ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4721/2004

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 35 din 29 ianuarie 2004 a Tribunalului Teleorman, inculpatul U.M.I. a fost condamnat la pedeapsa de un an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. În baza art. 26 C. pen., raportat la art. 62 lit. a) din Legea nr. 192/2001, modificată prin Legea nr. 42/2003, cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 74 – art. 76 lit. b) C. pen., inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de un an și 6 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa de un an și 6 luni închisoare. În baza art. 86 1 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 4 ani, în conformitate cu dispozițiile art. 86 2 C. pen.

În baza art. 86 3 C. pen., pe durata termenului de încercare, condamnatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la judecătorul delegat cu executările penale din cadrul Tribunalului Teleorman în prima zi de marți din lunile februarie și octombrie; b) să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, locuință sau reședință sau orice deplasare care depășește opt zile precum și întoarcerea. c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă. d) să comunice informații de natură a-i putea fi controlate mijloacele de existență. S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen. În baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 100.000 lei.

În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 3.000.000 lei cheltuieli judiciare statului. Prin aceeași hotărâre judecătorească au mai fost condamnați inculpații C.D., pentru infracțiunile prevăzute de art. 255 C. pen. și art. 62 lit. a) din Legea nr. 192/2001, modificată prin Legea nr. 42/2003, cu aplicarea art. 13 C. pen., ambele cu art. 74 – art. 76 C. pen. și Ș.G.M., pentru infracțiunea prevăzută de art. 62 lit. a) din Legea nr. 192/2001 modificată prin Legea nr. 42/2003, cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 74 – art. 76 C. pen. S-a reținut că în noaptea de 9 octombrie 2002, inculpații C.D. și Ș.G.M. au pescuit neautorizat în lacul G. aparținând Consiliului Județean Teleorman.

Pescuitul s-a realizat cu acordul paznicului U.M.I. care a pretins 500.000 lei și a primit de la inculpatul C.D. suma de 100.000 lei. Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: procese-verbale de constatare, proces verbal de lăsare în custodie, declarațiile martorilor T.T.A., I.M.I., D.I., T.M., S.F., O.M., G.F., proces-verbal de recunoaștere din grup, fișa privind atribuțiile de serviciu, declarațiile inculpatului care nu a recunoscut săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 343 din 13 mai 2004, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, inculpații U.M.I.

și C.D. Prevenția inculpatului U.M.I. a fost dedusă la zi din durata pedepsei aplicate. Inculpații U.M.I. și C.D. au fost obligați la câte 500.000 lei cheltuieli judiciare statului, onorariul apărătorului din oficiu pentru inculpatul Ș.G.M. fiind suportat din fondul Ministerului Justiției. Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman a criticat sentința instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât a dispus în mod greșit condamnarea inculpatului U.M.I. pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., în loc de art. 254 alin. (1) C. pen., nu a stabilit termenul de încercare conform dispozițiilor art. 86 2 C. pen. și nu a dedus arestul preventiv de la 29 noiembrie 2002 la 3 decembrie 2002. În apelul său, inculpatul U.M.I.

a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., susținând că intenția a fost să-i prindă și să-i identifice pe cei doi braconieri, iar nu să-și încalce atribuțiile de serviciu. Inculpatul C.D. a solicitat achitarea, în conformitate cu dispozițiile art. 51 C. pen., iar în subsidiar reducerea pedepsei aplicate ca urmare a reținerii dispozițiilor art. 74 – art. 76 C. pen. Instanța de control judiciar a constatat că motivele invocate de procuror în apelul său au constituit erori materiale care au fost îndreptate de instanță prin încheierea din 5 martie 2004 a Tribunalului Teleorman. În ceea ce privește omisiunea deducerii arestării preventive, în conformitate cu dispozițiile art. 381 C. proc.

pen., instanța de apel a verificat din oficiu acest aspect și a dispus computarea perioadei prevenției. Apelul inculpatului U.M.I. a fost apreciat ca nefondat, probele administrate în cauză făcând dovada săvârșirii de către acesta a faptelor reținute în sarcina sa. Totodată, și apelul inculpatului C.D. a fost respins, ca nefondat, constatându-se că acesta nu a fost în eroare cu privire la natura sumei de bani achitată paznicului U.M.I. ca reprezentând mită, iar nu o simplă taxă de pescuit. Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul U.M.I., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor atacate și achitarea, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen. Temeiul juridic al recursului îl constituie dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 17 1 C. proc. pen. Examinând recursul prin prisma motivului de casare invocat și din oficiu, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat. Din analiza materialului probator administrat în cauză rezultă că instanțele de judecată au reținut în mod corect situația de fapt, au stabilit judicios vinovăția inculpatului U.M.I. și au dat încadrarea juridică legală și temeinică faptelor săvârșite de acesta. Acțiunea de pretindere și primire a sumei de bani de către inculpat pentru a le înlesni celorlalți doi făptuitori braconajul este dovedită prin declarațiile acestora din urmă care au arătat în mod constant că i-au remis banii pentru a fi lăsați să pescuiască ilegal, paznicul însuși fiind cel care i-a prevenit în două rânduri despre venirea poliției.

Martorul T.T.A. a confirmat împrejurarea că în prezența sa inculpatul U.M.I. a primit suma de bani de la C.D. Martorii S.F. a declarat că a auzit discuția dintre inculpații U.M.I. și C.D. privind remiterea sumei de 100.000 lei pentru ca braconierii să fie lăsați să pescuiască. Față de aceste împrejurări, Curtea constată că soluția de condamnare a recurentului inculpat U.M.I. este legală și temeinică, neimpunându-se achitarea acestuia. Din oficiu, Curtea a luat în examinare motivul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., privind contradicția existentă între considerentele hotărârii instanței de apel și dispozitivul acesteia. Decizia penală nr. 343 din 13 mai 2004 a Curții de Apel București, secția I penală, a analizat în considerentele sale cele trei apeluri declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman și inculpații U.M.I.

și C.D., motivând pentru fiecare în parte considerentele aprecierii lor ca nefondate. Potrivit mențiunilor expres prezentate în expozitivul hotărârii, toate cele trei apeluri au fost respinse, așa cum, de altfel, s-a reținut și în minuta deciziei: „respinge ca nefondate apelurile declarate”. Dispozitivul deciziei penale a preluat în mod eronat, numai soluția de respingere a apelurilor declarate de inculpații U.M.I. și C.D., omițând orice referire la recursul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman. Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, investită fiind numai cu recursul inculpatului U.M.I., nu poate dispune trimiterea cauzei instanței de apel pentru judecarea apelului declarat de procuror, constatând contradicțiile existente între dispozitivul deciziei penale nr. 343 din 13 mai 2004 a Curții de Apel București, secția I penală, considerentele acesteia și minuta hotărârii judecătorești.

Apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman este în defavoarea inculpatului U.M.I., întrucât solicită deducerea perioadei arestării preventive a acestuia pe durata cuprinsă între 29 noiembrie 2002 și 3 decembrie 2002, în timp ce instanța de apel a dispus această computare de la 29 noiembrie 2002 la 13 decembrie 2002. În aceste împrejurări, în propria cale de atac s-ar înrăutăți situația recurentului inculpat, situație ce contravine dispozițiilor art. 385 8 C. proc. pen., privind principiul „non reformatio in pejus”. Așa fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul U.M.I. și să dispună obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind suportat din fondul Ministerului Justiției.

Văzând și dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) și art. 189 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul U.M.I. împotriva deciziei penale nr. 343 din 13 mai 2004 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă pe inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 septembrie 2004.