ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1214/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 9167 din 17 septembrie 2003, Judecătoria Iași a

respins acțiunea formulată de reclamantul C.N. în contradictoriu cu pârâtul

S.N.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că terenul reclamantului nu reprezintă un loc

înfundat, în condițiile în care accesul la calea publică se face printr-un drum

impracticabil, dare care cu cheltuieli ar putea deveni practicabil.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel reclamantul, susținând că expertiza tehnică a confirmat faptul că

terenul său are caracter de loc înfundat și că există posibilitatea de a se

amplasa o servitute de trecere pe terenul pârâtului.

Reclamantul a mai susținut că în mod

nejustificat, instanța a considerat că dispozițiile martorilor au o mai mare

valoare probantă, câtă vreme aceștia au declarat că accesul pe terenul său se

poate face printr-un drum impracticabil.

Prin decizia civilă nr. 111 din 10

februarie 2004, Curtea de Apel Iași a respins apelul declarat de reclamant.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a reținut că terenul proprietatea reclamantului nu este înfundat, cu

motivarea că din titlul de proprietate al autorului său rezultă că terenul are

următoarele vecinătăți: la nord – șes, la est – I.A., la sud – drum comunal și

la vest – A.N.”.

Instanța a avut în vedere și nota de

constatare încheiate la 11 decembrie 2001 de către Comisia comunală Mogoșești

care atestă că pentru toți proprietarii de teren din tarlaua C 3, care nu au

acces la șoseaua comunală, s-a creat un drum de exploatare, în partea de est a

tarlalei, între arabil și pășune.

Instanța de apel a înlăturat

concluziile expertizei, potrivit cărora drumul de exploatare reprezintă de fapt

fâneața, apreciind că celelalte probe administrate contrazic concluziile

expertului.

Totodată instanța al mai reținut că

reclamantul nu se învecinează în mod direct cu S.N.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamantul, formulând următoarele critici:

Instanța a aplicat greșit și a

interpretat eronat dispozițiile legale referitoare la instituirea servituților

de teren cât și la înțelesul juridic al termenului de „loc înfundat” și a

acordat valoare absolută declarațiilor martorilor, respingând apelul cu unica

motivare că declarațiile martorilor nu se coroborează cu mențiunile expertizei,

din care rezultă că drumul de exploatare reprezintă de fapt fâneață.

Prin întâmpinare, pârâtul C.N. a

invocat excepția nulității recursului, în raport cu prevederile art. 302

1

C. proc. civ., cu motivarea că cererea de recurs nu cuprinde numele, domiciliul

sau reședința părților.

Pârâtul a invocat și nulitatea

prevăzută de art. 306 alin. (1) C. proc. civ., susținând că motivele de recurs

invocate nu se încadrează în cele restrictiv prevăzute de art.304 din același

cod.

Excepțiile invocate de pârât vor fi

respinse, pentru considerentele ce urmează.

Cererea de recurs cuprinde

mențiunile prevăzute la art. 301

1

C. proc. civ., mai puțin aceea

privind domiciliul pârâtului. Lipsa acestor mențiuni nu este de natură să

atragă sancțiunea nulității, câtă vreme domiciliul pârâtului rezultă din dosar,

acestuia fiindu-i comunicat recursul la adresa indicată.

Excepția privind nulitatea

recursului este de asemenea nefondată, întrucât, deși reclamantul nu și-a

întemeiat în drept recursul, criticile formulate fac posibilă încadrarea în

dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.

Recursul formulat de reclamant va fi

respins, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 616 C. civ. „proprietarul

al cărui loc este înfundat, care nu are nici o ieșire la calea publică, poate

reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu

îndatorirea de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona.

Prin loc înfundat, se înțelege acel

teren care este înconjurat de alte proprietăți, fără ca titularul dreptului de

proprietate asupra fondului dominant să aibă vreo altă posibilitate de ieșire

la calea publică.

În speță, așa cum în mod corect a

reținut instanța de apel, terenul proprietatea reclamantului nu are caracter de

loc înfundat, câtă vreme din titlul de proprietate al autorului său, rezultă că

terenul se învecinează la sud cu drumul comunal.

În plus, nota de constatare

încheiată la 11 decembrie 2001 de către comisia comunală Mogoșești de aplicare

a Legii nr. 18/1991, avută în vedere de instanță, atestă că pentru toți

proprietarii de teren din tarlaua 23, care nu au acces la șoseaua comunală, s-a

creat un drum de exploatare, în partea de est a tarlalei, între arabil și

pășune.

Mai trebuie observat că, așa cum

bine a reținut instanța de apel fondul dominant nu se învecinează în mod direct

cu fondul aservit, deoarece, pentru ca reclamantul să ajungă la terenul

pârâtului, este obligatoriu să traverseze proprietatea numitului A.C.

Planșele nr. 2 și 3 anexe la

raportul de expertiză atestă situația mai sus menționată și de altfel, chiar

expertul, referindu-se la titlurile de proprietate ale părților constată că

terenurile acestora nu se învecinează.

Așa fiind, urmează a constata că

instanța a interpretat în mod corect dispozițiile legale referitoare la

instituirea servituților de trecere, reținând că terenul reclamantului nu are

caracter de loc înfundat, în sensul art. 616 C. civ.

În motivarea hotărârii, instanța de

apel a avut în vedere toate probele administrate, referindu-se la titlul de

proprietate al autorului reclamantului, la nota de constatare întocmită de

comisia comunală, la concluziile raportului de expertiză, pe care le-a

înlăturat, precum și la planșele nr. 2 și 3 anexe la raportul de expertiză, iar

critica potrivit căreia instanța a acordat valoare absolută declarațiilor

martorilor, în detrimentul raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză,

privește modul de apreciere a probelor.

Pentru considerentele ce preced, se

va respinge recursul declarat de reclamant.

Conform art. 274 C. proc. civ.,

recurentul va fi obligat să-i plătească intimatului 3.000.000 lei cheltuieli de

judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge excepțiile invocate de

intimatul S.N.

Respinge recursul declarat de

reclamantul C.N. împotriva deciziei civile nr. 111 din 10 februarie 2004 a

Curții de Apel Iași.

Obligă recurentul să-i plătească

intimatului suma de 3.000.000 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie

2005.