ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2195/2005
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2195/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, sub nr. 7134/2004, reclamanta G.M. a chemat în judecată Casa Județeană
de Pensii Cluj, solicitând anularea hotărârii nr. 14232 din 13 aprilie 2004.
În motivarea acțiunii,
reclamanta a arătat că părinții săi au fost refugiați și că ea s-a născut în
refugiu, urmând să beneficieze de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Prin sentința civilă nr. 698
din 25 mai 2004, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios
administrativ, a admis acțiunea reclamantei G.M., împotriva pârâtei Casa Județeană
de Pensii Cluj și a anulat hotărârea nr. 14232 din 13 aprilie 2004, emisă de
pârâtă. A obligat pârâta să recunoască reclamantei, statutul de refugiată pe
perioada 28 martie 1944 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile prevăzute de
Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 ianuarie 2004.
Pentru a pronunța această
soluție, instanța de fond a reținut că părinții reclamantei s-au refugiat din
localitatea Igrița, județul Cluj, în București, iar la data de 28 martie 1944
s-a născut reclamanta, care beneficiază de statutul de persoană refugiată,
începând cu această dată și până la data limită prevăzută de art. 1 lit. c) din
Legea nr. 189/2000.
Împotriva sentinței sus-menționate
a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Cluj, care a motivat, în esență că
intimata nu a suferit persecuții din motive etnice, localitatea București
aparținând Statului Român.
Recursul este nefondat.
Exercitarea drepturilor și
îndatoririlor părinților față de minori impune, pe lângă existența, de regulă,
a unui domiciliu comun, și asigurarea nemijlocită de către părinți, a unor alte
cerințe cu privire la obligația de întreținere, de îngrijire, de dezvoltare și
de educație.
Concluzia la care se ajunge
prin asumarea raționamentului propus de recurentă, în sensul că un minor, mai
ales de o vârstă foarte fragedă, nu împărtășește condiția grav restrictivă
impusă părinților săi, este eronată și nu poate fi primită.
Soluția, ca și motivarea
adusă de prima instanță, hotărârii pronunțate, sunt în afară de orice critică
și exprimă un mod corect de înțelegere a legii în resorturile și finalitatea
sa.
Potrivit prevederilor art. 1
din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de
prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care în perioada 6
septembrie 1940 - 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una
din cele 6 situații enumerate, în dispozițiile normative menționate.
Din interpretarea
teleologică a prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul, cât și scopul
reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru
prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, din
motive etnice, în perioada arătată.
Având în vedere că
legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate
persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor
exercitate din motive etnice, prin persoane persecutate trebuie înțeles atât
persoanele care au suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea
care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care
s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.
Acesta este cazul copiilor
care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați,
ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit, astfel, toate
consecințele nefavorabile care au decurs din această situație.
În cauză este necontestat că
reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți
să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași consecințe
nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit și familia sa, ca urmare a
persecuțiilor etnice exercitate.
Față de considerentele mai
sus expuse, recursul declarat se vădește nefondat și urmează a fi respins ca
atare, menținându-se sentința criticată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 698 din 25 mai
2004, a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ,
ca nefondat.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 4 aprilie 2005.