Mclure împotriva Turciei

SECȚIUNEA A PATRA DECIZIA FINALĂ Cerere nr. 71859/01 prezentată de Ian Charles McLURE împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 4 mai 2006 într-o cameră compusă din Sir Nicolas Bratza președinte dnii Casadevall Bonello Türmen Pellonpäää Traja, Šikuta, judecători și M. O Având în vedere cererea formulată mai sus la 30 martie 2001, având în vedere decizia parțială din 5 iulie 2005, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din Convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAȚĂ Reclamantul, dl Ian Charles Maclure, este un resortisant australian, născut în 1950 și rezident în Istanbul.

Acesta este reprezentat în fața Curții de către avocatul Tanman din Istanbul. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 24 mai 2000, reclamantul, de religie catolică, și alți cetățeni turci s-au adunat într-o casă din Avcilar (Istanbul) pentru a-și exprima convingerile. Polițiștii au percheziționat această casă, i-au arestat pe toți cei prezenți și i-au pus în arest la conducerea securității din Avclar, secțiunea de luptă împotriva terorismului. În timpul percheziției, conform afirmațiilor reclamantului, polițiștii au confiscat un computer, cărți, casete video și un casetofon. La 25 mai 2000, reclamantul a fost ascultat de Parchetul Küçükçekmece.

Raportul medical întocmit în aceeași zi de dispensar d La 25 mai 2000, reclamantul a fost eliberat provizoriu. La 26 mai 2000, reclamantul a fost examinat de un medic legist de la institutul medico-legal din Küçükçekmece, care a indicat faptul că … În acest raport, medicul s-a referit, de asemenea, la raportul medical întocmit de dispensarul d octopus, care indică o leziune de 0,5 cm cu un hematom minim. La 2 iunie 2000, pe baza articolului 1 alineatul (2) din Legea nr. 677, 28 1 din Legea nr. 2911 și 261 din Codul Penal, Parchetul a intentat o acțiune penală împotriva reclamantului și a altor șase persoane pentru că au ținut întruniri cu încălcarea dispozițiilor relevante ale legii, a predat creștinismul și a sărbătorit ceremoniile religioase, precum și pentru deschiderea unei săli de clasă în acest scop, fără a fi obținut o autorizație prealabilă.

La 10 octombrie 2000, reclamantul a solicitat restituirea cărților și a calculatorului, care aparținea unei alte persoane acuzate pentru aceleași fapte în cadrul aceleiași proceduri penale. Prin hotărârea din 10 martie 2003, Tribunalul Corecțional din Küçükçekmece l-a numit pe reclamant și pe copârșiții acuzați pentru faptele care le-au fost reproșate pentru lipsa de probe aflate în întreținere și pentru motivul că elementele constitutive ale infracțiunii nu au fost reunite. În hotărârea sa, instanța a indicat că a reieșit din procesele-verbale ale poliției, din elementele conținute în dosar și din memoriile în apărare ale acuzatului, că acest dinar închiriase o casă în care ținea întâlniri cu alte persoane pentru a face cunoscută religia catolică.

Tribunalul a ordonat, de asemenea, ridicarea confiscării cărților după ce hotărârea a fost pronunțată în forță de lucru judecat. Plângerea penală depusă de reclamant împotriva funcționarilor poliției la 30 mai 2000, reclamantul a depus o plângere împotriva polițiștilor responsabili de arestarea sa, în special A.E., pentru bătăi și insulte. La 27 iunie 2000, în temeiul articolului 245 din Codul penal, Parchetul din Küçükçekmece a intentat o acțiune penală împotriva polițistului A.E. pentru maltratare și a pronunțat o hotărâre de nejudiciare împotriva celorlalți polițiști acuzați. Prin hotărârea din 13 iunie 2002, în conformitate cu art. 245 din Codul Penal, tribunalul corecțional din Küçükçekmece l-a condamnat pe polițist la o pedeapsă cu închisoarea de trei luni și a aplicat această pedeapsă într-o amendă penală de 273 780 000 de lire turcești.

Apoi, a pronunțat suspendarea executării pedepsei. La o dată nespecificată, reclamantul a formulat un recurs împotriva acestei hotărâri. Printr-o scrisoare din 12 ianuarie 2005, acesta a informat grefa Curții că recursul său a fost încă în timpul Curții de Casație. GRIEFS Invocând art. 3 din convenție, reclamantul susține că a fost supus unor rele tratamente în timpul custodiei sale. Invocând art. 6 din Convenție, reclamantul susține, pe de o parte, că procedura penală împotriva polițistului A.E. a depășit termenul rezonabil și, pe de altă parte, că procedura penală împotriva acestuia a încălcat dispozițiile acestui articol. Invocând art. 13 din Convenție, reclamantul care a invocat lipsa unei căi de atac interne pentru a-și invoca obiecțiile întemeiate pe art. 3 și 6 din Convenție.

În acest caz, cererea a fost comunicată printr-o scrisoare din 8 iulie 2005 în temeiul art. 54 alin. (2) lit. (b) din Regulamentul de procedură al Curții către guvern, după examinarea preliminară a admisibilității cererii menționate anterior la 5 iulie 2005 Iulie 2005, pentru a-și prezenta observațiile în scris cu privire la admisibilitatea și temeinicia obiecțiunilor reclamantului. Prin scrisoarea din 14 noiembrie 2005, Curtea a comunicat reclamantului pentru observații observațiile guvernului cu privire la admisibilitate și la temeinicia cererii. Întrucât această scrisoare nu a răspuns, Curtea l-a somat pe solicitant, printr-o scrisoare recomandată cu confirmare de primire din 25 ianuarie 2006, să-și prezinte observațiile scrise ca răspuns la observațiile guvernului.

Această scrisoare a rămas fără răspuns, deși atenția reclamantului a fost atrasă de termenii articolului 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție. Prin urmare, Curtea concluzionează că reclamantul nu mai dorește să își mențină cererea. Prin urmare, este necesar să se pună capăt aplicării articolului 29 alineatul (3) din Convenție și să se șteargă cauza din rol. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide în Pentru a elimina apelul de rol. Michael O a lui Boyle Nicolas Bratza Premier

QUATRIÈME SECTION

DÉCISION FINALE

Requête n o 71859/01 présentée par Ian Charles McLURE contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 4 mai 2006 en une chambre composée de : Sir Nicolas Bratza , président , MM. J. Casadevall , G. Bonello , R. Türmen , M. Pellonpää , K. Traja, J. Šikuta, juges , et de M. M. O’Boyle, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 30 mars 2001, Vu la décision partielle du 5 juillet 2005, Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Ian Charles Mclure, est un ressortissant australien, né en 1950 et résidant à Istanbul.

Il est représenté devant la Cour par M e A. Tanman, avocat à Istanbul. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. 1. L’arrestation et l’action pénale intentée contre le requérant Le 24 mai 2000, le requérant, de religion catholique, et d’autres citoyens turcs se réunirent dans une maison située à Avcılar (Istanbul) pour y manifester leurs croyances. Des policiers perquisitionnèrent cette maison, arrêtèrent toutes les personnes présentes et les placèrent en garde à vue à la direction de la sûreté d’Avcılar, section de la lutte contre le terrorisme. Au cours de la perquisition, selon les dires du requérant, les policiers saisirent un ordinateur, des livres, des cassettes vidéo et un magnétophone.

Le 25 mai 2000, le requérant fut entendu par le parquet de Küçükçekmece. Le rapport médical établi le même jour par le dispensaire d’Avcılar, indiqua que le requérant avait la lèvre inférieure droite légèrement enflée. Le 25 mai 2000, le requérant fut mis en liberté provisoire. Le 26 mai 2000, le requérant fut examiné par un médecin légiste de l’institut médico-légal de Küçükçekmece, lequel indiqua que l’intéressé présentait sur la lèvre inférieure droite une plaie avec croûte et un hématome sur son contour. Il précisa que le requérant était en état d’anxiété. Il prescrivit une incapacité de travail d’un jour. Dans ce rapport, le médecin se référa en outre au rapport médical établi par le dispensaire d’Avcılar indiquant une lésion de 0,5 cm de couleur foncée avec un hématome minime.

Le 2 juin 2000, sur le fondement des articles 1 § 2 de la loi n o 677, 28 § 1 de la loi n o 2911 et 261 du code pénal, le parquet intenta une action pénale contre le requérant et six autres personnes pour avoir tenu des réunions en violation des dispositions pertinentes de la loi, enseigné le christianisme et célébré des cérémonies religieuses, ainsi que pour avoir ouvert une salle de classe à cet effet sans avoir obtenu d’autorisation préalable. Le 10 octobre 2000, le requérant demanda la restitution des livres et de l’ordinateur, lequel appartenait à une autre personne poursuivie pour les mêmes faits dans le cadre de la même procédure pénale. Par un jugement du 10 mars 2003, le tribunal correctionnel de Küçükçekmece acquitta le requérant et les coaccusés pour les faits qui leur étaient reprochés pour absence de preuve à charge et au motif que les éléments constitutifs de l’infraction n’étaient pas réunis.

Dans sa décision, le tribunal indiqua qu’il ressortait des procès-verbaux de la police, des éléments contenus dans le dossier et des mémoires en défense de l’accusé, que ce denier avait loué une maison dans laquelle il tenait des réunions avec d’autres personnes en vue de faire connaître la religion catholique. Le tribunal ordonna en outre la levée de la saisie des livres une fois le jugement passé en force de chose jugée. 2. La plainte pénale déposée par le requérant contre les fonctionnaires de police Le 30 mai 2000, le requérant déposa une plainte contre les policiers responsables de sa garde à vue, en particulier A.E., pour coups et insultes. Le 27 juin 2000, sur le fondement de l’article 245 du code pénal, le parquet de Küçükçekmece intenta une action pénale contre le policier A.E.

pour mauvais traitements et rendit une décision de non-lieu à l’encontre des autres policiers inculpés. Par un jugement du 13 juin 2002, en application de l’article 245 du code pénal, le tribunal correctionnel de Küçükçekmece condamna le policier à une peine d’emprisonnement de trois mois et commua cette peine en une amende pénale de 273 780 000 livres turques. Puis, elle prononça le sursis à l’exécution de la peine. A une date non précisée, le requérant forma un pourvoi contre ce jugement. Par une lettre du 12 janvier 2005, il informa le greffe de la Cour que son pourvoi était toujours pendant devant la Cour de cassation. GRIEFS 1. Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant soutient qu’il a subi des mauvais traitements lors de sa garde à vue.

2. Invoquant l’article 6 de la Convention, le requérant fait valoir, d’une part, que la procédure pénale engagée contre le policier A.E. a dépassé le délai raisonnable, et, d’autre part, que la procédure pénale engagée à son encontre a méconnu les dispositions de cet article. 3. Invoquant l’article 13 de la Convention, le requérant dénonce l’absence de voie de recours interne pour faire valoir ses griefs tirés des articles 3 et 6 de la Convention. EN DROIT La requête a été communiquée par une lettre du 8 juillet 2005 en vertu de l’article 54 § 2 b) du règlement de la Cour au Gouvernement, après l’examen préliminaire de la recevabilité de la requête susmentionnée le 5 juillet 2005, pour qu’il présente ses observations par écrit sur la recevabilité et le bien-fondé des griefs du requérant.

Par une lettre du 14 novembre 2005, la Cour a communiqué au requérant pour commentaires les observations du Gouvernement au sujet de la recevabilité et du bien-fondé de la requête. Cette lettre étant restée sans réponse, la Cour a mis en demeure le requérant, par une lettre recommandée avec accusé de réception du 25 janvier 2006, de lui présenter ses observations écrites en réponse à celles du Gouvernement. L’accusé de réception indique que le requérant a reçu cette lettre le 9 février 2006. Cette lettre est restée sans réponse bien que l’attention du requérant ait été attirée sur les termes de l’article 37 § 1 (a) de la Convention. Partant, la Cour en déduit que le requérant n’entend plus maintenir sa requête.

En conséquence, il convient de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention et de rayer l’affaire du rôle. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer la requête du rôle. Michael O’Boyle Nicolas Bratza Greffier Président