ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4670/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4670/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra cauzei de
față, constată următoarele:
Prin cererea
înregistrată la 15 februarie 2001, astfel cum a fost precizată, reclamantele P.E.
și M.A. (fosta L.)
au
chemat în judecată pe pârâta SC A. SA Moldova
Nouă solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să
fie obligată
pârâta să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenurile
situate în comuna Sichevița, sat Gornea, anume suprafața
de 982 mp, la locul „livada la
zăvoi de la vale de sat”, ce se
identifică cu nr.top 974 în C.F. nr. 949 a localității Gornea și suprafața de 1856
mp, la locul „fânețe în Zomonita”, ce se identifică sub nr.top 8 în C.F. nr. 1196 a aceleiași localități, inclusiv construcțiile edificate pe acestea, pentru care este de acord
să o dezdăuneze.
Reclamantele
au susținut că terenurile au fost proprietatea autorului lor, I.L.A., decedat
în cel de-al doilea război mondial, astfel cum rezultă din mențiunile înscrise
în cărțile funciare și că, în procedura Legii nr. 18/1991, li s-a refuzat, în
mod nejustificat, reconstituirea dreptului de proprietate motivat de faptul că
aceste terenuri ar fi proprietatea pârâtei.
Ca atare,
reclamantele au solicitat să se compare titlul autorilor lor de
proprietate cu cel al autorului pârâtei și a se
acorda prioritate celui pe care
ele îl invocă, cu mențiunea că își
întemeiază cererea pe dispozițiile art. 480 C. civ.
Prin
sentința civilă nr. 456 din 26 iunie 2001, Judecătoria Moldova
Nouă
a admis acțiunea formulată de
reclamantele P.E. născută L. și M.A. născută L.; a obligat pârâta să lase
reclamantelor în deplină
proprietate,
posesie și folosință terenurile din C.F. 949 nr. top 974, în suprafață de 982 mp,
și în C.F. 1196 – 1530, nr. top 8, în suprafață de 1856 mp, din perimetrul
localității Gornea; a atribuit reclamantelor construcțiile existente pe cele
două parcele, așa cum au fost descrise în raportul de expertiză tehnică și a
obligat reclamantele să dezdăuneze pe SC A. SA Moldova Nouă cu suma de
38.500.000 lei reprezentând contravaloarea construcțiilor, iar, după rămânerea
definitivă a sentinței, biroul de C.F. va opera în baza dispozițiilor de mai
sus.
Pentru a
hotărî astfel, prima instanță a reținut că, din lucrările dosarului, rezultă că
autorul reclamantelor ar fi fost proprietarul terenurilor în litigiu și că nici
fostul S.M.A. și nici actualul A. nu figurează cu vreun drept real sau de altă
natură înscris, drept care să le fie opozabil celor două reclamante.
Referitor la
construcții, prima instanță, fără a motiva în fapt sau în drept, a apreciat că
se impune atribuirea acestora reclamantelor cu desdăunarea pârâtei.
Prin decizia
civilă nr. 1059 din 14 noiembrie 2001, Tribunalul Caras Severin
a respins, ca nefondat, apelul
declarat de pârâta SC A. SA Moldova Nouă, pentru aceleași considerente reținute
și de judecătorie, cu mențiunea că pârâta nu a respectat dispozițiile Legii nr.
115/1938 și dispozițiile actualei Legii nr. 7/1996 referitoare la nașterea,
modificarea sau stingerea drepturilor reale asupra terenurilor în regim de
carte funciară.
Prin decizia
civilă nr. 550 din 28 februarie 2002, Curtea de Apel Timișoara
a respins recursul declarat de pârâta
SC A. Moldova Nouă SA.
În motivarea
hotărârii instanța de recurs a reținut că pârâta, deși a stăpânit în fapt
terenurile în litigiu, nu și-a înscris în registrele de publicitate imobiliară
un drept real asupra acestora, împrejurare în care, în mod just, instanțele de
fond au admis acțiunea în revendicare dedusă judecății.
Totodată,
dat fiind acordul reclamantelor, instanța de recurs a apreciat că în mod
corect, în raport de dispozițiile art. 494 C. civ., instanțele de fond le-au
obligat să plătească pârâtei contravaloarea construcțiilor existente pe cele
două parcele.
Împotriva
acestor hotărâri a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului
de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, invocând incidența art. 330 pct. 2 C.
proc. civ.
În motivarea
recursului, s-a arătat că pentru terenurile care au fost cooperativizate,
stabilirea dreptului de proprietate în favoarea persoanelor interesate se
realizează în mod obligatoriu în procedura specială prevăzută de Legea nr.
18/1991.
Or, reclamantelor
le-a fost respinsă cererea prin care au solicitat reconstituirea dreptului de
proprietate în cadrul procedurii speciale, precum și cererea prin care au
solicitat constatarea nulității absolute a titlului de proprietate emis în
cadrul aceleiași proceduri în favoarea pârâtei, prin hotărâri judecătorești
rămase definitive și irevocabile, astfel că, în mod greșit, instanțele au admis
acțiunea în revendicare dedusă judecății, în procedura de drept comun, aceasta
cu atât mai mult cu cât, dată fiind situația juridică a terenurilor în litigiu,
prezumția de proprietate instituită prin art. 32 din Decretul Lege nr. 115/1938
în favoarea reclamantelor a fost înfrântă.
Totodată,
s-a arătat că prin hotărârile criticate s-a dat reclamantelor mai mult decât au
cerut, adică, în lipsa unei cereri reconvenționale formulate de pârâtă, cu
încălcarea art. 129 alin. (6) C. proc. civ., acesteia i s-a acordat despăgubiri
pentru construcțiile existente pe terenurile în litigiu.
Prin decizia
nr. 4084 din 18 mai 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și
de proprietate intelectuală, a admis recursul în anulare declarat de Procurorul
General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție; a casat
hotărârile recurate și, în fond, a respins acțiunea formulată de reclamantele P.E.
și M.A., astfel cum a fost precizată la data de 26 iunie 2001, ca nefondată.
Analizând
recursul în anulare, Înalta Curte a constatat că, potrivit art. 6 din Legea nr.
213/1998, bunurile preluate de stat fără titlu valabil, inclusiv cele obținute
prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de
succesorii acestora dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație.
Or,
terenurile revendicate de reclamanți fac obiectul unei legi speciale de
reparație, anume a Legii nr. 18/1991, act cu caracter reparatoriu, ce a fost
adoptat și care a intrat în vigoare mai înainte de promovarea acțiunii în
revendicare dedusă judecății în prezenta cauză.
Situația de
excepție în care s-a aflat România după anul 1990, a impus legiferarea unei proceduri legale speciale, derogatorii de la dreptul comun, în cadrul căreia
persoanele interesate puteau solicita stabilirea dreptului lor de proprietate
cu privire la terenurile de care, ele sau autorii lor, au fost deposedate de
statul comunist.
Prin acest
act normativ special, Legea nr. 18/1991, în cap. 2, s-a reglementat procedura
în care persoanele interesate puteau solicita și obține, reconstituirea
dreptului de proprietate privată asupra terenurilor care se găseau, la data de
1 ianuarie 1990, în patrimoniul cooperativelor agricole de producție.
Instituirea
unei proceduri speciale pentru stabilirea dreptului de proprietate obliga
persoanele interesate să se adreseze acestei proceduri, nefiind permisă o
analiză a pretențiilor lor în procedura dreptului comun.
În fapt,
terenurile în litigiu au aparținut,
conform mențiunilor efectuate în anul 1932 în registrele de publicitate
imobiliară, autorului reclamantelor, L.A., care a decedat în cel de-al doilea
război mondial.
În mod
necontestat, reclamantele nu și-au exercitat anterior anului 1990 atributele
dreptului de proprietate cu privire la aceste terenuri, întrucât acestea au
fost preluate de stat și la data de 1 ianuarie 1990 se găseau în patrimoniul
cooperativei de producție
În cadrul
aceleiași proceduri speciale, prevăzută de Legea nr. 18/1991, au solicitat
constituirea dreptului de proprietate pentru aceleași terenuri, care în prezent
sunt ocupate de construcții și de pârâta SC A. Moldova Nouă SA.
În raport de
dispozițiile legale incidente, instanțele au constatat că este îndreptățită să
i se constituie dreptul de proprietate asupra acestor terenuri pârâta SC A. Moldova
Nouă SA, sens în care au respins, prin hotărâri judecătorești rămase definitive
și irevocabile, cererea prin care reclamantele au solicitat anularea
certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M.07 nr. 1333 din
16 mai 1997 emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației, act cu valoare de
titlu de proprietate.
Așa fiind,
cum reclamantelor nu li s-a reconstituit, în procedura legală specială, dreptul
de proprietate pentru terenurile în litigiu și cum pârâtul deține pentru
acestea titlu de proprietate, emis în mod legal în cadrul acestei proceduri,
acțiunea în revendicare dedusă judecății în procedura dreptului comun se dovedește
a fi nefondată.
Analizarea
mențiunilor cărților funciare - registre de publicitate imobiliară - efectuate
anterior anului 1945, pentru considerentele mai sus arătate, a fost apreciată
ca irelevantă din punct de vedere al analizei cererii dedusă judecății.
Împotriva
acestei decizii au formulat cerere de revizuire revizuentele P.E. și M.A.,
solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii
recursului în anulare formulat împotriva sentinței civile nr. 456 din 26 iunie 2001 a Judecătoriei Moldova Nouă, a deciziei civile nr. 1059 din 14 noiembrie 2001 a Tribunalului Caraș-Severin și a deciziei civile nr. 550 din 28 februarie 2002 a Curții de Apel Timișoara, în temeiul art. 112 C. proc. civ. și art. 322 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea
cererii de revizuire, revizuentele au arătat că, urmare a promovării și
admiterii recursului în anulare, au formulat plângere la C.E.D.O. împotriva Statului român, prin care au arătat că le-a fost încălcat dreptul la un
proces echitabil, prevăzut de art. 6 alin. (1) din Convenție, precum și faptul
că le-a fost negat dreptul de a se adresa justiției pentru protejarea dreptului
de proprietate asupra terenurilor în cauză, drept ce este ocrotit prin
Protocolul nr. 1 anexă la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În dosarul
nr. 28266/05 al Curții Europene a Drepturilor Omului, se reține că, prin
promovarea și admiterea recursului în anulare, a avut loc o încălcarea a
dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Convenție, întrucât, prin hotărârea atacată,
instanța a încălcat unele din principiile de siguranță a raporturilor juridice,
care au ca obiectiv menținerea unei soluții pronunțate în mod definitiv de
instanța și respingerea oricărei acțiuni care ar pune în discuție fondul
cauzei; că instanța supremă trebuia să-și folosească atribuțiile doar pentru
corectarea unor erori de fapt și de drept, precum și a celor judiciare, și nu
pentru a realiza o nouă examinare a cazului, cum s-a întâmplat prin promovarea
și admiterea recursului în anulare, ceea ce nu reprezintă altceva decât un
„apel” mascat; că anularea hotărârilor nu a fost motivată de existența unor probe
noi, care să nu fi fost puse anterior în discuția părților și care ar fi fost
de natură să influențeze desfășurarea procesului; că, prin hotărârea atacată, pierderea
dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu de către revizuente s-a făcut
cu încălcarea art. 1 din Protocolul 1, și că, prin hotărârea atacată, instanța
supremă a încălcat principiul proporționalității, adică lipsa unui echilibru
corect între cerințele de interes general ale comunității și apărarea
drepturilor fundamentale ale persoanei.
În drept au
fost invocate prevederile art. 322 pct. 9 C. proc. civ.
La dosar
s-au atașat dosarele în care s-au pronunțat atât decizia atacată, cât și
hotărârile judecătorești ce au făcut obiectul recursului în anulare, precum și Monitorul
Oficial din 24 iunie 2010, în care a fost publicată hotărârea Curții Europene a
Drepturilor Omului privind cauza Mengheleș și Popa împotriva României.
Examinând
cererea de revizuire formulată de revizuentele M.A. și P.E., instanța o
constată întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit
art. 322 pct. 9 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri judecătorești rămasă
definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri
dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau
libertăților fundamentale datorată unei hotărâri judecătorești, iar
consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă și nu pot fi
remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.
În speță,
prin hotărârea a cărei revizuire se solicită, s-a admis recursul în anulare
declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de
Justiție, s-au casat hotărârile recurate, respectiv decizia civilă 550 din 28
februarie 2002 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, decizia civilă nr.
1059 din 14 noiembrie 2001 a Tribunalului Caraș-Severin și sentința civilă nr.
456 din 26 iunie 2001 a Judecătoriei Moldova Nouă, și, pe fond, s-a respins
acțiunea formulată de reclamantele P.E. și M.A., astfel cum a fost precizată la
data de 26 iunie 2001, ca nefondată.
Revizuentele
s-au adresat Curții Europene a Drepturilor Omului la data de 21 iulie 2005,
invocând încălcarea principiului securității raporturilor juridice și
încălcarea dreptului de acces la o instanță prin faptul că Înalta Curte a admis
recursul în anulare, invocând prevederile Legii fondului funciar nr. 18/1991,
care constituie o procedură de restituire specială și care nu ar împiedica, în
opinia lor, introducea unei acțiuni în revendicare întemeiată pe dreptul comun,
având loc astfel încălcarea art. 6 alin. (1) din Convenție.
Curtea Europeană
a Drepturilor Omului, prin decizia din 14 octombrie 2008, definitivă la 14
ianuarie 2009, dată în cauza Megheleș și Popa împotriva României, a declarat
cererea admisibilă; a hotărât că a avut loc o încălcare a art. 6 pct. 1 din
Convenție din cauza lipsei unui proces echitabil; că nu este necesar să
analizeze capătul de cerere întemeiat pe art. 6 par. 1 din Convenție referitor
la dreptul de acces la o instanță; că a avut loc încălcarea art. 1 din
Protocolul nr. 1 la Convenție și pentru altele, a dispus ca statul-pârât să le
restituie reclamantelor terenurile în suprafață de 982 mp și, respectiv, 1856 mp,
situate în comuna Sichevița (județul Caraș-Severin ), în cel mult 3 luni de la
data rămânerii definitive a acestei hotărâri conform art. 44 par. 2 din
Convenție; că, în lipsa unei astfel de restituiri, statul-pârât să plătească
împreună reclamantelor, în același termen de 3 luni, 5.000 Euro, cu titlu de daune
materiale; ca, în orice caz, statul-pârât să le plătească împreună
reclamantelor 3.500 Euro cu titlu de daune morale.
Pentru a
hotărî astfel, Curtea Europeană a constatat că anularea unei hotărâri
judecătorești definitive nu a fost motivată, în speță, de existența unor probe
noi, care nu se aflaseră la dispoziția părților până atunci, și care erau de
natură să influențeze soluționarea procedurii, și că pronunțarea hotărârii de
către Curtea Supremă de Justiție s-a făcut cu încălcarea principiului
securității raporturilor juridice și, prin urmare, cu încălcarea art. 6 alin. (1)
din Convenție, și anume prin intervenția într-un litigiu civil a procurorului
general, care nu era parte la procedură, și prin repunerea pe rol a unei
hotărâri definitive ce dobândise autoritate de lucru judecat și care, mai mult,
fusese executată.
Prin urmare,
instanța Europeană a constatat că încălcarea dreptului la un proces echitabil
s-a datorat posibilității pe care procurorul general o avea, conform
legislației de la acea vreme, de a declara recurs în anulare și faptului că în
cadrul procedurii judecării recursului în anulare a fost repus în discuție
fondul deja soluționat printr-o hotărâre devenită definitivă și irevocabilă, și
pusă în executare.
Încălcarea
constatată de Curtea Europeană are consecințe grave, care continuă să se producă
și în prezent, și care, față de faptul că până la momentul pronunțării
prezentei decizii pârâtul nu s-a conformat dispozițiilor acestei instanțe, de a
restitui reclamantelor terenurile în litigiu sau, în lipsa unei astfel de
restituiri, de a plăti reclamantelor 5000 Euro cu titlu de daune materiale, nu
pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate în recurs în
anulare.
Față de cele
arătate și constatând că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 9
C. proc. civ., se va admite cererea de revizuire formulată de revizuentele M.A.
și P.E. împotriva deciziei nr. 4084 din 18 mai 2005 pronunțată de Înalta Curte
de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, care va
fi schimbată în tot, în sensul că se va respinge recursul în anulare declarat
de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție
împotriva deciziei civile nr. 550 din 28 februarie 2002 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, deciziei civile nr. 1059 din 14 noiembrie 2001 a Tribunalului Caraș-Severin și sentinței civile nr. 456 din 26 iunie 2001 a Judecătoriei Moldova Nouă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite
cererea de revizuire formulată de revizuentele M.A. și P.E. împotriva deciziei
nr. 4084 din data de 18 mai 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția
civilă și de proprietate intelectuală.
Schimbă în
tot decizia atacată, în sensul că respinge recursul în anulare declarat de
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva
deciziei civile nr. 550 din 28 februarie 2002 a Curții de Apel Timișoara, secția
civilă, deciziei civile nr. 1059 din 14 noiembrie 2001 a Tribunalului Caraș Severin și sentinței civile nr. 456 din 26 iunie 2001 a Judecătoriei Moldova Nouă.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2010.