ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 371/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 371/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor

de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.

217 din 05 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. 3748/90/2011,

în baza dispozițiilor prevăzute de art. 334 C. proc. pen., s-a dispus

schimbarea încadrării juridice a faptelor comise de inculpații R.A. și R.M.A.

din art. 197 alin. (1) raportat la alin. (2) lit. a), b

1

) și c)

raportat la alin. (3) teza I-a C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 202 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în art.

197 alin. (1) raportat la alin. (2) lit. a), c) raportat la alin. (3) teza I-a C.

pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 202 alin. (1) C. pen.,

ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În baza dispozițiilor

prevăzute de art. 197 alin. (1) raportat la alin. (2) lit. a) și c) raportat la

alin. (3) teza I-a C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul R.A. la 16 ani închisoare și

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b), d) și e) C.

pen. pe o perioadă de 10 ani ca pedeapsă complementară.

În baza dispozițiilor

prevăzute de art. 202 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 320

1

alin.

(7) C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la 3 ani închisoare.

În baza dispozițiilor

prevăzute de art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să

execute pedeapsa cea mai grea de 16 ani închisoare și interzicerea drepturilor

prevăzute de dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. a), b), d) și e) C. pen. pe o

durată de 10 ani, ca pedeapsă complementară.

S-a făcut aplicarea art.

57 C. pen.

În baza dispozițiilor

prevăzute de art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b), d) și e) C. pen., pe durata

executării pedepsei.

În baza dispozițiilor

prevăzute de art. 88 C. pen. și art. 350 C. proc. pen., s-a computat din

pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventive

începând cu data de 14 iulie 2011 la zi și a fost menținută starea de arest

preventiv.

În baza dispozițiilor

prevăzute de art. 197 alin. (1) raportat la alin. (2) lit. a) și c) raportat la

alin. (3) teza I-a C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnată inculpata R.M.A., la 16 ani

închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 64 alin.

(1) lit. a), b), d) și e) C. pen. pe o perioadă de 10 ani ca pedeapsă

complementară.

În baza dispozițiilor

prevăzute de art. 202 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 320

1

alin.

(7) C. proc. pen., a fost condamnată aceeași inculpată la 3 ani închisoare.

În baza dispozițiilor

prevăzute de art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpata să

execute pedeapsa cea mai grea de 16 ani închisoare și interzicerea drepturilor

prevăzute de dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. a), b), d) și e) C. pen. pe o

durată de 10 ani, ca pedeapsă complementară.

S-a făcut aplicarea art.

57 C. pen.

În baza dispozițiilor

prevăzute de art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatei drepturile prevăzute

de art. 64 alin. (1) lit. a), b), d) și e) C. pen., pe durata executării

pedepsei. A fost admisă acțiunea civilă.

În baza dispozițiilor

prevăzute de art. 14 C. proc. pen., au fost obligați inculpații, în solidar, la

plata sumei de 200.000 lei cu titlu de daune morale către partea vătămată,

parte civilă D.E.A., prin reprezentant legal U.C.

Pentru a pronunța

această hotărâre, tribunalul a reținut că, la data de 08 august 2011, s-a

înregistrat pe rolul Tribunalului Vâlcea rechizitoriul întocmit de Parchetul de

pe lângă Tribunalul Vâlcea, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a

inculpaților R.A. și R.M.A., ambii pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și

corupție sexuală, prevăzute și pedepsite de dispozițiile art. 197 alin. (1)

raportat la alin. (2) lit. a), b

1

) și c) raportat la alin. (3) teza

I-a C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 202 alin. (1) C.

pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

S-a reținut în

sarcina inculpaților că, după o înțelegere prealabilă, s-au hotărât să

întrețină acte sexuale cu nepoata lor minoră, în vârstă de 9 ani, D.E.A. În

acest scop, în urma convorbirilor telefonice pe care inculpata le avea cu soțul

său, inculpatul R.A., aflat la muncă în Austria, aceasta a început „s-o

pregătească pe minoră", în sensul că împreună cu aceasta urmărea filme

porno și îi spunea că așa vor proceda și ele împreună cu unchiul minorei, când

se va întoarce acasă. Mai mult, inculpata a început treptat să îi introducă un

deget în vaginul minorei, în fiecare seară timp de două săptămâni, chiar și

atunci când aceasta spunea că o doare. A procedat apoi la introducerea în

vaginul minorei a unui vibrator, iar când aceasta protesta, inculpata își

introducea acest vibrator în propriul vagin, pentru a o determina pe minoră să

accepte această practică. Pe parcursul acestei „activități", inculpata

ținea în permanență legătura cu R.A., care la rândul său o sfătuia pe minoră să

o asculte pe inculpată cu promisiunea că la întoarcerea în țară îi va aduce

dulciuri.

În realizarea acestui

scop infracțional, după întoarcerea în țară, la data de 10 iulie 2011,

inculpatul a violat-o pe minoră, iar cei doi au săvârșit acte de corupție

sexuală în prezența acesteia.

Tribunalul a

constatat că din actele dosarului rezultă cu certitudine caracterul premeditat

al săvârșirii faptelor de către cei doi inculpați, aceștia ținând în permanență

legătura și „pregătind-o" pe minora D.E.A. să accepte să întrețină relații

intime.

Din declarațiile

inculpaților și ale minorei a rezultat că aceste „demersuri" s-au

concretizat în vizionarea de filme porno de către inculpată împreună cu minora,

în timp ce inculpata îi inducea minorei ideea că aceste lucruri sunt firești și

că așa vor proceda și ele când se va întoarce inculpatul din Austria. Timp de

circa două săptămâni, seară de seară, inculpata îi introducea minorei în vagin

de un deget și nu se oprea decât când aceasta spunea că o doare. De asemenea

inculpata a introdus de mai multe ori în vaginul minorei un vibrator, iar când

aceasta suferea inculpata introducea vibratorul în propriul vagin și îi explica

minorei că pe ea nu o doare. Inculpata chiar a introdus un deget în anusul

minorei, provocându-i răni și i-a aplicat crema pe care o folosea pentru fiul

său A.G.

Pe toată perioada în

care inculpata săvârșea astfel de acte asupra părții vătămate, ținea legătura

telefonică cu inculpatul care, la rândul său, îi spunea minorei să o asculte pe

mătușa sa și îi promitea că îi va aduce dulciuri din Austria.

Inculpatul a mers cu

minora într-o cameră care nu avea vizibilitate spre locuințele din aceeași

curte ale celorlalți membrii ai familiei, în timp ce inculpata a mers într-o

altă cameră pentru a-l adormi pe minorul A.G. La cererea inculpatului, minora D.E.A.

și-a dat jos pantalonii și lenjeria intimă și s-a întins pe jos pe o saltea.

Inculpatul s-a dezbrăcat și i-a spus minorei că vor face ce a învățat-o mătușa

ei și că nu va avea dureri.

La început,

inculpatul a introdus în vaginul minorei degetul mijlociu și chiar dacă aceasta

spus că o doare, a introdus și vibratorul pe care îl folosise mai înainte soția

sa. Inculpata R.M.A. a venit la rândul său în cameră și s-a așezat pe o canapea

privind la cei doi. Inculpatul a introdus penisul în vaginul minorei, iar

aceasta a început să plângă și l-a rugat să se oprească pentru că o doare

foarte tare. După ce inculpatul s-a oprit, minorei a început să îi curgă sânge

din vagin. În timp ce minora se afla pe acea saltea, cu hemoragie, cei doi

inculpați s-au așezat pe saltea, au întreținut acte sexuale orale și mai apoi

un raport sexual normal complet. În timpul actului sexual, minora le-a spus că

sângerează, dar cei doi nu s-au oprit și abia după ce și-au consumat actul

sexual, inculpata a spălat-o pe minoră, i-a schimbat chiloții și a culcat-o.

Inculpatul a întors salteaua pe care se afla sângele minorei, cu fața în jos.

Cei doi au sfătuit-o

pe minoră să nu spună nimănui ce s-a întâmplat, întrucât ei doi or să facă

pușcărie. Apoi, trei zile la rând, minora a avut hemoragie din ce în ce mai

puternică, cei doi simțindu-se nevoiți să apeleze serviciul de urgență 112,

pentru ca minorei să i se acorde asistență medicală.

Din raportul de

constatare medico-legal rezultă că minora a prezentat la examinarea medicală

ruptură vulvo-vaginală ce putea data din 10 iulie 2011, leziune ce s-ar fi

putut produce prin intromisiunea unui corp dur de formă alungită, leziune care

a necesitat pentru vindecare un număr de 12-14 zile vindecare de la producere,

dar care a avut drept consecință o hemoragie extrem de gravă, o anemie marcată,

leziunea traumatică suferită la nivelul organelor genitale, punându-i viața în

primejdie în lipsa îngrijirilor medicale acordate.

În modalitatea

descrisă mai sus, cei doi inculpați au săvârșit în concurs real infracțiunile

de viol formă continuată și corupție sexuală.

Din probatoriul

administrat în dosar, declarațiile inculpaților și ale martorei U.C., mama

minorei, s-a constatat că familia minorei și familia inculpaților nu se

gospodăreau împreună în sensul dispozițiilor art. 149

1

C. pen.,

fiecare având locuință separat, lucrându-și terenurile și administrându-și veniturile,

cheltuielile, separat.

S-a reținut că

împrejurarea că minora a dormit circa o lună de zile în domiciliul inculpaților

și că în această perioadă și inculpata mânca la mama minorei, nu conferă

minorei calitatea de membru de familie în sensul legii penale, astfel încât s-a

apreciat că nu sunt incidente dispozițiile art. 197 alin. (1) raportat la alin.

(2) lit. b

1

).

Astfel, tribunalul a

dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor comise de cei doi inculpați

din art. 197 alin. (1) raportat la alin. (2) lit. a), b

1

) și c)

raportat la alin. (3) teza I-a C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 202 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în art.

197 alin. (1) raportat la alin. (2) lit. a), c) raportat la alin. (3) teza I-a C.

pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 202 alin. (1) C. pen.,

ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În baza dispozițiilor

art. 197 alin. (1) raportat la alin. (2) lit. a) și c) raportat la alin. (3)

teza I-a C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. au fost condamnați inculpații R.A. și R.M.A., la

pedeapsa închisorii și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.

La individualizarea

pedepselor, instanța a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C.

pen. și s-a orientat la pedepse spre maximul prevăzut de lege pentru

următoarele considerente:

S-a avut în vedere că

pericolul social al faptelor inculpaților este cu atât mai mare cu cât partea

vătămată avea o vârstă fragedă, era o persoană apropiată celor doi și avea

încredere în aceștia, iar cei doi inculpați cunoșteau că aceasta era

diagnostică cu tulburări de conduită și emoțională fiind inclusă într-un

program de recuperare pentru întârziere psihică ușoară, împrejurări care o

făceau incapabilă să își exprime în mod liber voința și să consimtă la

practicarea unor acte sexuale de orice natură. Pericolul social grav al infracțiunilor

derivă și din modalitatea comiterii de către cei doi inculpați, dar și din

consecințele grave, fizice și psihice, greu de cuantificat, pentru o persoană

care la o vârstă atât de fragedă este supusă unor traume majore.

Ca pedeapsă

complementară, au fost interzise inculpaților drepturile prevăzute de art. 64 alin.

(1) lit. a), b), d) și e) C. pen. pe o perioadă de 10 ani, apreciindu-se că

față de gravitatea faptelor comise, aceștia sunt nedemni de a-și exercita

dreptul de vot, drepturile părintești sau dreptul de a fi tutore sau curator.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel inculpații R.A. și R.M.A., care au criticat-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea

criticilor, apelantul inculpat R.A. arată că s-a făcut o greșită

individualizare a pedepselor ce i s-au aplicat și a solicitat reducerea

acestora.

La rândul său,

apelanta inculpată R.M.A. a arătat că în cauză se impunea aplicarea

circumstanțelor atenuante și, prin urmare, reducerea pedepsei.

Totodată, a susținut

că este greșită individualizarea pedepsei și în ceea ce privește modalitatea de

executare a pedepsei aleasă de către instanța de fond.

Prin decizia penală nr.

116/A-MF din 24 noiembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie, au fost respinse, ca nefondate, apelurile

declarate de inculpații R.A. și R.M.A., împotriva sentinței penale nr. 217 din

05 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția penală, în dosarul nr.

3748/90/2011.

În baza art. 383 alin.

(1

1

) C. proc. pen. raportat la art. 350 C. proc. pen., a fost

menținută arestarea preventivă a inculpatului R.A.

În baza art. 383 alin.

(2) C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestării

preventive a inculpatului la zi.

A fost obligat

apelantul inculpat R.A. la plata sumei de 675 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care 300 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu

pentru inculpat și 75 lei onorariu avocat din oficiu pentru partea vătămată,

urmând a se avansa din fondurile Ministerului Justiției.

A fost obligată

apelanta inculpată R.M.A. la plata sumei de 450 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care 75 lei, reprezentând onorariu parțial al

avocatului din oficiu pentru inculpat și 75 lei onorariu avocat din oficiu

pentru partea vătămată, urmând a se avansa din fondurile Ministerului

Justiției.

Analizând actele și

lucrările dosarului atât prin prisma criticilor formulate, cât și potrivit

dispozițiilor art. 378 C. proc. pen., curtea de apel a constatat că apelurile

declarate de inculpați sunt nefondate.

În ceea ce privește

aplicarea dispozițiilor art. 74 C. pen., s-a reținut că acordarea de

circumstanțe atenuante nu reprezintă o obligație pentru instanțele de judecată,

putând fi aplicate în mod facultativ, în măsura în care o astfel de modalitate

de diminuare a pedepselor aplicate se justifică în raport cu scopul lor și cu

criteriile de individualizare prevăzute de art. 52 și respectiv 72 C. pen.

Critica apelantei

inculpate R.M.A. privind neaplicarea circumstanțelor atenuante a fost apreciată

ca neîntemeiată, având în vedere pericolul social al faptelor săvârșite de

inculpată ce au afectat dezvoltarea fizică și psihică a unei minore.

S-a reținut că

severitatea pedepselor principale ce au fost aplicate inculpaților apare ca

justificată în raport de toate criteriile de individualizare, ce au fost corect

reținute de instanța de fond, astfel încât recunoașterea săvârșirii faptelor și

lipsa unor condamnări anterioare, nu pot fi de drept reținute circumstanțe

atenuante în favoarea acestora.

Ca atare, s-a

apreciat că nu se mai impune reducerea pedepsei, întrucât aceasta corespunde

atât scopului preventiv educativ, cât și celui coercitiv.

Împotriva deciziei

anterior menționate, în termen legal, au declarat recurs inculpații R.A. și R.M.A.,

solicitând casarea acesteia și redozarea pedepselor aplicate, cu schimbarea

modalității de executare a acestora, prin raportare și la circumstanțele

personale, criticile fiind circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Înalta Curte,

examinând recursurile declarate prin prisma criticilor invocate, dar și din

oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., pe baza

lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acestea nu sunt

fondate pentru considerentele care urmează.

Situația de fapt

reținută de instanța de fond, cât și de instanța de prim control judiciar este

în deplină concordanță cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără

dubiu, că inculpații au săvârșit infracțiunile ce le-au fost reținute în

sarcină, de altfel aceștia recunoscând comiterea faptelor în fața primei

instanțe, solicitând să beneficieze de dispozițiile art. 320

1

C.

proc. pen.

Sub aspectul

individualizării pedepselor aplicate, criticile formulate de către recurenții

inculpați nu sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind că în speță s-a făcut o

corectă individualizare a pedepselor, prin evaluarea tuturor criteriilor

specifice acestui proces de alegere a sancțiunii celei mai adecvate, în vederea

atingerii finalităților acesteia, în cauză negăsindu-și astfel aplicabilitatea

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Înalta Curte reține

că în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile

generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 16 ani închisoare,

aplicată inculpaților, a fost stabilită într-un cuantum corespunzător

circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunilor, precum și circumstanțelor

personale ale acestora.

De altfel, ca să-și

poată îndeplini funcțiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului

său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă

sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și

potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana

infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența

pedepsei.

Funcțiile de

constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fî

realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama

de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în

sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Este neîndoielnic că

faptele săvârșite prezintă un grad de pericol social sporit, dovadă fiind

limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru aceste infracțiuni, precum

și împrejurările în care au fost comise și modul de acționare.

Existența uneia sau

unora din împrejurările enumerate exemplificativ în art. 74 C. pen. sau a

altora asemănătoare nu obligă instanța de judecată să le considere circumstanțe

atenuante și să reducă sau să schimbe pedeapsa principală, deoarece, din

redactarea dată textului art. 74 C. pen. rezultă că recunoașterea unor astfel

de împrejurări drept circumstanțe atenuante este lăsată la aprecierea instanței

de judecată. În această apreciere se va ține seama de pericolul social concret

al faptei, de ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârșit infracțiunea, de

urmările produse, ca și de orice elemente de apreciere privitoare la persoana

infractorului.

Recunoașterea

circumstanțelor atenuante este atributul instanței de judecată, fiind deci

lăsată la aprecierea acesteia.

În prezenta cauză, Înalta

Curte constată că nu se impune reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea

inculpaților, cu consecința reducerii pedepsei, având în vedere gradul de

pericol social sporit al faptelor comise de inculpați, care rezultă din

limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, modul concret în care a fost

derulată activitatea infracțională, urmările produse, minora suferind leziuni

care i-au pus în pericol viața, precum și datele ce caracterizează persoana

inculpaților.

Pe de altă parte,

referitor la împrejurarea recunoașterii de către inculpați a săvârșirii

faptelor, această atitudine procesuală nu mai poate fi valorificată ca

reprezentând circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. (1) lit.

c) C. pen., deoarece a fost evidențiată prin aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., în condițiile existenței acordului de vinovăție al inculpaților,

dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. fiind aplicate cu prioritate

față de cele ale art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., altfel însemnând ca

aceleiași situații de fapt să i se acorde o dublă valență juridică, iar nu

aceasta a fost intenția legiuitorului.

Ca atare, apreciind

că în cauză nu se justifică reținerea în favoarea inculpaților a

circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., pedepsele aplicate apar

ca fiind temeinice și legale, circumstanțele personale ale inculpaților fiind

deja avute în vedere de instanță cu prilejul aplicării sancțiunii.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că pedepsele aplicate inculpaților, de câte 16 ani închisoare,

se încadrează în limitele prevăzute de lege, fiind apte să răspundă scopului

preventiv și de reeducare al pedepsei, consfințit prin disp. art. 52 C. pen.,

cât și principiului proporționalității între gravitatea concretă a faptei și

datele personale ale inculpaților, pe de o parte și sancțiunea aplicată, pe de

altă parte, modalitatea de executare a pedepselor, respectiv cea în regim de

detenție, fiind, de asemenea, corect stabilită, nefiind îndeplinite condițiile

prevăzute de lege pentru schimbarea modalității de executare.

În lumina acestor

considerații, criticile formulate de recurenții inculpați apar ca nefiind

întemeiate, circumstanțele reale ale comiterii faptelor și cele personale ale

inculpaților nefiind de natură a atrage adoptarea unei soluții de redozare a

pedepselor, astfel că, neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să

determine casarea hotărârilor, recursurile declarate în cauză vor fi respinse

ca nefondate, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În temeiul art. 385

17

alin. (4) rap. la art. 383 alin. (2) și art. 381 C. proc. pen., se va deduce

din pedeapsa aplicată inculpatului R.A. timpul reținerii și al arestării preventive

de la 14 iulie 2011 la 13 februarie 2012.

În temeiul art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fî obligați la plata cheltuielilor

judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit pentru

apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații R.A. și R.M.A. împotriva

deciziei penale nr. 116/A-MF din 24 noiembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului R.A. timpul reținerii și al arestării preventive de la 14

iulie 2011 la 13 februarie 2012.

Obligă recurenții

inculpați la plata sumelor de câte 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care sumele de câte 300 lei, reprezentând onorariile pentru

apărătorii desemnați din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 13 februarie 2012.