Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.04.2005
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3312/2005

HOTĂRÂRE
25.04.2005
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3312/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 121 din 17 septembrie 2003 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de Primăria Pitești contra sentinței civile nr. 168 din 4 iunie 2003 a Tribunalului Argeș prin care a fost admisă cererea reclamantului și a fost repus în termenul de emitere a notificării prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001. Contra acestei decizii a declarat recurs Municipiul Pitești, prin primar, învederând inadmisibilitatea acțiunii deoarece Legea nr. 10/2001 nu prevede posibilitatea repunerii în termenul de depunere a notificării, care este un termen de decădere. Recursul este inadmisibil.

Părțile în proces, având ca obiect repunerea în termenul special prevăzut de Legea nr. 10/2001, au fost contestatorul, în calitate de „persoană îndreptățită” și Primăria Pitești, ca „unitate deținătoare”. Atât în primă instanță, cât și în apel, cele două părți au fost citate, în aceste calități, iar apelul a fost declarat de Primăria Pitești, ca unitate deținătoare, conform Legii nr. 10/2001 și ca pârâtă în primă instanță. Recursul declarat de o altă persoană este, deci, inadmisibil, căci Municipiul Pitești nu a fost parte în acest proces și nici nu este desemnat, ca atare, prin dispozițiile speciale din Legea nr. 10/2001.

DECIDE: Respinge ca inadmisibil recursul declarat de Municipiul Pitești prin primar împotriva deciziei civile nr. 121/A din 17 septembrie 2003 a Curții de Apel Pitești, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 aprilie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-11-02
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6012/2004
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 658 din 4 aprilie 2003 Curtea de Apel Pitești, secția civilă, a respins, ca nefondată, contestația în anulare contra deciziei nr.
ÎCCJ 2004-09-27
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 9098/2004
, secția comercială și de contencios administrativ, a fost respinsă ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta T.V. împotriva pârâtului Consiliul Local Costești. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamanta, cauza formând
ÎCCJ 2005-02-15
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1106/2005
nța de recurs a reținut că, motivele invocate nu reprezintă critici în legătură cu starea de fapt și de drept, pe care prima instanță și-a întemeiat soluția, ci cantonează aceste motive sub aspect politic, străin total cauzei. Împotriva sus
ÎCCJ 2015-03-02
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 914/2015
2013, Curtea de Apel Pitești în mod corect, în acord cu dispozițiile art. 84 C. proc. civ., a calificat calea de atac exercitată de pârâtul S.J.U. Pitești împotriva sentinței pronunțate de tribunal, în primă instanță, ca fiind apel, în sens
ÎCCJ 2004-11-03
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4296/2004
lor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 2437/C din 2 octombrie 2003, Tribunalul Argeș a admis acțiunea formulată de reclamanta, Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, în contradictoriu cu pârâtul P.S.S. și a obligat pâ
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă