ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2621/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 28 aprilie 2004, reclamantul U.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta

Casa de Pensii a municipiului București, anularea hotărârii nr. 10619/6252 din

23 februarie 2004, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să emită o nouă

hotărâre prin care să-i recunoască și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea

nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, a

susținut că a făcut dovada că s-a refugiat, împreună cu familia sa, din

Basarabia, ca urmare a evacuării populației, pe teritoriul aflat sub

jurisdicția statului român.

În aceste condiții,

reclamantul a apreciat că refuzul pârâtei de a-i recunoaște calitatea de

refugiat, cu consecința acordării drepturilor prevăzute de lege, este nelegal.

Curtea de Apel București,

prin sentința civilă nr. 1480 din 16 iunie 2004, a respins acțiunea, ca

nefondată.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța a reținut că reclamantul nu a probat susținerile sale

referitoare la cele două perioade de refugiu, astfel că în mod corect pârâta

i-a respins cererea privind acordarea drepturilor prevăzut de Legea nr. 189/2000.

Împotriva sentinței de mai

sus, reclamantul U.C. a formulat, în termen, recurs, invocând motivul de casare

prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ.

Astfel, a susținut că

instanța nu s-a pronunțat asupra unei dovezi hotărâtoare în dezlegarea

pricinii, respectiv adeverința nr. 226632/1944, a Inspectoratului General al

Jandarmeriei, din care rezultă perioada de refugiu, în cauză fiind vorba de o

singură perioadă, nu de două perioade cum greșit a reținut instanța.

Examinând hotărârea atacată,

în raport cu motivul de casare invocat, cu actele dosarului și normele legale

incidente cauzei, se constată că recursul este fondat.

Potrivit dispozițiilor art. 1

lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, astfel cum a fost

modificată, beneficiază de drepturile conferite de acest act normativ,

persoanele de cetățenie română care, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie

1945, au avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutate în altă

localitate, decât cea de domiciliu.

Prin H.G. nr. 127/2002 au

fost asimilate persoanelor strămutate, și cele refugiate.

Dovada încadrării în

situațiile prevăzute în O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr.

189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face, potrivit art. 4 din H.G. nr.

127/2002, cu acte oficiale eliberate de organele competente, în lipsa actelor

oficiale, prin declarația cu martori.

Prin hotărârea nr. 10619/6252

din 23 februarie 2004, pârâta Casa de Pensii a municipiului București a respins

cererea reclamantului U.C., formulată în baza Legii nr. 189/2000, reținând că

„din documentele prezentate nu rezultă perioada exactă a celor două refugii

invocate.

Din copia certificatului de

naștere a reclamantului U.C. rezultă că acesta s-a născut la 27 mai 1937, în

localitatea Chitai - U.R.S.S.

Este adevărat că

declarațiile autentificate ale martorilor S.A. și C.N. sunt incomplete, din

conținutul acestora nerezultând cu exactitate perioada de refugiu, martorele

declarând că reclamantul s-a refugiat, împreună cu familia sa, din Basarabia,

pe teritoriul aflat sub jurisdicția statului român, între anii 1940 și 1944.

Dar, adeverința nr. 226632

din 1 decembrie 1944, emisă de Inspectoratul General al Jandarmeriei atestă că

părinții reclamantului, C.U. și U.M., au fost evacuați în anul 1940, din comuna

Tipirica - Orhei, împreună cu copiii, respectiv reclamantul și sora acestuia, U.V.

Ca dată de început a

refugiului, reclamantul a solicitat data de 27 iunie 1940, dată la care a fost

dat ultimatumul de către Uniunea Sovietică.

De reținut că sora

reclamantului este beneficiara Legii nr. 189/2000, potrivit hotărârii nr. 394

din 5 ianuarie 2004, emisă de Casa Județeană de Pensii Teleorman.

În raport cu cele ce preced,

apreciind probele administrate în raport cu datele și evenimentele istorice ale

vremii, refugiul reclamantului și a familiei sale fiind determinat de

frământările din perioada respectivă, se constată că recursul este fondat și va

fi admis, se va modifica sentința atacată și în fond, se va admite acțiunea; se

va anula actul administrativ atacat și se va dispune obligarea pârâtei să emită

o nouă hotărâre prin care să acorde reclamantului, drepturile prevăzute de

Legea nr. 189/2000, pentru perioada 27 iunie 1940 - 6 martie 1945, începând cu

data de 1 ianuarie 2003.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamantul U.C. împotriva sentinței civile nr. 1480 din 16 iunie 2004, a Curții

de Apel București, secția de contencios administrativ.

Modifică sentința atacată și

în fond, admite acțiunea formulată de reclamantul U.C.

Anulează hotărârea nr. 10619/6252/2004,

emisă de Casa de Pensii a municipiului București și obligă pe pârâtă să emită o

nouă hotărâre prin care să acorde reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr.

189/2000, pentru perioada 27 iunie 1940 - 6 martie 1945, începând cu data de 1

ianuarie 2003.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 aprilie 2005.