ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 371/2012

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 217 din 05 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. 3748/90/2011, în baza dispozițiilor prevăzute de art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor comise de inculpații R.A. și R.M.A. din art. 197 alin. (1) raportat la alin. (2) lit. a), b 1 ) și c) raportat la alin. (3) teza I-a C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 202 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în art. 197 alin. (1) raportat la alin. (2) lit. a), c) raportat la alin. (3) teza I-a C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 202 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În baza dispozițiilor prevăzute de art. 197 alin. (1) raportat la alin. (2) lit. a) și c) raportat la alin. (3) teza I-a C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul R.A. la 16 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b), d) și e) C. pen. pe o perioadă de 10 ani ca pedeapsă complementară. În baza dispozițiilor prevăzute de art. 202 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la 3 ani închisoare. În baza dispozițiilor prevăzute de art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 16 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. a), b), d) și e) C. pen.

pe o durată de 10 ani, ca pedeapsă complementară. S-a făcut aplicarea art. 57 C. pen. În baza dispozițiilor prevăzute de art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b), d) și e) C. pen., pe durata executării pedepsei. În baza dispozițiilor prevăzute de art. 88 C. pen. și art. 350 C. proc. pen., s-a computat din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventive începând cu data de 14 iulie 2011 la zi și a fost menținută starea de arest preventiv. În baza dispozițiilor prevăzute de art. 197 alin. (1) raportat la alin. (2) lit. a) și c) raportat la alin. (3) teza I-a C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen., a fost condamnată inculpata R.M.A., la 16 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. a), b), d) și e) C. pen. pe o perioadă de 10 ani ca pedeapsă complementară. În baza dispozițiilor prevăzute de art. 202 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnată aceeași inculpată la 3 ani închisoare. În baza dispozițiilor prevăzute de art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 16 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. a), b), d) și e) C. pen. pe o durată de 10 ani, ca pedeapsă complementară. S-a făcut aplicarea art. 57 C. pen.

În baza dispozițiilor prevăzute de art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b), d) și e) C. pen., pe durata executării pedepsei. A fost admisă acțiunea civilă. În baza dispozițiilor prevăzute de art. 14 C. proc. pen., au fost obligați inculpații, în solidar, la plata sumei de 200.000 lei cu titlu de daune morale către partea vătămată, parte civilă D.E.A., prin reprezentant legal U.C. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că, la data de 08 august 2011, s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Vâlcea rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților R.A.

și R.M.A., ambii pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și corupție sexuală, prevăzute și pedepsite de dispozițiile art. 197 alin. (1) raportat la alin. (2) lit. a), b 1 ) și c) raportat la alin. (3) teza I-a C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 202 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. S-a reținut în sarcina inculpaților că, după o înțelegere prealabilă, s-au hotărât să întrețină acte sexuale cu nepoata lor minoră, în vârstă de 9 ani, D.E.A. În acest scop, în urma convorbirilor telefonice pe care inculpata le avea cu soțul său, inculpatul R.A., aflat la muncă în Austria, aceasta a început „s-o pregătească pe minoră", în sensul că împreună cu aceasta urmărea filme porno și îi spunea că așa vor proceda și ele împreună cu unchiul minorei, când se va întoarce acasă.

Mai mult, inculpata a început treptat să îi introducă un deget în vaginul minorei, în fiecare seară timp de două săptămâni, chiar și atunci când aceasta spunea că o doare. A procedat apoi la introducerea în vaginul minorei a unui vibrator, iar când aceasta protesta, inculpata își introducea acest vibrator în propriul vagin, pentru a o determina pe minoră să accepte această practică. Pe parcursul acestei „activități", inculpata ținea în permanență legătura cu R.A., care la rândul său o sfătuia pe minoră să o asculte pe inculpată cu promisiunea că la întoarcerea în țară îi va aduce dulciuri. În realizarea acestui scop infracțional, după întoarcerea în țară, la data de 10 iulie 2011, inculpatul a violat-o pe minoră, iar cei doi au săvârșit acte de corupție sexuală în prezența acesteia.

Tribunalul a constatat că din actele dosarului rezultă cu certitudine caracterul premeditat al săvârșirii faptelor de către cei doi inculpați, aceștia ținând în permanență legătura și „pregătind-o" pe minora D.E.A. să accepte să întrețină relații intime. Din declarațiile inculpaților și ale minorei a rezultat că aceste „demersuri" s-au concretizat în vizionarea de filme porno de către inculpată împreună cu minora, în timp ce inculpata îi inducea minorei ideea că aceste lucruri sunt firești și că așa vor proceda și ele când se va întoarce inculpatul din Austria. Timp de circa două săptămâni, seară de seară, inculpata îi introducea minorei în vagin de un deget și nu se oprea decât când aceasta spunea că o doare.

De asemenea inculpata a introdus de mai multe ori în vaginul minorei un vibrator, iar când aceasta suferea inculpata introducea vibratorul în propriul vagin și îi explica minorei că pe ea nu o doare. Inculpata chiar a introdus un deget în anusul minorei, provocându-i răni și i-a aplicat crema pe care o folosea pentru fiul său A.G. Pe toată perioada în care inculpata săvârșea astfel de acte asupra părții vătămate, ținea legătura telefonică cu inculpatul care, la rândul său, îi spunea minorei să o asculte pe mătușa sa și îi promitea că îi va aduce dulciuri din Austria. Inculpatul a mers cu minora într-o cameră care nu avea vizibilitate spre locuințele din aceeași curte ale celorlalți membrii ai familiei, în timp ce inculpata a mers într-o altă cameră pentru a-l adormi pe minorul A.G.

La cererea inculpatului, minora D.E.A. și-a dat jos pantalonii și lenjeria intimă și s-a întins pe jos pe o saltea. Inculpatul s-a dezbrăcat și i-a spus minorei că vor face ce a învățat-o mătușa ei și că nu va avea dureri. La început, inculpatul a introdus în vaginul minorei degetul mijlociu și chiar dacă aceasta spus că o doare, a introdus și vibratorul pe care îl folosise mai înainte soția sa. Inculpata R.M.A. a venit la rândul său în cameră și s-a așezat pe o canapea privind la cei doi. Inculpatul a introdus penisul în vaginul minorei, iar aceasta a început să plângă și l-a rugat să se oprească pentru că o doare foarte tare. După ce inculpatul s-a oprit, minorei a început să îi curgă sânge din vagin.

În timp ce minora se afla pe acea saltea, cu hemoragie, cei doi inculpați s-au așezat pe saltea, au întreținut acte sexuale orale și mai apoi un raport sexual normal complet. În timpul actului sexual, minora le-a spus că sângerează, dar cei doi nu s-au oprit și abia după ce și-au consumat actul sexual, inculpata a spălat-o pe minoră, i-a schimbat chiloții și a culcat-o. Inculpatul a întors salteaua pe care se afla sângele minorei, cu fața în jos. Cei doi au sfătuit-o pe minoră să nu spună nimănui ce s-a întâmplat, întrucât ei doi or să facă pușcărie. Apoi, trei zile la rând, minora a avut hemoragie din ce în ce mai puternică, cei doi simțindu-se nevoiți să apeleze serviciul de urgență 112, pentru ca minorei să i se acorde asistență medicală.

Din raportul de constatare medico-legal rezultă că minora a prezentat la examinarea medicală ruptură vulvo-vaginală ce putea data din 10 iulie 2011, leziune ce s-ar fi putut produce prin intromisiunea unui corp dur de formă alungită, leziune care a necesitat pentru vindecare un număr de 12-14 zile vindecare de la producere, dar care a avut drept consecință o hemoragie extrem de gravă, o anemie marcată, leziunea traumatică suferită la nivelul organelor genitale, punându-i viața în primejdie în lipsa îngrijirilor medicale acordate. În modalitatea descrisă mai sus, cei doi inculpați au săvârșit în concurs real infracțiunile de viol formă continuată și corupție sexuală.

Din probatoriul administrat în dosar, declarațiile inculpaților și ale martorei U.C., mama minorei, s-a constatat că familia minorei și familia inculpaților nu se gospodăreau împreună în sensul dispozițiilor art. 149 1 C. pen., fiecare având locuință separat, lucrându-și terenurile și administrându-și veniturile, cheltuielile, separat. S-a reținut că împrejurarea că minora a dormit circa o lună de zile în domiciliul inculpaților și că în această perioadă și inculpata mânca la mama minorei, nu conferă minorei calitatea de membru de familie în sensul legii penale, astfel încât s-a apreciat că nu sunt incidente dispozițiile art. 197 alin. (1) raportat la alin. (2) lit. b 1 ). Astfel, tribunalul a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor comise de cei doi inculpați din art. 197 alin. (1) raportat la alin. (2) lit. a), b 1 ) și c) raportat la alin. (3) teza I-a C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 202 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în art. 197 alin. (1) raportat la alin. (2) lit. a), c) raportat la alin. (3) teza I-a C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 202 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. În baza dispozițiilor art. 197 alin. (1) raportat la alin. (2) lit. a) și c) raportat la alin. (3) teza I-a C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. au fost condamnați inculpații R.A. și R.M.A., la pedeapsa închisorii și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi. La individualizarea pedepselor, instanța a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.

și s-a orientat la pedepse spre maximul prevăzut de lege pentru următoarele considerente: S-a avut în vedere că pericolul social al faptelor inculpaților este cu atât mai mare cu cât partea vătămată avea o vârstă fragedă, era o persoană apropiată celor doi și avea încredere în aceștia, iar cei doi inculpați cunoșteau că aceasta era diagnostică cu tulburări de conduită și emoțională fiind inclusă într-un program de recuperare pentru întârziere psihică ușoară, împrejurări care o făceau incapabilă să își exprime în mod liber voința și să consimtă la practicarea unor acte sexuale de orice natură. Pericolul social grav al infracțiunilor derivă și din modalitatea comiterii de către cei doi inculpați, dar și din consecințele grave, fizice și psihice, greu de cuantificat, pentru o persoană care la o vârstă atât de fragedă este supusă unor traume majore.

Ca pedeapsă complementară, au fost interzise inculpaților drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b), d) și e) C. pen. pe o perioadă de 10 ani, apreciindu-se că față de gravitatea faptelor comise, aceștia sunt nedemni de a-și exercita dreptul de vot, drepturile părintești sau dreptul de a fi tutore sau curator. Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații R.A. și R.M.A., care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În dezvoltarea criticilor, apelantul inculpat R.A. arată că s-a făcut o greșită individualizare a pedepselor ce i s-au aplicat și a solicitat reducerea acestora. La rândul său, apelanta inculpată R.M.A. a arătat că în cauză se impunea aplicarea circumstanțelor atenuante și, prin urmare, reducerea pedepsei.

Totodată, a susținut că este greșită individualizarea pedepsei și în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei aleasă de către instanța de fond. Prin decizia penală nr. 116/A-MF din 24 noiembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații R.A. și R.M.A., împotriva sentinței penale nr. 217 din 05 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția penală, în dosarul nr. 3748/90/2011. În baza art. 383 alin. (1 1 ) C. proc. pen. raportat la art. 350 C. proc. pen., a fost menținută arestarea preventivă a inculpatului R.A. În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive a inculpatului la zi.

A fost obligat apelantul inculpat R.A. la plata sumei de 675 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 300 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu pentru inculpat și 75 lei onorariu avocat din oficiu pentru partea vătămată, urmând a se avansa din fondurile Ministerului Justiției. A fost obligată apelanta inculpată R.M.A. la plata sumei de 450 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 75 lei, reprezentând onorariu parțial al avocatului din oficiu pentru inculpat și 75 lei onorariu avocat din oficiu pentru partea vătămată, urmând a se avansa din fondurile Ministerului Justiției. Analizând actele și lucrările dosarului atât prin prisma criticilor formulate, cât și potrivit dispozițiilor art. 378 C. proc.

pen., curtea de apel a constatat că apelurile declarate de inculpați sunt nefondate. În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 74 C. pen., s-a reținut că acordarea de circumstanțe atenuante nu reprezintă o obligație pentru instanțele de judecată, putând fi aplicate în mod facultativ, în măsura în care o astfel de modalitate de diminuare a pedepselor aplicate se justifică în raport cu scopul lor și cu criteriile de individualizare prevăzute de art. 52 și respectiv 72 C. pen. Critica apelantei inculpate R.M.A. privind neaplicarea circumstanțelor atenuante a fost apreciată ca neîntemeiată, având în vedere pericolul social al faptelor săvârșite de inculpată ce au afectat dezvoltarea fizică și psihică a unei minore.

S-a reținut că severitatea pedepselor principale ce au fost aplicate inculpaților apare ca justificată în raport de toate criteriile de individualizare, ce au fost corect reținute de instanța de fond, astfel încât recunoașterea săvârșirii faptelor și lipsa unor condamnări anterioare, nu pot fi de drept reținute circumstanțe atenuante în favoarea acestora. Ca atare, s-a apreciat că nu se mai impune reducerea pedepsei, întrucât aceasta corespunde atât scopului preventiv educativ, cât și celui coercitiv. Împotriva deciziei anterior menționate, în termen legal, au declarat recurs inculpații R.A. și R.M.A., solicitând casarea acesteia și redozarea pedepselor aplicate, cu schimbarea modalității de executare a acestora, prin raportare și la circumstanțele personale, criticile fiind circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen. Înalta Curte, examinând recursurile declarate prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acestea nu sunt fondate pentru considerentele care urmează. Situația de fapt reținută de instanța de fond, cât și de instanța de prim control judiciar este în deplină concordanță cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că inculpații au săvârșit infracțiunile ce le-au fost reținute în sarcină, de altfel aceștia recunoscând comiterea faptelor în fața primei instanțe, solicitând să beneficieze de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen.

Sub aspectul individualizării pedepselor aplicate, criticile formulate de către recurenții inculpați nu sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind că în speță s-a făcut o corectă individualizare a pedepselor, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancțiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităților acesteia, în cauză negăsindu-și astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Înalta Curte reține că în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 16 ani închisoare, aplicată inculpaților, a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunilor, precum și circumstanțelor personale ale acestora.

De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei. Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fî realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Este neîndoielnic că faptele săvârșite prezintă un grad de pericol social sporit, dovadă fiind limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru aceste infracțiuni, precum și împrejurările în care au fost comise și modul de acționare. Existența uneia sau unora din împrejurările enumerate exemplificativ în art. 74 C. pen. sau a altora asemănătoare nu obligă instanța de judecată să le considere circumstanțe atenuante și să reducă sau să schimbe pedeapsa principală, deoarece, din redactarea dată textului art. 74 C. pen. rezultă că recunoașterea unor astfel de împrejurări drept circumstanțe atenuante este lăsată la aprecierea instanței de judecată. În această apreciere se va ține seama de pericolul social concret al faptei, de ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârșit infracțiunea, de urmările produse, ca și de orice elemente de apreciere privitoare la persoana infractorului.

Recunoașterea circumstanțelor atenuante este atributul instanței de judecată, fiind deci lăsată la aprecierea acesteia. În prezenta cauză, Înalta Curte constată că nu se impune reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea inculpaților, cu consecința reducerii pedepsei, având în vedere gradul de pericol social sporit al faptelor comise de inculpați, care rezultă din limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, modul concret în care a fost derulată activitatea infracțională, urmările produse, minora suferind leziuni care i-au pus în pericol viața, precum și datele ce caracterizează persoana inculpaților. Pe de altă parte, referitor la împrejurarea recunoașterii de către inculpați a săvârșirii faptelor, această atitudine procesuală nu mai poate fi valorificată ca reprezentând circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., deoarece a fost evidențiată prin aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen., în condițiile existenței acordului de vinovăție al inculpaților, dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. fiind aplicate cu prioritate față de cele ale art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., altfel însemnând ca aceleiași situații de fapt să i se acorde o dublă valență juridică, iar nu aceasta a fost intenția legiuitorului. Ca atare, apreciind că în cauză nu se justifică reținerea în favoarea inculpaților a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., pedepsele aplicate apar ca fiind temeinice și legale, circumstanțele personale ale inculpaților fiind deja avute în vedere de instanță cu prilejul aplicării sancțiunii. Astfel fiind, Înalta Curte constată că pedepsele aplicate inculpaților, de câte 16 ani închisoare, se încadrează în limitele prevăzute de lege, fiind apte să răspundă scopului preventiv și de reeducare al pedepsei, consfințit prin disp.

art. 52 C. pen., cât și principiului proporționalității între gravitatea concretă a faptei și datele personale ale inculpaților, pe de o parte și sancțiunea aplicată, pe de altă parte, modalitatea de executare a pedepselor, respectiv cea în regim de detenție, fiind, de asemenea, corect stabilită, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru schimbarea modalității de executare. În lumina acestor considerații, criticile formulate de recurenții inculpați apar ca nefiind întemeiate, circumstanțele reale ale comiterii faptelor și cele personale ale inculpaților nefiind de natură a atrage adoptarea unei soluții de redozare a pedepselor, astfel că, neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursurile declarate în cauză vor fi respinse ca nefondate, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. În temeiul art. 385 17 alin. (4) rap. la art. 383 alin. (2) și art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului R.A. timpul reținerii și al arestării preventive de la 14 iulie 2011 la 13 februarie 2012. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fî obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații R.A. și R.M.A. împotriva deciziei penale nr. 116/A-MF din 24 noiembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului R.A. timpul reținerii și al arestării preventive de la 14 iulie 2011 la 13 februarie 2012. Obligă recurenții inculpați la plata sumelor de câte 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 300 lei, reprezentând onorariile pentru apărătorii desemnați din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 februarie 2012.