proc.

pen. s-a criticat faptul că judecata în fața instanței de fond a avut loc în condițiile nelegalei sale citări, arătându-se că, în cursul urmăririi penale se cunoștea adresa la care locuia, respectiv București, adresă pe care personal le-a comunicat-o organelor de urmărire penală, la solicitarea acestora și la care trebuia citat și de către tribunal. Având în vedere faptul că în cauză a fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 21 C. proc. pen. ce atrage trimiterea cauzei spre rejudecare, Înalta Curte îl va analiza prioritar, constatarea incidenței acestuia făcând inutilă examinarea celorlalte critici privind fondul cauzei. Astfel, potrivit art. 177 alin. (1) C. proc. pen.

învinuitul sau inculpatul se citează la adresa la care locuiește, alin. (3) al aceluiași articol statuând că, în caz de schimbare a adresei arătate în declarația învinuitului sau inculpatului, acesta se citează la noua adresă, numai dacă a încunoștințat organul de urmărire penală sau instanța de judecată de schimbarea intervenită, sau dacă, organul judiciar apreciază pe baza datelor obținute potrivit art. 180 că s-a produs o schimbare de adresă. În fața instanței de fond inculpatul a fost citat la adresa fostului său domiciliu din localitatea Mioveni și în comuna Titești. Având în vedere că de la ambele citațiile au fost restituite cu mențiunea "destinatar necunoscut de la adresă", „destinatar mutat de la adresă" s-a dispus, conform art. 177 alin. (4) C. proc.

pen., afișarea citației la sediul consiliului local Alexandria. În recurs inculpatul a susținut că a adus la cunoștința organelor de urmărire penală adresa din str. Buzești, adresă la care a fost citat, astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare, primind personal citația, prezentându-se la chemarea organului judiciar. Înalta Curte constată că, din datele existente la dosarul de urmărire penală nu rezultă că adresa din str. Buzești ar fi fost aflată de către organele de urmărire penală în urma unei demers oficial, astfel că, apărarea inculpatului, în sensul că el este cel care a comunicat această adresă, este plauzibilă.

În oricare dintre cele două variante, ceea ce este dovedit cu certitudine în cauză este faptul că, începând cu data de 14 ianuarie 2009 organul de urmărire penală cunoștea adresa unde locuiește inculpatul și că, citat la această adresă, s-a prezentat în fața organului judiciar, a fost audiat și a comunicat și un număr de telefon la care putea fi contactat. Ca atare, chiar pentru ipoteza în care schimbarea de adresă nu ar fi fost comunicată de către inculpat (și astfel culpa i-ar aparține), ci aflată de organul judiciar, conform de art. 177 alin. (3) teza a II-a C. proc. pen.

subzista obligația de a-l cita la nouă adresă, în condițiile în care citațiile din Mioveni și comuna Titești erau restituite cu mențiunea „destinatar necunoscut". În raport de cele anterior reținute, Înalta Curte constată că procedura de citare în fața instanței de fond nu a fost legal îndeplinită, inculpatul fiind citat prin afișare la sediul consiliului local în a cărei rază teritorială s-a săvârșit infracțiunea, în condițiile în care dispozițiile art. 177 alin. (4) C. proc. pen. nu erau aplicabile, din actele dosarului de urmărire penală rezultând adresa unde locuia inculpatul. Totodată, se reține că, potrivit dispozițiilor art. 175 alin. (1) C. proc. pen., chemarea unei persoane în fața organului judiciar se face prin citație scrisă, însă citarea se poate face și prin notă telefonică sau telegrafică.

Or, în condițiile în care inculpatul comunicase un număr de telefon, instanța de fond putea să procedeze la citarea telefonică a acestuia. Față de aceste considerente, reținând incidența cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 21 C. proc. pen., conform art. 385 15 pct. 1 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul inculpatului, va casa atât decizia cât și sentința penală nr. 33 din 22 martie 2011 a Tribunalului Teleorman, secția penală și va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Teleorman, urmând ca instanța de fond să aibă în vedere și celelalte critici formulate de către recurent.

În cauză se va dispune și anularea formelor de executare emise în baza sentinței penale nr. 33 din 22 martie 2011 a Tribunalului Teleorman, secția penală (inculpatul declarând apel peste termen, iar instanța de apel a respins cererea de suspendare a executării hotărârii) și punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii din 13 aprilie 2011 al Tribunalului Teleorman, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză. Având în vedere că în recurs inculpatul a comunicat o nouă adresă, urmează ca, la rejudecare cauzei acesta să fie citat în București str. Bucovina precum și în București, str. Buzești. În raport de soluția de admitere a recursului, conform art. 192 alin. (3) C. proc.

pen. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul C.M.C. împotriva deciziei penale nr. 336/ R din 10 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Casează decizia atacată și sentința penală nr. 33 din 22 martie 2011 a Tribunalului Teleorman, secția penală. Trimite cauza pentru rejudecare la Tribunalul Teleorman. Anulează formele de executare emise în baza sentinței penale nr. 33 din 22 martie 2011 a Tribunalului Teleorman, secția penală. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii din 13 aprilie 2011 al Tribunalului Teleorman, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 13 martie 2012.