ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2196/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, la data de 10 mai 2004, reclamanta R.A. a chemat în judecată Casa

Județeană de Pensii Cluj, solicitând anularea hotărârii nr. 14270 din 6 mai 2004,

emisă de pârâtă și obligarea acesteia la acordarea drepturilor prevăzute de

Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că soțul său, R.I., a fost refugiat împreună cu părinții,

în perioada 6 august 1943 - 6 martie 1945.

Prin sentința civilă nr. 762

din 2 iunie 2004, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios

administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamanta R.A., împotriva pârâtei

Casa Județeană de Pensii Cluj și a dispus anularea hotărârii nr. 14270 din 6

mai 2004, emisă de pârâtă. A obligat pârâta să acorde reclamantei, drepturile

bănești prevăzute de Legea nr. 189/2000, în calitate de soție supraviețuitoare,

pentru perioada 6 august 1943 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 aprilie

2004.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că soțul reclamantei a fost refugiat din

Cluj, în Brașov, în perioada 6 august 1943 - 6 martie 1945, iar reclamanta, în

calitate de soție supraviețuitoare, beneficiază de drepturile prevăzute de

Legea nr. 189/2000.

Împotriva sentinței sus-menționate

a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Cluj care a motivat, în esență, că

soțul intimatei nu și-a schimbat domiciliul și nu a suferit persecuții de

natură etnică, localitatea Brașov aparținând Statului Român.

Recursul este nefondat.

Exercitarea drepturilor și

îndatoririlor părinților față de minori impune, pe lângă existența, de regulă,

a unui domiciliu comun, și asigurarea nemijlocită de către părinți, a unor alte

cerințe cu privire la obligația de întreținere, de îngrijire, de dezvoltare, de

educație.

Concluzia la care se ajunge

prin asumarea raționamentului propus de recurentă, în sensul că un minor, mai

ales de o vârstă foarte fragedă, nu împărtășește condiția grav restrictivă

impusă părinților săi, este eronată și nu poate fi primită.

Soluția, ca și motivarea

adusă de prima instanță, hotărârii pronunțate, sunt în afară de orice critică

și exprimă un mod corect de înțelegere a legii în resorturile și finalitatea

sa.

Potrivit prevederilor art. 1

din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de

prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care în perioada 6

septembrie 1940 - 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una

din situațiile enumerate în dispozițiile normative menționate.

Din interpretarea

teleologică a prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul, cât și scopul

reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru

prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, din

motive etnice, în perioada arătată.

Având în vedere că

legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate

persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor

exercitate din motive etnice, prin persoane persecutate trebuie înțeles atât

persoanele care au suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea

care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care

s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.

Acesta este cazul copiilor

care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost

strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit, astfel,

toate consecințele nefavorabile care au decurs din această situație.

În cauză este necontestat că

soțul reclamantei, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost

nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași

prejudicii pe care le-a suferit și familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice

exercitate

În concluzie, soțul

reclamantei, în calitate de titular de drepturi, a fost refugiat din Cluj, în

Brașov, iar reclamanta, în calitate de soție supraviețuitoare, se încadrează în

prevederile Legii nr. 189/2000.

Față de considerentele mai

sus expuse, recursul declarat se vădește nefondat și urmează a fi respins în

temeiul art. 312 C. proc. civ., menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 762 din 2 iunie

2004, a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ,

ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 aprilie 2005.