Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.02.2005

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1245/2005

HOTĂRÂRE
18.02.2005
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1245/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : I.G. a chemat în judecată civilă pe pârâta M.C.I., solicitând să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1877/4/1991 și a tuturor anexelor acestuia. Judecătoria sectorului IV București, prin sentința civilă nr. 4660 din 17 septembrie 2003, a respins ca neîntemeiată acțiunea. Apelul declarat de reclamant împotriva sentinței Judecătoriei, a fost respins de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, conform deciziei civile nr. 691/A din 18 decembrie 2003. La data de 4 februarie 2004 același reclamant a declarat recurs împotriva deciziei curții, reproducând textele nulităților prevăzute de art. 304 pct. 4, 6, 7, 8, 9 și 10 C. proc.

civ., cu precizarea că motivele referitoare la spațiu, le va depune până la primul termen de judecată. Recurentul depune la data de 9 februarie 2005 „precizarea motivelor de casare invocate” cu taxa judiciară de timbru, care constă în aceeași reproducere, și adăugarea potrivit căreia, instanțele nu au constatat în dispozitiv falsitatea contractului de închiriere, motiv pentru care și contractul de vânzare-cumpărare este lovit de nulitate absolută, încălcându-se prevederile HCM nr. 860/1973, Legii nr. 5/1973 și Decretului-lege nr. 61/1991. Intimata M.C.I., a solicitat judecarea cauzei în lipsă și a invocat în principal nulitatea recursului, nefiind motivat în termenul prevăzut de art. 303 C. proc.

civ. Înalta Curte de Casație și Justiție a pus în discuție nulitatea recursului. Potrivit art. 303 C. proc. civ., recursul se motivează prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar termenul se socotește de la comunicarea hotărârii. Decizia civilă nr. 691/A din 18 decembrie 2003 a fost comunicată recurentului la data de 20 ianuarie 2004, așa cum rezultă din dovada de la fila 17 a dosarului de apel. Motivele de recurs puteau fi depuse până la cel mai târziu, pe data de 4 februarie 2004, ori recurentul la această dată a depus numai cererea de recurs, fără motivare. Art. 306 C. proc. civ., prevede că recursul este nul, dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2). Cum în cauză nu există motive de ordine publică ce pot fi invocate și în afara termenului legal de motivare, urmează a se constata nul recursul declarat de reclamantul I.G.V.C.

DECIDE: Constată nul recursul declarat de reclamantul I.G.V.C. împotriva deciziei civile nr. 631/A din 18 decembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-03-07
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 896/2003
statului și nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.3157/27998 din 3 februarie 1997, încheiat între pârâta S.C. „H.N.” S.A. București, ca vânzător și pârâții persoane fizice, în calitate de cumpărători. În motivarea acțiun
ÎCCJ 2003-03-27
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1251/2003
La data de 14 martie 2003 s-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C.C.împotriva deciziei nr.461 din 30 octombrie 2001 a Curții de Apel București – secția a III-a civilă. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 14 m
ÎCCJ 2003-09-19
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3488/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 13092 din 9 noiembrie 2001, Judecătoria sector 4 București, a admis acțiunea formulată de reclamanta I.M. în contradictoriu cu pâ
ÎCCJ 2003-10-08
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3880/2003
imobilul de mai sus și s-au respins capetele de cerere privind constatarea nulității contractului de închiriere nr. 10737/30 septembrie 1997 și de vânzare-cumpărare nr. 2568/14 septembrie 1998, ca neîntemeiate. În motivarea soluției, judecă
ÎCCJ 2003-03-07
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 895/2003
București. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, între altele ca și instanța de fond, neîndeplinirea condițiilor cerute de lege pentru a se constata nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare. Împotriva deciziei ma
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă