ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2848/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 3 decembrie 2003 la Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

reclamanta SC C.N. SRL, a chemat în judecată pârâta A.P.S., solicitând ca prin

hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută parțială a

clauzelor înscrise în Cap. V pct. 2 din contractele de închiriere din 6

februarie 1997, încheiate între părți și în actele adiționale la aceasta,

referitor la cumulul penalităților de întârziere și al chiriei.

Prin sentința comercială nr.

12 din 5 ianuarie 2004, s-a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond a reținut că în contractele de închiriere și notele adiționale

la acestea sunt inserate clauze penale al căror conținut reprezintă însă

acordul de voință al părților și care nu contravin normelor legale în materie.

Împotriva acestei soluții a

promovat apel reclamanta motivând că orice clauză contractuală nu poate deroga

de la normele privind ordinea publică și bunele moravuri.

Ori, în speță susține

apelanta, clauza penală echivalează cu o dobândă enormă, de 365 % pe an, în

valută, în timp ce în cazul creditelor bancare nu depășesc 15 %, astfel că

penalitatea stipulată având un obiect ilicit, depășind de 13,65 ori orice daună

posibilă, clauza care o prevede fiind lovită de nulitate absolută.

Prin decizia nr. 286 din 10

iunie 2004, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, s-a respins

apelul ca nefondat.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de control judiciar a reținut că nu au fost încălcate normele de

ordine publică și bunele moravuri în convențiile intervenite între părți.

Astfel, prin clauzele

încheiate respectiv sancționarea cu penalități, părțile contractante au estimat

ele însele dauna produsă ca urmare a neplății în termen și, deci nu este cazul

să se recurgă la comparația cu dobânzile bancare, cu atât mai mult cu cât prin

actul adițional din 4 aprilie 2004, s-a redus cuantumul penalităților la 0,5 %

pe zi, iar în cazul în care întârzierile sunt mai mari de 60 de zile acestea se

reziliază fără nici o formalitate, neprevăzându-se penalități în continuare.

În ce privește cuantumul

chiriei, instanța de apel a reținut că, reclamanta chiriașă s-a obligat să

accepte modificarea chiriei prin majorarea tarifului de bază inițial, ținând

cont de modificarea reglementărilor legale în materie, iar partea respectivă nu

a probat încălcarea unor astfel de reglementări.

S-a avut în vedere că în

speță se face referire la trei spații comerciale, iar pe de altă parte clauzele

contractuale reprezintă voința părților și în consecință legea acestora,

potrivit art. 969 C. civ.

Cu petiția înregistrată la

data de 17 septembrie 2004, reclamanta a declarat recurs legal timbrat și

motivat în termen criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate ca

temei legal dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9 C. proc. civ.

Astfel se susține că deși

instanța de apel precizează că nici o clauză penală nu poate deroga de la

normele de ordine publică și bunele moravuri soluția contravine acestei

precizări cu o motivare contradictorie.

Se critică susținerea

instanței de apel privind reducerea procentului de penalitate în realitate

raportarea la valută și nu la moneda națională a menținut și chiar accentuat

caracterul excesiv al acesteia.

În realitate, conchide

recurenta, o penalitate enormă în valută și o chirie excesivă contrazice

principiul normelor privind ordinea publică și bunele moravuri, fiind contrar

acesteia.

Recursul este nefondat.

Invocarea prevederilor art. 304

pct. 5 C. proc. civ., nu se regăsește în motivele de recurs, nefiind demonstrat

în nici un fel faptul că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.

De asemenea prin criticile

formulate recurenta nu a fost în măsură să justifice că hotărârea este fără temei

legal, sau cu încălcarea legii, nedemonstrând că prevederile contractelor

încheiate încalcă principiul ordinii publice și bunele moravuri pentru a se

putea aplica sancțiunea nulității.

Astfel probele dosarului

relevă faptul că în conformitate cu prevederile contractuale locatarul se

obligă să accepte modificarea chiriei privind majorarea tarifului de bază,

inițial, în conformitate cu modificările legale privind tariful de închiriere.

Toate modificările

intervenite pe parcursul derulării contractelor s-au făcut cu acceptul

recurentei – reclamante, dovadă fiind efectuarea plăților.

Chiar recurenta în calitate

de locatar a solicitat prin adresa din 18 martie 2000, transformarea nivelului

chiriei pentru cele trei spații în dolari S.U.A., solicitând totodată și

stabilirea cuantumului penalităților de întârziere la valoarea de 0,5 % pe zi

întârziere.

În aceste condiții, Înalta

Curte reține legalitatea soluției instanței de apel, obligațiile contractuale

referitoare la nivelul chiriei și al penalităților de întârziere, reprezentând

acordul de voință al părților, nefiind încălcate nici o prevedere legală în

materie, respectându-se întocmai principiul de drept „pacta sunt servanda”.

Față de cele arătate în

considerarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC C.N. SRL București, împotriva deciziei 286 din 10 iunie 2004 a

Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 13 mai 2005.