ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 302/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 5977/CA/2003, la Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, reclamanta SC D.T. SRL Timișoara a chemat în judecată pe pârâta Direcția Generală a Vămilor (Autoritatea Națională a Vămilor), pentru anularea deciziei nr. 25231 din 11 iulie 2003, emisă de pârâtă, precum și obligarea acesteia la plata sumei de 10 miliarde lei, reprezentând daune materiale și morale, pricinuite prin măsurile dispuse de autoritatea administrativă, prin actul contestat. În motivarea acțiunii s-a arătat că decizia emisă de pârâtă este lovită de nulitate absolută, prin încălcarea prevederilor art. 99 din H.G.

nr. 1114/2001 și ale art. 48 alin. (1) din Constituția României, nefiind menționate încălcările reglementărilor vamale săvârșite de reclamantă și nici indicată calea de atac ce poate fi exercitată împotriva deciziei și instanței judecătorești competentă.

Autoritatea vamală a apreciat că societatea reclamantă se face vinovată de înscrierea în declarațiile vamale de import întocmite în 25 martie 2003, pentru SC L. SRL Almaș, a codului tarifar 074, ceea ce semnifică scutirea de la obligarea garantării datoriei vamale, deși societatea importatoare a beneficiat de acest privilegiu, în baza deciziei unei alte autorități vamale - Direcția Regională Vamală Iași, potrivit adreselor nr. 22045 din 4 noiembrie 2002 și nr. 5806 din 14 martie 2003. Solicitarea de daune materiale și morale a fost justificată prin privarea reclamantei, de dreptul de a-și realiza obiectul de activitate, concedierea unui număr de 10 angajați și pierderea tuturor clienților care au apelat la alți comisionari în vamă.

Prin sentința civilă nr. 71/PI din 3 februarie 2004, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele: Scutirea de la obligația de a garanta datoria vamală acordată de Direcția Regională Vamală Iași, conform celor două adrese la care se face trimitere prin acțiune, este valabilă numai pentru operațiunile de import în regim de perfecționare activă ale SC L. SRL, efectuate exclusiv prin birourile vamale din subordinea acestei autorități vamale, dar nu și pentru operațiunile efectuate prin Biroul Vamal Timișoara. De altfel, în ambele aprobări emise de Direcția Regională Vamală Iași, se menționează valabilitatea lor, pentru Biroul Vamal Piatra Neamț.

În ceea ce privește adresa nr. 5629 din 13 martie 2003, invocată de reclamantă, aceasta nu reprezintă aprobarea pentru scutirea de la garantarea datoriei vamale, ci conține aprobarea pentru extinderea operațiunilor de perfecționare activă la Biroul Vamal Timișoara. Reclamanta a încălcat prevederile art. 2 alin. (1) și art. 5 alin. (2) din Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 977/2000, potrivit cărora scutirile pentru garantarea datoriei vamale se acordă de direcțiile vamale regionale, exclusiv în raza de competență a acestora. Aceasta, în condițiile în care, în calitate de comisionar vamal, reclamanta a întocmit declarațiile vamale din 25 martie 2003, pentru SC L. SRL, cu date nereale, care atestau o aprobare obținută în condițiile legii, de scutire de la depunerea garanției vamale.

Urmare a respingerii ca nefondat, a primului capăt de acțiune, s-a respins și cererea de acordare a despăgubirilor materiale și morale. În termen legal, împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamanta SC D.T. SRL Timișoara, care a apreciat ca netemeinică și nelegală, soluția Curții de Apel Timișoara, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ. Recurenta a precizat că în urma interpretării greșite a conținutului adreselor nr. 4335 din 26 februarie 2003 și nr. 5629 din 13 martie 2003, acestea fiind chiar confundate, s-a ajuns la schimbarea naturii juridice a deciziei contestate, prin care s-a dispus suspendarea autorizației de comisionar în vamă a societății.

De asemenea, greșit au fost interpretate și prevederile H.G. nr. 1114/2001, privind Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, în special a prevederilor art. 154, ignorând faptul că societatea comercială importatoare a beneficiat de scutirea de la obligarea garantării datoriei vamale și în raport cu care a fost trecut codul tarifar 074, în declarațiile vamale de import întocmite de recurenta-reclamantă. În fine, deși instanța a pus în vedere pârâtei, să facă dovada faptelor de care se face vinovată reclamanta, în mod nejustificat s-a respins acțiunea acesteia. Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor mai sus enunțate, dar și în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că hotărârea judecătorească este temeinică și legală, neexistând motiv pentru casarea sau modificarea ei.

Curtea de Apel Timișoara a analizat atent materialul probator administrat și a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză, constatând legalitatea deciziei nr. 25231 din 21 mai 2003 emisă de Direcția Generală a Vămilor (conform O.U.G. nr. 90/2003 - Autoritatea Națională a Vămilor). Prin această decizie, autoritatea vamală a suspendat autorizația de comisionar în vamă a SC D.T. SRL, pe o perioadă de două luni, pentru nerespectarea prevederilor art. 95 lit. n) din Regulamentul de aplicare a Codului vamal, aprobat prin H.G. nr. 1114/2001; potrivit acestora, în exercitarea activității, comisionarul în vamă are obligația să informeze conducerea biroului vamal pe lângă care funcționează, cu privire la orice încălcare a reglementărilor vamale de care ia cunoștință.

Din coroborarea art. 2 alin. (1), cu art. 5 alin. (2) din Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 977/2000, rezultă în mod clar că scutirile pentru garantarea datoriei vamale se acordă de Direcțiile vamale regionale exclusiv în raza de competență a acestora. Cu toate acestea, recurenta-reclamantă, în calitatea sa de comisionar în vamă pentru SC L. SRL, a apreciat că pentru operațiunile efectuate prin Biroul Vamal Timișoara, sunt valabile actele emise de Direcția Regională Vamală Iași, respectiv autorizația de perfecționare activă nr. 22044 din 4 noiembrie 2002 și aprobările de scutire de la garantarea datoriei vamale nr. 5806 din 14 martie 2003 și nr. 22045 din 4 noiembrie 2002. Pornind de la aceste documente, recurenta-reclamantă a înscris în declarațiile vamale de import întocmite la 25 martie 2003, codul 5100/074, plasând marfa în regim de perfecționare activă, cu suspendarea plății drepturilor de import și fără garantarea datoriei vamale.

Adresa nr. 5629 din 13 martie 2003 a Direcției Generale a Vămilor, conține aprobarea pentru extinderea operațiunilor de perfecționare activă la Biroul Vamal Timișoara, însă nu reprezintă și aprobarea pentru scutirea de la garantarea datoriei vamale, în sensul art. 1 din Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 977/2000. În aceste condiții, instanța fondului a stabilit în mod corect că autoritatea vamală a aplicat, cu respectarea legii, sancțiunea prevăzută de art. 99 alin. (1) din H.G. nr. 1114/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC D.T. SRL Timișoara împotriva sentinței civile nr. 71/PI din 3 februarie 2004, a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2005.