BARIS v. TURKEY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partly inadmissible
BARIS v. TURKEY (CtEDO, 2006)
CUARTA DECIZIE PARȚIONALĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 5526/02 de Hulusi BARIȘ împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așezează la 4 mai 2006 în calitate de Cameră compusă din: Sir Nicolas Bratza, președinte, J. Casadevall, G. Bonello, R. Türmen, K. Traja, L. Garlicki, L. Mijović, judecători și M. O’Boyle Sectiunea Rgistrar Având în vedere cererea depusă la 5 decembrie 2001, după deliberare, hotărăsc după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Hulusi Barıș, este un cetățean turc născut în 1956 și locuiește la Istanbul. El este reprezentat în fața Curții de către dl Demirtaș, dl L. Balkan și dna K. Tav, avocați care practică la Istanbul. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: reclamantul lucrează în municipalitatea Istanbul înainte de evenimentele care dau naștere la prezenta cerere. 1. Procedura penală împotriva reclamantului La 28 ianuarie 1992, reclamantul a fost reținut în reținere. La 4 februarie 1992, procurorul public de la Istanbul a depus o declarație de inculpare la Curtea din Istanbul împotriva reclamantului și a altor șase persoane. Reclamantul a fost acuzat de a fi comis o epuizare contrar articolelor 202 § 2 și 227 § 2 din Codul Penal. La 11 martie 1992, Curtea din Istanbul Assize a organizat prima audiere și a ordonat eliberarea reclamantului și a celorlalți suspecți. La 14 noiembrie 1995, Curtea din Istanbul a separat procedura împotriva T.Y. și E.S.K, doi acuzați care nu au putut fi găsiti și a achitați ceilalți suspecți, inclusiv reclamantul, acuzații împotriva acestora. La 19 decembrie 1996, Curtea de Casație a anulat hotărârea din 14 noiembrie 1995, susținând că instanța de primă instanță ar fi trebuit să audă T.Y., deoarece declarațiile sale ar fi pus la dispoziție circumstanțele cazului. Curtea de Casație a trimis apoi cazul la Curtea de Assize din Istanbul. La 21 octombrie 2002, Curtea din Istanbul Assize a hotărât să întrerupă procedura împotriva reclamantului și a ceilalți acuzați, declarând că urmărirea penală a fost interzisă în timp (zamanașımı Comuna din Istanbul, care s-a aderat la procedura în calitate de partidă civilă, a apelat împotriva hotărârii din 21 octombrie 2002. Într-o scrisoare din 18 noiembrie 2002, reclamantul a informat Curtea că procedura era în așteptare în fața Curții de Casație. (2) Procedințe în fața instanțelor administrative La 5 februarie 1992, reclamantul a fost înlăturat din biroul său ca măsură temporară după detenția sa. În 1995 și 1997 reclamantul a depus o cerere la Departamentul de Resurse Umane al Comunității și a solicitat restabilirea în biroul său. La 31 martie 1997, directorul Departamentului de Resurse Umane a trimis o scrisoare reclamantului, informându-i că departamentul nu a ajuns la o decizie având în vedere faptul că Curtea de Casație a anulat hotărârea instanței de primă instanță. Reclamantul a depus ulterior o cerere la Curtea Administrativă din Istanbul care a solicitat suspendarea și anularea deciziei municipalității din 31 martie 1997. La 29 august 1997, instanța administrativă a respins cererea de suspendare a reclamantului. La 28 noiembrie 1997, Curtea Administrativă din Istanbul a pronunțat hotărârea și a respins cazul reclamantului. La 15 decembrie 1999, Curtea Administrativă Supremă a susținut hotărârea din 28 noiembrie 1997. La 11 aprilie 2000, reclamantul a solicitat rectificarea hotărârii din 15 decembrie 1999. La 30 mai 2001, Curtea Administrativă Supremă a respins cererea reclamantului. La 13 august 2001, decizia din 30 mai 2001 a fost notificată reclamantului. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că atât durata procedurii penale, cât și a procedurii în fața instanțelor administrative au fost excesive. Reclamantul se plânge în continuare sub același cap că municipalitatea Istanbul nu l-a reintrodus în poziția sa pentru o lungime excesivă de timp. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 § 2 din Convenție că dreptul său la presupunere de nevinovăție a fost încălcat din cauza hotărârilor municipalității din Istanbul și a instanțelor administrative. Reclamantul susține în temeiul articolului 6 § 3 litera (c) din Convenție că cererea sa de a se desfășura în fața Curții Supreme de Administrație a fost respinsă. 1. Reclamantul se plâng în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție că procedurile penale introduse împotriva acestuia nu au fost încheiate într-un termen rezonabil. Curtea consideră că, pe baza cazului, nu poate determina admisibilitatea acestei plângeri și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură, să anunțe această parte a cererii guvernului contestat. (2) În ceea ce privește celelalte plângeri ale reclamantului în temeiul articolului 6 §§ §§ 1, 2 și 3 litera (c) din Convenție, Curtea constată că aceste plângeri nu dezvăluie nici o apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenție sau în Protocolurile sale, având în vedere tot materialul în posesia sa, și în măsura în care chestiunile care se plânge sunt în competența sa. În consecință, această parte a cererii ar trebui respinsă în conformitate cu art. 35 § 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să suspende examinarea plângerii reclamantului cu privire la durata procedurii penale aduse împotriva acestuia; declara restul cererii inadmisibil.