ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 820/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, la 3 decembrie 2003, reclamanta B.M. a solicitat instanței, anularea

hotărârii nr. 11719 din 29 octombrie 2003, emisă de Casa Județeană de Pensii

Cluj, în sensul de a fi obligată pârâta să-i acorde drepturile prevăzute de O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, întrucât are calitatea de

persoană refugiată, fiind născută în refugiu.

Prin sentința nr. 63 din 15 ianuarie

2004, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a

admis acțiunea formulată de reclamanta B.M., împotriva pârâtei Casa Județeană

de Pensii Cluj și a dispus anularea hotărârii nr. 11719 din 29 octombrie 2003,

emisă de pârâtă.

A obligat pârâta să-i recunoască

reclamantei, calitatea de refugiată, în perioada 28 iunie 1943 - 6 martie 1945

și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin

Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1

septembrie 2003.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut că nu se justifică aplicarea unui tratament

discriminatoriu, minorilor, refugiați împreună cu părinții sau născuți în

refugiu, statul având îndatorirea de protecție și sprijin în mod egal, a

tuturor cetățenilor săi.

Împotriva sentinței civile sus-menționate

a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Cluj, care a motivat, în esență, că

reclamanta nu și-a schimbat domiciliul, fiind născută în localitatea de refugiu

și nu a suferit persecuții din motive etnice.

Recursul este nefondat.

În conformitate cu dispozițiile art.

14 din Decretul nr. 31/1954, privitor la persoanele fizice și persoanele

juridice, domiciliul minorului este la părinții săi, iar potrivit art. 100 C.

fam., copilul minor locuiește la părinții săi.

Exercitarea drepturilor și îndatoririlor

părinților față de minori impune, pe lângă existența, de regulă, a unui

domiciliu comun, și asigurarea nemijlocită de către părinți, a unor alte

cerințe, cu privire la obligația de întreținere, de îngrijire, de dezvoltare și

de educație.

Concluzia la care se ajunge prin

asumarea raționamentului propus de recurentă, în sensul că un minor, mai ales

de o vârstă foarte fragedă, nu împărtășește condiția grav restrictivă impusă

părinților săi, este eronată și nu poate fi primită.

Soluția, ca și motivarea adusă de

prima instanță, hotărârii pronunțate, sunt în afară de orice critică și exprimă

un mod corect de înțelegere a legii în resorturile și finalitatea sa.

Potrivit prevederilor art. 1 din O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile

acestui act normativ, persoana, cetățean român, care în perioada 6 septembrie

1940 - 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din cele 6

situații enumerate, în dispozițiile normative menționate.

Din interpretarea teleologică a

prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării

îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile

suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, din motive etnice,

în perioada arătată.

Având în vedere că legiuitorul a

urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele,

cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate

din motive etnice, prin persoane persecutate trebuie înțeles atât persoanele

care au suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au

suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au

răsfrânt nemijlocit asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au

născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați,

ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit, astfel, toate

consecințele nefavorabile care au decurs din această situație.

În cauză este necontestat că

reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți

să se refugieze din localitatea de domiciliu și a suferit aceleași prejudicii

pe care le-a suferit și familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice

exercitate.

Față de considerentele mai sus expuse,

recursul declarat se vădește nefondat și urmează a fi respins ca atare,

menținându-se sentința criticată.

Având în vedere dispozițiile art. 274

C. proc. civ., urmează ca recurenta să fie obligată la plata sumei de 1.448.000

lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata B.M., reprezentând

cheltuieli de transport.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 63 din 15 ianuarie 2004,

a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca

nefondat.

Obligă recurenta, la plata sumei de

1.448.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, către B.M.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 11 februarie 2005.