ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2848/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 3 decembrie 2003 la Tribunalul București, secția a VI-a comercială, reclamanta SC C.N. SRL, a chemat în judecată pârâta A.P.S., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută parțială a clauzelor înscrise în Cap. V pct. 2 din contractele de închiriere din 6 februarie 1997, încheiate între părți și în actele adiționale la aceasta, referitor la cumulul penalităților de întârziere și al chiriei. Prin sentința comercială nr. 12 din 5 ianuarie 2004, s-a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că în contractele de închiriere și notele adiționale la acestea sunt inserate clauze penale al căror conținut reprezintă însă acordul de voință al părților și care nu contravin normelor legale în materie.

Împotriva acestei soluții a promovat apel reclamanta motivând că orice clauză contractuală nu poate deroga de la normele privind ordinea publică și bunele moravuri. Ori, în speță susține apelanta, clauza penală echivalează cu o dobândă enormă, de 365 % pe an, în valută, în timp ce în cazul creditelor bancare nu depășesc 15 %, astfel că penalitatea stipulată având un obiect ilicit, depășind de 13,65 ori orice daună posibilă, clauza care o prevede fiind lovită de nulitate absolută. Prin decizia nr. 286 din 10 iunie 2004, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, s-a respins apelul ca nefondat. Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut că nu au fost încălcate normele de ordine publică și bunele moravuri în convențiile intervenite între părți.

Astfel, prin clauzele încheiate respectiv sancționarea cu penalități, părțile contractante au estimat ele însele dauna produsă ca urmare a neplății în termen și, deci nu este cazul să se recurgă la comparația cu dobânzile bancare, cu atât mai mult cu cât prin actul adițional din 4 aprilie 2004, s-a redus cuantumul penalităților la 0,5 % pe zi, iar în cazul în care întârzierile sunt mai mari de 60 de zile acestea se reziliază fără nici o formalitate, neprevăzându-se penalități în continuare. În ce privește cuantumul chiriei, instanța de apel a reținut că, reclamanta chiriașă s-a obligat să accepte modificarea chiriei prin majorarea tarifului de bază inițial, ținând cont de modificarea reglementărilor legale în materie, iar partea respectivă nu a probat încălcarea unor astfel de reglementări.

S-a avut în vedere că în speță se face referire la trei spații comerciale, iar pe de altă parte clauzele contractuale reprezintă voința părților și în consecință legea acestora, potrivit art. 969 C. civ. Cu petiția înregistrată la data de 17 septembrie 2004, reclamanta a declarat recurs legal timbrat și motivat în termen criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9 C. proc. civ. Astfel se susține că deși instanța de apel precizează că nici o clauză penală nu poate deroga de la normele de ordine publică și bunele moravuri soluția contravine acestei precizări cu o motivare contradictorie. Se critică susținerea instanței de apel privind reducerea procentului de penalitate în realitate raportarea la valută și nu la moneda națională a menținut și chiar accentuat caracterul excesiv al acesteia.

În realitate, conchide recurenta, o penalitate enormă în valută și o chirie excesivă contrazice principiul normelor privind ordinea publică și bunele moravuri, fiind contrar acesteia. Recursul este nefondat. Invocarea prevederilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., nu se regăsește în motivele de recurs, nefiind demonstrat în nici un fel faptul că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești. De asemenea prin criticile formulate recurenta nu a fost în măsură să justifice că hotărârea este fără temei legal, sau cu încălcarea legii, nedemonstrând că prevederile contractelor încheiate încalcă principiul ordinii publice și bunele moravuri pentru a se putea aplica sancțiunea nulității. Astfel probele dosarului relevă faptul că în conformitate cu prevederile contractuale locatarul se obligă să accepte modificarea chiriei privind majorarea tarifului de bază, inițial, în conformitate cu modificările legale privind tariful de închiriere.

Toate modificările intervenite pe parcursul derulării contractelor s-au făcut cu acceptul recurentei – reclamante, dovadă fiind efectuarea plăților. Chiar recurenta în calitate de locatar a solicitat prin adresa din 18 martie 2000, transformarea nivelului chiriei pentru cele trei spații în dolari S.U.A., solicitând totodată și stabilirea cuantumului penalităților de întârziere la valoarea de 0,5 % pe zi întârziere. În aceste condiții, Înalta Curte reține legalitatea soluției instanței de apel, obligațiile contractuale referitoare la nivelul chiriei și al penalităților de întârziere, reprezentând acordul de voință al părților, nefiind încălcate nici o prevedere legală în materie, respectându-se întocmai principiul de drept „pacta sunt servanda”.

Față de cele arătate în considerarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC C.N. SRL București, împotriva deciziei 286 din 10 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 13 mai 2005.