ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 821/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, la 2 decembrie 2003, reclamanta V.E. a chemat în judecată Casa Județeană

de Pensii Cluj, solicitând anularea hotărârii nr. 11946 din 29 octombrie 2003

și recunoașterea calității de refugiată, susținând că s-a născut în timpul

refugiului părinților săi și că, astfel, a dobândit calitatea de refugiată.

Prin sentința civilă nr. 1573 din 17

decembrie 2003, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios

administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamanta V.E., împotriva pârâtei

Casa Județeană de Pensii Cluj și a dispus anularea hotărârii nr. 11946 din 29

octombrie 2003, emisă de pârâtă.

A obligat pârâta să recunoască

reclamantei, calitatea de refugiată în perioada 8 mai 1944 - 6 martie 1945 și

să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin

Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1

septembrie 2003.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut că reclamanta s-a născut în timpul refugiului

părinților săi și nu poate fi exclusă de la beneficiul legii, întrucât și

copiii născuți în refugiu, au suportat aceleași privațiuni, ca și toate

persoanele refugiate, indiferent de vârsta lor.

Împotriva sentinței sus-menționate a

declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Cluj, care a motivat, în esență, că

reclamanta nu și-a schimbat domiciliul și nu a suferit persecuții din motive

etnice, fiind încadrată abuziv în categoria persoanelor refugiate.

Recursul este nefondat.

În conformitate cu dispozițiile art.

14 din Decretul nr. 31/1954, privitor la persoanele fizice și persoanele

juridice, domiciliul minorului este la părinții săi, iar potrivit art. 100 C.

fam., copilul minor locuiește la părinții săi.

Exercitarea drepturilor și îndatoririlor

părinților față de minori impune, pe lângă existența, de regulă, a unui

domiciliu comun, și asigurarea nemijlocită de către părinți, a unor alte

cerințe, cu privire la obligația de întreținere, de îngrijire, de dezvoltare și

de educație.

Concluzia la care se ajunge prin

asumarea raționamentului propus de recurentă, în sensul că un minor, mai ales

de o vârstă foarte fragedă, nu împărtășește condiția grav restrictivă impusă

părinților săi, este eronată și nu poate fi primită.

Soluția, ca și motivarea adusă de

prima instanță, hotărârii pronunțate, sunt în afară de orice critică și exprimă

un mod corect de înțelegere a legii în resorturile și finalitatea sa.

Potrivit prevederilor art. 1 din O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile

acestui act normativ, persoana, cetățean român, care în perioada 6 septembrie

1940 - 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din cele 6

situații enumerate, în dispozițiile normative menționate.

Din interpretarea teleologică a

prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării

îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile

suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, din motive etnice,

în perioada arătată.

Având în vedere că legiuitorul a

urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele,

cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate

din motive etnice, prin persoane persecutate trebuie înțeles atât persoanele

care au suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au

suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au

răsfrânt nemijlocit asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au

născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați,

ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit, astfel, toate

consecințele nefavorabile care au decurs din această situație.

În cauză este necontestat că

reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți

să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași prejudicii pe

care le-a suferit și familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate.

Față de considerentele mai sus

expuse, recursul declarat se vădește nefondat și urmează a fi respins ca atare,

menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj

împotriva sentinței civile nr. 1573 din 17 decembrie 2003, a Curții de Apel

Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 11 februarie 2005.