ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5926/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 176 din 2 martie 2004 a Tribunalului Iași, a fost condamnat inculpatul C.G. la pedepsele: - de 11 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) și (2) lit. b) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice. S-a aplicat pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor enumerate la art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., pe o durată de 5 ani. - 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de perversiuni sexuale, prevăzute de art. 201 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Pedepsele au fost contopite, urmând ca inculpatul să execute 11 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complimentară.

S-au aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen. S-a menținut starea de arest și s-a dedus din pedeapsă arestarea preventivă începând cu data de 8 august 2003. A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat. Pentru a se pronunța, în sensul celor de mai sus, prima instanță a reținut că inculpatul C.G. este tatăl vitreg al părții vătămate T.G. în vârstă de 12 ani, acesta fiind căsătorit cu numita C.I., din anul 2000. Din conviețuirea celor doi au rezultat minorii T.G., 8 ani și T.M., 4 ani. Dintr-o altă căsătorie, C.I. mai are alte două fete: partea vătămată T.G. și T.M., 10 ani. În cursul anului 2001, inculpatul a abordat-o pe fiica sa vitregă, T.G. (pe atunci în vârstă de 10 ani), solicitându-i să se dezbrace și să întrețină relații sexuale.

Inițial, minora a refuzat, însă inculpatul a insistat și profitând de neputința părții vătămate de a-și exprima voința, având în vedere vârsta fragedă, a întreținut cu aceasta un prim raport sexual normal. Astfel, partea vătămată a fost deflorată la vârsta de 10 ani de către inculpat. În perioada următoare, inculpatul a întreținut, în mod repetat, acte sexuale normale, cât și acte de perversiune sexuală (raporturi sexuale anale și orale). Pentru a-și îndeplini activitatea infracțională, inculpatul crea condiții favorabile, în sensul că o izola pe partea vătămată de ceilalți copii, nelăsând-o la joacă sau ținând-o lângă el atunci când mergeau în pădure. Totodată, inculpatul o amenința pe minoră să nu spună nimănui despre relația dintre ei, întrucât ea va fi cea care va suferi.

Această activitate infracțională s-a desfășurat într-o formă continuă, până în seara zilei de 6 august 2003, când inculpatul a fost surprins de soția sa, C.I., în timp ce întreținea un raport sexual normal cu partea vătămată T.G. Ulterior, partea vătămată a povestit atât mamei, cât și bunicei sale C.M., despre cele întâmplate. S-a mai reținut că victima se afla în îngrijirea și educarea inculpatului, impunându-se schimbarea încadrării juridice în sensul reținerii și a dispozițiilor art. 197 alin. (2) lit. b) C. pen. În termen, hotărârea a fost apelată de inculpat cu motivarea că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de perversiuni sexuale, că a întreținut cu victima numai relații sexuale normale.

Apelul a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Ploiești care a reținut că probele administrate în cauză dovedesc vinovăția inculpatului și în săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 201 C. pen. În ce privește pedepsele la care a fost condamnat inculpatul s-a reținut că individualizarea acestora s-a făcut cu luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., lipsa antecedentelor penale și conduita procesuală a inculpatului fiind avute în vedere de instanță. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs inculpatul, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul condamnării sale pentru infracțiunea de perversiuni sexuale, pe care susține că nu a comis-o și pentru greșita individualizare a pedepselor pe care le consideră exagerate față de circumstanțele sale personale.

Recursul nu este întemeiat. Analizând actele și lucrările de la dosar se constată că instanțele de fond și de apel au reținut o corectă situație de fapt confirmată de probele administrate în cauză. Susținerea inculpatului potrivit căreia nu se face vinovat și de săvârșirea infracțiunii de perversiuni sexuale este contrazisă de declarațiile părții vătămate care în mod constant atât la urmărirea penală, cât și în fața instanței, asistată fiind de mama sa și de un psiholog a declarat că inculpatul a întreținut cu ea relații sexuale normale dar și acte de perversiune sexuală pe care le-a descris. Declarațiile părții vătămate cu privire la acest aspect se coroborează și cu cele ale mamei acesteia, martora C.I., dar și cu ale inculpatului, care în faza de urmărire penală a relatat în amănunt împrejurările în care a întreținut acte sexuale normale dat și perversiuni sexuale, respectiv raporturi sexuale orale și anale cu minora.

Revenirea inculpatului în faza cercetării judecătorești asupra declarațiilor de la urmărirea penală a fost în mod corect înlăturată de instanțe, care au reținut că nu există o justificare credibilă a acestei atitudini. Prin urmare, existând dovezi suficiente de vinovăție a inculpatului în săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 201 C. pen., în forma calificată avută în vedere de legiuitor în alin. (2) al textului incriminator, motivul de casare invocat de recurs prin care solicită a se dispune achitarea pentru această faptă nu poate fi primit. În ce privește motivul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen., prin care este vizată individualizarea pedepsei aplicată, Înalta Curte constată că atât instanța de fond, cât și cea de apel au făcut o apreciere corectă a criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., acordând deopotrivă semnificația cuvenită atât pericolului social concret al faptelor reținute în sarcina inculpatului, cât și datelor care îl caracterizează, orientându-se spre o pedeapsă situată spre minim, care executată în regim de detenție să satisfacă scopul sancțiunii penale așa cum este prevăzut de art. 52 C. pen. Așa fiind, nu se justifică o redozare a pedepsei aplicată de instanța de fond și menținută în apel. Pentru considerentele ce preced, având în vedere și faptul că verificând decizia atacată în raport și cu prevederile art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., nu se identifică existența și a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat în cauză este nefondat și a fi respins ca atare, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Se va deduce din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive conform art. 88 C. pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.G. împotriva deciziei penale nr. 304 din 14 septembrie 2004 a Curții de Apel Iași. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 8 august 2003 la 11 noiembrie 2004. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 noiembrie 2004.