ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3091/2005

Asupra recursului penal de față: În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 636 din 14 iunie 2003, Judecătoria Onești, în baza art. 20, raportat la art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. g) și i) C. pen., a fost condamnat inculpatul U.C.L. la o pedeapsă de un an și 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. S-a dedus din pedeapsă prevenția de la 09 iunie 2003 și s-a prelungit arestul preventiv. În baza art. 118 lit. b) C. pen., au fost confiscate de la inculpat un spray paralizant, o funie în lungime de 12 metri, o sacoșă nailon și o șapcă. S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă. Pentru a se pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, în noaptea de 8 iunie 2003, inculpatul U.C.L.

a pătruns prin escaladare și efracție, folosindu-se de o scară și de o funie în lungime de 12 metri, ancorată de acoperiș în apartamentul părții vătămate din orașul Onești, situat la etajul 1 al blocului, prin geamul de la baie. După ce a luat bunuri din apartament, respectiv 3 haine de piele, un ceas de buzunar, trei brățări din aur, un ghiul și un lanț din aur, un playstation, 2 joystich-uri și 1.500 dolari S.U.A., bunuri evaluate la suma de 150.000.000 lei, a fost surprins de partea vătămată M.N., care era însoțit de martorul G.G. Pentru a-și asigura scăparea, inculpatul a pulverizat spre partea vătămată și martor un gaz dintr-un spray paralizant, însă a fost imobilizat și anunțate organele de poliție.

Faptei comise de către inculpat i s-a dat încadrarea juridică în infracțiunea de tentativă la furt calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. g) și i) C. pen. și a fost condamnat la o pedeapsă de un an și 6 luni închisoare, cu executarea în regim de detenție. Apelul și recursul inculpatului prin care a solicitat reducerea pedepsei și aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen., au fost respinse ca nefondate, prin deciziile penale nr. 980 din 11 august 2003 și nr. 657 din 09 octombrie 2003, pronunțate de Tribunalului Bacău și Curtea de Apel Bacău. Împotriva acestor hotărâri s-a declarat recurs în anulare, de către Procurorul General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, criticându-le pentru greșita încadrare juridică dată faptei în tentativă la furt calificat, în loc de tâlhărie în formă agravantă, prevăzută de art. 211 alin. (2 1 ) lit. b) C. pen.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin decizia penală nr. 717 din 19 mai 2004, a admis recursul în anulare declarat de procurorul general împotriva celor trei hotărâri, care au fost casate sub aspectul greșitei încadrări juridice dată faptei săvârșită de inculpat, astfel că, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică din tentativă la infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. g) și i) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2 1 ) lit. b) C. pen. și s-a trimis cauza spre competentă soluționare, Tribunalului Bacău. A fost menținută starea de arest a inculpatului.

În considerentele deciziei s-a menționat că fapta comisă de către inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie în formă agravantă și nu de tentativă la furt calificat, deoarece, în momentul în care a fost surprins de partea vătămată și martorul G.G., acesta sustrăsese din apartament bunurile arătate, aflându-se în hol și încercând să părăsească locuința, iar pentru a-și asigura scăparea a folosit un spray paralizant. Această stare de fapt s-a menționat că rezultă din mijloacele de probă aflate la dosar, respectiv procesul verbal de cercetare a locului faptei, declarațiile martorilor G.G. și C.M., precum și declarația părții vătămate.

Tribunalul Bacău în fond, după casare, prin sentința penală nr. 44/ D din 20 ianuarie 2005, în temeiul art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul U.C.L., prin schimbarea încadrării juridice din art. 20, raportat la art. 208 și art. 209 lit. g) și i) C. pen., la o pedeapsă de 5 ani închisoare. A fost menținută starea de arest potrivit art. 350 C. proc. pen. și i s-a dedus din pedeapsă timpul executat preventiv, începând cu 09 iunie 2003. A fost anulat mandatul de executare al pedepsei nr. 1084/2003 și celelalte forme de executare, emise de către Judecătoria Onești. S-a făcut aplicare art. 71 și art. 64 C. pen.

S-a constatat că partea vătămată M.N. nu s-a constituit ca parte civilă, recuperându-și în totalitate prejudiciul. În temeiul art. 118 lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpat bunurile care au servit la comiterea infracțiunii: un spray paralizant, o sacoșă nailon, o funie în lungime de 12 metri și o șapcă, bunuri aflate la camera de corpuri delicte a Judecătoriei Onești. Pentru a se pronunța această sentință s-a reținut ca situație de fapt că, inculpatul U.C.L., cunoscând că partea vătămată M.N. are în domiciliul său bunuri de valoare și valută, a luat rezoluția infracțională de a pătrunde în apartamentul acestuia și a-i sustrage bunuri de valoare.

În realizarea infracțiunii, inculpatul și-a procurat o funie pe care a ancorat-o de acoperișul blocului, după care a coborât pe aceasta până la etajul 1, unde își are apartamentul partea vătămată, a pătruns în interior prin geamul de la baie și a introdus într-o sacoșă bunuri și 1.500 dolari S.U.A., ce totalizează suma de 150.000.000 lei, iar în momentul în care încerca să părăsească apartamentul, a fost surprins de către partea vătămată, care era însoțită de martorul G.G., iar pentru a-și asigura scăparea a pulverizat în direcția acestora, dintr-un spray o substanță lacrimogenă, însă a fost imobilizat și anunțate organele de poliție. Sentința a fost atacată cu apel de către inculpat invocând aspecte de nelegalitate și netemeinicie sub aspectul încadrării juridice a faptei pe considerent că nu se face vinovat de comiterea infracțiunii de tâlhărie, întrucât sprayul paralizat nu a fost al său, solicitând să fie condamnat pentru comiterea infracțiunii de furt.

Curtea de Apel Bacău a examinat apelul declarat potrivit criticii invocate, a actelor și dovezilor de la dosar, a sentinței pronunțate în cauză, cum și din oficiu, potrivit art. 371 C. proc. pen. și prin decizia penală nr. 101 din 15 martie 2005 apelul declarat a fost respins, ca nefondat, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. În considerentele deciziei s-a arătat că motivul invocat vizând schimbarea încadrării juridice este neîntemeiat, întrucât, inculpatul după ce și-a însușit bunurile și intenționa să părăsească apartamentul a fost surprins de către partea vătămată, iar pentru a-și asigura scăparea, prin locul pe unde a pătruns a folosit un spray paralizant. Potrivit art. 385 3 C. proc.

pen., decizia și sentința au fost atacate cu recurs, invocându-se aceeași critică ca și în apel și care a constituit de altfel și apărarea inculpatului cu ocazia dezbaterilor pe fond și care se referă la greșita încadrare juridică a faptei, în infracțiunea de tâlhărie în formă agravantă, în condițiile în care sprayul paralizant nu i-a aparținut, acesta fiind al părții vătămate. Examinând recursul declarat, în raport de motivul invocat, care constituie caz de casare, potrivit pct. 17 de la art. 385 9 C. proc. pen., de actele și dovezile de la dosar, de decizia și sentința pronunțate în cauză, cum și din oficiu, potrivit pct. 3 de la același articol, se constată că recursul de față este fondat și atrage după sine casarea celor două hotărâri, cu trimiterea spre rejudecare la Tribunalul Bacău, pentru considerente ce vor fi expuse mai jos.

Dacă în faza de urmărire penală partea vătămată M.N., în declarația dată arată că în momentul în care a intrat în apartament, împreună cu martorul l-a surprins pe inculpat cu bunuri pe care le pusese într-o sacoșă, și intenționa să părăsească locuința, pentru a-și asigura scăparea a pulverizat în direcția sa și a martorul G.G. o substanță lacrimogenă, astfel că s-au luptat cu acesta și l-au imobilizat. Aceeași parte vătămată, în faza de cercetare judecătorească, după casarea hotărârilor în urma recursului în anulare, fiind reaudiată, ca urmare a dispozițiilor art. 384 C. proc. pen., în declarație arată că în urma controlului făcut prin buzunarele inculpatului a găsit un spray paralizant și că în cadrul altercației este posibil ca el să fi pulverizat din greșeală.

De asemenea, martorul G.G., în declarațiile inițiale date în faza de urmărire penală, arată că, fiind surprins inculpatul în apartament, acesta a pulverizat sprayul cu gaz lacrimogen pentru a-și asigura scăparea, iar în urma reaudierii, în declarație arată că intrând în apartament a simțit un miros înțepător și întrebând pe partea vătămată „de ce miroase așa” acesta nu a răspuns. Martorul C.M. în declarația de la urmărirea penală, relatează că a fost împreună cu martorul B.I., în noaptea de 8 iunie 2003, în apartamentul părții vătămate, fiind solicitați pentru a fi sprijinită în reținerea unei persoane care i-a sustras bunuri din apartament și intrând în apartament a simțit un miros înțepător, iritant, iar în sufragerie lângă o sacoșă cu bunuri se afla un spray.

Fiind reaudiat la instanță, în declarație acesta prezintă o altă situație și anume că în momentul în care a intrat în apartament a simțit un miros înțepător și fiind întrebată partea vătămată acesta a precizat că în momentul în care a încercat să-l imobilizeze pe inculpat i s-a descărcat un spray pe care partea vătămată îl avea în buzunar. Față de contradicțiile majore existente în declarațiile acestor martori, cu privire la conținutul lor, privind cele relatate în faza de urmărire penală și cele din faza de cercetare judecătorească, după casarea hotărârilor și reluarea cercetării judecătorești se constată că, instanțele nu au fost preocupate să stabilească o situație de fapt certă și fără echivoc, astfel încât să dea faptei comise de către inculpat încadrarea juridică legală.

În cazul în care apăreau unele neconcordanțe, vizând starea de fapt, instanțele potrivit art. 4 și art. 287 C. proc. pen., trebuiau să manifeste rol activ încât, chiar să facă unele confruntări. Ca atare, starea de fapt nefiind clară pe baza căreia să dea activității materiale desfășurată de inculpat încadrarea juridică legală, se impune casarea hotărârilor, întrucât s-a comis o eroare gravă de fapt, iar hotărârea este contrară legii ca urmare a nelămuririi aspectelor legate de faptul, cui a aparținut în realitate sprayul paralizant. Așa cum s-a menționat, contradicțiile sunt evidente, întrucât partea vătămată în primele declarații a arătat că inculpatul a pulverizat, pentru ca apoi să revină, iar martorul B.I.

nu a mai fost reaudiat, deși se impunea ascultarea acestuia, cum de altfel și mai multe date de la ceilalți martori. Conchizând că instanțele nu au pronunțat hotărâri legale și temeinice, că prin modul cum probele au fost administrate, nu se poate trage o concluzie în ansamblu și unitar cu privire la faptul, dacă inculpatul a comis infracțiunea de tâlhărie sub agravantelor înscrise la art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. b) și c) C. pen., respectiv prin reținerea în sarcina sa a unei substanțe paralizante și într-o locuință. Ca atare, se va admite recursul în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen. și se vor casa cele două hotărâri, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, Tribunalul Bacău.

Se va menține măsura arestării preventive a inculpatului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul U.C.L., împotriva deciziei penale nr. 101 din 15 martie 2005, a Curții de Apel Bacău. Casează decizia, precum și sentința penală nr. 44 din 20 ianuarie 2005 a Tribunalului Bacău și trimite cauza pentru rejudecare la Tribunalul Bacău. Menține măsura arestării preventive a inculpatului U.C.L. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 mai 2005.