ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 208/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 26

noiembrie 2003, reclamantul G.I. a solicitat instanței, anularea hotărârii nr. 11662

din 29 octombrie 2003, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj și

obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiar al O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii a

susținut că are calitatea de persoană refugiată, în sensul actelor normative

menționate, fiind născut în refugiu și că această situație a dovedit-o cu

actele pe care le-a prezentat pârâtei.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1594 din 19

decembrie 2003, a admis acțiunea, a dispus anularea actului administrativ

atacat și a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului, calitatea de persoană

refugiată, în perioada 24 august 1941 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile

bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu

modificările ulterioare, începând cu data de 1 septembrie 2003.

Instanța a reținut că, în

cauză, s-a dovedit calitatea de refugiați a părinților reclamantului, astfel că

și acesta, minor fiind, a avut aceeași situație, potrivit dispozițiilor art. 100

C. fam. și art. 14 alin. (1) și art. 8 din Decretul nr. 31/1954, minorul având același

domiciliu cu cel al părinților săi.

Împotriva sentinței a

declarat recurs, pârâta, susținând, în esență, că reclamantul nu are calitatea

de refugiat, nefăcând parte din categoriile de persoane prevăzute de

dispozițiile Legii nr. 189/2000 și ale H.G. nr. 127/2002.

S-a mai precizat că în

sentință sunt invocate dispozițiile art. 100 C. fam. și ale art. 14 și 8 din

Decretul nr. 31/1954, acte normative care nu au legătură cu acțiunea.

Recursul este fondat, pentru

considerentele ce urmează.

Potrivit art. 1 lit. c) din

O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile

acesteia, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu

începere de la 6 martie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit

persecuții din motive etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât cea de

domiciliu.

Prin H.G. nr. 127/2002, au

fost asimilate persoanelor strămutate, și cele refugiate.

În cauză, dovada refugiului

părinților reclamantului nu este, însă, certă, existând doar două declarații

autentificate ale martorilor G.N. și G.M., frate și, respectiv, cumnată cu

reclamantul, care susțin că la data nașterii acestuia, familia se afla în

refugiu în localitatea Luduș, județul Mureș, situație neconfirmată de nici o

altă probă.

Adresa nr. 3967/2002, emisă

de Primăria orașului Luduș, nu este concludentă cauzei, aprecierea formulată,

în sensul că familia reclamantului ar fi locuit în perioada 1940 - 1944, în

acea localitate, nefiind o certitudine și cu atât mai puțin s-ar putea concluziona

că aceasta s-ar fi aflat în Luduș, ca urmare a refugiului din localitatea de

domiciliu.

Prin urmare, față de

probatoriul neconcludent și incomplet, se impune suplimentarea acestuia cu

înscrisuri și/sau martori care să confirme statutul de refugiat al reclamantului

și a familiei sale.

Ca urmare, pentru cele ce

preced, în temeiul art. 312 alin. (1) și art. 313 C. proc. civ., recursul va fi

admis, se va casa hotărârea atacată și se va trimite cauza, spre rejudecare, la

aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 1594 din 19

decembrie 2003, a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios

administrativ.

Casează sentința atacată și

trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 ianuarie 2005.