DECIZIE PARȚIONALĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 4236/03 de Ramazan BALABAN împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința la 5 iunie 2007 în calitate de Cameră compusă din: dna Tulkens Președintele A.B. Baka Türmen Ugrekhelidze Zagrebelsky Jočienė Popović, judecători și dna F . Elens-Pasos Având în vedere cererea depusă la 8 noiembrie 2002, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Ramazan Balaban, este un cetățean turc născut în 1950 și locuiește în Bursa. El este reprezentat în fața Curții de către dna Bener, avocat care practică în Bursa. Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează. Procedura penală împotriva reclamantului La 17 octombrie 1996, reclamantul a fost reținut în arest de poliție pe suspect de complicitate într-un jaf armat și omucidere în Bursa. La 27 octombrie 1996, reclamantul a fost reținut în reținere. La 4 noiembrie 1996, procurorul public Bursa a depus o declarație de inculpare la Curtea Bursa Assize, acuzând reclamantul și alte trei persoane cu omorarea M.T. și un jaf armat. La 21 noiembrie 1997, Curtea Bursa Assize a achitat reclamantul și două din co-accusarea sa. A patra persoană, A.Ș., a fost condamnată. Curtea de primă instanță a ordonat eliberarea reclamantului din închisoare. Procurorul public Bursa, Tatăl lui A. Ș. și M.T., care s-a aderat la procedurile de la Curtea Bursa Assize, a apelat. La o dată neespecificată, principalul procuror public de la Curtea de Casație și-a prezentat avizul scris (tebliğname) cu privire la fondul recursului. Acest aviz nu a fost depus în favoarea reclamantului. La 28 aprilie 1998, Curtea de Casație a anulat hotărârea de 21 Noiembrie 1997, susținând că instanța de primă instanță nu a reușit să colecteze anumite probe relevante. Cazul a fost trimis Curții Bursa Assize. La 29 iunie 2001, Curtea Bursa Assize a achitat încă o dată reclamantul și două din co-acusatul său după ce a reunit dovezile menționate în decizia Curții de casă. În hotărârea sa, instanța de primă instanță a susținut că nu există dovezi suficiente pentru a concluziona că reclamantul a comis infracțiunile în cauză. Procurorul public Bursa, tatăl lui A.Ș. și M.T. a recurs din nou. Reclamantul nu a fost notificat de opinia scrisă a principalului procuror public de la Curtea de Casație. La 19 martie 2002, Curtea de Casație a susținut hotărârea din 29 iunie 2001. La 6 august 2002, reclamantul a interzis o procedură în fața Curții Bursa Assize, solicitând compensații, în temeiul Legii nr. 466, pentru detenția sa între 17 octombrie 1996 și 21 noiembrie 1997. La 24 decembrie 2002, Curtea Bursa Assize a acordat reclamantului 195.680.000 (TRL) (aproximativ 116 EUR) pentru prejudiciu material și TRL 3.000.000.000 (aproximativ 1.791) pentru prejudiciu moral. Acesta a acordat reclamantului o anumită sumă pentru costurile și cheltuielile suportate în fața instanței penale. Cu toate acestea, instanța a respins cererea reclamantului de dobânzi care rulează de la data eliberării sale, declarând că dobânzile nu pot fi atribuite în cazurile introduse în temeiul Legii nr. 466. La 31 martie și 6 februarie 2003, Trezor și reclamantul au apelat. Reclamantul s-a plâns, printre altele , de absența unei ședințe orale în fața Curții Bursa Assize și de refuzul de a fixa o rată a dobânzii pentru compensarea acordată. La 10 iunie 2003, principalul procuror public de la Curtea de Casație și-a prezentat opinia scrisă cu privire la fondurile apelurilor. El a recomandat că hotărârea instanței de primă instanță ar trebui anulată, deoarece a eșuat, printre altele La 2 iulie 2003, acest aviz a fost transmis reclamantului. La 12 mai 2004, Curtea de Casație a susținut hotărârea Curții Bursa Assize. În momentul cererii sale la Curtea, reclamantul nu a menționat dacă, și în cazul în care a fost plătit compensația, a fost plătit. Denumirile depuse la 8 noiembrie 2002 cu privire la procedura penală Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 5 § 3 și al articolului 6 § 2 din Convenție că durata deținerii sale în reținere a fost excesivă. El s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că procedura penală împotriva acestuia nu a fost încheiată într-un timp rezonabil. Göç v. Turcia ([GC], nr. 36590/97, ECHR 2002 V), a afirmat că observațiile scrise ale principalului procuror public de la Curtea de Casație cu privire la meritele apelului său nu au fost furnizate la el. Reclamantul a susținut, sub același cap, că Curtea Bursa Assize nu a reluat cazul, deși, în timpul procedurii, judecătorii care stăteau pe bancă a instanței au fost înlocuiți de mai multe ori. Reclamantul a susținut în temeiul articolului 6 § 1 că data deciziei privind detenția sa a fost menționată în mod eronat de instanța judecătorească la 27 octombrie 1997. Reclamantul s-a plâns în cele din urmă sub aceluiași cap că hotărârea Curții de Casație nu a fost acordată și că petiția sa împotriva infractorilor jafului și a crimei nu a fost luată în considerare de către instanța internă. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că nu i s-a acordat o audiere publică în ceea ce privește determinarea cererii sale de compensare. El susține în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 că a suferit daune, deoarece nu s-a stabilit nici o rată de dobândă pentru compensarea acordată lui, în ciuda inflației ridicate în Turcia. În ceea ce privește plângerile referitoare la procedura penală împotriva reclamantului (1), reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 5 § 3 și § 2 din Convenție că durata deținerii sale în reținere a fost excesivă. Curtea constată că reținerea în reținere a reclamantului s-a încheiat la 21 de ani. Noiembrie 1997 atunci când Curtea Bursa Assize l-a achitat. Cu toate acestea, reclamantul a depus această plângere la Curtea din 8 noiembrie 2002 care este peste șase luni de la sfârșitul deținutului său. Rezultă că această plângere a fost introdusă din timp și trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 §§ 1 și 4 din Convenție. 2. Reclamantul s-a plâns în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție că procedura penală împotriva lui nu a fost încheiată într-un timp rezonabil. El s-a plâns în continuare sub același cap că observațiile scrise ale principalului procuror de la Curtea de Casație cu privire la meritul recursului său nu au fost furnizate la el. Curtea consideră că, pe baza cazului, nu poate determina admisibilitatea acestor plângeri și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură, să anunțe această parte a cererii guvernului contestat. În ceea ce privește celelalte plângeri ale reclamantului în temeiul articolului 6 din Convenție, Curtea constată că acestea nu dezvăluie nici o apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale, având în vedere tot materialul în posesia sa, și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa. În consecință, aceasta respinge această parte a cererii ca fiind, în mod evident, fondată, în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. În ceea ce privește plângerile referitoare la procedurile de compensare Reclamantul a menținut în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cererea sa de compensare a fost determinată fără o audiere publică. El a susținut în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 că a suferit daune, deoarece nu s-a stabilit nici o rată de dobânzi pentru atribuirea compensației, în ciuda unei inflații ridicate în Turcia. Curtea consideră că, pe baza cazului, nu poate determina admisibilitatea acestor plângeri și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură, să anunțe această parte a cererii guvernului contestat. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să se suspende examinarea plângerilor reclamantei cu privire la durata procedurii penale, necomunicarea observațiilor procurorului public principal în fața Curții de Casație, lipsa unei audieri publice în determinarea cererii sale de compensare și a presupuselor daune pe care le-a suferit ca urmare a nefuncției instanței interne de a ordona plata dobânzilor; Rezultatul cererii este inadmisibil. F. Elens-Pasos F. Tulkens Președintele adjunct al grefierului
Application no. 4236/03
by Ramazan BALABAN
against Turkey
The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 5
June 2007 as a Chamber composed of:
Mrs
F.
Tulkens
,
President
,
Mr
A.B.
Baka
,
Mr
R.
Türmen
,
Mr
M.
Ugrekhelidze
,
Mr
V.
Zagrebelsky
,
Ms
D.
Jočienė
,
Mr
D.
Popović,
judges
,
and Mrs F
. Elens-Passos
,
Deputy
Section Registrar
,
Having regard to the above application lodged on 8 November 2002,
Having deliberated, decides as follows:
The applicant, Mr Ramazan Balaban, is a Turkish national who was born in 1950 and lives in Bursa. He is represented before the Court by Mrs
N.
Bener, a lawyer practising in Bursa.
The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.
A.
Criminal proceedings against the applicant
On 17 October 1996 the applicant was taken into police custody on suspicion of complicity in an armed robbery and homicide in Bursa.
On 27 October 1996 the applicant was detained on remand.
On 4 November 1996 the Bursa public prosecutor filed a bill of indictment with the Bursa Assize Court, charging the applicant and three other persons with the murder of M.T. and an armed robbery.
On 21 November 1997 the Bursa Assize Court acquitted the applicant and two of his co-accused. The fourth person, A.Ș., was convicted. The first-instance court ordered the applicant’s release from prison.
The Bursa public prosecutor, A.Ș. and M.T.’s father, who had joined the proceedings before the Bursa Assize Court, appealed.
On an unspecified date the principal public prosecutor at the Court of Cassation submitted his written opinion
(tebliğname)
on the merits of the appeal. This opinion was not served on the applicant.
On 28 April 1998 the Court of Cassation quashed the judgment of 21
November 1997, holding that the first-instance court had failed to collect certain, relevant evidence. The case was remitted to the Bursa Assize Court.
On 29 June 2001 the Bursa Assize Court once again acquitted the applicant and two of his co-accused after having gathered the evidence mentioned in the Court of Cassation’s decision. In its judgment, the first-instance court held that there was insufficient evidence to conclude that the applicant had committed the offences in question.
The Bursa public prosecutor, A.Ș. and M.T.’s father once again appealed. The applicant was not notified of the written opinion of the principal public prosecutor at the Court of Cassation.
On 19 March 2002 the Court of Cassation upheld the judgment of 29
June 2001.
B.
Compensation proceedings
On 6 August 2002 the applicant brought a case before the Bursa Assize Court, requesting compensation, pursuant to Law
no.
466, for his detention between 17
October
1996 and 21 November 1997.
On 24 December 2002 the Bursa Assize Court awarded the applicant 195,680,000 (TRL) (approximately EUR 116) for pecuniary damage and TRL
3,000,000,000 (approximately EUR 1,791) for non-pecuniary damage. It further awarded the applicant a certain amount for costs and expenses incurred before the criminal court. The court, however, dismissed the applicant’s request for interest running from the date of his release, holding that interest could not be awarded in cases brought pursuant to Law no. 466.
On 31 March and 6 February 2003 the Treasury and the applicant appealed. The applicant complained,
inter alia
, about the absence of an oral hearing before the Bursa Assize Court and the refusal to fix an interest rate for the compensation awarded to him.
On 10 June 2003 the principal public prosecutor at the Court of Cassation submitted his written opinion on the merits of the appeals. He advised that the judgment of the first-instance court should be quashed as it had failed,
inter alia
, to take statements from the applicant in person before awarding him compensation for non-pecuniary damage. On 2 July 2003 this opinion was served on the applicant.
On 12 May 2004 the Court of Cassation upheld the judgment of the Bursa Assize Court.
At the time of his application to the Court, the applicant did not state whether, and if so when, he had been paid the compensation.
A.
Complaints submitted on 8 November 2002 regarding the criminal proceedings
The applicant complained under Articles 5 § 3 and 6 § 2 of the Convention that the length of his detention on remand was excessive.
He also complained under Article 6 § 1 of the Convention that the criminal proceedings against him were not concluded within a reasonable time. Relying on the judgment in the case of
Göç v. Turkey
([GC], no.
‑
V), he alleged that the written observations of the principal public prosecutor at the Court of Cassation on the merits of his appeal were not served on him. The applicant contended under the same head that the Bursa Assize Court had not reheard the case although, during the proceedings, judges sitting on the bench of the court were replaced several times. The applicant maintained under Article 6 § 1 that the date of the decision concerning his detention on remand was erroneously mentioned by the trial court as being 27 October 1997. The applicant finally complained under the same head that the decision of the Court of Cassation was not served on him, and that his petition against the perpetrators of the robbery and homicide was not taken into consideration by the domestic court.
B.
Complaints submitted on 9 July 2004 regarding the compensation proceedings
The applicant complains under Article 6 § 1 of the Convention that he was not afforded a public hearing in the determination of his compensation claim.
He maintains under Article 1 of Protocol No. 1 that he suffered damage as no rate of interest was fixed for the compensation granted to him, despite high inflation in
Turkey.
A.
As regards the complaints concerning the criminal proceedings against the applicant
1.The applicant complained under Articles 5 § 3 and 6 § 2 of the Convention that the length of his detention on remand was excessive.
The Court notes that the applicant’s detention
on
remand
ended
on 21
November 1997 when the Bursa Assize Court acquitted him. However, the applicant lodged this complaint with the Court on 8 November 2002 which is more than six months after the end of his detention. It follows that this complaint has been introduced out of time and must be rejected, pursuant to Article 35 §§ 1 and 4 of the Convention.
2.The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention that the criminal proceedings against him were not concluded within a reasonable time. He further complained under the same head that the written observations of the principal public prosecutor at the Court of Cassation on the merits of his appeal were not served on him.
The Court considers that it cannot, on the basis of the case file, determine the admissibility of these complaints and that it is therefore necessary, in accordance with Rule 54 § 2 (b) of the Rules of Court, to give notice of this part of the application to the respondent Government.
3.As regards the applicant’s other complaints under Article 6 of the Convention, the Court finds that they do not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the Convention or its Protocols in the light of all the material in its possession, and insofar as the matters complained of are within its competence. Accordingly, it rejects this part of the application as being manifestly-ill-founded, pursuant to Article
35 §§ 3 and 4 of the Convention.
B.
As regards the complaints concerning the compensation proceedings
The applicant maintained under Article 6 § 1 of the Convention his compensation claim was determined without a public hearing. He contended under Article 1 of Protocol No. 1 that he suffered damage as no rate of interest was fixed for the compensation award, despite high inflation in Turkey.
The Court considers that it cannot, on the basis of the case file, determine the admissibility of these complaints and that it is therefore necessary, in accordance with Rule 54 § 2 (b) of the Rules of Court, to give notice of this part of the application to the respondent Government.
For these reasons, the Court unanimously
Decides
to adjourn
the examination of the applicant’s complaints concerning the length of the criminal proceedings, the non-communication of the principal public prosecutor’s observations before the Court of Cassation, the lack of a public hearing in the determination of his compensation claim and the alleged damage he suffered as a result of the domestic court’s failure to order payment of interest;
Declares
the remainder of the application inadmissible.
Deputy Registrar
President