ÎCCJ, Decizia nr. 190/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

La termenul din 23 septembrie

2004, fixat pentru judecarea recursului declarat de S.A. împotriva sentinței

penale nr. 440 din 12 martie 2004, a Judecătoriei Târgu Mureș, Tribunalul Mureș

a amânat judecarea cauzei la data de 24 septembrie 2004, având nevoie de timp

pentru a delibera asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Împotriva acestei încheieri,

petenta S.A. a declarat recurs.

Prin decizia penală nr.

741/R din 17 noiembrie 2004, Curtea de Apel Târgu Mureș a respins recursul, ca

inadmisibil, reținând că încheierile de ședință nu pot fi atacate decât odată

cu hotărârea pronunțată în cauză.

Împotriva acestei din urmă

hotărâri, petenta a declarat un nou recurs.

Prin decizia nr. 55 din 5

ianuarie 2005, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins recursul,

ca inadmisibil, reținând că acesta a fost declarat împotriva unei hotărâri

definitive.

Împotriva ultimelor două

hotărâri pronunțate în cauză, petenta a formulat contestație în anulare.

La termenul din 26 aprilie

2005, fixat pentru judecarea contestației în anulare, prin încheierea

pronunțată în aceeași zi, în dosarul nr. 886/2005, secția penală a Înaltei

Curți de Casație și Justiție a admis cererea petentei și a trimis dosarul,

Curții Constituționale, pentru a hotărî asupra excepției de neconstituționalitate

a art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., în raport cu dispozițiile

art. 23, 124 și 125 din Constituția României.

Împotriva acestei încheieri,

petenta a declarat recurs, fără a invoca nici unul din cazurile de casare

prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen. și fără a formula critici

susceptibile a fi încadrate în vreunul dintre acestea.

Recursul este inadmisibil,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 129 din Constituția

României, revizuită, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate

și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.

Așadar, posibilitatea

provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătorești este statuată

prin însăși legea fundamentală.

Din economia textului menționat

rezultă, însă, că hotărârile judecătorești, inclusiv hotărârile premergătoare,

anticipatorii sau provizorii, sunt supuse căilor de atac determinate de lege.

Legea procesuală penală,

prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura,

concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri judecătorești care

să corespundă legii și adevărului și care să evite provocarea oricărei vătămări

materiale sau morale părților din proces.

Or, potrivit art. 385

1

alin. (2) C. proc. pen., „încheierile pot fi atacate cu recurs, numai odată cu

sentința sau decizia recurată, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot

fi atacate separat, cu recurs”.

Așadar, prin textul

menționat a fost stabilită regula generală potrivit căreia încheierile

pronunțate în primă instanță, ca și cele ale instanței de apel, sunt supuse

recursului, numai odată cu fondul.

Pentru ca încheierile să

poată fi atacate, separat, înaintea pronunțării hotărârii în fond sau apel,

trebuie ca acestea să se încadreze în excepția prevăzută de textul menționat,

adică să fie prevăzută expres de lege.

Or, cu referire la

încheierile prin care s-a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale,

pentru a decide asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în fața

instanțelor judecătorești, legea procesual-penală nu prevede expres că aceasta

este supusă recursului.

De altfel, cu referire la

cauză, din economia dispozițiilor art. 385

1

alin. (1) și (3) C.

proc. pen., rezultă că recursul poate fi exercitat exclusiv împotriva hotărârilor

nedefinitive și că, în afara excepției de la regula generală prevăzută în alin.

(2), încheierile date în cursul judecății urmează, sub regimul căilor de atac

cărora acestea sunt supuse, regimul juridic al hotărârii ce se va pronunța în

cauză în acea etapă procesuală.

Cum hotărârea instanței de

recurs este definitivă, potrivit distincțiilor stabilite prin art. 417 C. proc.

pen., împotriva acesteia nu se mai poate declara un nou recurs.

Drept urmare, față de

caracterul definitiv și executoriu al deciziei pronunțate în recurs, încheierea

prin care s-a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale, în această

etapă procesuală, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Pe de altă parte, potrivit art. 29

alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, „dacă excepția este inadmisibilă,

fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge, printr-o

încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea

poate fi atacată numai cu recurs, la instanța imediat superioară, în termen de

48 de ore de la pronunțare”.

Așadar, prin legea specială

s-a statuat asupra posibilității atacării cu recurs a încheierilor prin care

s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, fără, însă, a se

stabili și posibilitatea exercitării controlului judiciar asupra încheierilor

prin care s-a admis cererea de sesizare, prin exercitarea acestei căi de atac.

Se constată, așadar, că în

cauză nu este îndeplinită una din condițiile ce se cer a fi întrunite

cumulativ, pentru exercitarea recursului, cu referire la existența unei

hotărâri, determinate, ca atare, de lege, susceptibilă de reformare prin

exercitarea acestei căi de atac.

Prin urmare, excepția se

constată a fi întemeiată, recursul urmând a fi privit ca inadmisibil, atât potrivit

dreptului comun, cât și potrivit legii speciale.

În consecință, pentru

considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, Curtea va respinge

recursul, ca inadmisibil, conform art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc.

pen.

Totodată, în baza art. 192

alin. (2) din același cod, recurenta S.A. va fi obligată la plata cheltuielilor

judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de partea vătămată S.A. împotriva încheierii din 26 aprilie

2005, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în

dosarul nr. 886/2005.

Obligă recurenta

menționată, la 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 iulie 2005.