ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4084/2005

Asupra recursului în anulare de față

constată:

Prin cererea înregistrată la 15 februarie

2001 reclamantele P.E. și M.A.(fosta L.), astfel cum a fost precizată, au

chemat în judecată pe pârâta SC A. SA Moldova Nouă cerând să fie obligată să le

lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenurile situate în comuna

Sichevița, sat Gornea, anume 982 mp, la locul „livada la zăvoi de la vale de

sat”, ce se identifică cu nr.top 974 în C.F. nr. 949 a localității Gornea și

1856 mp, la locul ”fânețe în Zomonita”, ce se identifică sub nr.top 8 nr. C.F.

nr. 1196 a aceleiași localități, inclusiv construcțiile edificate pe acestea,

pentru care este de acord să o dezdăuneze.

Reclamantele susțin că terenurile au fost

proprietatea autorului lor L.A., decedat în cel de-al doilea război mondial,

astfel cum rezultă din mențiunile înscrise în cărțile funciare și că, în

procedura Legii nr. 18/1991, li s-a refuzat, în mod nejustificat,

reconstituirea dreptului de proprietate motivat de faptul că aceste terenuri ar

fi proprietatea pârâtei.

Ca atare, reclamantele solicită a se

compara titlul autorilor lor de proprietate cu cel al autorului pârâtei și a se

acorda prioritate celui pe care ele îl invocă, cu mențiunea că își întemeiază

cererea pe dispozițiile art. 480 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 456 din 26 iunie

2001 Judecătoria Moldova Nouă a admis acțiunea și a obligat pârâta să lase

reclamantelor în deplină proprietate, posesie și folosință terenurile

menționate.

Prin aceeași sentință s-a atribuit

reclamantelor construcțiile existente pe cele două parcele de teren, astfel cum

au fost identificate prin raportul de expertiză tehnică și a obligat

reclamantele să despăgubească pârâta cu suma de 38.500.000 lei reprezentând

c/val. acestora.

În motivarea sentinței prima instanță a

reținut că din lucrările dosarului rezultă că autorul reclamantelor ar fi fost

proprietarul terenurilor în litigiu și că nici fostul SMA și nici actualul A. nu

figurează cu vreun drept real sau de altă natură înscris, drept care să le fie

opozabil celor două reclamante.

Referitor la construcții prima instanță,

fără a motiva în fapt sau în drept, a apreciat că se impune atribuirea acestora

reclamantelor cu desdăunarea pârâtei.

Prin decizia civilă nr. 1059 din 14

noiembrie 2001 Tribunalul Caraș Severin a respins ca nefondat apelul declarat

de pârâtă pentru aceleași considerente reținute și de judecătorie și cu

mențiunea că pârâta nu a respectat dispozițiile Legii nr. 115/1938 și

dispozițiile actualei Legii nr. 7/1996 referitoare la nașterea, modificarea sau

stingerea drepturilor reale asupra terenurilor în regim de carte funciară.

Prin decizia civilă nr. 550 din 28

februarie 2002 Curtea de Apel Timișoara a respins recursul declarat de pârâta

SC A. Moldova Nouă SA împotriva deciziei menționate.

În motivarea hotărârii instanța de recurs

a reținut că pârâta, deși a stăpânit în fapt terenurile în litigiu, nu și-a

înscris în registrele de publicitate imobiliare un drept real asupra acestora,

împrejurare în care, în mod just, instanțele de fond au admis acțiunea în

revendicare dedusă judecății.

Totodată, dat fiind acordul reclamantelor,

instanța de recurs apreciază că în mod corect, în raport de dispozițiile art. 494

C. civ., instanțele de fond le-au obligat să plătească pârâtei c.val. acestora.

Împotriva acestor hotărâri a declarat

recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție invocând incidența art. 330 pct. 2 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că

pentru terenurile care au fost cooperativizate, stabilirea dreptului de

proprietate în favoarea persoanelor interesate se realizează în mod obligatoriu

în procedura specială prevăzută de Legea nr. 18/1991.

Așa fiind, cum reclamantelor le-a fost

respinsă cererea prin care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate

în cadrul procedurii speciale, precum și cererea prin care au solicitat

constatarea nulității absolute a titlului de proprietate emis în cadrul

aceleiași proceduri în favoarea pârâtei, prin hotărâri judecătorești rămase

definitive și irevocabile, în mod greșit instanțele au admis acțiunea în

revendicare dedusă judecății, în procedura de drept comun, aceasta cu atât mai

mult cu cât, dată fiind situația juridică a terenurilor în litigiu, prezumția

de proprietate instituită prin art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938 în

favoarea reclamantelor a fost înfrântă.

Totodată, se arată că prin hotărârile

criticate, s-a dat reclamantelor mai mult decât au cerut, adică, în lipsa unei

cereri reconvenționale formulate de pârâtă, cu încălcarea art. 129 alin. (6) C.

proc. civ., acestora li s-au acordat despăgubiri pentru construcțiile existente

pe terenurile în litigiu.

Analizând recursul în anulare Înalta

Curte constată că este fondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 6 din Legea nr. 213/1998,

bunurile preluate de stat fără titlu valabil, inclusiv cele obținute prin

vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de

succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație.

Or, terenurile revendicate de reclamanți

fac obiectul unei legi speciale de reparație, anume a Legii nr. 18/1991 a

fondului funciar, act cu caracter reparatoriu, ce a fost adoptat și care a

intrat în vigoare mai înainte de promovarea acțiunii în revendicare dedusă

judecății în prezenta cauză.

Situația de excepție în care s-a aflat

România după anul 1990, a impus legiferarea unor proceduri legale speciale,

derogatorii de la dreptul comun, în cadrul căreia persoanele interesate puteau

solicita stabilirea dreptului lor de proprietate cu privire la terenurile de

care, ele sau autorii lor, au fost deposedate de statul comunist.

Prin acest act normativ special, Legea

nr. 18/1991, în cap. 2, s-a reglementat procedura în care persoanele interesate

puteau solicita și obține reconstituirea dreptului de proprietate privată

asupra terenurilor care se găseau, la data de 1 ianuarie 1990, în patrimoniul

cooperativelor agricole de producție.

Instituirea unei proceduri speciale

pentru stabilirea dreptului de proprietate obliga persoanele interesate să se

adreseze acestei proceduri, nefiind permisă o analiză a pretențiilor lor în

procedura dreptului comun.

În fapt, terenurile în litigiu, au

aparținut, conform mențiunilor efectuate în anul 1932 în registrele de

publicitate imobiliară, autorului reclamantelor, L.A. care a decedat în cel

de-al doilea război mondial.

În mod necontestat, reclamantele nu și-au

exercitat anterior anului 1990 atributele dreptului de proprietate cu privire

la aceste terenuri întrucât acestea au fost preluate de stat și la data de 1

ianuarie 1990 se găseau în patrimoniul cooperativei de producție

În cadrul aceleiași proceduri speciale,

prevăzută de Legea nr. 18/1991, a solicitat constituirea dreptului de

proprietate pentru aceleași terenuri, care în prezent sunt ocupate de

construcții, și pârâta SC A. Moldova Nouă SA.

Or, în raport de dispozițiile legale

incidente, instanțele au constatat că este îndreptățită să i se constituie

dreptul de proprietate asupra acestor terenuri pârâta SC A. Moldova Nouă SA,

sens în care au respins, prin hotărâri judecătorești rămase definitive și

irevocabile, cererea prin care reclamantele au solicitat anularea

certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M.07 nr. 1333 din

16 mai 1997 de Ministerul Agriculturii și Alimentației, act cu valoare de titlu

de proprietate.

Așa fiind, cum reclamantelor nu li s-a

reconstituit, în procedura legală specială, dreptul de proprietate pentru

terenurile în litigiu și cum pârâtul deține pentru acestea titlu de

proprietate, emis în mod legal în cadrul acestei proceduri, acțiunea în

revendicare dedusă judecății în procedura dreptului comun se dovedește a fi

nefondată.

Analizarea mențiunilor cărților funciare,

registre de publicitate imobiliară, efectuate anterior anului 1945, pentru

considerentele mai sus arătate este irelevantă din punct de vedere al analizei

cererii dedusă judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva

deciziei civile nr. 550 din 28 februarie 2002 a Curții de Apel Timișoara, secția

civilă, deciziei nr. 1059 din 14 noiembrie 2001 a Tribunalului Caraș Severin și

sentinței civile nr. 456 din 26 iunie 2001 a Judecătoriei Moldova Nouă.

Casează hotărârile recurate și, în fond,

respinge acțiunea formulată de reclamantele P.E. și M.A., astfel cum a fost

precizată la data de 26 iunie 2001, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 18

mai 2005.